Citeste şi

  • Nu am gasit decizii asemanatoare!

Simulaţie prin deghizarea naturii juridice a contractului.


SENTINŢA CIVILĂ NR. 593/20.01.2011

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 sub nr. 23574 din 2010, reclamanta C.A., în contradictoriu cu pârâtul G.F.L. a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să constate natura juridică reală de contract de donaţie a contractului de vânzare – cumpărare încheiat de către aceasta cu mama sa la data de 28.07.1977, autentificat sub nr. 4161/28.07.1997 de către B.N.P. A.Ş., şi pe cale de consecinţă, să se constate calitatea de bun propriu dobândit în timpul căsătoriei a imobilului dobândit prin contractul menţionat situat în Bucureşti, … Sector 3, precum şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a învederat, în esenţă, faptul că s-a căsătorit cu pârâtul în România, conform legii române, la data de …; arată că în timpul căsătoriei, respectiv la data de 28.07.1997 a încheiat cu mama sa, A.A., un contract de vânzare – cumpărare cu privire la apartamentul situat în Bucureşti, …, sector 3, prin care reclamanta, în calitate de cumpărătoare, achiziţiona de la mama sa, în calitate de vânzătoare, imobilul amintit în schimbul unui preţ fictiv ce nu a fost achitat vreodată; reclamanta invocă faptul că operaţiunea juridică de înstrăinare oneroasă este una aparentă, fiind vorba în esenţă de simulaţia unei donaţii al cărei scop urmărit de mama sa era de a reglementa situaţia bunurilor imobile între copiii săi, C.A. şi C.D. încă din timpul vieţii atribuind apartamentul fiicei sale, fiului revenindu-i un teren agricol deţinut într-o zonă rurală; susţine că la vremea respectivă părţile din contractul de vânzare – cumpărare au fost sfătuite de către notarul public să încheie contract de vânzare – cumpărare şi nu donaţie întrucât această din urmă operaţiune juridică ar fi putut conduce la aplicarea regulilor raportului donaţiilor în cazul deschiderii succesiunii după moartea mamei sale; reclamanta învederează că interesul promovării prezentei acţiuni este acela de a se constata faptul că imobilul este bun propriu al său conform art. 31 lit. b din Codul familiei, întrucât provine dintr-o donaţie simulată într-un contract de vânzare – cumpărare, şi pe cale de consecinţă imobilul respectiv nu face parte din masa partajabilă în urma soluţionării divorţului având aceleaşi părţi din prezenta cauză, nefiind un bun comun; se arată faptul că sunt îndeplinite condiţiile art. 1175 C.civ. referitor la existenţa simulaţiei prin deghizarea naturii juridice reale a donaţiei, actul secret în speţă fiind reprezentat de înţelegerea între reclamantă şi mama sa pentru a cărei dovedire nu s-a putut întocmi vreun înscris, dată fiind imposibilitatea morală existentă între rudele apropiate consacrată de interpretarea jurisprudenţială a art. 1198 C.civ.; în susţinerea celor din urmă au fost invocate argumente doctrinare şi jurisprudenţiale.

În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 997, 1198, 1175 C civ., ale art. 30 şi 31 din  Codul familiei, precum şi dispoziţiile art. 5 din Decretul nr. 32/1954.

Legal citat, pârâtul a depus întâmpinare fiind reprezentat de către un avocat la termenul din data de 03.06.2010, prin intermediul căreia, pe cale de excepţie, a invocat inadmisibilitatea acţiunii în constatare promovată de reclamantă, precum şi excepţia lipsei calităţii procesuale active, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii ca nefondată.

În motivarea întâmpinării, pârâtul a arătat asupra argumentelor în susţinerea excepţiei de inadmisibilitate faptul că se află în cursul unei proceduri de divorţ, precum şi a unei acţiuni de partaj judiciar, ambele în contradictoriu cu reclamanta din prezenta cauză, derulate în faţa instanţelor franceze unde părţile îşi au ultimul domiciliu comun; prin urmare, invocând prevederile art. 111 C.pr.civ., pârâtul consideră că reclamanta nu are deschisă calea unei acţiuni în constatare atât timp cât aceasta are la dispoziţie acţiunea în realizare a partajului judiciar pentru a stabili că bunul în litigiu are natura juridică a unui bun propriu şi nu comun; în ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale active, pârâtul consideră că reclamanta nu poate solicita constatarea caracterului simulat al contractului de vânzare – cumpărare datorită inexistenţei actului secret; pe fondul cauzei, pârâtul a solicitat respingerea acţiunii ca urmare a neîndeplinirii condiţiilor privind promovarea acţiunii în simulare având în vedere argumente de ordin jurisprudenţial conform cărora lipsa unui document ascuns ar face imposibilă dovedirea simulaţiei în speţa de faţă, singurul document încheiat de părţi fiind contractul de vânzare – cumpărare prin care acestea au convenit transferul dreptului de proprietate de la mama reclamantei către familia acesteia.

