Vătămare corporală. Greşita apreciere a probelor. Condamnare după achitare.


Vătămare corporală.Greşita apreciere a probelor. Condamnare după achitare.

(D.p.56/A/14 februarie 2007 a Tribunalului Bihor).

Prin sentinţa penală nr. 2319 din 16.12.2005 pronunţată de Judecătoria Oradea, în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. c cod procedură penală, a achitat pe inculpatul B.F..N. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală, prevăzută şi pedepsită de art. 181 cod penal.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. c cod procedură penală a achitat pe inculpat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală prevăzută şi pedepsită de art. 181 cod penal.

În baza art. 14, 346 cod procedură penală, a respins daunele morale şi despăgubirile materiale solicitate de partea civilă C. A.

În baza art. 14, 346 cod procedură penală cu referire la art. 106 din OUG nr. 150/2002 a respins pretenţiile civile formulate de partea civilă Casa de Asigurări de Sănătate Bihor.

În baza art. 192 alin. 1 pct. 1 lit. a cod procedură penală a obligat partea vătămată C.A. la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

În baza art. 193 cod procedură penală a obligat partea vătămată la plata sumei de 1.200 lei în favoarea inculpaţilor cu titlu de cheltuieli judiciare, reprezentând onorariu avocat.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut  că partea vătămată C.A.  a formulat plângere penală depusă la Parchetul de  pe lângă Judecătoria Oradea, prin care a solicitat tragerea la răspundere penală a celor doi inculpaţi pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală, prevăzută şi pedepsită de art. 181 cod penal, comisă potrivit susţinerilor părţii vătămate, prin aceea că inculpatul B.F.N. a lovit-o cu capul în faţă, iar inculpatul B.F.  a lovit-o cu palma peste faţă.

Partea vătămată a depus în dovedirea susţinerilor sale certificatul medico-legal nr. 842/Ia/269 din 27.03.2004, emis de SML Bihor, potrivit căruia, aceasta prezenta leziuni posttraumatice : piramidă nazală intens tumefiată, obrazul drept tumefiat, acuzând totodată cefalee, ameţeli şi dureri la nivelul coloanei cervico-dorsale, pentru care s-a apreciat că sunt necesare un număr de 25 de zile de îngrijiri medicale.

În susţinerea apărărilor inculpatului B.F.N. sau fost şi înscrisurile aflate la dosarul de urmărire penală, respectiv adresa nr. 215/12128 din 10.06.2004 emisă de Romtelecom SA, alăturat căreia se găseşte foaia de prezenţă pe luna martie 2004, precum şi copia registrului de deranjamente al masei de verificare interurbane din care rezultă că la ora 15,30 în data de 26.03.20+04 a fost reclamat deranjamentul, intervenţia durând până la ora 22,00, precum şi faptul că în data de 27.03.2004, respectiv 28.03.2004, aşa cum au declarat şi martorii audiaţi în cauză, intervenţia pentru remedierea defecţiunii a continuat şi foaia de parcurs seria H nr. 010975(fila 71), din care rezultă că martorul C.M. s-a deplasat de la Alcatel pe str. Berzei şi înapoi, revenirea făcându-se la ora 22,20, prin adresa nr. 215/11526 a SC Romtelecom SA s-a confirmat că în data de 26.03.2004 , inculpatul împreună cu mai mulţi colegi au desfăşurat ore suplimentare în vederea remedierii unui deranjament la Poliţia de Frontieră Episcopia Bihor pe două circuite speciale, de la 16,00 până la 22.00.

Din probele administrate în cauză, prima instanţă a reţinut că este pe deplin dovedit faptul că inculpatul B.F.N., în data de 26.03.2004, nu s-a găsit în localitatea Nojorid şi cu atât mai mult, nu s-a întâlnit cu partea vătămată, fiind dovedită cu înscrisurile de la dosar şi cu declaraţiile martorilor prezenţa acestuia la o intervenţie a SC Romtelecom până la ora 22,00, motiv pentru care, prima instanţă l-a achitat pe acest inculpat în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. c cod procedură penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală prevăzută şi pedepsită de art. 181 cod penal.

