Atragere răspundere personală patrimonială în cadrul procedurii insolvenței – calitate procesuală activă


R O M Â N I A

TRIBUNALUL BRAŞOV

SECŢIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

SENTINŢA CIVILĂ NR.468/SIND

Şedinţa publică din 21 februarie 2013

Completul compus din:

JUDECĂTOR SINDIC: A. R. A.

Grefier : D. D.

Pentru astăzi fiind amânată pronunţarea asupra soluţionării cererii formulată de reclamantul SC V. L. SRL cu sediul în Braşov, strX nr,X, judeţul X, creditor al SC A. D. SRL – în faliment în contradictoriu cu pârâtul C. A. cu domiciliul ales în X, b-dul X, nr.X, sc.X, ap.X, judeţul X, la Cabinet Avocat S. F. având ca obiect angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere .

 La apelul nominal făcut în şedinţa publică , la pronunţare, se constată lipsa părţilor.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Dezbaterile în cauza de faţă au avut loc în şedinţa publică din 7 februarie 2013, când părţile prezente au pus concluzii în sensul celor menţionate în încheierea de şedinţă din acea zi care face parte integrantă din prezenta, iar instanţa, faţă de lipsa de timp pentru deliberare, a amânat pronunţarea pentru data de 14 februarie 2013, apoi pentru data de 21 februarie 2013. 

JUDECĂTORUL SINDIC:

Constată că prin acţiunea înregistrată sub nr.13495/F/2010/a1 la această instanţă, reclamantul  SC V. S. SRL, în calitate de creditor al debitorului SC A. D. SRL – în faliment, a chemat în judecată pârâtul C. A., în calitate de administrator social al debitorului, solicitând atragerea răspunderii personale materiale a pârâtului, până la concurenţa sumei de 86.400  lei, reprezentând pasiv rămas neacoperit în procedura insolvenţei debitorului.

În motivarea de fapt a acţiunii reclamantul a menţionat că pârâtul se face vinovat de ajungerea debitoarei în stare de insolvenţă, astfel încât acesta trebuie să contribuie la acoperirea pasivului acesteia, în condiţiile art.138 al.1 lit. a, d şi e din Legea nr.85/2006.

Reclamantul a  menţionat că pârâtul a avut calitatea de administrator social al debitorului. Faţă de debitoare s-a deschis procedura  insolvenţei. Pârâtul nu şi-a îndeplinit obligaţia de a preda lichidatorului documentele şi informaţiile debitorului. De asemenea acesta nu a predat gestiunea societăţii debitoare lichidatorului în vederea valorificării bunurilor şi îndestulării  creditorilor debitorului.

Reclamantul a arătat de asemenea că în dosarul de insolvenţă al debitorului lichidatorul a arătat că în procedura falimentului debitorului nu au fost identificate bunuri în vederea valorificării acestora şi îndestulării creditorilor. De asemenea nu s-a procedat la recuperarea creanţelor debitorului de la proprii săi debitori.

Reclamantul a arătat că fapta de însuşire a activelor debitorului este imputabilă pârâtului şi se circumscrie prevederilor art.138 alin.1 lit.a din Legea nr.85/2006.

Reclamantul a arătat că pârâtul se face vinovat şi de neţinerea contabilităţii debitorului în conformitate cu legea, iar fapta se circumscrie prevederilor art.138 alin.1 lit.d din Legea nr.85/2006. De asemenea pârâtul se face vinovat şi de comiterea faptei prevăzute de art.138 alin.1 lit.e din Legea nr.85/2006 pentru nerecuperarea creanţelor debitorului de la proprii săi debitori.

Reclamantul a detaliat pe larg aspecte legate de antrenarea răspunderii personale patrimoniale a pârâtului.

Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii. Prin întâmpinare pârâtul a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului. Pe fondul cauzei pârâtul a solicitat respingerea acţiunii pentru lipsa întrunirii cerinţelor pentru angajarea răspunderii sale patrimoniale.

Analizând actele şi lucrările dosarului, prioritar asupra excepţiei invocate de către pârât, conform art.137 din codul de procedură civilă,  judecătorul sindic reţine următoarele:

Excepţia invocată de către pârât este întemeiată pentru următoarele considerente:

Faţă de debitorul SC A. D. SRL s-a deschis procedura insolvenţei în dosarul nr.13495/62/2010.

Creditorul reclamant a formulat o cerere de creanţă ce a fost admisă de către administratorul judiciar/lichidator.

Acesta a fost înscris în tabelul definitiv consolidat al creanţelor cu suma de 86.443,68 lei, deţinând o pondere de 24,54% din totalul creanţelor înscrise la masa credală a debitorului.

În cadrul procedurii insolvenţei debitorului administratorul judiciar/lichidatorul a arătat expres că nu înţelege să promoveze o acţiune în atragerea răspunderii administratorului pârâtului.

Potrivit art.138 alin.3 din Legea nr.85/2006, aşa cum a fost modificat prin Legea nr.169/2010, dacă administratorul judiciar/lichidatorul nu au indicat persoanele culpabile de starea de insovenţă a debitorului şi/sau a hotărât că nu est cazul să introducă acţiunea prevăzută la art.138 alin.1, aceasta poate fi introdusă de preşedintele comitetului creditorilor în urma hotărârii adunării creditorilor ori, dacă nu s-a constituit comitetul creditorilor, de un creditor desemnat de adunarea creditorilor. De asemenea această acţiune poate fi introdusă, în aceleaşi condiţii, de creditorul care deţine mai mult de 50% din valoarea creanţelor înscrise la masa credală.

Raportat la această prevedere legală judecătorul sindic constată căci creditorul reclamant nu este preşedintele comitetului creditorilor, nu este un creditor mandatat de adunarea creditorilor să promoveze prezenta acţiune şi nu este creditorul majoritar al debitorului.

În consecinţă, reclamantul nu justifică calitate procesuală activă pentru promovarea prezentei acţiuni.

Faţă de cele prezentate judecătorul sindic va admite excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului şi în consecinţă va respinge acţiunea.

Se constată că în cauză nu s-au solicitat cheltuieli de judecată, conform art.274 din codul de procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E:

Admite excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului SC V.L.SRL şi în consecinţă:

Respinge acţiunea formulată de către reclamantul SC V.L. SRL, în calitate de creditor al debitorului SC A. D. SRL, în contradictoriu cu pârâtul C. A., în calitate de administrator social al debitorului, având ca obiect atragerea răspunderii personale patrimoniale.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 02 2013.

Judecător sindic ,Grefier,

A. R. A.D. D.

Redactat RA 4.03.2013

Dact DD 8.03.2013

 4 ex.