Posibilitatea aplicării sancţiunii contravenţionale a avertismentului în condiţiile Legii nr. 50/1991


Posibilitatea aplicarii sanctiunii contraventionale a avertismentului în conditiile Legii nr. 50/1991

Prin plângerea înregistrata la data de … pe rolul Judecatoriei Câmpina, sub nr. …, contestatorul … a solicitat anularea procesului verbal de contraventie nr. …, încheiat de catre intimata, iar în subsidiar înlocuirea sanctiunii amenzii contraventionale cu cea a avertismentului.

În motivarea plângerii se arata ca la data întocmirii procesului verbal nu a fost lasata la fata locului o copie a actului sanctionator, ca Primarul, în calitate de agent constatator, nu s-a deplasat niciodata la fata locului si nu a semnat documentele la momentul constatarii în teren, pe când numita …, arhitect sef ce a coordonat în întregime activitatea de control în cauza nu s-a identificat în scris si nu a semnat niciunul din documentele întocmite la fata locului, a caror redactare totusi a dictat-o.

Mai arata de asemenea petentul ca împrejmuirea partiala de teren în lungime de 12,2 m, pe latura nord-vestica, nu încalca domeniul public al intimatei, întrucât este vorba despre o bucata de teren ce-i apartine de asemenea petentului, fiind dobândit de la numitul … înca din anul 2001. Referitor la prelungirea de împrejmuire suplimentara pe latura nord-vestica, dinspre bloc, fata de dimensiunile initial încuviintate prin autorizatie de constructie, are ca scop protejarea materialelor si echipamentelor depozitate provizoriu de catre contestator pe terenul în cauza.

Se mentioneaza în plus ca împrejmuirea facuta din stâlpi metalici înfipti direct în pamânt la numai 20 – 25 cm. adâncime, fara soclu de beton, este de asemenea o structura de natura provizorie, având acelasi scop al protejarii bunurilor depozitate pe acea portiune de teren, iar pentru definitivarea împrejmuirii contestatorul dispune de un termen de 12 luni.

Petentul subliniaza faptul ca a devenit proprietar al unui teren în suprafata totala de 170 m², din care face parte si portiunea de teren în cauza, plus drum de trecere lat de 3 m, prin act de vânzare cumparare încheiat cu numitul …. Asupra acestui aspect, se arata ca la data de 17.03.1998 s-a constatat, prin proces verbal de cercetare la fata locului, de catre un complet de judecata, existenta pe latura nord-vestica a terenului a unei împrejmuiri din lemn.

Pe lânga acestea, contestatorul arata ca este disproportionat cuantumul amenzii aplicate, fata de contravaloarea gardului pretins ridicat fara autorizatie.

În aceste conditii, petentul considera ca impunerea de catre intimata a obtinerii unei autorizatii de constuctie a unui gard pe un teren proprietate privata este nejustificata si ilegala, câta vreme o instanta de judecata a constatat în anul 1998 existenta de împrejmuire.

Plângerea nu a fost motivata în drept.

În dovedire au fost atasate urmatoarele înscrisuri: procesul verbal nr. … (filele 7-8 din dosar).

La data de … intimata a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea ca neîntemeiata a plângerii, învederând instantei ca procesul verbal a fost întocmit de catre agentul constatator al biroului de urbanism, care a constatat contraventia, înaintând ulterior procesul verbal Primarului …, în vederea aplicarii sanctiunii, conform art. 27 alin. 3 si 5 din Legea nr. 50/1991.

Se arata în întâmpinare ca procesul verbal a fost comunicat în mod legal petentului, astfel cum reiese din procesul verbal de afisare nr. ….

Detaliaza intimata ca petentul este proprietarul terenului în suprafata de 169 m², situat în Câmpina, …., jud. Prahova, si în aceasta calitate a solicitat si obtinut de la intimata certificatul de urbanism nr. … si ulterior autorizatia de construire nr. …, pentru “împrejmuire partiala teren”. Urmare a petitiilor vecinilor din zona s-a efectuat un control la fata locului, reprezentantii intimatei constatând cu aceasta ocazie ca petentul executa lucrari ce nu erau acoperite de autorizatia de construire dobândita, fiind astfel întocmit procesul verbal de control nr. …., prin care s-a dispus si realizarea anumitor masuri pâna la data de 07.10.2009. Aceste masuri însa nu au fost aduse la îndeplinire si petentul a continuat realizarea lucrarilor, în afara celor încuviintate prin autorizatia de construire.