Având în vedere că în cauză a fost dovedit fără nici un dubiu că inculpatul B.F.N.  nu a fost prezent la data şi ora indicată de partea vătămată în plângere la locul incidentului, prima instanţă înlăturând declaraţiile martorilor B.G. şi C.G., a reţinut că nici inculpatul B.F.  nu a avut în data de 26.03.2004 vreun incident cu partea vătămată.  Declaraţiile celor doi martori nu au putut fi reţinute, deoarece s-a dovedit, aşa cum s-a arătat anterior că inculpatul B.F.N. nu se găsea la locul incidentului, iar martorii au susţinut contrariul, iar între declaraţiile celor doi martori au existat grave contradicţii referitoare chir la presupusa acţiune a inculpatului astfel, martorul C.G. a arătat că nu l-a văzut pe inculpatul B.F. să o fi lovit pe partea vătămată, dar martorul B.G. a arătat că l-a văzut pe inculpat zgâriind-o pe faţă de partea vătămată, depoziţii care au demonstrat tocmai nesinceritatea martorilor, în condiţiile în care, aşa cum au susţinut aceştia, presupusul incident s-a petrecut în prezenţa lor, dar ei nu au intervenit nici pentru aplanarea conflictului, ci dimpotrivă, martorul C.G. a susţinut că a plecat împreună cu inculpaţii, pe jos, spre sat.

Faţă de acestea, prima instanţă l-a achitat şi pe inculpatul B.F.  în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. c cod procedură penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală prevăzută şi pedepsită de art. 181 cod penal.

Sub aspectul laturii civile, având în vedere că inculpaţii nu au fost găsiţi vinovaţi de  infracţiunea de vătămare corporală prevăzută şi pedepsită de art. 181 cod penal,  prima instanţă a respins pretenţiile civile ale părţii civile C.A. conform art. 346 alin. 3 cod procedură penală.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a formulat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, respectiv partea vătămată C.A., solicitând admitea acestuia, casarea sentinţei, iar cu ocazia rejudecării a se dispune condamnarea inculpaţilor B.F.N. şi B.F., sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală prevăzută şi pedepsită de art. 181 cod penal, cu obligarea acestora la plata de despăgubiri în favoarea părţii vătămate.

Apelurile sunt întemeiate .

Tribunalul a reţinut că soluţia de achitare a celor 2 inculpaţi s-a întemeiat pe următoarele mijloace de probă :

I. Declaraţiile celor doi inculpaţi care nu au recunoscut că au lovit-o pe partea vătămată şi mai mult, că nici măcar nu s-ar fi întâlnit cu ea în ziua incidentului, dată de la care datează şi vătămarea corporală a acesteia. De regulă, aceste mijloace de probă prezintă, alături de cele ale părţilor interesul manifestat în cauză. În doctrină s-a arătat că nu trebuie să se acorde prea mult credit acestor mijloace de probă, fiindcă voluntar sau involuntar aceştia denaturează adevărul.., ci doar în măsura în care, potrivit art. 69 cod procedură penală sunt coroborate şi împrejurările ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză. În acest context, amintim aici şi concluziile raportului de constatare tehnico-ştiinţifică asupra comportamentului simulat(fila 4 urmărire penală), întocmit de dr. V.H., asupra inculpatului B.F.N., în care se arăta că subiectul, după ce a refuzat iniţial să se supună testului, a prezentat “o redusă reactivitate cu tendinţa aplatizării traseului diagramelor” – caracteristica ingerării anumitor substanţe şi …ridica suspiciunea unor tentative de eludare a testului”.

II. Înscrisurilor prezentate în apărare de către inculpatul B.F.N.,  provenind de la angajatorul său, Romtelecom şi prin care se atesta că în data de 26.03.2004 a fost prezent la remedierea unor defecţiuni în Episcopia Bihor împreună cu mai mulţi colegi de muncă :

– copia foii colective de prezenţă(fila 66b urmărire penală), din care reiese că inculpatul B.F.N.  a lucrat în data de 26.03.2004 acelaşi număr de ore ca şi ceilalţi colegi  cu care a participat la remedierea defecţiunii invocate,

– copia registrului de deranjamente(fila 8 urmărire penală) din data de 26.03.2004, ora 22, 00, în care s-a consemnat că s-a “lucrat până la ora 21,45 jonctorii + Damse, dar nu s-au găsit deranjamente, urmând să revină sâmbăta pentru depistare”. Nu se precizează care lucrători au fost prezenţi, cu excepţia martorului Damse.