În drept, pârâtul a invocat prevederile art. 111 şi 115 C.pr.civ. precum şi ale art. 1175 C.civ.

La cererea părţilor, instanţa a administrat proba cu înscrisuri depuse de acestea la dosarul cauzei, proba cu interogatorii reciproce, precum şi declaraţiile a doi martori propuşi de reclamantă, pe care le-a apreciat ca fiind legale, pertinente, concludente şi utile soluţionării cauzei.

La termenul din data de 09.09.2010, pentru motivele arătate în încheierea de şedinţă redactată cu acea ocazie şi aflată la fila 56 din dosarul cauzei, instanţa a respins ca nefondate excepţiile absolute şi peremptorii ale inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată şi a lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, şi în consecinţă a procedat la judecarea cauzei pe fondul acesteia prin administrarea de mijloace probatorii necesare lămuririi situaţiei de fapt.

Prin sentinţa civilă nr. 593/20.01.2011, Judecătoria Sectorului 3 a admis cererea, a constata caracterul simulat al contractului autentificat sub nr. 4161/28.07.1997  de BNP A.Ş. în sensul că acesta este un contract de donaţie şi nu un contract de vânzare cumpărare, a constatat că apartamentul nr. … situat în Bucureşti, … sector 3 este bun propriu al reclamantei şi a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată reţinând următoarele:

Părţile din prezenta cauză s-au căsătorit la data de … în România, după cum rezultă din certificatul de căsătorie seria … nr. …, pârâtul fiind la acea dată persoană de cetăţenie străină. Părţile au divorţat prin Hotărârea de divorţ nr. .. din … pronunţată de către Tribunalul … fără soluţionarea vreunui capăt de cerere referitor la bunurile comune. Din coroborarea prevederilor art. 20 şi ale art. 21 din Legea nr. 105 din 1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat, rezultă că la data încheierii căsătoriei şi cât timp părţile au avut domiciliul comun pe teritoriul naţional, legea aplicabilă regimului matrimonial al acestora, incluzând în această noţiune şi legea care reglementa relaţiile patrimoniale dintre soţi era legea română, respectiv dispoziţiile Codului familiei adoptat prin Legea nr. 4 din 1953 publicat în Buletinul Oficial al României nr. 1 din 4.01.1954 şi intrat în vigoare la data de 1.02.1954.

Pe cale de consecinţă, regimul bunurilor intrate în patrimoniul soţilor în timpul căsătoriei cât timp aceştia au avut domiciliul comun pe teritoriul României este reglementat de art. 30 şi 31 din Codul familiei.

Din analiza înscrisului aflat la fila 8 din dosarul cauzei, intitulat „contract de vânzare – cumpărare” autentificat la Biroul Notarului Public „A.Ş.” rezultă că la data de 28.07.1997, în timp ce părţile locuiau încă în România, mama reclamantei, A.A., a înstrăinat către fiica sa dreptul de proprietate asupra apartamentului în suprafaţă de 51,16 mp precum şi cota indiviză de 2,49% din suprafaţa de folosinţă comună a imobilului situat în Bucureşti, …, în schimbul căruia reclamanta a declarat că a achitat preţul de … ROL. Prin prisma celor arătate anterior, din perspectiva regimului matrimonial al soţilor părţi în prezenta cauză, bunului înstrăinat de doamna A.A. îi sunt aplicabile prevederile legii române, respectiv Codul familiei.

Pentru dezlegarea problemei de drept incidente între părţile din prezenta cauză, instanţa trebuie să stabilească daca natura juridică reală a convenţiei încheiate între cele două părţi este aceea de contract de vânzare – cumpărare, după cum rezultă din înscrisul autentificat aflat la fila 8, ori dacă această operaţiune reprezintă, potrivit art. 1175 C.civ., o simulaţie prin deghizarea unei liberalităţi, respectiv a unei donaţii – act secret – efectuate de către mamă către fiica sa, reclamanta din prezenta cauză.  În situaţia incidenţei primei ipoteze, cea susţinută de pârât pe cale de întâmpinare, apartamentul achiziţionat ar avea caracterul de bun comun supus regimului proprietăţii comune în devălmăşie conform art. 30 alin. 1 din Codul familiei, în timp ce în cazul existenţei caracterului real de donaţiei al actului juridic de transfer al proprietăţii între mamă şi fiica sa reclamantă, devin aplicabile prevederile art. 31 lit. b din Codul familiei, bunul imobil având caracterul de bun propriu aflat în proprietatea exclusivă a reclamantei, aspecte susţinute în cererea de chemare în judecată.