Precizeaza intimata ca prin adresa nr. … a ADPP – Primaria Câmpina s-a solicitat petentului eliberarea în termen de 3 zile de la primire a domeniului public ocupat de catre acesta cu materiale de constructii, deoarece blocau accesul în spatele blocului de locuinte aflat în imediata vecinatate. Astfel, masurile dispuse prin aceasta adresa nu au nicio legatura cu cele dispuse prin procesul verbal de control anterior mentionat, petentul neaflându-se asadar în interiorul niciunui termen de gratie, asa cum sustine.

Referitor la aspectul caracterului pretins provizoriu al împrejmuirii suplimentare, intimata arata ca Legea nr. 50/1991 prevede necesitatea autorizarii constructiilor cu caracter provizoriu în aceleasi conditii în care se autorizeaza si constructiile definitive, nefiind posibila emiterea de autorizatii provizorii ci doar de autorizatii pentru constructii cu caracter provizoriu. Or, petentul nu a solicitat niciodata Primariei … emiterea unei astfel de autorizatii pentru a realiza împrejmuirea provizorie despre care face în mod constant vorbire.

Intimata mai subliniaza, pe de-o parte, faptul ca petentul nu a facut în niciun fel dovada dreptului sau de proprietate asupra terenului împrejmuit în plus, iar pe de alta parte ca, în orice caz, acestuia i-a fost aplicat minimul amenzii prevazute de lege.

De asemenea, se arata ca lucrarile efectuate de catre contestator exced notiunii de “amenajari de teren”, ci constituie veritabile lucrari de construire, pentru care este necesara existenta prealabila a unei autorizatii de construire, conform art. 30 lit. f din Legea nr. 50/1991.

La termenul din data de 06.01.2010 intimata a depus la dosar urmatoarele înscrisuri: act de partaj voluntar autentificat sub nr. … (filele 18-19 din dosar); certificat de urbanism nr. … (filele 20-21 din dosar); autorizatie de construire nr. …. (filele 22-23 din dosar); petitii (filele 24-26 din dosar); proces verbal de control nr. … (fila 27 din dosar); adresa nr. … (fila 28 din dosar); adresa înaintare si confirmare de primire proces verbal (filele 31-32 din dosar); proces verbal de afisare nr. … (fila 33 din dosar); HCL … nr. … (filele 34-40 din dosar); planse foto (filele 41-49 din dosar); plan cadastral (filele 50-52 din dosar).

La termenul din data de 17.02.2010 petentul si-a precizat plângerea, aratând ca întelege sa invoce si nulitatea absoluta a procesului verbal deoarece agentul constatator nu a indicat data si ora savârsirii presupusei fapte, precum si a lipsei semnaturii agentului de constatare, semnatura aplicata nefiind a primarului municipiului …. De asemenea, ca motive de nulitate relativa sunt indicate: nesemnarea de catre agentul constatator a fiecarei pagini a procesului verbal, faptul ca numita …. se identifica în antetul procesului verbal ca fiind sef de birou urbanism iar nu agent de constatare, precum si faptul ca nu i-au fost consemnate obiectiunile avute, în sensul ca refuza semnarea procesului verbal daca nu i se înmâneaza în prealabil o copie a acestuia.

În cadrul cererii precizatoare petentul mai subliniaza ca executia permanenta si definitiva a lucrarii de împrejmuire se poate efectua într-un termen de 12 luni de la data obtinerii autorizatiei de construire, iar pentru executarea etapelor succesive ale definitivarii lucrarii nu se pretind alte autorizatii punctuale. În ceea ce priveste suprafata adiacenta de teren, petentul arata ca împrejmuirea suplimentara reprezinta de fapt o refacere a împrejmuirii existente în anul 1998, împrejmuire între timp degradata de catre locatarii blocului vecin, astfel încât nu era necesara obtinerea unei autorizatii de construire pentru aceasta lucrare.

Se solicita, în subsidiar, înlocuirea cu avertisment a sanctiunii aplicate, dat fiind pericolul social scazut al faptei.

