CIVIL:Inadmisibilitate actiune constatare existenta drept de proprietate


Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buzău sub nr. 8528/200/2007 reclamantul S.G.a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Primăria Comunei Verneşti, să se constate că este proprietarul suprafeţei de teren de 1938 m.p. situaţi pe raza satului Nişcov, com.Verneşti, jud.Buzău.

În motivarea acţiunii reclamantul a învederat că imediat după anul 1990 şi până în prezent a stăpânit cu acordul pârâtei suprafaţa de 1938 m.p. care se află în continuarea casei şi terenului ce-i aparţine, în suprafaţă de 1000 m.p.

În perioada celor 17 ani nimeni nu a revendicat această suprafaţă deoarece nu există nicio posibilitate de acces la teren decât prin curtea casei sale şi aceasta suprafaţă a făcut parte din curtea casei şi  înainte de cooperativizare. Pentru identificarea suprafeţei ce urmează să se constate că-i aparţine a făcut schiţă de amplasament şi delimitare a corpului de proprietate.

În drept, reclamantul şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art.111 cod.pr.civ.

În dovedirea acţiunii reclamantul a depus la dosar planul de amplasament şi delimitare a corpului de proprietate şi a solicitat audierea martorilor T.G.şi S.L..

Legal citată, pârâta nu a formulat întâmpinare şi nici nu a trimis reprezentant în instanţă pentru a arăta mijloacele de apărare şi excepţiile faţă de acţiunea reclamantului.

Prin sentinţa civilă nr. 480/31.01.2008 Judecătoria Buzău a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul S.G.în contradictoriu cu pârâta Primăria Comunei Verneşti. 

Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut că reclamantul urmăreşte să-şi constituie un titlu de proprietate asupra suprafeţei de teren de 1938 m.p., acţiunea având caracterul unei acţiuni în realizarea dreptului şi nu al unei acţiuni în constatare. Simplul fapt că reclamantul a stăpânit după revoluţie această suprafaţă de teren ce se află în continuarea terenului proprietatea sa, respectiv în spatele curţii sale, iar terenul nu are ieşire la drumul public şi nu  l-a revendicat nimeni, nu-l îndreptăţeşte să solicite să se constate că este proprietarul acestei suprafeţe de teren, el nedovedind în nici un fel existenţa acestui drept.

Referitor la solicitarea reclamantului de a se constata dreptul de proprietate prin uzucapiunea de scurtă durată, formulată în cadrul concluziilor pe fond, prima instanţă a constatat netemeinicia susţinerilor părţii cu motivarea că în cauză nu sunt îndeplinite cerinţele art.1895-1899 cod civil. Din conţinutul art.1895 cod civil, rezultă că acest fel de uzucapiune se aplică numai bunurilor imobile individual determinate şi pentru a putea fi invocată, trebuie întrunite cumulativ două condiţii speciale: posesia să se întemeieze pe un just titlu sau justă cauză şi posesia să fie de bună-credinţă. În conformitate cu art.1897 cod civil, prin just titlu se înţelege orice act translativ de proprietate ca: vânzarea – cumpărarea, donaţia, schimbul, etc. Problema uzucapiunii se pune doar atunci când, datorită unor împrejurări legate de actul de proprietate, deşi dobânditorul imobilului se consideră proprietar, convins fiind de efectul său translativ, actul respectiv nu are totuşi capacitatea sau puterea de a-i strămuta proprietatea, ci numai posesia imobilului.

S-a reţinut că, pentru a fi în prezenţa unui just titlu, esenţial este faptul ca el să provină, în mod obligatoriu, de la o altă persoană decât adevăratul proprietar, adică de la un neproprietar, să existe în realitate, fiind o condiţie de sine stătătoare a uzucapiunii de 10 până la 20 de ani şi trebuie dovedit de reclamant.

Cum în speţă reclamantul nu a dovedit îndeplinirea condiţiilor obligatorii prevăzute de art. 1895-1899 cod civil, posedând suprafaţă de teren pretinsă după revoluţie, după cum el însuşi recunoaşte şi fără existenţa unui just titlu, instanţa de fond a apreciat asupra netemeiniciei cererii sub acest aspect.

Mai mult, s-a constatat că situaţia de fapt relatată de reclamant în acţiune nu este confirmată de martorii audiaţi în cauză, ei declarând că reclamantul a cumpărat 3000 de m.p. de teren după revoluţie, de la fostul CAP, ceea ce nu se coroborează cu susţinerile părţii şi s-a concluzionat că reclamantul nu a dovedit nici un drept asupra acestei suprafeţe de teren, iar el a avut la îndemână cererea de constituire a dreptului de proprietate asupra acestei suprafeţe de teren, pe baza Legii 18/1991.

În raport de aceste considerente prima instanţă a constatat că nu sunt îndeplinite cerinţele art.111 cod pr.civ. şi art.1895-1899 cod civil, astfel că acţiunea este neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Se arată că sentinţa este netemeinică deoarece nu se ţine seama de punctul de vedere exprimat de Primărie, care şi-a dat acceptul ca recurentul să fie proprietarul suprafeţei de 1938 mp teren, declaraţiile martorilor se coroborează cu susţinerile reclamatului, care stăpâneşte suprafaţa în discuţie de 17 ani, plăteşte impozitele aferente, iar terenul nu a fost revendicat şi nu are altă cale de acces decât prin curtea reclamantului.

În consecinţă, s-a solicitat modificarea în tot a sentinţei şi pe fond admiterea acţiunii promovate.

