Anulare proces verbal de constatare a contravenţiilor


Întrucât noua reglementare legislativă, intervenită în cursul judecării procesului, este mai favorabilă în ceea ce priveşte sancţiunea complementară a suspendării activităţii operatorului, în sensul că pentru contravenţia reţinută în sarcina petentei aceasta nu se mai aplică, în aplicarea prevederilor art. 12 din OG nr. 2/2001 şi a dispoziţiilor art. 15 din Constituţie, potrivit cărora legea contravenţională mai favorabilă retroactivează, se impune înlăturarea sancţiunii complementare a suspendării activităţii.

Decizia nr. 783/23.09.2015 – Secţia a II a Civilă,  de Contencios Administrativ şi Fiscal

Prin plângerea contravenţională înregistrată la Judecătoria Caransebeş la data de 12.06.2014, petenta SC Fieno SRL a formulat plângere împotriva procesului verbal de constatare a contravenţiei, seria DGAF nr. 0012273/29.05.2014, încheiat de ANAF –DGAF – Direcţia Regională Antifraudă Fiscală 5 Deva, solicitând anularea acestui proces verbal, respectiv anularea amenzii contravenţionale de 8000 lei, anularea măsurii confiscării sumei de 670 lei cu dispunerea restituirii acesteia şi a suspendării activităţii Punctului de lucru din Caransebeş, pe o perioadă de 3 luni.

 Prin sentinţa civilă nr. 2321/12.11.2014, Judecătoria Caransebeş  a admis plângerea contravenţională formulată de petenta SC Fieno SRL,  a anulat procesul verbal de contravenţie seria DGAF nr. 0012273/29.05.2014, încheiat de ANAF –DGAF – Direcţia Regională Antifraudă Fiscală 5 Deva  şi a obligat  intimata la plata sumei de 1770 lei cheltuieli de  judecată către petentă.

Împotriva sentinţei civile nr.  2435/208/2014, pronunţată de Judecătoria Caransebeş, a formulat apel  Agenţia Naţională de Administrare Fiscală,  prin care a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinţei apelate , în sensul respingerii în totalitate a plângerii contravenţionale .

În motivare a arătata că instanţa de fond nu a ţinut seama de cele arătate şi nu a comunicat actele de procedură la sediul stabilit de lege şi indicat de instituţia apelantă, prin întâmpinare.

Învederează că organul de control a constatat săvârşirea contravenţiei prevăzute de art.10 lit.b din OUG 28/1999, în forma în vigoare la data săvârşirii şi constatării contravenţiei.

În drept a invocat prevederile art. 466 şi urm din Cod procedură civilă., Oug 28/1999 şi OG 2/2001.

Intimata,  SC FIENO SRL,  a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului şi menţinerea sentinţei civile apelate ca temeinică şi legală.

Prin Decizia  civilă nr. 525/A/10.06.2015, Tribunalul Caraş-Severin, a admis apelul formulat de către apelanta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, a fost anulată sentinţa civilă nr.2321/12.11.2014 pronunţată de Judecătoria Caransebeş  şi s-a stabilit termen pentru evocarea fondului.

Pentru a pronunţa această decizie, tribunalul a reţinut că judecata fondului s-a făcut în lipsa părţii – ANAF, care nu a fost legal citată.

Examinând actele şi lucrările dosarului în evocarea fondului, Tribunalul reţine următoarele:

Prin procesul verbal de constatare a contravenţiilor seria DGAF nr. 0012273/29.05.2014, încheiat de ANAF –DGAF – Direcția Regională Antifraudă Fiscală 5 Deva, petentei i s-a aplicat amendă contravenţională în sumă de 8.000 lei pentru săvârşirea contravenţiei prev. de art. 10 lit. b din OUG nr. 28/1999 republicată, sancţiunea confiscării sumei de 670 lei, precum şi sancţiunea complementară a suspendării activităţii punctului de lucru pentru o perioadă de 3 luni, conform art. 14 alin. 2 din OUG nr. 28/1999 rep.

