Revendicare imobiliară. Prioritatea dreptului comun, faţă de Legea nr.10/2001, în condiţiile în care organele speciale de aplicarea Legii nr.10/2001, nu au soluţionat notificarea fostului proprietar şi bunul se află în prezent întabulat pe seama pers…


SECŢIA CIVILĂ MIXTĂ

MATERIE: DREPT CIVIL

OBIECTUL:

Revendicare imobiliară. Prioritatea dreptului comun, faţă de Legea nr.10/2001, în condiţiile în care organele speciale de aplicarea Legii nr.10/2001, nu au soluţionat notificarea fostului proprietar şi bunul se află în prezent întabulat pe seama persoanei fizice de la care a fost preluat de stat abuziv..

Temei de drept:Decizia Î.C.C.J. nr.33/9.06.2008, art.41 din Constituţia României, art.1 din Protocolul 1 adiţional al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi art.6 al Convenţiei, art.480, art.481 Cod civil.

Sursa secundară:Curtea de Apel Oradea

(Decizia civilă nr.1206/R din 1 octombrie 2009)

(dosar 3777/271/2006)

Prin sentinţa civilă 4917 din 04.09.2007 a Judecătoriei Oradea a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanţii M. I. şi M.V. în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin Consiliul Local Oradea, Serviciul Judeţean de A. Bihor, Consiliul Judeţean Bihor, SC T. SRL, SC P. Petrol SRL, au fost obligaţi pârâţii la plata în favoarea reclamantului a sumei de 49.320 Eur cu titlu de despăgubiri băneşti, sumă actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, conform raportului de expertiză şi a completării la raport întocmite de către domnul expert Giacovacichi Traian, ce face parte integrantă din hotărâre, au fost respinse restul pretenţiilor formulate ca neîntemeiată.

În motivarea hotărârii instanţa de fond a arătat că astfel cum rezultă din cuprinsul contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.1619/1966 de Notariatul de Stat Regional Crişana, imobilul cu nr. top.3171 şi 3172/17,în suprafaţă de 411,5 mp., reprezentând construcţie şi clădiri au fost cumpărate de către reclamantul M. I. şi soţia sa V.,care au fost înscrişi ca proprietari în CF 13725 Oradea.

Prin Declaraţia autentificată sub nr.4014/1966  de Notariatul de Stat Regional Crişana, reclamanţii au donat imobilul în cauză reprezentând construcţie fără clădiri în favoarea Statului Român, iar acesta s-a întabulat în CF 5228 asupra nr. top. 3172/17, în suprafaţă de 379 mp, prin sentinţa civilă nr. 4994/2000, Judecătoria Oradea a radiat înscrierea efectuată în CF 5228 Oradea, iar prin sentinţa civilă nr. 5796/2002 a constatat nulitatea absolută a contractului de donaţie autentificat sub nr. 4014/1966 de Notariatul de Stat Regional Crişana, cu privire la donarea de către reclamant a imobilului în suprafaţă de 411 mp., înscris în CF 13725 Oradea,sub nr.top.3171 şi 3172/17.

Instanţa de fond a constatat că, ca efect al constatării nulităţii, reclamantul este îndreptăţit la repunerea în situaţia anterioară,iar aceasta constă în redobândirea proprietăţii bunului de care a fost lipsit şi faţă de faptul că acesta şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 480 c. civ., a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de acest text legal, precum şi ale art. 481 c. civ. care prevede că nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi cu dreaptă şi prealabilă despăgubire.

Instanţa de fond a considerat aşadar că acţiunea formulată este întemeiată iar, faţă de solicitarea subsidiară a reclamantului şi faţă de importanţa pentru comunitate a activităţii pârâtului Serviciul Judeţean de Ambulanţă Bihor, se impune acordarea în favoarea acestuia a despăgubirii solicitate şi stabilite prin expertiză de d-nul expert Giacovacichi Traian şi în consecinţă a admis în parte acţiunea formulată şi a obligat pârâţii la plata în favoarea reclamantului a sumei 49.320 EUR, cu titlu de despăgubiri băneşti, sumă actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, conform raportului de expertiză şi a completării la raport întocmite de către domnul expert Giacovacichi Traian, ce va face parte integrantă din hotărâre, a respins pentru motivele expuse mai sus cererea reclamantului de restituire în natură şi în privinţa excepţiei lipsei calităţii procesuale active s-a constatat că pârâţii nu au mai susţinut această excepţie, s-a luat act că nu s-a făcut dovada plăţii vreunor sume achitate cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel apelantul Consiliul Judeţean Bihor solicitând modificarea ei în sensul respingerii acţiunii.

