Poliţist. Funcţionar public cu statut special. întreruperea raporturilor de serviciu prin pierderea capacităţii de muncă. Cerere de reîncadrare.


Decizie medicală emisă de Comisia de Expertiză Medicală. Efecte

C. muncii, art. 27 Legea nr. 360/2002, art. 69 alin. (1) lit. b) Ordinul nr. 300/2004, art. 18 alin. (5)

Nu pot fi încadrate direct ca poliţişti – cadre militare – persoanele care au avut această calitate, dacă anterior au întrerupt raporturile de serviciu în condiţiile art. 69 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţiştilor, adică prin pierderea capacităţii de muncă.

I.C.C.J., Secţia de administrativ şi fiscal, decizia nr. 291 din 21 ianuarie 2009, www.scj.ro

Prin sentinţa civilă nr. nr. 1/F/CA din 9 ianuarie 2008, Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul G.A. în contra-

dictoriu cu pârâţii M.I.R.A. şi Spitalul de Urgenţă „Prof. dr. D.G.”. In motivarea sentinţei s-a reţinut că reclamantul a solicitat anularea certificatului intitulat decizie medicală nr. 107 din 10 ianuarie 2007 şi obligarea pârâţilor să emită altă decizie medicală, care să-i permită reîncadrarea în structurile M.A.I.

S-a stabilit că reclamantul a avut gradul de plutonier major în cadrul Poliţiei, însă prin decizia medicală nr. A/3097/3, emisă la data de 20 noiembrie 2001 de către Comisia de Expertiză Medico Militară din cadrul Spitalului Militar Sibiu, avizată de Comisia Centrală de Expertiză Medico-Militară din M.I.R.A., a fost clasat pentru serviciul militar în timp de pace – apt limitat la război – şi încadrat în gradul II de invaliditate – pentru diagnosticul „cardiopatie ischemică dureroasă tip angină pectorală de efort”. Pentru această afecţiune, reclamantul a urmat tratament medical şi a fost revizuit anual de către Spitalul

Militar de Urgenţă Sibiu în perioada 2002-2006, menţinându-se gradul II de invaliditate.

Prin cererea înregistrată la Comisia Centrală de Expertiză Medicală şi Evaluarea Capacităţii de Muncă sub nr. 1523705 din 20 noiembrie 2006, reclamantul a solicitat ridicarea gradului de invaliditate, astfel că, urmare a acestei cereri, a fost internat la Spitalul de Urgenţă „Prof. dr. D.G.” al Ministerului Internelor şi Reformei Administrative pentru evaluarea medicală. Prin certificatul decizie medicală nr. 107 din 18 ianuarie 2007, Comisia de Expertiză Medicală din cadrul Spitalului de Urgenţă „Prof. dr. D.G.” a ridicat gradul de invaliditate pentru ca reclamantul să se poată încadra şi lucra în viaţa civilă, act confirmat în data de 24 ianuarie 2007 şi de către Comisia Centrală de Expertiză Medicală din cadrul M.I.R.A.

In argumentarea soluţiei, instanţa de fond a menţionat atât concluziile raportului de expertiză medico-legală nr. 55/1/H/l din 8 ianuarie 2008 întocmit de Serviciul de Medicină Legală din cadrul Spitalului de Judeţean Alba, cât şi prevederile art. 18 alin. (5) din Ordinul M.A.I. nr. 300 din 21 iunie 2004, prevederi în conformitate cu care nu pot fi încadrate direct ca poliţişti – cadre militare – persoanele care au avut această calitate, dacă anterior au întrerupt raporturile de serviciu în condiţiile art. 69 lit. b) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţiştilor, adică prin pierderea capacităţii de muncă.

împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul G.A., susţinând că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică.

Analizând motivele de recurs invocate, ce se încadrează în drept în prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., înalta Curte a constatat că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: motivul de recurs referitor la lipsa de efecte juridice a Ordinului M.A.I. nr. 300/2004 privind activitatea de management resurse umane în unităţile M.A.I. este neîntemeiat, deoarece, la data emiterii acestui act normativ, erau în vigoare prevederile H.G. nr. 555/2001, art. 27 alin. (3), potrivit cărora nu sunt supuse regimului de publicare în Monitorul Oficial al României, Partea I, dacă legea nu dispune altfel, ordinele, instrucţiunile şi alte acte cu caracter normativ care au ca obiect reglementări din sectorul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională. Aceeaşi normă juridică se aplică şi Ordinului nr. 548/2005 şi Ordinului M.I. nr. 374/2003 privind metodologia examinării medicale şi baremele pentru încadrarea de personal în unităţile M.I.R.A.

în ceea ce priveşte expertiza medico-legală efectuată în cauză de către Serviciul mcdico-legal, aceasta este corect administrată, deoa-

recc nu a avut ca obiectiv cenzurarca concluziilor Comisiei Centrale de Expertiză Mcdicală din cadrul M.I.R.A., ci a apreciat doar starea actuală de sănătate a reclamantului-recurent, fară a se pronunţa asupra baremului utilizat de comisiile medico-militare.

S-a mai reţinut că şi motivul de recurs privind statutul poliţistului este neîntemeiat, deoarece, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 360/2002, „Poliţistul este funcţionar public civil, cu statut special, înarmat, ce poartă de regulă uniformă şi exercită atribuţiile stabilite pentru Poliţia Română prin lege, ca instituţie specializată a statului”, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, „Exercitarea profesiei de poliţist implică, prin natura sa, îndatoriri şi riscuri deosebite”, aceste atribute stând la baza unei exigenţe sporite privind starea de sănătate a persoanei încadrate în această funcţie.

Pentru considerentele menţionate, înalta Curte a constatat că în mod corect instanţa de fond a respins acţiunea reclamantului, faţă de prevederile art. 18 alin. (5) din Ordinul MAI nr. 300/2004, care nu permit încadrarea ca poliţişti „cadre militare” a persoanelor care au avut această calitate şi au întrerupt raporturile de serviciu în condiţiile art. 68 lit. b) din Legea nr. 360/2002; totodată, raportul de expertiză mcdico-legală confirmă existenţa antecedentelor medicale ale recu-rentului-reclamant.