Sub aspect probatoriu a fost administrata proba cu înscrisuri (depuse la dosar) si proba testimoniala cu 4 martori, numitii VDD (declaratia de la filele 71-73 din dosar), CLCD (declaratiile de la filele 74-76 si 88 din dosar); CE (declaratia de la filele 77-79 din dosar) si AP (declaratia de la filele 89-90 din dosar).

Analizând actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:

Prin procesul verbal de contraventie nr. … s-a retinut în sarcina petentului savârsirea la data de 13,10,2009, în jurul orelor 09.30, data la care a si fost constatata, a faptei prevazute si sanctionate de art. 26 alin. 1 lit. b din Legea nr. 50/1991, constând în aceea ca acesta a executat lucrari de construire – împrejmuire teren fara a respecta autorizatia de construire nr. … si documentatia tehnica vizata spre neschimbare ce a stat la baza obtinerii acesteia, respectiv împrejmuire partiala teren (la str. … si pe latura nord-vestica) prin amplasarea de stâlpi metalici si plasa din diverse materiale pe o suprafata de 24,35 m² în loc de 12,2 m². Totodata, pe latura aliniata la str. … a amplasat un numar de 5 stâlpi direct în pamânt, unul amplasat la limita cu gardul proprietatea …, urmând un spatiu fara împrejmuire de 1,8 m si apoi urmând împrejmuirea propriu-zisa de 12,8 m, executând de asemenea si mai multe sapaturi.

A fost aplicata sanctiunea amenzii contraventionale în cuantum de 3.000 lei. 

Analizând motivele de nelegalitate invocate de catre petent precum si cauzele de nulitate care se iau în considerare din oficiu potrivit art. 17 alin. 1 teza finala din OG nr. 2/2001, instanta constata urmatoarele:

Procesul verbal contine toate mentiunile prevazute sub sanctiunea nulitatii absolute de textul de lege citat, anume numele, prenumele si calitatea agentului constatator, numele si prenumele contravenientului, fapta savârsita si data comiterii acesteia, precum si semnatura agentului constatator si obiectiunile petentului, în sensul ca împrejmuirea în cauza are caracter provizoriu.

În ceea ce priveste motivul de nelegalitate constând în nelasarea la fata locului a unui exemplar al actului sanctionator, desi martora CE avea împuternicire din partea petentului pentru aceasta, instanta retine ca art. 25. alin. 2 din OG nr. 2/2001 instituie pentru organul de constatare obligatia de a comunica procesul verbal în termen de o luna de la data aplicarii sanctiunii, art. 27 din acelasi act normativ aratând ca procesul verbal si înstiintarea de plata (daca este cazul) se comunica “fie prin posta, cu aviz de primire, fie prin afisare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operatiunea de afisare se consemneaza într-un proces-verbal semnat de cel putin un martor”. Art. 25 alin. 1 mai arata ca procesul verbal fie se înmâneaza personal contravenientului fie, daca este cazul, se comunica acestuia prin procedeele enumerate mai sus. Aceste dispozitii legale trebuie raportate la art. 19 alin. 1 teza a II a, fiind evident ca este necesara comunicarea procesului verbal în cazul în care contravenientul nu se afla de fata sau refuza sa primeasca o copie a procesului verbal.

Verificând înscrisurile de la filele 31 – 32 din dosar, instanta constata ca procesul verbal de contraventie în cauza a fost comunicat petentului în mod legal, la data de …, martora CE semnând confirmarea de primire în calitate de “sotie”.

Împrejurarea ca aceasta martora ar fi avut sau nu împuternicire din partea petentului pentru a primi copie a procesului verbal nu prezinta relevanta în cauza, câta vreme termenul de comunicare a actului sanctionator si procedura comunicarii în sine sunt prevazute de lege în favoarea contravenientului. Cu alte cuvinte, necesitatea înmânarii unei copii a procesului verbal de contraventie sau a comunicarii acestuia catre contravenient este prevazuta pentru asigurarea dreptului la aparare al acestuia si, indirect, în vederea posibilitatii acestuia de a contesta actul sanctionator. Câta vreme termenul de introducere a plângerii contraventionale curge, în speta de fata, de la data comunicarii procesului verbal si câta vreme plângerea contraventionala este suspensiva de executare, nu s-a cauzat nicio vatamare petentului prin realizarea prin posta a comunicarii în cauza.

