Titlu: Personal contractual – Cerere de acordare spor de fidelitate şi prima de concediu Cuprins pe materii: Dreptul muncii Legislaţie relevantă: Legea nr. 138/1999, O.G. nr. 38/2003 Rezumat: Discriminarea presupune constatarea unor prevederi, criterii Sa


Au fost obligate instituţiile pârâte să plătească reclamanţilor, în funcţie de perioada lucrată la IPJ Brăila, drepturile băneşti, reprezentând sporul de fidelitate pe perioada 2005-22.04.2008 şi prima de concediu pentru perioada 2003-2007.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin acţiunea civilă înregistrată la Tribunalul Brăila cu nr. 984/113/22.04.2008, reclamanţii au solicitat ca pârâţii Ministerul Internelor şi Reformei Administrative şi Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Brăila să fie obligaţi la plata drepturilor băneşti, reprezentând sporul de fidelitate şi prima de concediu, începând cu anul 2003 până la zi, precum şi obligarea ordonatorului principal de credite la asigurarea sumelor necesare plăţii acestora.

În motivarea cererii, reclamanţii au susţinut că în calitate de personal contractual, sunt prejudiciaţi prin neacordarea din 2003 a sporului de fidelitate şi a primei de concediu, la care au dreptul în baza art. 49 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din instituţiile de ordine publică, precum şi acordarea de drepturi salariale personalului civil din aceste instituţii.

În drept, au mai fost invocate dispoziţiile Legii nr. 360/2002, OG nr. 38/2003 şi art. 41 din României.

Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, prin întâmpinare, a solicitat respingerea ca neîntemeiată şi vădit nelegală a cererii, pe motiv că drepturile băneşti cuvenite personalului civil contractual sunt reglementate de OUG nr. 24/2000, iar Legea nr. 138/1999 şi OG nr. 38/2003, invocate de către reclamanţi, nu au aplicabilitate faţă aceştia.

Totodată, s-a susţinut că acordarea sporurilor nu se justifică pentru personalul contractual, având în vedere faptul că atribuţiile celor care fac parte din această categorie sunt de altă natură decât cele ale poliţiştilor (fila 9).

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Brăila, prin întâmpinare, a precizat că nu toţi reclamanţii au avut calitatea de angajat al IPJ Brăila în perioada pentru care se solicită drepturile şi pentru argumentele invocate de MIRA a solicitat respingerea acţiunii.

Tribunalul, examinând susţinerile şi dispoziţiile legale incidente în cauză, a constatat că cererea formulată în baza Legii nr. 167/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă, este fondată în parte pentru următoarele considerente:

În fapt:

Reclamanţii fac parte din personalul contractual al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Brăila, cu excepţia lui A.D., conform tabelului de la fila 56, întocmit de instituţia pârâtă.

În drept:

Drepturile băneşti pretinse de către reclamanţi, din 2003 până la zi, reprezentând sporul de fidelitate şi prima de concediu, sunt prevăzute în art. 6 şi 37 al. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 38/30.01.2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, aprobată prin Legea nr. 353/10.07.2003.

Aplicarea art. 37 al. 2 privitor la prima de concediu a fost suspendată succesiv prin art. 9 al. 7 din Legea nr. 507/2003, art. 8 al. 7 din Legea nr. 511/2004 şi art. 5 al. 5 din Legea nr. 379/2005 privind bugetul de stat, poliţiştii fiind plătiţi în limita fondurilor bugetare alocate, conform art. 57 din OG nr. 38/2003.

Dispoziţiile art. 6 privitoare la sporul de fidelitate au fost suspendate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 118/2004.

Instituţiile pârâte au solicitat respingerea acţiunii, susţinând că, în condiţiile în care atribuţiile personalului civil contractual sunt de altă natură decât cele ale poliţiştilor, iar drepturile băneşti cuvenite acestei categorii sunt reglementate de OUG nr. 24/2000, nu de Legea nr. 138/1999 şi OG nr. 38/2003, cererea reclamanţilor pentru plata drepturilor băneşti este nefondată.

Susţinerea nu a fost primită pentru următoarele considerente:

În conformitate cu art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 38/30.01.2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, aprobată prin Legea nr. 353/10.07.2003, dispoziţiile acesteia se constituie în reglementare cu caracter special.

