Spor de 50% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică pentru controlorii financiari ai Curţii de Conturi.


Spor de 50% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică pentru controlorii financiari ai Curţii de Conturi.

Prin sentinţa civilă nr. 1387 din 25 iunie 2009, Tribunalul Harghita a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, invocată de pârâta Curtea de Conturi a României, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei şi Finanţelor, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Harghita, iar pe fond a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamantul F. G. împotriva pârâtei Curtea de Conturi a României, precum şi cererea de chemare în garanţie a Ministerului Economiei şi Finanţelor şi, în consecinţă:

– a obligat pârâta Curtea de Conturi a Românei să plătească reclamantului, pentru perioada 20.03.2006 – 01.04.2006 sporul  de stabilitate, precum şi sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, sume actualizate cu rata inflaţiei, până la data plăţii efective;

– a obligat pârâta Curtea de Conturi a Românei să înscrie în carnetul de muncă al reclamantului drepturile stabilite prin hotărâre;

– a obligat chematul în garanţie Ministerul Economiei şi Finanţelor să aloce fondurile necesare în vederea efectuării plăţilor solicitate de reclamant;

– a respins ca prescrisă cererea reclamantului de obligare a pârâtei Curtea de Conturi a României la plata sporului de stabilitate, precum şi sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, aferent perioadei 01.11.2000 – 19.03.2006;

– a respins cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata pentru viitor a drepturilor solicitate.

 Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti a declarat recurs atât Ministerul Economiei şi Finanţelor, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Harghita cât şi Curtea de Conturi a României.

Chematul în garanţie Ministerul Economiei şi Finanţelor, a solicitat admiterea recursului şi modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în garanţie ca urmare a lipsei calităţii procesuale pasive.

În considerentele recursului, chematul în garanţie a subliniat faptul că, Ministerul Economiei şi Finanţelor este ordonator principal de credite şi nu poate fi obligat la plata unor drepturi de orice natură către salariaţii altor instituţii. Rolul Ministerului Economiei şi Finanţelor este acela de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor de buget depuse de ordonatorii principali de credite.

Curtea de Conturi a României este o structură absolut autonomă cu un buget propriu şi subordonată direct Parlamentului României.

La rândul său Curtea de Conturi a României a solicitat modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii ca nefondate a acţiunii reclamantului.

În argumentarea recursului, pârâta a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, arătând că hotărârea atacată este dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor legale cuprinse în art. 6 alin. 2 din O.U.G. nr. 160/2000 şi ale art. 8 din O.G. nr. 83/2000.

În acest sens, pârâta Curtea de Conturi a României a arătat, în esenţă că, salariaţii care ocupă funcţia de controlorii financiari nu mai pot beneficia de sporul de 50 % din salariul brut  precum şi de sporul de doctor sau de doctor docent, în procent de 15 % din salariul de bază brut, în condiţiile în care prin OUG nr. 24/2000 au fost abrogate dispoziţiile art. 6 alin. 2 din O.U.G. nr. 160/2000.

De asemenea, pârâta a arătat că în mod greşit instanţa de fond a considerat întemeiată cererea reclamantului pornind de la ideea că este necesar aplicarea unui tratament egal în materie de salarizare, în condiţiile în care, dispoziţiile O.U.G. nr. 137/2000 au fost declarate neconstituţionale prin Decizia nr. 1325/2008 a Curţii Constituţionale, dacă din conţinutul acestora s-ar desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege considerând că sunt discriminatorii şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

Reclamantul nu a formulat întâmpinare.

Analizând hotărârea atacată, Curtea a constatat că recursurile pârâţilor sunt fondate având în vedere următoarele considerente:

În fapt, reclamantul a solicitat acordarea unui spor de risc şi suprasolicitare neuropsihică de 50% pentru perioada  01.11.2000 – 01.04.2006.

Instanţa de fond, după ce a constatat intervenită prescripţia dreptului material la acţiune pentru perioada anterioară datei de 20.03.2006, a concluzionat că cererea reclamantului este întemeiată pentru perioada următoare, dispunând obligarea pârâtei Curtea de Conturi a României la plata acestui spor în favoarea reclamantului.

Tribunalul Harghita a constatat că într-adevăr dispoziţiile legale care prevedeau acordarea acestui spor controlorilor financiari au fost abrogate ( art. 6 alin.2 din O.U.G. nr. 160/2000 ), însă a considerat că acest act normativ de abrogare este contrar dispoziţiilor art. 41 alin. 2 şi art. 16 alin. 1 raportat la art. 15 alin. 1 şi art. 53 din Constituţie, deoarece încalcă drepturile constituţionale ale reclamantului privind securitatea şi sănătatea în muncă precum şi dreptul la un tratament egal în materie de salarizare şi de asemenea vine în contradicţie cu Protocolul 12 din Convenţia Europeană privind Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale.

Pornind de la aceste constatări, instanţa de fond a concluzionat că reclamantul este îndreptăţit la sporul de risc şi suprasolicitare neuropsihică precum şi sporul de stabilitate pentru perioada în care nu a intervenit prescripţia dreptului material la acţiune.

Curtea a constatat că într-adevăr este incident motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, din mai multe puncte de vedere:

În primul rând  instanţa de fond a încălcat dispoziţiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, care stabilesc că doar Curtea Constituţională poate constata neconstituţionalitatea unei ordonanţe. Tribunalul Harghita nu are competenţă în această materie şi nu putea  să constate că actul de abrogare nu este în conformitate  cu principiile cuprinse în Constituţia României.

În al doilea rând, instanţa de fond  nu a arătat în ce măsură, în mod concret, în cauză sunt incidente prevederile Protocolului 12 din Convenţia Europeană privind Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale.

Este adevărat că art. 20 din Constituţia României stabileşte prioritatea normelor cuprinse în convenţiile internaţionale la care România este parte, însă, pentru a putea constata încălcarea Convenţiei prin actul de abrogare a dispoziţiilor referitoare la sporul de risc şi suprasolicitare neuropsihică şi sporul de stabilitate, este necesar a se arăta în mod concret în ce constă această încălcare.

Trebuie subliniat faptul că din analiza art. 1 şi 3 din O.U.G. nr. 160/2000 rezultă faptul că indemnizaţia prevăzută în anexa acestei ordonanţe reprezintă unica formă de remunerare a controlorilor financiari.

Ca urmare, începând cu data intrării în vigoare a acestui act normativ, controlorii financiari nu mai beneficiază de acest spor de stabilitate.

În fine, instanţa de fond a argumentat hotărârea sa, susţinând că reclamantul se află într-o situaţie comparabilă cu cea a magistraţilor pentru care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 21/2008, a stabilit că sporul de risc şi suprasolicitare neuropsihică se cuvine şi după abrogarea dispoziţiilor legale care cuprindeau acest drept.

Acest argument nu poate fi primit pentru că decizia la care s-a făcut referire menţionează în mod expres care sunt categoriile socio-profesionale faţă de care instanţele sunt obligate să facă aplicarea dispoziţiilor legale în sensul mai sus arătat. Nu se poate aplica prin analogie, decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie altor categorii de salariaţi altele decât cele expres şi limitativ prevăzute în această dispoziţie.

Prin urmare, constatându-se că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Curtea a admis recursurile, şi în temeiul art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, a modificat hotărârea atacată în sensul respingerii acţiunii reclamantului.