Împotriva aceleiaşi hotărâri a declarat apel apelanta Consiliul Local al Municipiului Oradea solicitând de asemenea modificarea ei, în sensul respingerii acţiunii.

Împotriva aceleiaşi hotărâri au declarat apel apelanţii Serviciul Judeţean de A. Bihor, SC T. SRL Oradea şi SC P.Petrol SRL solicitând modificarea ei în sensul respingerii acţiunii.

Prin decizia civilă nr. 511/A din 21 octombrie 2008, pronunţată de Tribunalul Bihor, în dosar nr.3777/271/2006 s-a admis ca fondat apelul civil introdus de apelanţii Consiliul Local Oradea, SC T, SRL, SC P. Petrol SRL , Serviciul de A.Bihor , Consiliul Judeţean Bihor în contradictoriu cu intimatul M.I. împotriva sentinţei civile 4917 din 4.09.2007 pronunţată de Judecătoria Oradea pe care a schimbat-o în totalitate în sensul că:

A respins acţiunea formulată de reclamantul M.I. împotriva pârâţilor Statul Român prin Consiliul Local Oradea, Serviciul Judeţean de Ambulanţă Bihor, Consiliul Judeţean Bihor, SC T. SRL Oradea, SC P. Petrol SRL Timişoara.

A obligat  intimatul să plătească apelanţilor SC T. SRL Oradea şi SC porto P.SRL Timişoara 1000 RON cheltuieli de judecată în apel.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a avut în vedere următoarele considerente:

Imobilul în litigiu înscris în CF 13725 Oradea nr. top 3171 şi 3172/17 în suprafaţă de 411,5 mp în natură reprezentând construcţie şi clădiri au fost cumpărate de către reclamantul M. I. şi soţia sa V.a – în anul 1966 conform contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1619/1966 de fostul Notariat de Stat Regional Crişana.

Imobilul a fost donat Statului de către reclamanţi în anul 1966 – acesta întabulându-şi dreptul de proprietate în CF.

Din actele aflate la dosar rezultă că în prezent imobilul se afla în patrimoniul privat al judeţului Bihor aşa cum rezultă din HCJ 9/22.02.2005 şi nu în patrimoniul public sau privat al municipiului Oradea.

Conform Normelor Metodologice de aplicare a L 10/2001 – aprobate prin HG 250/2007 unitatea deţinătoare este fie entitatea cu personalitate juridică care exercită în numele Statului dreptul de proprietate publică sau privată cu privire la un bun care face obiectul legii (minister, primărie, instituţia prefectului sau orice altă instituţie publică) – fie entitatea cu personalitate juridică care are înregistrat în patrimoniul său, indiferent de titlul cu care a fost înregistrat bunul care face obiectul legii (regii autonome, societăţi, companii naţionale şi societăţi comerciale cu capital de stat, organizaţii cooperatiste).

Faţă de textul de legal suscitat se constată că pârâtele Serviciul Judeţean de A. Bihor, SC T. SRL şi SC P. Petrol nu au calitate procesuală pasivă.

Consiliul Local şi Consiliul Judeţean nu au patrimoniu deci nu pot fi considerate persoane civile. Oraşele, comunele şi judeţele sunt singurele entităţi care au personalitate juridică – capacitate şi respectiv calitate procesuală.

Sub acest aspect este de observat că greşit a fost chemat în judecată Consiliul Judeţean Bihor – excepţia ridicată de aceasta fiind întemeiată.

Aceeaşi excepţie a lipsei calităţii procesuale pasive poate fi reţinută şi în ceea ce priveşte pârâta Consiliul Local Oradea.