Actele normative prin care a fost suspendată aplicarea art. 6 şi 37 al. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 38/30.01.2003 nu au abrogat cele două articole privind sporul de fidelitate şi prima de concediu, ci doar au limitat beneficiul drepturilor.

În consecinţă, faptul că aplicarea textelor de lege pe o perioadă a fost suspendată, iar dispoziţiile de suspendare nu au fost declarate neconstituţionale prin Decizia nr. 38/2005 de către Curtea Constituţională, nu duce la concluzia că beneficiarii au pierdut definitiv dreptul de a primi sumele ce li se cuvin.

În conformitate cu art. 49 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din instituţiile de ordine publică, precum şi acordarea de drepturi salariale personalului civil din aceste instituţii, personalul civil din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, care desfăşoară activităţi în condiţii similare cu cele ale cadrelor militare, beneficiază de primele, sporurile şi îndemnizaţiile acordate acestora.

Sporul de fidelitate are ca scop recompensarea salariatului pentru anii lucraţi în instituţie, asigurând stabilitatea personalului, iar prima de concediu contribuie la refacerea reală a capacităţii de muncă în timpul concediului de odihnă.

Având în vedere faptul că importanţa prevenirii migraţiei personalului şi a asigurării refacerii capacităţii de muncă nu pot fi puse la îndoială nici la poliţişti şi nici la personalul contractual, sub acest aspect este lipsită de relevanţă deosebirea dintre natura atribuţiilor de serviciu ale celor două categorii din cadrul structurilor subordonate Ministerului Internelor şi Reformei Administrative.

În consecinţă, drepturile băneşti primite pentru prestată în acelaşi sistem nu se justifică să fie reglementate diferit, având în vedere scopul şi regimul juridic al acestora.

Concluzia de mai sus se impune şi faţă de art. 41 din Constituţie, ţinând seama de faptul că dreptul la muncă nu poate fi îngrădit, iar art. 53 din legea fundamentală stabileşte limitativ situaţiile de excepţie în care exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns prin lege.

Pentru considerentele de fapt şi de drept expuse, tribunalul a constatat că acţiunea reclamanţilor este fondată pentru perioada lucrată de fiecare la instituţia pârâtă, cu excepţia reclamantei A.D., care nu a fost salariata IPJ Brăila în perioada vizată.

În ceea ce priveşte perioada pentru care s-a solicitat plata drepturilor:

La sporul de fidelitate s-a avut în vedere faptul că în anii 2003 şi 2004 acordarea acestuia nu a fost suspendată, ceea ce înseamnă că, faţă de data de 22.04.2008, când a fost sesizată instanţa, cererea reclamanţilor pentru cei doi ani, a fost formulată după expirarea termenului de 3 ani prevăzut de lege.

În consecinţă, instituţiile pârâte au fost obligate la plata acestui spor începând cu anul 2005 până la data înregistrării acţiunii.

În ceea ce priveşte prima de concediu, aceasta este datorată pe perioada 2003 -2007, neputând fi solicitată anticipat, în luna aprilie pentru anul 2008.

Având în vedere faptul că executarea unei hotărâri judecătoreşti constituie obligaţie legală, cererea de obligare a ordonatorului principal de credite la asigurarea fondurilor necesare achitării drepturilor este nefondată.

Prin urmare, Tribunalul a admis în parte acţiunea, cu consecinţa obligării instituţiilor pârâte la plata drepturilor băneşti, în condiţiile expuse.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâţii Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Brăila şi Ministerul Internelor şi Reformei Administrative.

În motivarea recursului pârâtul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Brăila a criticat hotărârea primei instanţe invocând faptul că pentru anul 2003 solicitările reclamanţilor sunt inadmisibile întrucât O.G. nr. 38/2003 a intrat în vigoare începând cu data de 01.01.2004, fiind lipsite de fundament legal.

Salarizarea angajaţilor – personal civil contractual cum sunt şi intimaţii-reclamanţi, s-a realizat în baza prevederilor O.U.G. nr. 24/2000 reprezentând o normă specială şi distinctă faţă de restul prevederilor similare în domeniul salarizării categoriilor de bugetari.

Legea nr. 138/1999 se referă la personalul militar iar poliţiştii nu au calitatea de militari ci de funcţionari publici cu statut special potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 360/2002.