– copii ale foilor de parcurs, irelevante cauzei cât timp nu sunt indicaţi decât şoferii mijloacelor de transport(filele 70,71 urmărire penală).

– adresa nr. 215/11526/28.05.2004 a Romtelecom SA – Direcţia de Telecomunicaţii Bihor(fila 75 urmărire penală), în care se arată că “în 26.03.2004…de la orele 16,00-22,00, conform evidenţelor operative, B.F., C.M., M.C., I.M. şi D.L.  au fost la ridicarea deranjamentului de la Poliţia de Frontieră Episcopia Bihor…d-l B.T. a lucrat la aceste deranjamente între orele 16.00-19.00”. Afirmaţiile din adresă sunt vădit tendenţioase în condiţiile în care  nu se bazează pe nici un înscris, proces verbal, alte evidenţe. Acest fapt s-a valorificat şi de către instanţa de apel care a solicitat Romtelecom SA evidenţele operative despre care face vorbire, sens în care a fost remisă instanţei, aceeaşi copie a registrului de deranjamente(fila 39 apel) din data de 26.03.2004, ora 22 în care s-a consemnat că s-a “lucrat până la ora 21,45 jonctorii + D.L.”… fără a se preciza numele lucrătorilor prezenţi, cu excepţia martorului D.L.

Se poate observa că, potrivit acestei copii a registrului de deranjamente, toţi jonctorii ar fi lucrat în 26.03.2004 acelaşi număr de ore, deşi din declaraţiile unora dintre ei, rezultă că B.T.  a lucrat doar 3 ore suplimentare(de la 16,00 la 18,45), iar H.P. doar s-a deplasat până la locul defecţiunii reclamate, fără a rămâne.  Concluzionăm că acest înscris nu evidenţiază nici numele lucrătorilor  prezenţi şi nici faptul că în realitate 2 dintre aceştia nu au rămas la locul defecţiunii până la orele 22,00, context în care nu are valoare probatorie în ce priveşte prezenţa la remedierea deranjamentului a inculpatului B.F., până la orele 22,00. Dimpotrivă, considerăm că această adresă Romtelecom SA Oradea(fila 75 urmărire penală)a fost întocmită(evident ulterior 28.05.2004) pentru a fi în concordanţă cu declaraţia martorului B.T., care în data de 31.03.2004(prima declaraţie) a arătat, în contradicţie cu şeful său D.L. şi cu ceilalţi colegi, că a plecat în jurul orei 18,45 acasă, fiind navetist şi având tren la ora 19,00. Abia în declaraţiile ulterioare, şi ceilalţi colegi, inclusiv şeful de echipă D.L., îşi modifică depoziţiile iniţiale, aducându-şi  aminte că B.T. a plecat mai repede, dar au persistat în a insista că B.F.  a rămas până la ora 22,00, despre cel de-al doilea jonctor, H.P., martorii arătând, după caz, fie că acesta nu s-a deplasat la locul defecţiunii, fie a plecat imediat fără a participa alături de ceilalţi la încercarea de remediere.

S-a insistat  asupra acestor înscrisuri, deoarece, deşi prima instanţă le-a apreciat ca având o mare valoare probatorie, în realitate coroborarea înscrisurilor întocmite la data evenimentului(foaie de prezenţă, registru de deranjamente, iar nu adresa întocmită ulterior), cu declaraţiile martorilor angajaţi ai Romtelecom atât în cursul urmăririi penale cât şi a judecăţii, s-a constatat că aceste înscrisuri cuprind împrejurări neadevărate, nu  sunt demne de încredere şi, ar fi trebuit înlăturate dintre mijloacele de probă avute în vedere de către instanţe la stabilirea stării de fapt, inclusiv adresa nr. 215/11526 din 28.05.2004 a Romtelecom.