În mod subsidiar, pe fondul cauzei se constată că imobilul în litigiu face parte din cele prevăzute de Legea 10/2001 – situaţie faţă de care îi sunt aplicabile dispoziţiile legii speciale – reclamantul adresându-se comisiei special constituite în acest sens – motiv pentru care  a fost respinsă în întregime.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a  declarat  recurs  intimatul reclamant  M. I., solicitând admiterea  acestuia, rejudecarea cauzei şi dispunerea  menţinerii sentinţei.

Prin motivele de  recurs s-a invocat că în mod  corect  i s-a acordat în fond despăgubiri pentru suprafaţa  de teren şi construcţiile edificate ce nu pot fi ridicate , iar terenul eliberat, pentru a  intra în posesie. A  dobândit imobilul în litigiu prin cumpărare în anul 1966, teren pe care a edificat  o construcţie demolată. Actul de donaţie  s-a  constatat irevocabil că a  fost  nul prin sentinţa civilă nr. 5796/2002 a Judecătoriei Oradea, act neoperat în cartea funciară, în prezent  figurând  el şi soţia  proprietari, motive pentru care a  promovat acţiunea în revendicare conform art.  480 – 481 Cod civil.

Legea nr. 10/2001 nu suprimă cererea de  revendicare  promovată pe calea dreptului comun – art. 480 Cod civil, art. 47 din acest act normativ  prevăzând  deci  posibilitatea  formulării notificărilor pe cale necontencioasă.

Cererea s-a promovat  sub imperiul  Legii nr. 69/1991 la  04.04.2001, Legea nr. 215/2001 fiind publicată doar la  23.04.2001, eronat  s-a reţinut că nu are calitate  procesuală pasivă Consiliul Judeţean Bihor, ambele acte normative  stabilind  că acesta  şi Consiliul Local, reprezintă autorităţi ale  administraţiei publice locale. El a  înţeles  să se judece cu statul, faptul că s-a apreciat  că imobilul este  de interes judeţean nu atrage lipsa  calităţii procesuale pasive prin lipsa personalităţii juridice acordate de legiuitor, iar, Consiliul Local Oradea a rămas din eroare  în cauză, având în vedere  că s-a  dorit soluţionarea  capătului de cerere privind  nulitatea  donaţiei în contradictoriu cu acesta,  capăt de cerere ce a fost disjuns şi soluţionat irevocabil.

A fost total ignorat în cererile formulate în baza Legii nr. 10/2001, cereri ce nu i-au fost  soluţionate nici până în  prezent în vreun fel, iar la 15.XI.2002  Serviciul Judeţean de A. Bihor a  trimis notificarea  spre soluţionare Consiliului Judeţean Bihor, timp în care a  fost privat de  exercitarea efectivă a dreptului de proprietate.

În drept s-au invocat dispoziţiile  art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

Prin întâmpinarea depusă la dosar,  Consiliul Local Oradea a solicitat respingerea  recursului, arătând  că nu are calitate procesuală pasivă, aspect recunoscut  şi de  către reclamant. Imobilul nu a  fost niciodată proprietatea Municipiului, şi nici în administrarea Consiliului Local, ci, a  fost în administrarea  Centrului Regional pentru transport medical de  urgenţă, iar în prezent, conform hotărârii nr. 9/2005 a Consiliului Judeţean.

Consiliul Judeţean Bihor, prin întâmpinarea  depusă la dosar, a invocat excepţia  de netimbrare a recursului, fiind  o acţiune în revendicare, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată pentru acţiunea  introductivă, în speţă taxa fiind de  2.579,66 RON, 50 % din 5159,32 RON la valoarea  stabilită de expertiză de  49.320 EURO.

Se mai invocă nulitatea  absolută a  extinderii de acţiune, fiind formulată în numele unei persoane decedate – M. V. – primând excepţia  lipsei capacităţii procesuale  de  folosinţă; pe fond  se solicită respingerea recursului, el neavând  calitate  procesuală pasivă ci doar  Ministerul Finanţelor Publice  în reprezentarea Statului Român.

Examinând  decizia recurată, prin prisma motivelor  de recurs cât şi din oficiu, instanţa de recurs a constatat următoarele:

Imobilul în litigiu, înscris în CF nr. 13725 Oradea, având nr. top. 3171 şi 3172/17, teren cu construcţii, în suprafaţă de  411,5 mp a format dreptul de proprietate  al recurentului reclamant, şi al soţiei acestuia M.V., dobândit prin cumpărare în anul 1996, aspecte corect reţinute de  instanţa de fond.