S-a reţinut în sarcina petentei că la data de 29.05.2014, în urma efectuării unui control la punctul de lucru al societăţii din Caransebeş, str. M. Viteazu, nr. 1, s-a constatat că nu s-au respectat prevederile art. 1 al. 2 din OUG nr. 28/1999 republicată, întrucât petenta nu a emis bonuri fiscale pentru toate bunurile livrate direct către populaţie, nerespectându-se dispoziţiile art. 1 alin. 2 din OUG nr. 28/1999. Astfel, în urma comparării datelor cuprinse în raportul intermediar X (anexa 1), emis de aparatul de marcat electronic, fiscal, fiscalizat, cu suma de bani identificată în casieria unităţii, consemnată în monetarul anexat ( anexa 2), la prezentul proces verbal, s-a constatat un plus de casă în sumă de 670 lei, sumă care nu a putut fi justificată prin datele înscrise în documentele emise de aparatele electronice de marcat fiscale, în registrul special ori prin facturi, după caz, făcându-se venit la bugetul de stat. Din notele explicative (Anexele 3,4) date azi, 29.05.2014, de doamna DG, angajată în calitate de barman şi de domnul E.D., administrator, a rezultat că suma de bani provine din vânzarea de bunuri către populaţie fără a emite bonuri fiscale.

Verificând modul de întocmire a procesului verbal, tribunalul observă că acesta a fost emis cu respectarea tuturor cerinţelor impuse de art. 17 din OG nr. 2/2001, sub sancţiunea nulităţii.

În ceea ce priveşte temeinicia procesului verbal, tribunalul apreciază că în cauză nu s-a făcut dovada contrară stării de fapt consemnate de către agenţii constatatori, în condiţiile în care procesul verbal, fiind un act administrativ emis de funcţionari investiţi cu exerciţiul autorităţii de stat şi consemnând fapte percepute personal de aceştia, se bucură de prezumţia de temeinicie.

Conform raportului zilnic emis de aparatul de marcat(fila 11 dosar apel), suma operată în aparatul de marcat în data de 29.05.2014, ora 15,15, a fost în cuantum de 267 lei, în vreme ce din monetarul efectuat de barmana DG în data de 29.05.2014 la ora 15,40 a rezultat suma de 937 lei, deci un plus faţă de suma regăsită în aparatul de marcat de 670 lei.

 Contestatoarea a susţinut existenţa unei cauze care înlătură caracterul contravenţional al faptei – eroarea de fapt –  constând în aceea că angajata MSC a predat inspectorilor, o dată cu banii rezultând din vânzări, şi banii personali, bani ce erau înscrişi în Registrul de evidenţă a sumelor personale ale angajaţilor, împrejurare despre care nici administratorul societăţii şi nici angajata DG nu au avut cunoştinţă.

Conform susţinerilor contestatoarei, această eroare de fapt a condus la încheierea procesului verbal pentru un plus de casă, deşi, în realitate, în casă, la momentul controlului, nu exista nici un plus de bani.

Tribunalul reţine că din însăşi Nota explicativă dată de către angajata DG rezultă că suma de 670 lei găsită ca diferenţă  reprezintă bani încasaţi pentru care, din cauza aglomeraţiei, nu a reuşit să emită bonuri fiscale.

Aceeaşi angajată a declarat că a ridicat de la clienţi sume de bani pentru care nu a reuşit să emită bonuri fiscale.

În condiţiile în care la încasarea sumelor de la clienţi angajata trebuia să le predea acestora bonurile fiscale, tribunalul reţine că în cauză a fost săvârşită contravenţia prevăzută de art. 10 lit. b din OUG nr. 28/1999.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 C.penal, cu care se completează OG nr. 2/2001 privind regimul contravenţiilor ( art. 47 din OG nr. 2/2001),  Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală săvârşită de persoana care, în momentul comiterii acesteia, nu cunoştea existenţa unei stări, situaţii ori împrejurări de care depinde caracterul penal al faptei.

(2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi faptelor săvârşite din culpă pe care legea penală le pedepseşte, numai dacă necunoaşterea stării, situaţiei ori împrejurării respective nu este ea însăşi rezultatul culpei.

În speţă, neemiterea bonurilor fiscale pentru toate bunurile livrate poate fi săvârşită atât cu intenţie cât şi din culpă, iar împrejurarea că administratorul societăţii n-ar fi ştiut la momentul controlului despre presupusa sumă deţinută asupra sa de către angajata MSC şi pe care aceasta ar fi declarat-o în registrul special, nu poate fi imputată decât acestuia.

Tribunalul concluzionează că, în speţă, nu se regăseşte eroarea de fapt – cauză care înlătură caracterul contravenţional al faptei, conform art. 11 alin. 1 din OG nr. 2/2001, şi că nu s-a făcut proba contrară stării de fapt descrise de către agenţii constatatori, motiv pentru care în mod corect s-a reţinut în sarcina societăţii comerciale contravenţia prevăzută de art. 10 lit. b din OUG nr. 28/1999 şi au fost aplicate sancţiunile prevăzute de actul normativ în vigoare.