III. Declaraţiile martorilor D.L. şi C.M., audiaţi în cursul judecăţii, care au confirmat susţinerile inculpatului B.F., 16-22, după care toţi, inclusiv inculpatul, s-au întors la sediul Alcatel. Prima instanţă  nu a avut în vedere la aprecierea subiectivităţii acestora, relaţiile apropiate dintre inculpat şi martori-colegi de muncă, nici refuzul acestora de a se supune testului privind detectarea comportamentului simulat(fila 38 fond). Cei doi martori audiaţi în faţa instanţei au arătat că martorul B.T.  a trebuit să plece mai repede pentru că era navetist, dar şi inculpatul avea această calitate, astfel că nu s-a găsit o explicaţie verosimilă a “tratamentului discriminatoriu” aplicat de şeful de echipă D.L.  în cazul său.

Mai mult, instanţa de fond nu a avut în vedere contradicţiile dintre declaraţiile acestor martori din faza de urmărire când au prezentat o situaţie diferită.

Astfel, martorul C.M. (fila 47 urmărire penală) a arătat, în contradicţie cu declaraţia din faza de judecată, că “toţi cei şapte muncitori, adică eu, B.F., B.T., B.C., I.M., M.C. şi H.P., sub supravegherea ing. D.L. au lucrat la remedierea defecţiunii până  la ora 22,00, timp în care, nici unul din muncitori nu a părăsit nici un moment locul de muncă.

Aceeaşi poziţie a avut-o şi martorul D.L.  în prima declaraţie dată în cursul urmăririi penale în 31.03.2004(fila 48) : “am luat pe cei cinci muncitori, printre care se afla şi B.F….sub supravegherea mea  cei cinci muncitori jonctori au lucrat pe strada Berzei din Oradea până în jurul orei 22,00, după care au strâns sculele şi echipamentele din dotare şi ne-am întors în aceeaşi formaţie la sediul unităţii”. Apoi, mult mai târziu, în declaraţia din data de 16.07.2004, deranjamentul s-a mutat la sediul Poliţiei de Frontieră din Episcopia Bihor şi îşi aduce aminte(efectul timpului) de plecarea lui B.T. în jurul orei 19,00. precizează că, în cazul orelor suplimentare se face un pontaj suplimentar unde se trec orele lucrate în plus.

Martorul M.C. (fila 49) aminteşte de şase muncitori care au participat la remedierea defecţiunii de pe strada Berzei din Oradea, precizând că H.P.  nu s-a mai deplasat la locul remedierii defecţiunii.

Martorul I.M. (fila 50) pretinde că H.P.  s-ar fi deplasat până pe strada Berzei din Oradea, după care a plecat.

În opinia Tribunalului ,date fiind numeroasele contradicţii intre declaraţiile fiecăruia dintre martori, relaţiile dintre ei şi inculpatul B.F.N., atitudinea lor refractară testării comportamentului simulat, dorinţa lor iniţială de a ascunde plecarea colegului B.T. sau şi a colegilor, astfel încât, conform  înscrisurilor depuse, acesta a fost pontat ca şi ceilalţi muncitori deşi a plecat cu 3 ore mai repede, situaţie ce ar implica răspunderea unora dintre ei faţă de angajator, etc., declaraţiile acestor martori ar fi trebuit privite cu maximă reţinere şi doar în măsura în care s-ar fi coroborat şi cu alte mijloace de probă ar fi trebuit să servească stabilirii stării de fapt.

A mai fost amintită declaraţia martorului F.T.  (rudă de-a inculpaţilor – fila 45 urmărire penală), care a arătat că în seara zilei de 26.03.2004 s-a întâlnit cu inculpatul B.F. pe care l-a dus spre casă cu căruţa fără a vedea pe drum alte persoane şi fără ca inculpatul să-i povestească ceva despre vreun incident cu partea vătămată. S-a apreciat că, această declaraţie nu este în măsură să lămurească această cauză sub nici un aspect decât cel al prezenţei inculpatului B.F.  în apropierea fermei sale în seara incidentului. Incidentul s-a petrecut în afara satului, chiar martorul arătând că a oprit căruţa la semnele inculpatului B.F.  ce era în drum spre sat la o distanţă de câteva sute de metri(fila 21 urmărire penală). Faptul că era singur nu exclude posibilitatea ca anterior, în momentul incidentului, să se fi aflat în zonă şi cel de-al doilea inculpat,  B.F.N., cât despre faptul că B.F.  nu i-a spus nimic martorului despre incident, găsim că este şi normal : nu sunt bărbaţi care ar fi făcut un titlu de glorie din bătaia administrată unei femei.