Examinând sentinţa atacată sub aspectul criticilor formulate şi în raport de dispoziţiile legale incidente, Tribunalul constată că recursul este nefondat şi va fi respins pentru următoarele considerente:

Simplul fapt al posesiei asupra unei suprafeţe mai mari de teren decât cea dobândită legal (1000 mp prin act cu dare în plată de la fostul CAP, sub condiţia construirii locuinţei într-un interval determinat) nu-l îndreptăţeşte pe reclamant să pretindă constituirea unui drept real pe surplusul de teren.

Depoziţiile martorilor privind cumpărarea de către reclamantul recurent de la fostul CAP a unei suprafeţe de 3000 mp nu sunt concludente şi pertinente în cauză întrucât în dosar nici una dintre părţi nu a depus actul de dare cu plată în discuţie pentru suprafaţa pretinsă şi este ştiut că, iniţial, pe baza Decretului – lege 42/1990 coroborat cu statul cooperativelor agricole de producţie s-a permis înstrăinarea pe act cu dare în plată a suprafeţelor (limitativ determinate) de câte 1000 mp de la fostul CAP către membrii cooperatori, sub condiţia rezolutorie a construirii de locuinţe pe aceste suprafeţe în termen de maxim 2 ani de la dobândire. Dacă reclamantul recurent ar fi deţinut un asemenea act de dare cu plată de la fostul CAP pe suprafaţa de 3000 mp, mai mare decât cea prevăzută de lege (1000 mp), fie un asemenea înscris putea fi folosit în speţă ca just titlu, fie el constituia dreptul de proprietate şi acţiunea era lipsită de interes.

În consecinţă, se poate concluziona că reclamantul nu deţine un asemenea act de dare cu plată (pe care nu a avut interesul să îl depună în dosar) decât pentru 1000 mp, teren pe care şi-a construit casa de locuit din comuna Verneşti, judeţul Buzău şi a ocupat fără drept o suprafaţă mai mare decât cea legal dobândită, surplusul fiind de 1938 mp, pentru care, pe calea prezentei acţiuni în constatare, urmăreşte constituirea unui titlu de proprietate şi nu recunoaşterea cu caracter declarativ a unui drept existent, aspect în raport de care cererea sa este inadmisibilă.

Poziţia exprimată în recurs de pârâtă prin reprezentantul – referent agricol trimis în instanţă nu este pertinentă şi nu poate fi avută în vedere, pe de o parte deoarece în comuna Verneşti nu s-a încheiat procesul de aplicare a legilor fondului funciar, pentru a se putea constata valabil că au rămas suprafeţe la dispoziţia comisiei locale din totalul solicitat la reconstituire de foştii proprietari, iar pe de altă parte surplusului de teren constatat ca disponibil pe bază de balanţă a fondului funciar (act nedepus la dosar în sprijinul poziţiei exprimate de pârâtă) i se aplică tot dispoziţiile legilor speciale menţionate, fiind trecut în domeniul privat al comunei (şi nu primăriei), domeniu asupra căruia consiliul local prin hotărâre poate stabili de principiu înstrăinarea şi, ulterior, acelaşi organ executiv cu respectarea cerinţelor formei autentice a actului îl poate înstrăina valabil.

Faptul înscrierii la rolul agricol al reclamantului recurent a unei suprafeţe mai mari decât cea dovedită cu acte de proprietate nu are efect constitutiv de drepturi, iar plata impozitelor pentru o suprafaţă mai mare decât cea din proprietate nu poate duce decât la concluzia că s-a făcut o plată nedatorată şi nu că această plată constituie un drept de proprietate pe teren.

Zona – comuna Verneşti – a fost cooperativizată, situaţie în care pentru constituirea sau reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor se aplică legile speciale de fond funciar, derogatorii de la dreptul comun şi nu acesta din urmă, nefiind incidente dispoziţiile referitoare la uzucapiune ca mod de dobândire a proprietăţii.

Dar, chiar dacă aceste dispoziţii de drept comun (codul civil) s-ar fi aplicat, în cauză reclamantul nu dovedeşte întrunirea cumulativă a existenţei cerinţelor art. 1895-1899 cod civil privind uzucapiunea de scurtă durată, în sensul că posesia sa nu este utilă (de bună credinţă) pe durata prevăzută de lege şi nu are la bază un just titlu translativ de proprietate pentru cei 1938 mp pretinşi, care să provină de la o altă persoană decât adevăratul proprietar.

Pe temeiul art. 111 cod procedură civilă instanţa de judecată poate constata existenţa sau inexistenţa unui drept, dacă partea interesată nu are la îndemână acţiune în realizare, însă, în speţă, pe de o parte existenţa dreptului pretins de reclamant pentru terenul de 1938 mp, aflat în continuarea curţii sale, nu este dovedită prin niciun mijloc de probă coroborat cu faptul neîndeplinirii cumulative a cerinţelor art. 1895-1899 cod civil, iar pe de altă parte în realizarea dreptului de proprietate privată pentru terenurile ce au făcut obiectul cooperativizării sunt incidente imperativ dispoziţiile Legii 18/1991 republicată cu modificările şi completările ulterioare, ca lege specială şi derogatorie de la dispoziţiile dreptului comun în materie. 

Faţă de cele reţinute mai sus, văzând şi dispoziţiile art. 312 alin. 1 cod procedură civilă, Tribunalul va respinge ca nefondat recursul pendinte judecăţii.

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul Ş. G., , împotriva sentinţei civile nr.480 din 31.01.2008 pronunţată de Judecătoria Buzău în dosarul nr.8528/200/2007, în contradictoriu cu pârâta PRIMARIA COMUNEI VERNESTI, cu sediul in comuna Verneşti, judeţul Buzău.

Irevocabilă.

1