Citeste şi

  • Nu am gasit decizii asemanatoare!

Admisibilitatea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată pe cale principală când nu a fost exercitat recursul împotriva hotărârii de perimare a apelului, iar instanţa de apel nu s-a pronunţat pe cererea de cheltuieli de judecată.


Dosar nr. 12705/215/2012

37. Decizie civilă. Recurs admis. Admisibilitatea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată pe cale principală când nu a fost exercitat recursul împotriva hotărârii de perimare a apelului, iar instanţa de apel nu s-a pronunţat pe cererea de cheltuieli de judecată.

R O M Â N I A

TRIBUNALUL DOLJ

SECŢIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 234/2013

Asupra  recursului civil de faţă:

Prin acţiunea civilă promovată la Judecătoria Craiova şi înregistrată cu nr. 12705/215/2012, reclamantul A. D. a chemat în judecată pe pârâţii  D. ADRIAN, D. B. C. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să-i oblige în solidar pe aceştia să plătească suma de 1000 lei, reprezentând cheltuielile efectuate în vederea soluţionării de către Tribunalul Dolj a dosarului nr. 46/63/2002.

În motivare arată că prin decizia nr. 15/2011 pronunţată la data de 20.01.2011 de Tribunalul Dolj, secţia civilă, în dosarul nr. 43/63/2002 a fost admisă excepţia perimării apelului, însă instanţa nu s-a pronunţat şi cu privire la cheltuielile de judecată efectuate în vederea soluţionării căii de atac.

La data de 20.06.2012, pârâţii au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată arătând că la dosarul cauzei a fost depusă o chitanţă pentru care nu se specifică numărul dosarului, în cuantum de 500 lei emisă de domnul avocat Anton Pleşa de care arată că nu au cunoştinţă. Au solicitat pârâţii ca la dosar să fie depus şi contractul de asistenţă juridică.

Prin sentinţa civilă nr. 13836/09.10.2012 pronunţată de Judecătoria Craiova a fost admisă excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, invocată de instanţă din oficiu.

A fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. D. în contradictoriu cu pârâţii D. A. şi D. B. C., ca inadmisibilă.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că prin prezenta acţiune reclamantul A. D. a chemat în judecată pe pârâţii D. A. şi D. B. C. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să-i oblige în solidar pe aceştia să plătească suma de 1000 lei, reprezentând cheltuielile efectuate în vederea soluţionării de către Tribunalul Dolj a dosarului nr. 46/63/2002.

Potrivit art. 281 indice 2 alin 1 Codul de procedură civilă, dacă prin hotărârea dată instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în acelaşi termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar art. 281 indice 2a  prevede că nu se poate cere completarea unei hotărâri pe calea apelului sau a recursului, ci numai în condiţiile art. 281 ind. 2 C.p.c.

În speţă, s-a reţinut că prin decizia nr. 15/20.01.2011 pronunţată în dosarul nr. 46/63/2002 de Tribunalul Dolj, această instanţă a omis să se pronunţe asupra cererii intimatul pârât Andrei David de acordare a cheltuielilor de judecată. Astfel, acesta a solicitat, personal şi prin apărător, cu ocazia dezbaterii pe fond a apelului, obligarea apelanţilor reclamanţi D. A. şi D. B. C. la plata cheltuielilor de judecată. Cu toate acestea, cu ocazia soluţionării apelului, tribunalul nu s-a pronunţat asupra cererii accesorii privind acordarea cheltuielilor ocazionate cu judecarea cauzei.

O astfel de omisiune se poate îndrepta numai prin instituţia completării hotărârii judecătoreşti, legea stabilind o procedură specială ce nu poate fi înlăturată, de cel interesat, prin formularea unei cereri întemeiate pe dreptul comun. Acest aspect rezultă şi din dispoziţiile art. 281 ind. 2a C.p.c. din interpretarea cărora rezultă că nu este permisă completarea pe altă cale procesuală.

Numai în măsura în care reclamantul Andrei David nu ar fi solicitat cheltuieli în procesul în care au fost efectuate, acestea pot fi solicitate pe cale separată, nu şi în cazul în care le-a solicitat, dar instanţa a omis a se pronunţa asupra cererii reclamantului.

Pentru considerentele expuse mai sus, având în vedere că legea instituie o procedură specială pentru completarea dispozitivului unei sentinţe civile, iar reclamantul nu a înţeles să uzeze de o astfel de cale, ci a formulat o acţiune de drept comun în pretenţii, instanţa a admis excepţia inadmisibilităţii, invocată din oficiu, şi a respins cererea formulată de reclamantul A. D., ca inadmisibilă.

Împotriva acestei sentinţe  a declarat recurs reclamantul A. D., care a arătat, în esenţă, că dispoziţiile art.2812 C.proc.civ. instituie o posibilitate, o facilitate acordată părţii, ce nu trebuie înţeleasă în sensul eliminării dreptului celui ce a efectuat cheltuieli într-un proces pe care l-a câştigat de a le mai solicita pe calea unei acţiuni separate, astfel încât partea nu poate  fi  privată de dreptul său de a uzita de o acţiune în pretenţii întemeiată pe culpa procesuală.

Intimaţii D. A. şi D. B.-C. au formulat întâmpinare, solicitând menţinerea sentinţei atacate.

Recursul va fi admis pentru următoarele considerente:

Prima instanţă a dat o greşită interpretare dispoziţiilor  art..2812 C.proc.civ., statuând că procedura completării hotărârii ar fi mijlocul legal exclusiv de valorificare a unui drept subiectiv pe care îl are la dispoziţie partea interesată în situaţia în care instanţa de judecată a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere cu care a fost învestită.

În realitate, art.2812 C.proc.civ. instituie o facultate pentru parte, o  posibilitate legală de care aceasta parte uza ori nu, fără a afecta dreptul subiectiv al cărui titular este partea din proces; cu alte cuvinte, calea procedurală nu se  confundă cu însuşi dreptul subiectiv, iar exerciţiul dreptului subiectiv nu poate fi limitat şi condiţionat de procedura prevăzută de art.2812 C.proc.civ.

Oricare ar fi dreptul subiectiv pretins pe calea  unei cereri principale, conexe, incidentale sau accesorii, faptul că instanţa omite să se pronunţe asupra capătului de cerere respectiv nu poate avea drept consecinţă juridică stingerea dreptului în planul raporturilor juridice dintre părţi, chiar dacă partea interesată nu solicită completarea hotărârii în  termenul prevăzut de lege.

De altfel, nu se poate institui o diferenţă de tratament juridic între  persoana care a solicitat instanţei cheltuieli de judecată, aceasta din urmă omiţând să se pronunţe asupra cererii respective, şi persoana care nu a solicitat cheltuieli, dar promovează o cerere separată, neexistând vreo raţiune legală pentru ca în primul caz să se considere că titularul unui drept subiectiv a pierdut dreptul respectiv.

Faţă de cele arătate, în temeiul art.312, alin.5 C.proc.civ., recursul va fi admis, iar sentinţa pronunţată de Judecătorie ca fi casată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.