Deliberând asupra cauzei de faţă, constată:
Prin contestaţia înregistrată la această instanţă la data de 11.06.2015, sub nr. dosar 317/64/2015, contestatorii R.D. şi R.M.L. au formulat, în contradictoriu cu intimata A.J.F.P. B., contestaţie în anulare împotriva deciziei nr. 531/R/29.04.2015 a Curţii de Apel Braşov, pronunţată în dosarul nr. 1702/62/2014, solicitând anularea deciziei şi, urmare a rejudecării, respingerea recursului şi menţinerea sentinţei civile nr. 2318/CA/08.10.2014 pronunţată de Tribunalul Braşov, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, contestatorii au arătat că, la dosarul înregistrat la Tribunalul Braşov, au ataşat dovada depunerii la organul fiscal a cererii formulate de ei, în condiţiile Ordinului nr. 179/2007 privind aprobarea instrucţiunilor de corectare a erorilor materiale din deconturile de TVA, la care au anexat toate înscrisurile prevăzute de lege. Or, Curtea de Apel Braşov nu a observat acest lucru la momentul soluţionării recursului, motivând că „reclamanţii-intimaţi trebuiau să urmeze procedura prevăzută de Ordinul nr.179/14.05.2007 pentru corectarea erorilor materiale din deconturile TVA”, ceea ce, în opinia lor, reprezintă o constatare eronată.
Această eroare clară, certă, lipsită de echivoc se circumscrie, în opinia contestatorilor, noţiunii de eroare materială reglementată de art. 503 alin. 2 pct. 2 Cod procedură civilă, deoarece acest aspect esenţial a fost singurul care a dus la pronunţarea deciziei contestate.
Contestatorii au mai arătat că, în mod corect, prima instanţă a reţinut, faţă de constatările organelor fiscale, de lipsa opţiunii de taxare, de inexistenţa obligaţiei de plată, că refuzul pârâtei de a restitui TVA-ul plătit este nejustificat. În opinia contestatorilor, instanţa de fond a motivat corect şi riguros juridic hotărârea sa, întrucât pârâta nu se poate prevala de existenţa unor titluri de creanţă constând în deconturi de TVA sau de neîndeplinirea cerinţelor de formă, prin raportare la prevederile art. 117 alin. 1 lit. d) din O.G. nr. 92/2003, plata efectuată fiind una rezultată din aplicarea eronată a dispoziţiilor legale.
Contestatorii au mai susţinut că şi dacă motivarea instanţei de fond, în sensul că nu exista obligaţia depunerii unui anume formular pentru restituirea taxei, poate fi cenzurată de instanţa de recurs, care a considerat contrariul, în speţă, această procedură a şi fost urmată, aspect pe care, instanţa de recurs, din eroare, nu l-a avut în vedere.
În drept, au fost invocate prevederile art. 503 Cod procedură civilă.
Contestaţia a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 100 lei conform art. 26 alin. 1 din O.U.G. nr. 80/2013.
Intimatele A.J.F.P. B. nu au formulat întâmpinare în termenul prevăzut de art. 508 Cod procedură civilă, întâmpinarea depusă la dosar fiind înregistrată la instanţă după închiderea dezbaterilor în prezenta cauză.
Părţile nu au solicitat administrarea de probe noi în contestaţia în anulare formulată.
Analizând contestaţia în anulare formulată în cauză de către contestatori instanţa reţine următoarele:
Prin decizia nr. 531/R/29.04.2015 a Curţii de Apel Braşov, pronunţată în dosarul nr. 1702/62/2014 a fost admis recursul formulat de recurenta pârâtă A.J.F.P. B. împotriva sentinţei civile nr. 2318/CA/08.10.2014 pronunţată de Tribunalul Braşov – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pe care a casat-o în parte şi, în rejudecare, a fost respinsă cererea formulată de reclamanţii R.D. şi R.M.L. în contradictoriu cu pârâta A.J.F.P. B., având ca obiect restituirea sumei de 331.468 lei reprezentând TVA şi dobânda legală aferentă acesteia. Totodată, pârâta a fost obligată să plătească reclamanţilor suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale, fiind menţinute dispoziţia sentinţei atacate privind obligarea pârâtei de a restitui reclamanţilor suma 41.056 lei reprezentând obligaţii accesorii.
În motivarea deciziei, Curtea de Apel Braşov – Secţia contencios administrativ şi fiscal a reţinut, în esenţă, că „instanţa de fond a făcut o greşită interpretare a legii apreciind că nu există temei legal pentru impunerea la plată a reclamanţilor a TVA, că refuzul de restituire a sumei de 331.468 lei achitată cu OP nr. 1/19.03.2013 şi OP nr. 2/20.05.2013 este nejustificat şi că deconturile TVA aferente lunilor februarie 2013 şi aprilie 2013 nu reprezintă titlu de creanţă”.