Jurisprudenţa constantă şi unanimă a instanţelor române a statuat faptul că art. 1175 din C.civ. reprezintă izvorul de drept al instituţiei simulaţiei, conform căreia părţile dintr-un contract pot să deghizeze caracterul real al unui act juridic încheiat de acestea într-un act public simulat, cu condiţia existenţei unui act secret încheiat anterior sau cel mai târziu odată cu actul public simulat. În speţa dedusă judecăţii, actul public simulat invocat de reclamantă este contractul de vânzare – cumpărare, în timp ce actul ostensibil este convenţia secretă încheiată între reclamantă şi mama sa prin care aceasta din urma i-ar fi donat apartamentul în litigiu în scopul reglementării relaţiilor patrimoniale dintre copiii săi încă din timpul vieţii sale, pentru a evita eventuale litigii în cazul unei dezbateri succesorale.

Din analiza mijloacelor probatorii administrate, respectiv declaraţiile martorei S.E., precum şi ale martorului H.C. instanţa constată că adevăratul caracter al operaţiunii de transferare a dreptului de proprietate asupra apartamentului din str. … a fost acela de donaţie, întrucât reclamanta nu a achitat niciun preţ mamei sale, pretinsa vânzătoare, aceasta din urmă continuând să locuiască în imobil şi după data încheierii contractului, până în ziua de astăzi. Prin urmare, instanţa concluzionează că voinţa reală a mamei reclamantei a fost aceea de diminuare a patrimoniului său prin gratificarea pe calea unei liberalităţi a fiicei sale, şi nicidecum obţinerea vreunui folos patrimonial în schimbul transferului dreptului de proprietate, având în vedere că plata preţului nu s-a realizat şi nici nu s-a pretins în fapt vreodată.

Sub aspectul analizei existenţei formale a condiţiilor simulaţiei invocate de reclamantă, respectiv situaţia incidenţei unui aşa – zis „act secret” care să constate voinţa reală a părţilor, instanţa constată că acesta există şi a fost dovedit de către reclamantă prin intermediul declaraţiilor martorilor aflate la dosarul cauzei. Din această perspectivă, instanţa va respinge ca nefondate susţinerile pârâtului referitor la inexistenţa simulaţiei cauzate de inexistenţa unui înscris secret constatator al convenţiei părţilor, acesta din urmă aflându-se într-o confuzie în ceea ce priveşte înţelesul noţiunii de „act secret”, în sensul simulaţiei acesta fiind de „negotium juris” –  convenţie între părţi, şi nu „instrumentum probationis” – act/înscris doveditor. De altfel, având în vedere interpretarea art. 1191 C.civ. realizată de către jurisprudenţa constantă a instanţelor naţionale, rezultă că imposibilitatea preconstituirii unui înscris doveditor al unui act juridic a cărei valoare depăşeşte suma de 250 lei există şi în cazul unor imposibilităţi de ordin moral datorate relaţiilor de rudenie sau afecţiune reciprocă dintre părţi, existente şi în speţa de faţă, în care părţile convenţiei sunt mamă şi fiică.

De altfel, caracterul simulat al contractului de vânzare – cumpărare rezultă nu doar din declaraţiile martorilor care atestă existenţa înţelegerii secrete între mamă şi fiica sa, reclamanta din prezenta cauză, ci şi din circumstanţele situaţiei de fapt, înstrăinătoarea continuând să locuiască şi să beneficieze de toate drepturile asupra imobilului în cauză şi după vânzarea formală a acestuia. Faţă de cele arătate, instanţa deduce că mama reclamantei se bucură de un veritabil drept de uzufruct viager, care fără a fi dovedit printr-un înscris doveditor al convenţiei, există de facto atât timp cât nimeni nu contestă dreptul doamnei A.A. de a locui în acel apartament. Pe cale de consecinţă, instanţa constată, pe lângă mijloacele probatorii netăgăduite de pârât, şi existenţa prezumţiei relative instituite de art. 845 C.civ. de caracter simulat al unei înstrăinări făcute în linie dreaptă de părinte, cu rezerva uzufructului viager, prezumţie ce nu a fost răsturnată de către parte adversă deşi sarcina probei contrare îi incumba potrivit art. 1175 C.civ.