Faţă de aceste aspecte, faţă de lipsa de veridicitate a celor consemnate în înscrisurile provenind de la angajatorul inculpatului B.F.N., faţă de gradul de subiectivitate(între exprimare eufemistică) al declaraţiilor martorilor colegi ai inculpatului, concluziile instanţei, în sensul că este pe deplin dovedit faptul că inculpatul B.F.N.  în data de 26.03.2004 nu s-a găsit în localitatea Nojorid”, sunt  complet neîntemeiate.

Tot pentru a pronunţa soluţia de achitare, instanţa a înlăturat ca nesincere celelalte mijloace de probă prin care s-ar fi constatat elemente de fapt contrare stării de fapt reţinute în considerente.

Tribunalul însă a luat în considerare declaraţia martorului C.G., care şi în cursul urmăririi penale şi în faţa instanţei, a declarat că în prezenţa sa, în data de 26.03.2004, în jurul orei 19,00, inculpatul B.F.N.  a lovit-o pe partea vătămată cu capul în faţă, dar a arătat că nu a “văzut ca B.F. – tatăl să fi lovit pe cineva” – fila 20 urmărire penală. Aceeaşi declaraţie este reluată şi după trei zile – fila 44 urmărire penală şi în faţa instanţei – fila 37.

Trebuie subliniat că acest martor este asistent veterinar în localitatea de domiciliu a părţilor, neavând nici o legătură cu vreuna dintre acestea, nefiind în duşmănie sau prietenie cu ele, prezenţa sa la locul faptei fiind determinată de obligaţiile sale de serviciu. Acest martor(spre deosebire de colegii inculpatului B.F.N.) a fost de acord să se supună testului de detecţie a comportamentului simulat, concluziile din raportul de constatare fiind în sensul “absenţei detecţiei comportamentului simulat”, “neevidenţiindu-se modificări psihofiziologice caracteristice  reactivităţii emoţionale” – fila 78 urmărire penală.

Prima instanţă în mod greşit a înlăturat  şi declaraţia acestui  martor pe considerentul că declaraţia sa este în contradicţie cu declaraţia părţii vătămate sub aspectul loviturii aplicate de B.F. Faptul că acest martor nu a reuşit să vadă toate amănuntele altercaţiei(nu a spus “B.F.  nu a lovit” ci “nu am văzut să fi lovit”), nu este în măsură să  indice lipsa sa de sinceritate, iar acest aspect ar fi putut fi clarificat  ajutorul altor mijloace de probă. S-a apreciat că  nu este nici un indiciu de nesinceritate faptul că nu toţi cei prezenţi au redat perfect identic o agresiune desfăşurată pe durata câtorva secunde, între mai multe persoane, fiind  normal faţă de poziţiile lor diferite în spaţiu să fi văzut uşor diferit numărul loviturilor, locul aplicării, intensitatea lor, etc.

În acest context, mult mai multe suspiciuni ar fi trebuit să ridice declaraţiile martorilor colegi ai inculpatului B.F.N., care pe parcursul celor 6 ore din după masa zilei de 26.03.2004, nu au fost în stare să-şi dea seama câţi au fost şi care dintre ei a rămas până la ora 22,00.

Pe de altă parte,  comportamentul martorului C.G. care nu a fost implicat în nici un fel în incident, care după câţiva paşi făcuţi cu inculpatul a plecat singur spre casă dovedind prin aceasta că nu este apropiat de nici una dintre părţi, ar fi trebuit să conducă la concluzia că declaraţia sa este cea mai dezinteresată în cauză şi, ca atare, ar fi trebuit să i se acorde cel mai mult credit.

S-a concluzionat faţă de cele ce preced că starea de fapt reţinută de către prima instanţă este greşită, fiind rezultatul unei grave erori de fapt, iar corecta reapreciere a probelor mai sus prezentate conduce fără nici un dubiu la reţinerea vinovăţiei inculpaţilor sub aspectul comiterii a câte unei infracţiuni de vătămare corporală prevăzută de art. 181 cod penal.