Pentru acestea, instanta va înlatura acest motiv de nelegalitate. 

Va fi înlaturat de asemenea si motivul de nelegalitate constând în nesemnarea de catre numita … a procesului verbal, desi aceasta, în calitate de arhitect sef, ar fi condus activitatea de control si ar fi dictat formularea actului sanctionator, deoarece aceasta nu este sustinuta de niciun mijloc de proba administrat în cauza. Din cuprinsul procesului verbal contestat rezulta ca acesta a fost întocmit de catre …, sef al biroului de urbanism din cadrul intimatei. De altfel, împrejurarea în cauza nu prezinta relevanta sub aspectul legalitatii procesului verbal, câta vreme, alaturi de numita …, numita … s-a aflat de asemenea la fata locului si a constatat ex propriis sensibus fapta imputata petentului, întrunind la rândul sau conditiile prevazute de lege pentru a fi agent constatator.

În ceea ce priveste calitatea de “agent constatator” sau de “sef birou urbanism” a numitei …, instanta atrage atentia petentului ca cele doua notiuni nu se exclud, calitatea de agent constatator nereprezentând o functie publica sau o profesie, cum tinde acesta sa afirme. Astfel, art. 15 alin. 1 din OG nr. 2/2001 arata foarte clar ca sunt “denumite în mod generic agenti constatatori” persoanele “anume prevazute în actul normativ care stabileste si sanctioneaza contraventia” pentru a încheia procesul verbal de contraventie. Or, seful biroului de urbanism din cadrul primariei are calitate de a sanctiona contraventional fapta imputata petentului, în temeiul art. 27 alin. 2 si 3 din Legea nr. 50/1991, circumscriindu-se asadar notiunii de “agent constatator”, astfel cum a fost aceasta definita mai sus.

În aceste conditii, va fi înlaturata si aceasta aparare a petentului.

Referitor la împrejurarea ca primarul municipiului …, desi are calitatea de agent constatator, nu s-a deplasat niciodata la fata locului si nu a semnat procesul verbal de contraventie, astfel încât practic procesul verbal este lovit de nulitate absoluta pentru lipsa semnaturii agentului de constatare, instanta retine prevederile art. 27 alin. 5 din Legea nr. 50-1991, conform carora “procesele-verbale de constatare a contraventiilor, încheiate de organele de control ale administratiei publice locale (agenti constatatori, n.n), se înainteaza, în vederea aplicarii sanctiunii, sefului compartimentului care coordoneaza activitatea de amenajare a teritoriului si de urbanism sau, dupa caz, presedintelui consiliului judetean ori primarului unitatii administrativ-teritoriale sau al sectorului municipiului Bucuresti în a carui raza s-a savârsit contraventia”. Enumerarea este alternativa, astfel încât este posibil ca nu primarul unitatii administrativ teritoriale sa fie persoana ce aplica sanctiunea, în conditiile în care la nivelul Primariei respective exista un Birou de Urbanism si Amenajare a Teritoriului.

Or, astfel cum rezulta din precizarile facute de catre intimata în cuprinsul întâmpinarii, viceprimarul municipiului … are în subordine directa Biroul de Urbanism si Amenajare a Teritoriului, astfel încât, în baza textului de lege anterior citat, acesta este competent pentru aplicarea sanctiunii contraventionale în cauza de fata.

Mai mult, trebuie subliniat faptul ca agent de constatare, în acest caz, este persoana ce a întocmit efectiv procesul verbal si a constatat savârsirea faptei, iar nu persoana ce aplica sanctiunea contraventionala pe baza situatiei de fapt constatate si retinute de catre organul de constatare, nefiind astfel incidente prevederile art. 17 din OG nr. 2/2001.

Astfel, va fi înlaturat si acest motiv de nelegalitate invocat de catre petent.

În ceea ce priveste nesemnarea de catre agentul constatator a fiecarei pagini a procesului verbal, ci doar la sfârsitul acestuia, având în vedere ca aceasta împrejurare poate atrage eventual nulitatea relativa a actului sanctionator în conditiile art. 105 alin. 2 C. Proc. Civ., este în sarcina petentului sa dovedeasca vatamarea ce i s-a produs prin aceasta omisiune, precum si faptul ca aceasta nu poate fi înlaturata decât prin anularea procesului verbal. Cum însa petentul nu a facut în cauza o astfel de dovada, nu se poate pune problema anularii procesului verbal pentru acest motiv.

