Citeste şi

  • Nu am gasit decizii asemanatoare!

Contestaţie la executare respinsă – aplicare art.320 ind.1 Cod procedură penală


Prin sent. pen. nr.1648 din 05.06.2012 a Judecătoriei Iaşi, pronunţată în dosarul penal nr.14999/245/2012, a fost respinsă ca fiind nefondată, contestaţia formulată de condamnatul D.I.P., deţinut în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranţă Iaşi, contra executării sentinţei penale nr.3306 din 28.10.2009 a Judecătoriei Iaşi, menţinută prin dec. pen. nr.203 din 19.05.2010 a Tribunalului Iaşi, menţinută şi rămasă definitivă prin dec. pen. nr.81 din 01.02.2011 a Curţii de Apel Iaşi.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut faptul că, prin cererea formulată de condamnatul D.I.P., deţinut în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranţă Iaşi şi înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi sub numărul 14999/245/2012, acesta a înţeles să formuleze contestaţie contra executării sentinţei penale nr.3306 din 28.10.2009 a Judecătoriei Iaşi, menţinută prin dec. pen. nr.203 din 19.05.2010 a Tribunalului Iaşi, menţinută şi rămasă definitivă prin dec. pen. nr.81 din 01.02.2011 a Curţii de Apel Iaşi, solicitând aplicarea disp. art.320 ind.1 din Codul de procedură penală, petentul susţinând că a recunoscut în totalitate comiterea infracţiunii şi că a colaborat cu organele de urmărire penală.

Constată instanţa faptul că petentul D.I.P. a fost asistat de apărătorul său ales pe parcursul soluţionării prezentei cauze penale.

Din oficiu, instanţa a dispus ataşarea dosarului de fond nr.3790/245/2009 al Judecătorie Iaşi, în care s-a pronunţat sent. pen. nr.3306 din 28.10.2009.

Prezent în instanţă la termenul de judecată din data de 29.05.2012 şi asistat de apărătorul său ales, petentul-condamnat a declarat că îşi însuşeşte contestaţia formulată de apărător, că insistă în soluţionarea cererii şi că solicită aplicarea disp. art.320 ind.1 din Codul de procedură penală. În susţinerea contestaţiei la executare, petentul nu a formulat probe.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Prin sentinţa penală nr.3306 din 28.10.2009 a Judecătoriei Iaşi, menţinută prin dec. pen. nr.203 din 19.05.2010 a Tribunalului Iaşi, menţinută şi rămasă definitivă prin dec. pen. nr.81 din 01.02.2011 a Curţii de Apel Iaşi, s-a dispus condamnarea petentului la pedeapsa unică rezultantă de 6(şase) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de „furt calificat”, prev. şi ped. de art.208 alin.1 – 209 alin.1 lit.a), g) şi i) din Codul penal, cu aplicarea disp. art.37 lit.a) şi b) din Codul penal, cu executare în regim de detenţie.

S-a aplicat pedeapsa accesorie, interzicându-se petentului, pe perioada şi în condiţiile prevăzute de art. 71 Cod penal, drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1, lit. a şi lit. b Cod penal.

În baza disp. art.350 din Codul de procedură penală a fost menţinută starea de arest preventiv a petentului.

Judecătoria Iaşi a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr.3674/2009 din 01.02.2011 pe numele condamnatului D.I.P., acesta aflându-se în executarea acestei pedepse, perioada de executat fiind 28.12.2008 – 27.12.2014.

Conform disp. art.461 alin.1 lit.d) din Codul de procedură penală, contestaţia contra executării hotărârii penale se poate face când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei.

