Plîngere art. 2781 C.p.p. Recurs. Casare cu trimitere spre rejudecare. Nestabilirea situaţiei de fapt necesară încadrării juridice a faptei sesizate.


Prin sentinţa penală nr. 155 pronunţată la data de 03.04.2009 în dosarul nr. 6254/315/2008 s-a dispus în conformitate cu prev. art.278 alin. 1 lit. a cod pr.penală, respingerea plîngerii formulată de către persoana vătămată SC U SRL împotriva soluţiei de scoatere de sub urmărire penală dată în dosarul nr. 4765/P/2007 faţă de făptuitorul SI cercetat pentru săvîrşirea infracţiunii prev. de art. 215 alin. 1,2,3 cod penal, reţinîndu-se că  biletul la ordin folosit la plată a fost lăsat drept garanţie, împrejurare faţă de care infracţiunea de înşelăciune nu subzistă, în caz de neplată fiind atrasă răspunderea directă contractuală.

S-a concluzionat astfel că rezoluţia de scoatere de sub urmărire penală a fost una legală şi temeinică.

Împotriva sentinţei a declarat recurs persoana vătămată, criticînd-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocînd faptul că motivarea dată de procuror şi preluată de judecătorul fondului nu se circumscriu cauzei.

Tribunalul, în urma examinării cauzei în raport de lucrările dosarelor ataşate, a constatat fondat recursul declarat însă în raport de următoarele considerente:

Din lecturarea lucrărilor dosarului de urmărire penală ataşat reiese că în această fază, intimatul nu a fost prezent, nefiind ascultat pentru a se putea verifica în ce condiţii a fost emis biletul la ordin şi stabili în funcţie de situaţia existentă dacă fapta întruneşte ori nu elementele constitutive ale infracţiunii sesizate sau conflictul născut între părţi este de altă natură.

Pe de altă parte, instanţa de fond nu a procedat la ascultarea intimatului, nefăcînd o verificare cu privire la identitatea din prezent, cu atît mai mult cu cît acesta a negat că ar cunoaşte pe reprezentantul legal al persoanei vătămate şi că ar fi avut relaţii comerciale cu respectiva societate.