Referitor la neindicarea datei si orei savârsirii presupusei fapte, instanta subliniaza ca prin decizia nr. VII/20.11.2000, pronuntata de Curtea Suprema de Justitie – Sectiile Unite în recurs în interesul legii s-a stabilit ca “în cazul constructiilor în curs de executare data savârsirii faptei este data constatarii contraventiei, iar în cazul constructiilor finalizate fapta se considera savârsita la data terminarii constructiei”.

Or, însusi petentul recunoaste ca la momentul respectiv constructia gardului era înca în curs de executie, nefiind finalizata, acesta fiind de altfel si o sustinere pe care îsi întemeiaza apararea pe fond, astfel încât, conform deciziei anterior mentionate, în cauza de fata data savârsirii faptei este data constatarii contraventiei, deoarece fapta are caracter continuu, realizarea lucrarilor presupunând prin ea însasi parcurgerea unor etape de executie ce în mod inevitabil dureaza în timp.

Verificând actul sanctionator, instanta constata ca în cuprinsul acestuia este specificata data efectuarii controlului si a încheierii procesului verbal, respectiv …, urmând ca în aceste conditii sa înlature si aceasta aparare a contestatorului.

Instanta nu va retine nici sutinerile vadit neîntemeiate ale petentului în sensul ca procesul verbal de contraventie este nul absolut pentru ca nu i-au fost consemnate toate obiectiunile, deoarece o astfel de situatie atrage, conform Deciziei nr. XXII/2007 a Înaltei Curti de Casatie si Justitie, pronuntata în recurs în interesul legii, nulitatea relativa a actului sanctionator, astfel încât sunt aplicabile prevederile art. 105 alin. 2 C. Proc. Civ., petentul trebuind sa faca dovada ca i s-a cauzat în acest mod o vatamare care nu ar putea fi reparata decât prin anularea procesului verbal.

Or, petentul nu a facut dovada acestei vatamari. Mai mult, legea îi recunoaste dreptul la acces la instanta, drept pe care si l-a si exercitat, având astfel posibilitatea sa învedereze instantei care erau acele obiectiuni esentiale pe care le-ar fi formulat la întocmirea procesului verbal si care ar justifica, în opinia sa, anularea procesului. În considerentele anterioare instanta a si analizat de altfel împrejurarea neînmânarii unei copii a procesului verbal martorei CE, astfel încât prin aceasta a fost oricum înlaturata orice eventuala vatamare produsa petentului prin omisiunea organului de constatare.

Pe baza acelorasi considerente va fi înlaturata si apararea petentului în sensul ca agentul de constatare a consemnat obiectiuni ale contestatorului “care nu-i apartineau la acel moment”, instanta retinând în plus ca de altfel principala justificare a petentului pe aspectul temeiniciei procesului verbal este caracterul pretins provizoriu al lucrarilor respective. Mai mult, la fila 4 din dosar petentul arata în chiar plângerea contraventionala ca “împrejmuirea [..] este de natura provizorie, asa cum de altfel am declarat si în PV”, recunoscând în acest fel ca a formulat la momentul controlului obiectiunile repsective. În aceste conditii, acest motiv de nelegalitate a procesului verbal invocat de catre petent denota reaua – credinta a acestuia si frizeaza de altfel abuzul de drept.

Cât priveste împrejurarea ca petentul a fost identificat cu alt document de identitate decât cel pe care l-a prezentat agentilor de control, fiindu-i astfel încalcat dreptul la viata privata, instanta retine ca aceasta nu prezinta niciun fel de relevanta în cauza de fata, câta vreme documentul respectiv apartinea într-adevar petentului (cum de altfel si acesta recunoaste) iar nu altei persoane. De altfel, datele personale de identificare (carte de identitate provizorie mai exact) nu se circumscriu sferei de protectie a art. 8 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului în raport cu autoritatile publice locale, acestea având la dispozitie baze de date în care sunt înscrise tocmai aceste date.