Actul de  donaţie prin care acest imobil a  fost  transmis  Statului Român – declaraţia  autentificată nr. 4014/1996 -, a fost constatat nul prin sentinţa civilă nr. 5796/2002 pronunţată de Judecătoria  Oradea, construcţia fiind demolată după încheierea acelei declaraţii iar în locul acesteia în prezent fiind edificate altele de către Statul Român, prin instituţiile sale.

Conform înscrisurilor depuse la dosar  fond – fila  35, din anul 1970 cu toate că este proprietar tabular, petentul nu a avut  posesia şi folosinţa  imobilului în litigiu, mai mult, pe teren s-au construit  garaje, atelier reparaţii, pompă alimentare, iniţial a Partidului Comunist Român, ce  ulterior le-a dat în administrarea  Direcţiei Sanitare, Spitalului Judeţean, iar din anul 2005 se  găsesc în administrarea Serviciului de Ambulanţă Bihor ce, potrivit  actelor  depuse la filele  16, 17 a obţinut certificat de urbanism şi autorizaţia de construire nr.  1086/26.08.1999 pentru construirea  unui corp administrativ  al  staţiei de  carburanţi.

Din analiza actelor  aflate în dosarul de  fond, s-a reţinut  faptul că reclamantul a  revendicat  imobilul în litigiu în baza art. 480 Cod civil, apoi a precizat că invocă accesiunea  imobiliară asupra construcţiilor  cu obligarea  sa la plata materialelor, a muncii folosite – fila  29. Ulterior a formulat  o nouă precizare solicitând  a se constata nulitatea  donaţiei ( declaraţiei de  donaţie nr. 4014/1966) despre  care s-a  făcut vorbire mai sus, sens în care s-a introdus în cauză în calitate de pârât Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului Oradea, iar la  30.05.2002 s-a dispus disjungerea  capătului de cerere privind constatarea  nulităţii declaraţiei de  donaţie şi suspendarea judecării acţiunii în revendicare  şi accesiune  imobiliară până la  soluţionarea dosarului nou format.

Raportat la cele expuse, astfel cum de altfel reiese  şi din motivele de recurs, Consiliul Local al Municipiului Oradea  a fost  introdus în cauză doar urmare a precizării acţiunii prin care s-a  solicitat  constatarea nulităţii declaraţiei de donaţie, ori, întrucât această cerere a fost disjunsă, după repunerea  prezentei cauze  pe rol, nu se mai justifica  prezenţa  acestei părţi în litigiu, în mod  greşit instanţele  dispunând şi raportat  la  această parte ce nu are calitate procesuală pasivă vis a vis de  considerentele  arătate.

După repunerea  cauzei pe rol, s-a formulat  o nouă precizare  a acţiunii în sensul că s-a renunţat la  cererea  prin care  s-a invocat dreptul de accesiune, menţinându-se  pretenţiile  doar referitor la  revendicarea imobilului, iar în subsidiar s-a solicitat plata  unor despăgubiri.

Ca urmare, obiectul acţiunii l-a făcut  revendicarea imobilului în baza art. 480 Cod civil, pe calea dreptului comun. Evident  că reclamantul a  formulat şi o notificare în baza  Legii nr. 10/2002 – lege specială în materia imobilelor preluate  abuziv de Statul Român, – nr. 107/31.01.2002 prin executorul judecătoresc Negrău Mihai – fila  90 dosar fond, adresată Primăriei Municipiului  Oradea, însă, aceasta  nu a primit nici până în prezent un răspuns, mai mult, Consiliul Judeţean prin adresa nr. 45/04.03.2004 – fila 98, i-a comunicat că s-a  solicitat  de către Serviciul de A. Bihor  să includă imobilul  în categoria  celor  exceptate de la restituirea în natură şi nu să soluţioneze notificarea. Totodată, în aceeaşi adresă s-a precizat  că notificarea o soluţionează unitatea  deţinătoare – Serviciul de A. Bihor, nu Consiliul Judeţean Bihor.

