Citeste şi

  • Nu am gasit decizii asemanatoare!

Actiune intemeiata pe principiul imbogatirii fara justa cauza. Prestatii succesive. Prescriptie.


Actiune intemeiata pe principiul imbogatirii fara justa cauza. Prestatii succesive. Prescriptie.

Prin sentinţa civilă nr. 8714/16.09.2005 instanta a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune  în ceea ce priveşte pretenţiile aferente anului 2001 şi perioada 1 ianuarie 2002 – 24 mai 2002, a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta R. N. A P. – R. prin D. S. Constanta în contradictoriu cu pârâtul T. D. T. si a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 724,47 lei RON, cu titlu de despăgubiri, aferente perioadei 25 mai 2002 – 27 iulie 2002

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti la data de 27 mai 2005 sub nr. 12071/2005, expediată prin poştă la data de 25.05.2005, reclamanta R. N. A P. – R. prin D. S. Constanta a solicitat instanţei să pronunţe o hotărâre prin care să oblige pârâtul T. D. T., la plata sumei de 61353522 lei ROL, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat, în fapt, că pârâtul, în calitate de proprietar al calului V., a participat la cursele de galop organizate de Herghelia Mangalia. Începând cu anul 2001, calul V. a rămas în incinta hergheliei Mangalia fără ca pârâtul să încheie vreo convenţie privind suportarea cheltuielilor privind pensiunea acestuia.

În drept, a invocat principiul îmbogăţirii fără justă cauză.

Pârâtul, legal citat, nu a depus întâmpinare şi nu a propus probe în apărare.

Din examinarea materialului probator administrat în cauză, instanţa a reţinut:

Calul V., proprietatea pârâtului, a beneficiat timp de 542 de zile de pensiune, îngrijiri specifice şi hrană în cadrul Hergheliei Mangalia, conform procesului-verbal de constatare încheiat la data de 6 noiembrie 2002 de Direcţia de Control Financiar Ulterior Constanţa a Curţii de Conturi, coroborat cu răspunsul pârâtului la întrebarea nr. 2 din interogatoriul administrat, în conformitate cu dispoziţiile art. 225 CPC, potrivit cărora, dacă partea, fără motive temienice, nu se înfăţişează la interogatoriu, instanţa are posibilitatea de a considera drept o mărturisire deplină, împrejuările ce se urmăreau a fi dovedite prin răspunsurile la interogatoriu. Între părţi nu s-a încheiat nici un contract cu privire la serviciile prestate de reclamantă. Cuantumul cheltuielilor făcute de reclamantă pentru îngrijirea calului a fost stabilit pe baza tarifelor generale de prestări-servicii, practicate de fosta SN C. de R. SA, stabilite în 1999 şi pe baza procesului-verbal de constatare din 6.11.2002, întocmit de Curtea de Conturi a României, Direcţia de Control Financiar Ulterior Constanţa.

Reclamanta a solicitat, invocând principiul îmbogăţirii fără justă cauză, obligarea pârâtului la restituirea prin echivalent a prestaţiilor efectuate o perioadă neîntreruptă de 542 de zile, 334 de zile în anul 2001 şi 208 zile în anul 2002, în folosul pârâtului, pentru îngrijirea calului V.

Având în vedere că, potrivit art. 137 alin. 1 C.proc.civ., excepţiile se soluţionează cu prioritate faţă de fondul raportului juridic litigios, instanţa s-a pronunţat mai întâi asupra excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune referitoare la cele 334 zile din anul 2001 şi perioada 1 ianuarie 2002 – 24 mai 2002, invocată din oficiu de instanţă la termenul din 15.09.2005.

Acţiunea în restituire întemeiată pe îmbogăţirea fără justă cauză se prescrie în termenul general de prescripţie de 3 ani, prevăzut de art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958. Având în vedere că serviciile prestate de reclamantă în beneficiul pârâtului au caracter succesiv, instanţa a apreciat că pentru fiecare din prestaţii a curs un termen distinct de prescripţie

Art. 8 din Decretul nr. 167/1958 prevede că prescripţia dreptului de a cere despăgubiri pentru prejudiciul produs prin efectul îmbogăţirii fără justă cauză, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât şi pe cel care răspunde de ea, iar conform art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, durata termenului de prescripţie este de 3 ani.

Având în vedere că în Programul alergărilor curselor de galop din data de 9 iulie 2000, cursa nr. 5, la care a participat şi calul V., la rubrica „proprietar” este înscris numele D. T. instanţa a apreciat că reclamanta cunoştea identitatea proprietarului calului la data efectuării prestaţiilor, astfel încât termenul de prescripţie a început să curgă chiar de la data realizării fiecăreia din prestaţiile solicitate.

Instanţa a apreciat că susţinerile reclamantei privind momentul de la care a început să curgă termenul de prescripţie nu sunt întemeiate. Chiar dacă reclamanta a preluat patrimoniul fostei SN C. de R. SA în octombrie 2002, în baza art. 8 din O.U.G. nr. 139/2002, aceasta s-a subrogat deplin în drepturile acesteia şi nu poate formula decât apărările pe care le-ar fi putut invoca şi autoarea sa. Prin urmare, nu se poate prevala de necunoşterea identităţii persoanei răspunzătoare de prejudiciul creat, atâta timp cât a rezultat că autoarea sa cunoştea cine este proprietarul calului.

În aceste condiţii, pentru prestaţiile efectuate în cursul anului 2001 şi în perioada 1 ianuarie – 24 mai 2002, termenul de prescripţie s-a împlinit, instanţa urmând să admită exepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

Îmbogăţirea fără justă cauză reprezintă faptul juridic prin care patrimoniul unei persoane este mărit pe seama patrimoniului altei persoane, fără ca pentru aceasta să existe un termen juridic.

Instanţa a constatat că mărirea patrimoniului pârâtului s-a realizat prin evitarea cheltuielilor generate de îngrijirea calului proprietatea sa, cheltuieli care au micşorat corelativ patrimoniul reclamantei, aşa cum rezultă din adresa nr.1680/4.06.1999 şi din procesul-verbal de constatare coroborate cu dispoziţiile art. 225 CPC.

Întrucât reclamanta a efectuat aceste prestaţii, fără a încheia un  contract cu pârâtul, singurul mijloc juridic aflat la dispoziţia reclamantei pentru a obţine repararea prejudiciului îl constituie acţiunea în îmbogăţirea făsră justă cauză.

În consecinţă, constatând întrunite condiţiile prevăzute cumulativ pentru obligarea pârâtului la restituirea contravalorii prestaţiilor efectuate de reclamantă în beneficiul  său, în baza principiului îmbogăţirii fără justă cauză, instanţa a admis, în parte, acţiunea şi a obligat pârâtul la plata sumei de 724,47 lei RON, reprezentând despăgubiri aferente perioadei 25 mai 2002 – 27 iulie 2002.