Expropriere. Criteriile de stabilire a despăgubirii


Expropriere. Criteriile de stabilire a despăgubirii

-Legea nr. 33/1994: art. 26 alin. (1) (2)

Potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite”, iar conform aliniatului (2) al aceluiaşi articol „la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia”.

Aşadar, textul legal de mai sus instituie, în sarcina experţilor şi a instanţei obligaţia legală de stabilire a cuantumului despăgubirilor pe baza metodei comparaţiei directe, care să aibă în vedere terenuri înstrăinate, cu caracteristici similare, astfel că folosirea altor criterii este nelegală.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia I civilă,

Decizia civilă nr. 1025 din 11 septembrie 2013, G.O.

Prin Decizia civilă nr. 1025 din 11 septembrie 2013, Curtea de Apel Timişoara a admis recursurile declarate de reclamanta M.E. şi Statul Român reprezentat de M.T.I. prin CNADNR împotriva Sentinţei civile nr. 1257 din 25 martie 2013 a Tribunalului Arad, pe care a casat-o şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de recurs a avut în vedere considerentele de mai jos.

Potrivit art. 1 din Legea nr.33/1994 „exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate face numai pentru cauză de utilitate publică, după o dreaptă şi prealabilă despăgubire (…)”, iar conform art. 8 alin. (2) din Legea nr. 255/2010 „în termen de 20 de zile calendaristice de la data notificării prevăzute la alin. (1), proprietarii imobilelor cuprinse în listă au obligaţia prezentării la sediul expropriatorului, în vederea stabilirii unei juste despăgubiri”.

De asemenea, art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 stabileşte că „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite”, iar alineatul 2 al aceluiaşi articol prevede că „la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia.”

Din cuprinsul actelor normative mai sus menţionate [în concordanţă cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la CEDO], reiese că ele consacră caracterul just (drept) al despăgubirii, pentru imobilele expropriate, şi precizează explicit că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului, stabilind obligaţia legală atât în sarcina instanţei, cât şi în sarcina experţilor de a ţine seama de preţul cu care se vând, de regulă, imobilele similare (de acelaşi fel, adică cu aceleaşi caracteristici) în zona respectivă.

Or, în speţă, prima instanţă nu s-a conformat dispoziţiilor legale mai sus menţionate, în sensul că nu a stabilit despăgubirea pe baza raportului de expertiză cerut de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, care să aibă în vedere valoarea reală a imobilului şi prejudiciul cauzat, precum şi preţul cu care se vând imobile similare, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului cauzei, ci a avut în vedere adresa BNP D., cu caracter general, în baza căreia instanţa a făcut un simplu calcul matematic.

În acest sens, este de menţionat că însuşi expertul B.M., care a semnat cu observaţii raportul de expertiză, a arătat, prin scriptul de la filele 209-213 din dosarul de fond, că rezultatele obţinute prin raportul de expertiză sunt eronate.

Or, observaţiile aduse raportului de expertiză de către acest expert nu au fost luate în considerare de către prima instanţă, care atât ea, cât şi experţii erau obligaţi, potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, prin utilizarea metodei comparaţiilor directe, să utilizeze comparabile cu adevărat similare, respectiv terenuri cu aceleaşi caracteristici.

Faţă de cele de mai sus şi având în vedere că este necesară administrarea unei probe noi, respectiv a unui supliment la raportul de expertiză prin care să se stabilească despăgubirea în raport de preţul cu care se vând imobilele similare la data întocmirii raportului de expertiză şi de prejudiciul cauzat proprietarului, în baza art. 304 pct. 8 şi 9 şi art. 312 alin. (3) şi (61) C. pr. civ., a admis recursurile, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Arad.