Citeste şi

  • Nu am gasit decizii asemanatoare!

Restituire metale preţioase preluate abuziv. Cerere de restituire in natura.


Prin sentinţa civilă nr.5741/7.06.2005 instanta a admis în parte acţiunea precizată formulată de reclamantul A.A. în contradictoriu cu pârâtul STATUL ROMÂN prin BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI a obligat pârâtul să plătească reclamantului contravaloarea a 1347,55 grame aur fin la preţul practicat de Banca Naţională a Romaniei la data plăţii.

Prin cererea inregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti sub nr. 14457/3.12.2002 reclamantul A.A. a chemat în judecată pe pârâţii Statul Român prin Ministerul de Finanţe şi Banca Naţională a României, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună obligarea acestora la restituirea a 214 monede de aur cu valoare numismatică aflate in detenţiunea Băncii Naţionale sau la echivalentul lor in aur calculat  la  valoarea fiecărei monede in parte din punct de vedere numismatic.

În motivarea cererii  sale, reclamantul a arătat că prin procesul-verbal din 17.11.1969 Inspectoratul  Miliţiei Jud. Ilfov a ridicat de la familia S. de la adresa  Roşiori de  Vede, str. O.  un numar de 214 monede din aur.

 Monedele respective aparţineau Dr. G. P., fapt confirmat de fosta Procuratură a RSR  prin  adresa nr. 632/16.10.1973.

G. P. a decedat la data de 28.12.1985, iar soţia acestuia G. S. la data de 7.11.1988. Reclamantul este succesor direct al defuncţilor săi bunici ca urmare a  renunţării  la succesiune a mamei sale A. E..S şi a bunicii sale G. S.

Monedele ridicate de către organele de miliţie sunt următoarele: 116 buc. monede din aur  a 20 franci  francezi, 47  buc. monede din aur a 1 liră englezească, 21 buc. monede din aur a 20 franci elveţieni,  13 buc. monede din aur jubiliare româneşti,  10 buc. monede din aur a 20 frabnci belgieni,  1 buc. monedă din aur a 100 lei, 1 buc. monedă din aur a 50  lei, 1 buc. monedă  din aur a 25 lei, 1 buc. monedă  din aur a 20 mărci germene, 1  buc.  moneda din aur a 20  coroane maghiare, 1 buc. monedă din aur a 20 lei şi  1 buc. monedă din aur a ruble mici.

Prin Ordonanţa Procuraturii Judetului Ilfov nr. 638/B/1969 s-a dispus confiscarea acestor bunuri intrucât  Decretul nr. 21/1960 interzicea deţinerea  lor de către persoane fizice dispunându-se totodată şi  incetarea următririi penale impotriva bunicului său.

Decretul nr. 210/1960 care continua prevederile actelor normatirve cvasi-identice era in sine abuziv şi neconstituţional.

In conformitate cu dispozitiile  art. 20 alin 1 şi 2 din Legea nr. 182/2000 legiuitorul a dispus retrocedarea acestor bunuri indiferent de modul in care au fost preluate de autorităţile statului comunist.

In drept, au fost  invocate dispozitiile art. 109 C.pr.civ., 480 şi 481 C.civ. şi art. 80 alin 1 şi 2 din legea nr. 182/2000.

La data de 17.12.2002, pârâta Banca Natională a României a formulat intâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii intrucât monedele au fost confiscate la data de 17.11.1969 in  baza Ordonantei Procuraturii Judeţene Ilfov nr. 638/B/1969.

Or,  Legea nr. 182/2000 a fost publicată la data 27.10.2000 şi a intrat  in vigoare la data de 27.12.2000, deci  reglemetează relaţiile sociale ulterioare acestui moment.

Pe fond cererea este neîntemeiată întrucât monedele revendicate nu au fost niciodată clasificate ca fiind bunuri de patrimoniu şi nu au avut niciodată valoare numismatică.