Notificarea, fără a  fi fost soluţionată în sensul acordării unor despăgubiri sau de  restituire în natură, a fost  „plimbată” de la o instituţie  a Statului Român la alta,  de la Primăria  Municipiului  Oradea a fost trimisă  Serviciului Judeţean de Ambulanţă Bihor prin adresa nr. 1824/2002 – fila  113  dosar fond, care la rândul său a trimis-o Consiliului Judeţean Bihor  prin adresa  nr. 1157/10.XI.2002 – fila  111.

Cu toate  că atât  Consiliul Judeţean Bihor cât şi Serviciul Judeţean de Ambulanţă Bihor şi-au invocat lipsa calităţii procesuale pasive, cu toate că, deşi  proprietar tabular, recurentului nu i-au fost  acordate  despăgubiri pentru imobilul preluat abuziv, prin hotărârea  nr. 61/14.12.2002 Consiliul Judeţean a  cuprins  imobilul în litigiu în lista  celor  ce  fac  parte din domeniul public, iar prin protocolul încheiat la  31.01.2003 – fila  117 dosar fond – l-a dat  în administrarea Serviciului Judeţean de Ambulanţă.

Aşadar, Statul Român, prin instituţiile sale, ce îşi  invocă lipsa calităţii procesuale pasive, nu doar  că nu au soluţionat notificarea formulată în baza  Legii nr. 10/2001 de către  proprietarul imobilului, ci au procedat  practic la  o nouă  expropriere  fără despăgubiri, trecând  în proprietatea publică a Statului Român un imobil proprietate  privată fără a acorda despăgubirile cuvenite în acest  sens. Mai mult,  serviciul de ambulanţă – ce îşi invocă lipsa calităţii  procesuale pasive – a procedat  la  încheierea contractului de închiriere nr. 278/25.09.1998, cu  SC T. SRL prin care a închiriat acestuia  punctul de  alimentare  carburanţi. Ca urmare, nu are nici-o calitate procesuală în speţă, însă, are  calitatea de-a închiria  un bun ce  nu-i aparţine şi bineînţeles de-a  încasa venituri, obţinând  chiar  autorizarea  construcţiilor.

Este interesant că, în majoritatea  litigiilor  aflate pe  rolul instanţelor judecătoreşti, în măsura în care au calitatea de pârât, nici-o instituţie a Statului Român nu are calitate procesuală pasivă, fiecare  pasează această responsabilitate altora, ori, cu toate că, astfel cum este şi cazul de faţă, deşi se invocă acest  aspect, imobilul nu doar că este folosit în interesul Serviciul de  Ambulanţă, ci s-a  şi închiriat, iar  Consiliul Judeţean Bihor  l-a trecut în lista imobilelor ce fac parte din domeniul public, cu toate că invocă că nu are nicio calitate procesuală.

Sigur  că legislaţia în vigoare – Legea nr. 215/2001 – prevede  anumite competenţe  în favoarea consiliului judeţean, dar, cu toate acestea, în speţă a invocat  lipsa calităţii procesuale pasive deşi a  dispus  de un bun fără temei legal, fără  o justă, prealabilă despăgubire, apare ca fiind  o procedură excesivă şi abuzivă. Este cert că până în prezent, recurentul de mai mulţi zeci de ani a fost lipsit  de dreptul său de  proprietate, fără a fi despăgubit,  notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2002 nu a  primit o soluţie favorabilă nici până în prezent, ori,  hotărârea  judecătorească prin care s-a  constatat nulitatea  actului în baza căruia imobilul a  fost  preluat abuziv de  Statul Român – reprezintă un bun în sensul art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 al Convenţiei Europene a  Drepturilor Omului, iar neacordarea  despăgubirilor  sau  restituirea  acestuia echivalează cu o privare  de proprietate şi o încălcare  nu doar  a  dispoziţiei enunţate  ci şi a  art. 480, 481 Cod civil, art. 41 din Constituţia  României, a practicilor constante în materie  a Curţii Europene a Drepturilor  Omului – cauza Brumărescu, Singur, Străin, Porteanu, Radu / României etc.

