Acţiune în revendicare. Existenţa unui contract de mandat cu privire la folosinţa terenului.


Acţiune în revendicare. Existenţa unui contract de mandat cu privire la folosinţa terenului.

Prin sentinţa civilă nr. 1711/24.08.2009 pronunţată în dosarul nr. 2675/232/2008 s-a respins acţiunea formulată de reclamantul C.A., domiciliat în B., în contradictoriu cu pârâţii D.A. şi D.M., ambii cu domiciliul în comuna  V.,  ca neîntemeiată.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că pârâţii au folosit terenul menţionat de reclamant, însă cu acordul acestuia, fapt confirmat şi de martorii R.Ş., M.I. şi M.I., precum şi de procura autentificată sub nr. 1172/2004 prin care C.A. l-a împuternicit pe D.M. să privească subvenţiile şi să ridice sumele de bani aferente ce se cuvin pentru terenul de 6,71 ha.

În ceea ce priveşte revendicarea terenului atât pârâţii cât şi expertul desemnat de instanţă au învederat că în prezent terenul este liber.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul arătând că procura nu are valoarea juridică a unui contract de arendare care trebuie  încheiat în formă autentică, iar la data promovării acţiunii terenul era ocupat de pârâţi.

Cererea nu a fost motivată în drept, indicându-se generic art. 312 şi urm. Cod procedură civilă.

Tribunalul, examinând cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept, atât prin prisma motivelor de recurs invocate, cât şi din oficiu, potrivit dispoziţiilor art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, reţine că reclamantul a solicitat ca pârâţii să fie obligaţi la plata contravalorii recoltei de pe suprafaţa de 6, 47 ha pe perioada 2005-2008, şi să-i lase în deplină proprietate şi posesie terenul.

Reclamantul şi-a dovedit dreptul de proprietate cu titlul de proprietate 149298/ 18.08.2006.

Aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, reclamantul i-a dat o procură autentică pârâtului D.M. pentru primirea subvenţiilor de stat şi a ridicării sumelor de bani aferente producţiei pentru terenul de 6,71 ha, la data de 15.09.2004.

De asemenea, în aceeaşi procură se menţiona că pârâtul poate face acte de administrare şi conservare a imobilului.

Acest mandat nu a fost revocat până în prezent.

Ca atare, se constată că pârâtul D.M. a folosit terenul în temeiul obligaţiilor din contractul de mandat de administrare a imobilului.

In ceea ce priveşte afirmaţia recurentului în sensul că nu a încheiat un contract de arendare în forma autentică, acesta se află în eroare deoarece nu este obligatorie forma autentică pentru un astfel de contract, şi de asemenea, contractul de arendare nu este singurul mijloc juridic prin care un imobil poate fi administrat.

Referitor la acţiunea în revendicare, reclamantul, în baza art. 1169 Cod civil, trebuia să facă dovada imposibilităţii de a dispune de terenul său, respectiv terenul de 6,71 ha, în mod exclusiv şi absolut, potrivit art. 480 Cod civil.

Cât timp acesta nu a dovedit împiedicarea de către pârâţi în exercitarea dreptului său de proprietate, în mod corect acţiunea în revendicare a fost respinsă.

Faţă de toate aceste considerente urmează ca tribunalul, în baza art. 312 Cod procedură civilă, să respingă recursul ca nefondat.(Decizia civilă nr. 1967 din 11 decembrie 2009)