De asemenea, referitor la fotografierea fara drept de pe proprietatea sa privata a situatiei de la fata locului, instanta retine prevederile art. 27 alin. 1 si 2 din Legea nr. 50/1991, efectuarea de fotografii la fata locului reprezentând o simpla modalitate de exercitare a controlului respectiv. De altfel, interesul general primeaza întotdeauna în fata interesului particular, astfel încât în niciun caz nu se poate permite petentului sa se prevaleze de un drept al sau individual pentru a paraliza sanctionarea sa datorata încalcarii unei norme ce protejeaza un interes general (realizarea de constructii în conditii corespunzatoare de siguranta si armonioase din punct de vedere estetic).

În ceea ce priveste termenul de 12 luni pe care pretinde petentul ca l-ar avea la dispozitie pentru a finaliza lucrarile, instanta subliniaza ca art. 7 alin. 5 din Legea nr. 50/1991 prevede ca acest termen reprezinta durata de valabilitate a autorizatiei de construire, “interval în care solicitantul este obligat sa înceapa lucrarile”. În niciun caz nu se poate interpreta acest text de lege ca abilitând solicitantul sa nu ia în considerare cele prevazute în autorizatia de construire decât la finalizarea lucrarilor. Autorizatia de construire trebuie respectata integral pe întreg parcursul realizarii lucrarilor în cauza, iar nu numai în anumite etape ale acesteia.

În ceea ce priveste sustinerile ambelor parti referitoare la dreptul de proprietate asupra terenului în cauza, acestea nu vor fi analizate de catre instanta, deoarece prezenta cauza are ca obiect plângere contraventionala, în cadrul acestei proceduri speciale neputându-se pune în discutie aspecte legate de titlul de proprietate. Aceste aspecte pot fi solutionate ulterior de catre pârti, spre exemplu în cadrul unei actiuni în revendicare sau al unei actiuni negatorii. Dincolo de aceasta, indiferent daca petentul este sau nu proprietarul suprafetei de teren împrejmuite suplimentar, acesta avea datoria de a obtine autorizatie de construire în vederea edificarii gardului si pe aceasta portiune de teren.

Instanta va analiza în cele ce urmeaza temeinicia procesului verbal contestat, retinând totodata faptul ca în principiu petentul nu constesta starea de fapt consemnata în actul sanctionator, ci doar o nuanteaza, afirmând ca lucrarile în cauza au caracter provizoriu, fiind realizate în vederea protejarii materialelor de constructii depozitate pe teren, precum si ca gardul ridicat pe latura nord-vestica a terenului reprezinta de fapt o înlocuire si o reparatie a unui gard existent înca din 1998, astfel încât nu era necesara obtinerea unei autorizatii de construire pentru acesta.

În prealabil, instanta retine ca, desi O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispozitii exprese cu privire la forta probanta a actului de constatare a contraventiei, din economia textului art. 34 rezulta ca acesta face dovada situatiei de fapt si a încadrarii în drept pâna la proba contrara.

Conform jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumata nevinovata si de a solicita acuzarii sa dovedeasca faptele ce i se imputa nu este absolut, din moment ce prezumtiile bazate pe fapte sau legi opereaza în toate sistemele de drept si nu sunt interzise de Conventia Europeana a Drepturilor Omului, în masura în care statul respecta limite rezonabile, având în vedere importanta scopului urmarit, dar si respectarea dreptului la aparare (cauza Salabiaku v. Franta, hotarârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga Taxi Aktiebolag si Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Forta probanta a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lasata la latitudinea fiecarui sistem de drept, putându-se reglementa importanta fiecarui mijloc de proba, însa instanta are obligatia de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administreaza si apreciaza probatoriul (cauza Bosoni v. Franta, hotarârea din 7 septembrie 1999).

În analiza principiului proportionalitatii, trebuie observat ca dispozitiile HCL Magureni nr. 15/2002 au ca scop asigurarea curateniei si îngrijirii domeniului public din raza teritoriala a comunei Magureni, aspecte ce au influenta directa asupra calitatii vietii cetatenilor rezidenti. 

Persoana sanctionata are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul caruia sa utilizeze orice mijloc de proba si sa invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurarii ca situatia de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfasurare al evenimentelor, iar sarcina instantei de judecata este de a respecta limita proportionalitatii între scopul urmarit de autoritatile statului de a nu ramâne nesanctionate actiunile antisociale prin impunerea unor conditii imposibil de îndeplinit si respectarea dreptului la aparare al persoanei sanctionate contraventional (cauza Anghel v. România, hotarârea din 4 octombrie 2007).