Pe de altă parte, Decretul nr. 210/1960 in  temeiul căruia s-a dispus confiscarea nu a fost declarat ca fiind neconstituţional, iar Ord. Nr. 638/B/1969 prin care s-a dispus confiscarea reprezintă titlul statului valabil şi in prezent, aşa incât  monedele revendicate au ieşit din patrimoniul autorului reclamantului de la data rămânerii definitive şi irevocabile a acestei măsuri  şi deci  reclamantul nu i-a moştenit.

Deposedarea  abuzivă  presupune anularea titlului statului; or,  în speţă nu s-a făcut această dovadă.

Cu privire la existenţa in natură a monedelor, a arătat că acestea au fost valorificate în folosul statului  prin topire şi  predare la Direcţia  Emisiuni.

La termenul din 10.03.2003 reclamantul si-a precizat temeiul de drept ca fiind Legea nr. 261/2000 coroborată cu Legea nr. 182/2000 şi în  temeiul art. 34 pct. 1 a invocat excepţia de necompetenţă teritorială.

La termenul din 3.04.2003 a formulat intâmpinare Ministerul Finanţelor Publice care a invocat  pe cale de excepţie de netimbrare a acţiunii.

De asememenea a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale  pasive apreciind că Banca Natională a României are această calitate fiind depozitarul monedelor din aur confiscate in baza ordonanţei.

Pe fond a arătat că acţiunea reclamantului este neîntemeiată întrucât obiectele din aur au fost confiscate de la bunicii acestuia legal, astfel că nu sunt aplicabile prevederile  art. 120 din OUG  nr.  190/2000.

Pentru a-şi recupera monedeşle reclamantul trebuia să formulaze plângere impitriva Ordonantei Procuraturii Judetene  Ilfov, respectiv împotriva măsurii confiscării şi să  bţină restituirea tot in baza unei ordonanţe emisă de acelaşi organ.

Ca urmare, restituirea bunurilor confiscate putea fi făcută numai în situaţia anulării actului de confiscare  ce reprezinză  titlul valabil al statului.

Prin sentinta civila nr. 2311/31.03.2003  pronunţată în dosar nr. 14475/2002  Judecătoria Sectorului  3 Bucureşti a respins excepţia de necompetenţă teritorială şi a admis excepţia prematurităţii  cu motivarea că reclamantul nu a indeplinit procedura prealabilă sesizării instanţei  potrivit disp. art. 10,11 şi 12 din Legea nr. 182/2000.

Impotriva acestei sentinţe a  formulat recurs reclamantul arătând că din moment ce legea permite ca instanţele să judece cererile de revendicare şi cum există interes legitim, acţiunea nu poate să fie prematură.

Legea nr. 182/2000 stabileşte o procedură tehnică in urma căreia un bun se consideră sau nu ca apartinând patrimoniului naţional. Ea nu este o procedură prealabilă conditională a sesizării justitiei deoarece legea nu prevede  expres  acest  lucru.

Prin  decizia civila nr. 30/17.01.2005 pronunţată in dosar nr. 2932/2003 Tribunalul Bucureştui – Secţia a V-a Civilă a admis apelul, a anulat sentinţa apelată şi a trimis  Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti cauza spre rejudecare cu motivarea că art. 34/1 din Legea nr. 362/2003  reglementează  o  competenţă teritorială specială exclusivă.

La solicitarea  instanţei s-a efectuat un raport de expertiză tehnică de evaluare a monedelor de către Autoritatea Natională pentru Protectia Consumatorilor.

Cauza a fost reinregistrată pe rolul acestei  instanţe sub nr. 10315/6.05.2005.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut următoarele:

Prin ordonanta de incetare a urmaririi penale data la data de 26.03.1971 in dosarul nr. 638/B/1969 al Procuraturii judetene Ilfov s-a dispus in temeiul art. 10 lit. f si g C.pr.pen incetarea urmaririi penale incepute impotriva, printre altii, a inculpatului G. P. pentru savarsirea infractiunii de nepredare a mijloacelor de plata straine prevazuta de art. 38 din Decretul nr. 210/1960 modificat prin Decretul nr. 46/1969, comisa prin aceea ca G. P. a detinut 214 bucati monede cu putere circulatorie ce le predase lui S. V.. Totodata, in temeiul art. 245 lit. b si c C.pr.pen cele 214 monede predate la BNRSR cu procesul verbal nr. 21250/1970 au fost confiscate in folosul statului.