Recurentul a  uzat de procedura  instituită de Legea nr. 10/2001 însă nici după peste  7 ani de zile nu a primit  o soluţionare favorabilă demersurilor sale, faptul că a promovat un litigiu  pe dreptul comun deşi exista o lege specială în materie, câtă vreme  chiar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 33/09.06.2008  în cadrul recursului în interesul legii a statuat în sensul că, dacă există neconcordanţe între legea specială şi Convenţia Europeană  a Drepturilor Omului, aceasta are prioritate,  ce poate fi dată în cadrul unei acţiuni în revendicare pe calea dreptului comun, în mod greşit instanţa de apel a constat că sunt aplicabile dispoziţiile Legii  speciale nr. 10/2001.

Acţiunea de faţă s-a promovat pe calea dreptului comun ca o acţiune în revendicare,  referirea la aplicabilitatea  Legii nr. 10/2001 de către  instanţa de apel apare  ca  o încălcare a accesului recurentului la  justiţie, a dreptului la  un  proces  echitabil în sensul art. 6 al Convenţiei Europene a Drepturilor  Omului.

Problema însă, nu poate fi soluţionată în această fază procesuală, instanţa de apel neprocedând la o analiză a fondului cauzei, aspect  ce nu poate fi remediat direct  de către  instanţa de recurs  conform art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă, astfel că, se impune  casarea  cu trimiterea cauzei spre  o nouă judecare în apel. S-a mai dispus  în cauză o altă decizie de  casare  cu trimite –  decizia civilă nr.  27/16.02.2006 a Curţii de Apel Oradea în care s-a stabilit că litigiul de faţă trebuie  să urmeze procedura de drept  comun chiar dacă separat  s-a uzat  şi de Legea nr. 10/2001, ori, deşi  dezlegarea  în acest  sens era obligatorie conform art. 315 alin. 1 Cod procedură civilă pentru  instanţă, cea de apel nu a  ţinut cont  de  acest aspect imperativ.

Astfel cum s-a arătat mai sus,  obiectul acţiunii fiind  revendicarea imobiliară sau acordarea  unor despăgubiri, calitatea  procesuală activă a reclamantului reiese din faptul că este proprietar tabular, iar calitate procesuală pasivă o au cei ce folosesc, deţin imobilul, care în speţă sunt  Consiliul Judeţean Bihor ce a dispus de acest bun trecându-l pe lista  celor ce fac  parte din domeniul public de interes judeţean şi l-a dat în administrare Serviciului Judeţean de Ambulanţă Bihor ce îl foloseşte în mod  direct  şi indirect  prin societăţile cărora  le-a închiriat o parte  din  imobil – SC TWT SRL şi SC  Porto Petrol SRL.

Întrucât  prin sentinţa pronunţată de  instanţa de fond s-a respins  capătul de cerere  referitor  la  revendicarea imobilului, fiind acordate doar despăgubiri,  dispoziţie neatacată cu apel de către reclamant, instanţa de apel va  analiza în ce măsură  SC T. SRL şi SC P. Petrol SRL au calitate  procesuală pasivă.

Cât priveşte excepţia de netimbrare a recursului, invocată de Consiliul Judeţean Bihor, întrucât  cu ocazia  acordării  cuvântului asupra recursului, s-a arătat  că nu se  mai susţine, nu a fost analizată. Referitor la faptul că extinderea  acţiunii cu ocazia  judecării cauzei în fond  a  fost  formulată de avocatul reclamantului M. I. şi în numele  soţiei acestuia M.V., ce era  decedată la promovarea litigiului, întrucât în recurs s-a dispus  introducerea în cauză a  moştenitorilor acesteia care prin avocat  au arătat că îşi însuşesc această cerere, excepţia de nulitate invocată de  Consiliul Judeţean Bihor a fost respinsă ca nefondată,  viciul procedural fiind  astfel înlăturat.

Faţă de toate  considerentele  expuse, fiind aplicabile dispoziţiile art. 304 pct.  9 Cod procedură civilă, instanţa în baza art. 312 alin. 1, 5 Cod procedură civilă a admis ca fondat  recursul, a casat decizia recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecare în apel la Tribunalul Bihor care va ţine  cont de cele arătate  mai sus.

Cheltuielile de judecată urmând a  fi avute în vedere la rejudecarea cauzei.