Prima de concediu şi sporul de fidelitate sunt drepturi specifice şi nu militarilor şi, pe cale de consecinţă, nici părţilor intimate.

A considerat că în mod eronat instanţa de fond a apreciat că reclamanţii în calitatea de angajaţi civili contractuali li se cuvin drepturi salariale specifice funcţionarilor publici cu statut special, condiţii care nu sunt îndeplinite în contextul legislaţiei prevăzute din domeniul salarizării angajaţilor publici contractuali.

Şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 299 – 316 Cod procedură civilă.

În motivarea recursului pârâtul Ministerul Internelor şi Reformei Administrative a criticat hotărârea primei instanţe ca vădit netemeinică şi esenţial nelegală, pentru următoarele considerente:

Drepturile băneşti cuvenite intimaţilor-reclamanţi care fac parte din categoria personalului civil contractual sunt prevăzute de dispoziţiile O.U.G. nr. 24/2000 şi nu cele ale O.U.G. nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor cu modificările şi completările ulterioare, sau ale Legii nr. 138/1999.

În legislaţia referitoare la salarizarea cadrelor militare nu este prevăzută plata primelor de concediu şi a sporului de fidelitate astfel încât este evident că personalul civil din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative nu poate beneficia de plata acestor drepturi.

A mai învederat faptul că dispoziţiile O.U.G. nr. 24/2000, cu modificările şi completările ulterioare, nu instituie dreptul la prima de concediu şi spor de fidelitate pentru această categorie de personal.

De asemenea, personalul contractual civil nu desfăşoară activităţi similare cu personalul din categoria funcţionarilor publici cu statut special (poliţişti), neputând astfel beneficia de prima de concediu şi spor de fidelitate.

A solicitat admiterea recursului şi pe fond respingerea acţiunii intimaţilor-reclamanţi ca neîntemeiată.

În drept şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 299 şi următoarele, 304 indice 1 Cod procedură civilă.

Prin întâmpinare intimaţii-reclamanţi au solicitat respingerea recursurilor, motivele invocate fiind considerate nefondate faţă de momentul intrării în vigoare a O.G. nr. 38/2003, a prevederilor cuprinse în Legea nr. 138/1999 şi în Contractul colectiv de muncă la nivel de unităţi din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative pe anii 2008 – 2009.

Prin decizia civilă nr. 211/R/11.02.2009 a Curţii de Apel Galaţi au fost admise recursurile declarate de pârâţii Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Brăila şi Ministerul Internelor şi Reformei Administrative împotriva sentinţei civile nr. 725/21.10.2008 pronunţată de Tribunalul Brăila în dosarul nr. 984/113/2008.

A fost modificată în tot sentinţa civilă nr. 725/21.10.2008 a Tribunalului Brăila şi, în rejudecare:

A fost respinsă ca nefondată acţiunea formulată de reclamanţi.

Au fost avute în vedere următoarele considerente:

Prima instanţă şi-a întemeiat soluţia pronunţată în cauză pe dispoziţiile O.G. nr. 38/2003 şi ale art. 49 din Legea nr. 138/1999 fiind considerate lipsite de relevanţă deosebirile dintre natura atribuţiilor revenind poliţiştilor şi personalului contractual din cadrul structurilor subordonate Ministerului Internelor şi Reformei Administrative.

Totodată, a apreciat asupra caracterului fundamental al drepturilor salariale de natura celor solicitate vizate de reclamanţi – sporul de fidelitate şi prima de concediu – prin raportare la dispoziţiile art. 41 şi 53 din Constituţia României.

Însă, salarizarea personalului contractual civil din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative se realizează pe baza prevederilor O.U.G. nr. 24/2000 care cuprind reglementări speciale privind categoria personalului contractual din sectorul bugetar.

Astfel, potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 24/2000, pentru activitatea desfăşurată personalul contractual din sectorul bugetar primeşte un salariu de bază stabilit potrivit anexelor precum şi celelalte drepturi salariale prevăzute prin dispoziţiile legale în vigoare, corespunzătoare fiecărui domeniu de activitate.