Aceste monede au fost inventariate si individualizate si prin procesul verbal intocmit de organele de militie Rosiorii de Vede la data de 17.11.1969. la momentul ridicarii lor din imobilul in care locuia mama lui S.V.

Imprejurarea ca monedele au fost proprietatea lui G. P. este atestata si de adresa nr. 632/C/1973 a Procuraturii Judetene Ilfov.

Conform certificatului de calitate de mostenitor depus la dosar, reclamantul este unicul mostenitor al acestuia.

Potrivit art.26 din OUG nr.190/2000, aprobată şi modificată prin Legea nr.261/2002 şi O.G. nr.24/2003, aprobată cu modificări prin Legea nr.362/2003, modificată şi completată prin Legea nr.591/15.12.2004, persoanele fizice si juridice ale căror obiecte din metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase de natura celor prevăzute la art.4 au fost preluate abuziv, pot solicita restituirea acestora judecătoriei în raza căreia domiciliază sau îşi au sediul.

De asemenea, prin dispoziţiile art.26 alin.12 din acelaşi act normativ, se defineşte noţiunea de preluare abuzivă, fiind menţionată expres ca o astfel de preluare şi cea efectuată în baza Decretului nr. 210/1960. Potrivit art. 1 din acest act normativ, detinerea, cu orice titlu, a metalelor pretioase, precum si operatiunile de orice fel cu acestea constituiau monopol valutar de stat si erau interzise, cu exceptiile expres prevazute de lege. Nerespectarea acestei obligatii constituia infractiune potrivit art. 38 din decret si conform art. 245 Cod pen se pedepsea cu inchisoare si cu confiscarea valorilor necedate.

In ceea ce priveste monedele confiscate exista doua documente in pastrarea Bancii Nationale a Romaniei care fac referire la acestea: un „Borderou de marfuri predate Directiei Emisiuni” din 13.08.1971, care se refera la 206 monede, pentru care se solicita restituirea in natura si un „Borderou de marfuri predate pentru topit” din 27.03.1972, care se refera la un numar de 8 monede.

Reclamantul fiind cel care porneste actiunea, avea obligatia conform art. 1169 Cod civ si art. 129 alin. 1 C.pr.civ. sa dovedeasca sustinerile sale cu privire la existenta monedelor la data formularii cererii.

Inscrisurile fiind in posesia partii adverse, au fost aplicate prevederile art. 172 C.pr.civ., solicitandu-se astfel relatii de la parata, in urma carora a fost emisa adresa Sucursalei Municipiului Bucuresti depusa la dosar la data de 11.06.2005, conform careia cele 214 monede preluate de la autorul reclamantului au fost valorificate in folosul statului si nu mai exista fizic in gestiunea de specialitate a aceastei institutii.

Pe de alta parte, imprejurarea ca cu privire la acestea exista date ca au fost predate Directiei Emisiuni, spre deosebire de celelalte cu privire la care se arata ca au fost predate pentru topit nu este suficienta pentru a conduce la concluzia ca aceasta directie urma sa le conserve si nici nu dovedeste existenta monedelor decat pentru momentul respectiv, anul 1971.

Fata de aceste considerente, apreciind ca preluarea monedelor s-a facut in mod abuziv si retinand ca reclamantul nu a facut dovada ca acestea mai exista fizic,  instanta a admis in parte actiunea precizata numai cu privire la capatul de cerere subsidiar si a obligat paratul la plata contravalorii metalului fin continut in respectivele obiecte, indicata prin expertiza efectuata in cauza, calculata la pretul practicat de Banca Nationala a Romaniei la data platii, conform art. 39 alin. 2 din HG nr. 1334/2003.