Prin urmare, procesul verbal de contraventie se bucura de o prezumtie relativa de veridicitate si autenticitate, care este permisa de Conventia Europeana a Drepturilor Omului, în masura în care contravenientului i se asigura accesul la justitie si dreptul la un proces echitabil, în sensul Conventiei Europene a Drepturilor Omului.

În lumina acestor principii, instanta a efectuat toate demersurile pentru a-i asigura contestatorului dreptul la un proces echitabil, retinând în urma acestora urmatoarea situatie de fapt:

Din certificatul de urbanism nr. … (filele 20-21 din dosar), autorizatia de construire nr. … (filele 22-23 din dosar) si planul cadastral (filele 50-52 din dosar) instanta retine ca petentul a solicitat si ulterior obtinut autorizatie de construire pentru edificarea unei împrejmuiri partiale de teren, pe latura nord – vestica si latura dinspre strada a terenului situat în …, str. … nr. …, jud. Prahova, lucrare în valoare totala de 785 lei. Împrejmuirea în cauza a fost autorizata pentru urmatoarele dimensiuni: 13,9 m pe latura dinspre strada si 12,2 m pe latura nord – vestica, astfel cum rezulta din planul cadastral de la dosar.

Astfel cum rezulta din înscrisurile de la dosar, coroborate cu declaratiile martorilor V, C si C, petentul a realizat o împrejmuire ce a excedat celor 13,9 m si 12,2 m, în speta 14,6 m (1,8 m + 12,8 m) pe latura stradala si 24,35 m pe latura nord – vestica. Împrejmuirea suplimentara de pe latura stradala a constat în instalarea a 5 stâlpi metalici, pe care seara se monta plasa de sârma, în continuarea gardului, aceasta improvizatie tinând loc de poarta. Dat fiind caracterul stabil al improvizatiei si scopul instituirii acesteia (delimitarea terenului în vederea închiderii complete a împrejmuirii pe timpul noptii), aceasta se circumscrie sferei de aplicare a Legii nr. 50/1991, fiind asadar necesara existenta unei autorizatii de construire inclusiv pentru montarea stâlpilor în cauza.

Referitor la apararea petentului, în sensul ca împrejmuirea în cauza are caracter provizoriu, având rolul de a proteja materialele depozitate pe teren, instanta subliniaza ca acest aspect poate fi eventual avut în vedere în cadrul aprecierii asupra sanctiunii, însa nu constituie cauza exoneratoare de raspundere contraventionala. De altfel, art. 3 alin. 1 lit. f din Legea nr. 50/1991 arata ca este necesara obtinerea unei autorizatii de construire si pentru realizarea de “lucrari, amenajari si constructii cu caracter provizoriu necesare în vederea organizarii executarii lucrarilor”, autorizarea acestora facându-se în conditiile art. 7 alin. 1 si art. 7 alin. 1³ din acelasi act normativ. Cu alte cuvinte, petentul avea obligatia de a obtine autorizatie de construire si pentru aceste lucrari pretins provizorii.

În ceea ce priveste sustinerea petentului, în sensul ca împrejmuirea suplimentara de pe latura nord – vestica a terenului reprezinta de fapt o refacere a unui gard existent anterior pe teren, existenta constatata printr-un proces verbal de cercetare la fata locului înca din anul 1998, instanta retine din procesul verbal de la fila 81 din dosar ca la data de 17.03.1998 Judecatoria Câmpina a constatat, în dosarul nr. …, existenta în partea dinspre vest a terenului în cauza, existenta unei îngradiri, “în imediata vecinatate a blocului, pe o latime de 5 m si o lungime comparabila cu 1/2 din lungimea blocului, începând de la 10 m dinspre extremitatea estica a blocului de locuinte”. Trebuie însa subliniat faptul ca înscrisul mentionat nu face altceva decât sa ateste existenta pe amplasamentul în cauza a unei împrejmuiri la data de 17.03.1998, în urma cu peste 12 ani, iar nu în prezent.

