Recurs. Cazul de casare prevazut de art. 3859, pct. 18 cpp


Recurs. Cazul de casare prevazut de art. 3859, pct. 18 Cod procedura penala.

Decizia penala nr. 222/20 octombrie 2006.

Pe rolul Judecatoriei Tulcea a fost înregistrata sub nr. 5391/20 septembrie 2005, plângerea formulata de partea vatamata L.C., care solicita tragerea la raspundere penala a inculpatului C.G., sub aspectul savârsirii infractiunii prevazuta de art. 180 alin. 1 Cod penal.

În motivare, partea vatamata a aratat ca la data de 14 septembrie 2005, în jurul orelor 8,00, în timp ce se deplasa cu bicicleta în comuna Bestepe, spre bostana sa, a fost acostat de inculpat, care l-a lovit cu pumnul în figura.

Prin sentinta penala nr. 961/5 iunie 2006, Judecatoria Tulcea  a dispus achitarea inculpatului C.G., sub aspectul savârsirii infractiunii prevazute de art. 180 alin. 1 Cod pr. penala.

În baza art.18 indice 1 alin. 3 cod proc. penala raportat la art. 91 lit. c Cod pr. penala, prima instanta a aplicat inculpatului 150 RON amenda administrativa.

Actiunea civila a fost admisa în parte, iar inculpatul a fost obligat la plata sumei de 100 RON daune morale catre partea civila.

Pentru a pronunta aceasta solutie, prima instanta a retinut ca la data de 13 septembrie 2005 între partea vatamata si tatal inculpatului a avut loc o altercatie verbala, acesta din urma fiind acuzat ca a luat pepeni din bostana.

Iritat de atitudinea partii vatamate fata de tatal sau, inculpatul i-a aplicat acestuia o lovitura cu pumnul în fata, incident ce a avut loc a doua zi, respectiv 14 septembrie 2005.

Pentru a retine aceasta situatie de fapt, instanta a avut în vedere plângerea si declaratia partii vatamate care se coroboreaza cu declaratia martorului L.G, care a relatat ca i-a spus inculpatului ca l-a lovit pe fiul sau întrucât, cu o zi în urma, îi jignise tatal.

S-a mai retinut de instanta de fond ca apararile inculpatului, în sensul ca nu a reusit sa o loveasca pe partea vatamata, desi a avut aceasta intentie, întrucât acesta se deplasa cu bicicleta, sunt infirmate de declaratia martorului M.D. care a relatat ca “atunci când inculpatul a iesit în strada, partea vatamata s-a oprit iar între cei doi a avut loc o discutie de scurta durata”.

Împotriva aceste solutii a declarat recurs inculpatul C.G., la 6 iunie 2006. Pe rolul Tribunalului Tulcea, cauza a fost înregistrata sub nr. 3434/28 iulie 2006.

Recurentul critica hotarârea primei instante atât sub aspectul laturii penale cât si din perspectiva laturii civile. El afirma ca nu a savârsit nici o fapta penala si ca acest aspect rezulta din probatoriul administrat în cauza.

Intimatul parte vatamata fost prezent în fata instantei de recurs si a solicitat respingerea caii de atac.

Recursul este fondat.

Nici unul dintre martorii audiati de judecatorie, atât cei propusi de partea vatamata, cât si cei propusi de inculpat, nu au perceput fapta pretinsa, respectiv lovitura victimei de catre faptuitor.

Martorul B.C. declara ca nu a asistat la incident, martorul M.D. afirma ca între parti a existat o altercatie verbala dar nu a vazut ca persoana vatamata sa fi fost lovita de inculpat. Martorul L.G. tatal partii vatamate, stie ca acesta a fost lovit de inculpat si chiar a discutat cu inculpatul care a confirmat acest aspect. Nu a asistat la incident.

Desi este singura proba care confirma sustinerile partii vatamate, ea nu este suficienta pentru a conduce la o solutie de condamnare. Pe de alta parte, proba este indirecta, martorul neasistând efectiv la comiterea faptei, iar pe de alta parte, datorita legaturii de rudenie cu partea vatamata, declaratia are un continut subiectiv. Tribunalul are serioase rezerve în a valorifica acest mijloc de probe, astfel cum a procedat prima instanta.

În sfârsit, martorul M.G. declara ca nu cunoaste daca între parti a avut loc un incident.

Prin urmare, nu exista probe care sa sustina plângerea.

Modul în care judecatoria a coroborat declaratia tatalui partii vatamate cu declaratia martorului M.G., care a relatat despre faptul ca victima s-a oprit din deplasarea cu bicicleta pentru a discuta cu inculpatul, desi acesta negase, tragându-se apoi o concluzie de nesinceritate a faptuitorului si una de realitate a faptei, este inadecvat. Nu este foarte clar daca inculpatul si martorul M.D.  s-au referit la acelasi moment când au vorbit despre deplasarea cu bicicleta victimei. Este, cu alte cuvinte, posibil ca victima sa se fi oprit, pentru a discuta cu inculpatul, si apoi sa se deplaseze din nou, moment în care faptuitorul a intentionat sa o loveasca, dar nu reusit datorita distantei.

O astfel de interpretare conciliaza ambele declaratii. De altfel, martorul M.G., desi aflat într-un loc în care a perceput întâlnirea partilor, nu a observat actiunea de lovire. De asemenea, martorii si inculpatul nu au fost suficient chestionati pentru a putea trage o concluzie radicala relativa la fapta exclusiv din declaratiile cu privire la faptul ca victima s-a deplasat cu bicicleta continuu sau s-a oprit la un moment  dat.

În consecinta, fata de toate considerentele expuse mai sus, tribunalul va admite recursul, va casa în totalitate sentinta penala atacata si, rejudecând, în temeiul art. 11 pct.2 lit. a raportat la art. 10 lit. a cod pro. penala, va achita pe inculpatul C.G. sub aspectul savârsirii infractiunii prevazute de art. 180 alin. 1 Cod penal.

În temeiul art. 346 alin. 3 Cod pr. penala, actiunea civila va fi respinsa ca nefondata.