Prin prezenta contestaţie în anulare se invocă faptul că instanţa de recurs a reţinut că „reclamanţii-intimaţi trebuiau să urmeze procedura prevăzută de Ordinul nr. 179/14.05.2007 pentru corectarea erorilor materiale din deconturile TVA”, fără să aibă în vedere că au depus la Tribunalul Braşov dovada că au urmat această procedură. Contestatorii susţin că această eroare se circumscrie noţiunii de eroare materială reglementată de art. 503 alin. 2 pct. 2 Cod procedură civilă, deoarece acest aspect esenţial a fost singurul care a dus la pronunţarea deciziei contestate.
În drept, art. 503 alin. 2 pct. 2 Cod procedură civilă stabileşte că „hotărârile instanţei de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale”.
Noţiunea de eroare materială vizată de această normă are în vedere, în principal, erorile evidente în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, sensul noţiunii fiind unul restrictiv, care nu poate fi extins la greşelile de judecată, de apreciere a probelor, de apreciere a faptelor sau a unor dispoziţii legale.
În cauză, aspectul invocat de către contestatori nu se circumscrie noţiunii de eroare materială reglementată de art. 503 alin. 2 pct. 2 Cod procedură civilă, deoarece vizează modul în care instanţa de recurs a apreciat probele cu înscrisuri administrate în cauză, chestiune care nu mai poate face obiectul aprecierii instanţei învestite cu soluţionarea contestaţiei în anulare.
Chiar trecând peste această chestiune, Curtea constată, în cauză, nu a fost săvârşită nici o eroare materială de către instanţa de recurs.
Astfel, acţiunea introductivă ce a făcut obiectul dosarului nr. 1702/62/2014, astfel cum a fost precizată, a avut ca obiect cererea reclamanţilor R.D. şi R.M.L. de obligare a pârâtei A.J.F.P. B. la plata sumei de 331.468 lei achitată cu titlu de TVA, a dobânzii aferente acestei sume, a accesoriilor în sumă de 41.056 lei şi a cheltuielilor de judecată, ipoteza cererii de chemare în judecată adresată instanţei de contencios administrativ fiind, în condiţiile art. art. 1 şi 8 raportat la art. 2 lit. i din acelaşi act normativ din Legea nr. 554/2004, analiza caracterului justificat sau nu al refuzului de restituire a sumei astfel solicitate, refuz exprimat prin adresa nr. 286484/20.03.2014.
Prin această adresă, organul fiscal a indicat reclamanţilor, persoane înregistrate în scop de TVA din data de 05.02.2013, că suma solicitată a fi restituită – 331.468 lei – are la bază titluri de creanţă, respectiv deconturile de TVA aferente lunii februarie 2013, cu nr. 27648330-2/16.03.2013, respectiv lunii aprilie 2013, cu nr. 32238797-2/21.05.2013, astfel că în evidenţele sale nu figurează cu plăţi efectuate fără titlu de creanţă.
Instanţa de recurs, învestită cu recursul declarat de către pârâta A.J.F.P. B. împotriva sentinţei primei instanţe prin care s-a admis în totalitate cererea de chemare în judecată, a reţinut, în esenţă, că refuzul de restituire exprimat de pârâta A.J.F.P. B. a fost unul justificat, deoarece refuzul de restituire a sumei de 331.468 lei achitată cu OP nr. 1/19.03.2013 şi OP nr. 2/20.05.2013 este justificat de deconturile TVA aferente lunilor februarie 2013 şi aprilie 2013 care reprezintă titlu de creanţă, reclamanţii având obligaţia să urmeze procedura prevăzută de Ordinul nr. 179/14.05.2007 pentru corectarea erorilor materiale din deconturile TVA.
În mod evident, faţă de ipoteza acţiunii în contencios administrativ promovate de reclamanţi, această analiză s-a raportat la data exprimării refuzului de restituire de către pârâta A.J.F.P. B. – 20.03.2014.
Or, înscrisurile invocate de către contestatori sunt ulterioare acestei date – 25.06.2014, astfel că nu se poate vorbi de o eroare materială a instanţei de recurs.
Faţă de toate aceste considerente, instanţa va respinge contestaţia în anulare promovată de către contestatorii R.D. şi R.M.L., împotriva deciziei nr. 531/R/29.04.2015 a Curţii de Apel Braşov – Secţia contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. 1702/62/2014.
Revizuire – art. 503 alin. 2 pct. 2 Cod procedură civilă.
Noţiunea de eroare materială vizează numai erorile evidente în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, sensul noţiunii fiind unul restrictiv, care nu poate fi extins la greşelile de judecată, de apreciere a probelor, de apreciere a faptelor sau a unor dispoziţii legale.