Prin personalul contractual din sectorul bugetar se înţelege personalul angajat în acest sector în funcţii de conducere sau în funcţii de execuţie, pe bază de contract individual de muncă încheiat în condiţiile legii.

În speţă, intimaţii-reclamanţi îndeplinesc funcţii specifice personalului contractual ce se regăsesc în Anexele 5/1 şi 5/2 la O.U.G. nr. 24/2000.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 49 din Legea nr. 138/1999, acestea se referă la personalul civil din ministerele şi autorităţile centrale prevăzute la art. 47, care desfăşoară activităţi în condiţii similare cu cele ale cadrelor militare, beneficiază de primele, sporurile şi indemnizaţiile acordate acestora potrivit prevederilor aplicabile cadrelor militare în activitate.

În aceeaşi redactare sunt şi prevederile art. 29 din Contractul colectiv de muncă la nivelul grupului de unităţi din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative pe anul 2009.

De precizat că un asemenea contract îşi produce efectele de la data înregistrării sale legale, potrivit dispoziţiilor art. 25 alin. 3 din Legea nr. 130/1996, pe când drepturile pretinse de intimaţii-reclamanţi invocând prevederile contractuale de mai sus privesc perioada începând cu anul 2003.

Este adevărat că prin dispoziţiile art. 49 din Legea nr. 138/1999, s-a prevăzut pentru personalul civil din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, să beneficieze de primele, sporurile şi indemnizaţiile acordate cadrelor militare, însă numai dacă desfăşoară activităţi în condiţii similare cu ale acestora.

Intimaţii-reclamanţi şi-au întemeiat pretenţiile prin raportare la prevederile art. 37 al. 2 şi art. 6 din O.G. nr. 38/2003.

Numai că asemenea dispoziţii sunt de strictă aplicare doar categoriei poliţiştilor, dată fiind calitatea acestora de funcţionari publici cu statut special.

Potrivit art. 6 din O.G. nr. 38/2003 poliţiştilor li se acordă un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază, în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului de interne, pentru activitatea desfăşurată în instituţiile din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională în calitate de militari, poliţist, funcţionar public şi personal contractual.

De asemenea, potrivit art. 37 al. 2 din O.G. nr. 38/2003, la plecarea în concediul de odihnă poliţistul primeşte o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.

În acelaşi sens sunt şi prevederile pct. 5 şi 25 din Ordinul M.A.I. nr. 132/2004 privind norme metodologice de aplicare a prevederilor legale referitoare la salarizarea poliţiştilor.

De menţionat că, potrivit Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, acesta este funcţionar public civil, cu statut special conferit de îndatoririle şi riscurile deosebite, de portul de armă şi de celelalte diferenţieri prevăzute în statut.

Poliţistul este învestit cu exerciţiul autorităţii publice, pe timpul şi în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor şi îndatoririlor de serviciu, în limitele competenţelor stabilite prin lege.

Ca atare, nu poate fi pus un semn de egalitate între poliţişti şi personalul contractual civil, astfel încât de drepturile reglementate de lege pentru poliţişti să beneficieze şi intimaţii-reclamanţi.

Caracterul diferit al funcţiilor deţinute de intimaţii-reclamanţi determină condiţii şi atribuţii specifice de muncă, neputând fi considerate nici măcar similare.

Intimaţii-reclamanţi au făcut referire în cererea introductivă la existenţa unei discriminări faţă de sporurile acordate militarilor (poliţiştilor) însă a presupune constatarea unor prevederi,criterii sau practicii care avantajează anumite persoane faţă de altele, pe baza criteriilor prevăzute de art. 1 din O.G. nr. 137/2000, şi care nu sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate şi necesare.

Cu alte cuvinte, o diferenţă de tratament are natură discriminatorie dacă nu se bazează pe o justificare rezonabilă şi obiectivă şi priveşte diferenţieri dintre situaţii analoage, de natură să justifice un tratament diferit.

Or, în speţă, funcţiile îndeplinite de intimaţii – reclamanţi ce fac parte din personalul contractual civil şi atribuţiile specifice acestora nu pot fi considerate identice sau cel puţin analoage cu cele ce le revin poliţiştilor în calitatea de funcţionari publici cu statut special, pentru a determina şi o salarizare echivalentă acestora în ceea ce priveşte primele de concediu şi sporul de fidelitate.