Conform disp. art.320 ind.1 alin.1 din Codul de procedură penală: „Până la începerea cercetării judecătoreşti, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei şi solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.” şi, conform disp. art.320 ind.1 alin.7 din Codul de procedură penală: ”Instanţa va pronunţa condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei cu închisoarea (…)”. Articolul 320 ind.1 din Codul de procedură penală a fost introdus prin art.XVIII din Legea nr.202/2010, lege care a intrat în vigoare la data de 25.11.2010, instanţa constatând că sentinţa penală de condamnare a petentului a fost pronunţată la data de 28.10.2009 şi a rămas definitivă la data de 01.02.2011, ulterior intrării în vigoare a Legii nr.202/2010, astfel încât, pe parcursul judecării dosarului penal nr.3790/245/2009 al Judecătoriei Iaşi, dispoziţiile art.320 ind.1 din Codul de procedură penală erau în vigoare la data judecării recursului. Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului de fond, instanţa constată că petentul D.I.P. a avut, pe parcursul judecării cauzei penale, o poziţie procesuală oscilantă, instanţa de fond reţinând – în considerentele hotărârii de condamnare – faptul că acesta a recunoscut iniţial, în 3 declaraţii, comiterea faptei, pentru ca, ulterior, să nege săvârşirea acesteia, instanţa constatând că petentul a încercat să acrediteze ideea că nu a participat la comiterea furtului, înlăturând astfel declaraţiile nesincere ale acestuia. Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, instanţa constată faptul că, prin motivele de recurs invocate de către apărătorul ales al petentului, s-a solicitat achitarea acestuia, motivat de faptul că nu a comis el fapta şi, în subsidiar, reducerea cuantumului pedepsei aplicate.

Din analiza textului articolului 320 ind.1 din Codul de procedură penală, rezultă că pot beneficia de cauza legală de reducere a limitelor de pedeapsă doar inculpaţii care recunosc în mod total şi necondiţionat faptele pentru care sunt trimişi în judecată, în condiţiile descrise prin actul de sesizare a instanţei, recunoaştere care trebuie să aibă loc – în forma prevăzută de lege – până la începerea cercetării judecătoreşti. Dincolo de aspectele arătate anterior, în sensul că, pe parcursul judecării cauzei, petentul nu a recunoscut săvârşirea infracţiunii pentru care a fost condamnat, instanţa constată că aplicarea disp. art.320 ind.1 din Codul de procedură penală nu poate fi invocată pe calea unei contestaţii la executare, acesta fiind atributul exclusiv al instanţei investită cu soluţionarea în fond a cauzei, care trebuie să verifice îndeplinirea cumulativă a cerinţelor textului de lege.

În acest sens s-a pronunţat şi Curtea Constituţională a României, prin decizia nr.1470 din 08.11.2011 şi prin decizia nr.1483 din 08.11.2011, ambele privind neconstituţionalitatea disp. art.320 ind.1 din Codul de procedură. Astfel, din considerentele decizieir.1470 din 08.11.2011 rezultă, fără echivoc, faptul că „dispoziţiile art.320 ind.1 din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale în măsura în care nu permit aplicarea legii penale mai favorabile tuturor situaţiilor juridice născute sub imperiul legii vechi şi care continuă să fie judecate sub legea nouă, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare”, Curtea constatând faptul că aceste dispoziţii legale sunt de imediată aplicare, fiind astfel evident faptul că acestea sunt mai favorabile atât timp cât, anterior soluţionării definitive a cauzei, nu a existat posibilitatea reducerii limitelor de pedeapsă în cazul recunoaşterii vinovăţiei. În ceea ce priveşte invocarea disp. art.320 ind.1 din Codul de procedură penală pe calea contestaţiei la executare, Curtea a constatat, în decizia menţionată anterior, faptul că „art.320 ind.1 din Codul de procedură penală nu dispune nimic cu privire statuate de art.14 şi art.15 din Codul penal cu privire la aplicarea obligatorie sau facultativă a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive”, textul de lege aplicându-se astfel doar până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti, în caz contrar aducându-se atingere stabilităţii raporturilor juridice, sens în care a fost respinsă, ca fiind inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a disp. art.320 ind.1 din Codul de procedură penală invocată pe calea contestaţiei la executare.

Pentru toate aceste considerente, instanţa a constatat că cererea formulată de condamnatul D.I.P. este nefondată, urmând a o respinge ca atare.