Mai mult, din coroborarea declaratiilor martorilor C si A rezulta ca pe latura nord – vestica a terenului “gardul” deja existent era extrem de deteriorat si alcatuit dintr-o însiruire de portiuni de împrejmuire realizate din lemn, plasa de sârma si chiar gard viu. Din coroborarea acelorasi declaratii de martori rezulta ca petentul a desfiintat complet acest “gard” si a ridicat pe acelasi amplasament un alt gard, din stâlpi metalici cu plasa de sârma.

Or, art. 11 alin. 1 lit. a din Legea nr. 50/1991 excepteaza de la obligatia obtinerii în prealabil a unei autorizatii de construire “reparatiile la împrejmuiri, acoperisuri, învelitori sau terase, atunci când nu se schimba forma acestora si materialele din care sunt executate”. Notiunea de “reparatie” presupune consolidarea si îmbunatatirea unei lucrari deja existente, iar nu desfiintarea completa a acesteia si edificarea alteia noi, chiar identice. Mai mult, chiar si în cazul în care s-ar admite ca lucrarea efectuata de catre petent constituie o “reparatie” iar nu o edificare a unei lucrari noi, câta vreme aceasta a fost realizata din stâlpi metalici si sârma iar cea veche era edificata si din lemn (sau plastic, cum declara martora Constantin), rezulta ca au fost schimbate materialele de executie initiala, astfel încât instanta constata ca în cauza nu sunt incidente prevederile textului de lege anterior citat.

Astfel fiind, instanta constata ca procesul verbal contestat este legal si temeinic întocmit.

Referitor la solicitarea petentului de înlocuire a sanctiunii contraventionale principale aplicate cu sanctiunea avertismentului, instanta retine ca art. 26 alin. 6 din Legea nr. 50/1991 interzice în mod expres aplicarea sanctiunii contraventionale a avertismentului contraventiilor incriminate de aceasta lege.

În conditiile în care pâna în prezent nu s-a constatat eventuala neconstitutionalitate a acestui text de lege si nu exista vreo decizie pronuntata în recurs în interesul legii care sa aprecieze asupra posibilitatii aplicarii acestei sanctiuni în procedura plângerii contraventionale, instanta, desi abilitata sa analizeze inclusiv sanctiunea aplicata prin procesul verbal de contraventie si proportionalitatea acesteia cu pericolul social concret al faptei si al persoanei contravenientului, nu poate încalca prin aceasta o dispozitie expresa si neechivoca a legii. Aceasta cu atât mai mult cu cât Legea nr. 50/1991 reprezinta o lege speciala în raport cu OG nr. 2/2001 (specialia generalibus derogant), având în plus forta juridica superioara celei din urma iar alineatul respectiv fiind introdus prin OUG nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicata în Monitorul Oficial nr. 847 din 16 decembrie 2008.

Pentru acestea, chiar si în situatia în care ar considera ca într-adevar pericolul social concret al faptei, în conditiile în care totusi petentul detine o autorizatie de construire pentru o parte a lucrarilor, nu justifica aplicarea unei amenzi contraventionale în cuantum de 3.000 lei, instanta nu poate dispune înlocuirea cu avertisment a acestei sanctiuni.

Asupra aceluiasi aspect al individualizarii sanctiunii, instanta atrage atentia petentului ca limitele minima si maxima ale cuantumului amenzii contraventionale sunt stabilite de lege, nu de organul constatator, în cauza intimata dând chiar dovada de clementa prin aplicarea minimului prevazut de lege (dat fiind faptul anterior antamat al imposibilitatii aplicarii avertismentului).  Având în vedere ca art. 26 alin. 2 din Legea nr. 50/1991 sanctioneaza fapta imputata petentului cu amenda contraventionala de la 3.000 lei la 10.000 lei, dat fiind ca organul de constatare a aplicat deja în cauza minimul amenzii prevazute de lege, instanta nu mai poate reindividualiza sanctiunea în sensul scaderii amenzii sub minimul special, un astfel de procedeu nefiind permis.

Date fiind considerentele expuse mai sus, instanta constata ca în cauza sunt întrunite conditiile prevazute de art. 1 din OUG nr. 2/2001, fapta fiind comisa de catre petent, cu vinovatie si fiind incriminata contraventional de art. 26 alin. 1 lit. b din Legea nr. 50/1991. În aceste conditii, vazând si prevederile art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, urmeaza a respinge ca neîntemeiata plângerea contraventionala ce face obiectul prezentei cauze.