În ceea ce priveşte sancţiunea complementară a suspendării activităţii punctului de lucru pentru o perioadă de 3 luni, tribunalul observă că, la data judecării cauzei de către instanţa de apel, această sancţiune nu se mai aplică faptei săvârşite de către contravenientă.

La data întocmirii procesului verbal de contravenţie contestat în prezenta cauză, săvârşirea contravenţiei prevăzute la art. 10 lit. b, constând în (…)neemiterea bonului fiscal pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate ori emiterea de bonuri cu o valoare inferioară celei reale(…), atrăgea, conform art. 14 alin. 2 din OUG nr. 28/1999, şi suspendarea activităţii unităţii pe o perioadă de 3 luni.

În prezent, pentru prima astfel de contravenţie, nu se aplică sancţiunea complementară, aceasta aplicându-se, conform art. 11 alin. 1 lit. e), pct.VII din OUG nr. 28/1999, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu cea de-a doua sancţiune aplicată la aceeaşi unitate într-un interval de 24 de luni, în situaţiile prevăzute la pct. (iv) şi (vi), indiferent pentru care dintre situaţiile prevăzute la pct. (i) – (vi) a fost aplicată sancţiunea prima dată în cadrul termenului de 24 de luni.

După cum se poate observa, noua reglementare legislativă, intervenită în cursul judecării procesului, este mai favorabilă în ceea ce priveşte măsura complementară a suspendării activităţii operatorului, aceasta fiind redusă la  30 de zile şi se aplică doar în situaţia  în care aceleiaşi unităţi i se aplică o a doua sancţiune principală într-un interval de 24 de luni.

Conform art. 12 din OG 2/2001, rep., dacă printr-un act normativ fapta nu mai este considerată contravenţie, ea nu se mai sancţionează, chiar dacă a fost săvârşită înainte de data intrării în vigoare a noului act normativ.

(2) Dacă sancţiunea prevăzută în noul act normativ este mai uşoară se va aplica aceasta. În cazul în care noul act normativ prevede o sancţiune mai gravă, contravenţia săvârşită anterior va fi sancţionată conform dispoziţiilor actului normativ în vigoare la data săvârşirii acesteia.

OG 2/2001, reprezintă norma cadru în materia contravenţională. Această dispoziţie legală completează toate actele normative în materie contravenţională.

Aplicând prezentei speţe norma contravenţională mai favorabilă, care retroactivează potrivit dispoziţiilor art. 15 alin. 2 din Constituţie, tribunalul urmează a înlătura sancţiunea complementară a suspendării activităţii pentru o perioadă de 3 luni.

În acest sens, instanţa a avut în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr.228 din 13 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.283 din 27 aprilie 2007, precum şi Decizia nr. 101/28.02.2013, publicată în Monitorul Oficial nr.290 din 22.05.2013, în care  Curtea a statuat că efectele legii noi se aplică tuturor sancţiunilor contravenţionale aplicate şi neexecutate până la data intrării sale în vigoare.

Astfel, Curtea a reţinut că retroactivitatea legii presupune existenţa unei noi reglementări care se aplică inclusiv situaţiilor şi raporturilor juridice născute sub imperiul legii vechi. Din perspectiva legii contravenţionale mai favorabile, aceasta priveşte nu numai aplicarea retroactivă a reglementării noi care scoate din sfera ilicitului contravenţional o faptă, dar şi aplicarea retroactivă a noilor sancţiuni contravenţionale mai favorabile. Dacă o lege nouă nu mai incriminează o faptă considerată până atunci ca fiind contravenţie sau, deşi continuă să o interzică, prevede, pentru aceeaşi faptă, o sancţiune mai uşoară sau instituie noi moduri de executare a sancţiunilor, care sunt mai favorabile contravenientului, legii noi trebuie să i se permită să retroactiveze, tocmai pentru a se respecta principul constituţional înscris în art.15 alin.(2) din Legea fundamentală.

Respectarea principiului retroactivităţii legii contravenţionale mai favorabile incumbă, pe de-o parte, celui care este chemat să aplice legea (organul care constată şi aplică sancţiunea contravenţională/instanţa de judecată), iar, pe de altă parte, legiuitorului, care nu poate împiedica producerea efectului retroactiv al legilor contravenţionale mai favorabile.

Astfel, pentru stabilirea legii contravenţionale mai favorabile, organul care constată şi aplică sancţiunea contravenţională sau instanţa de judecată nu sunt chemate să realizeze o comparaţie abstractă a celor două legi în cauză, ci acestea trebuie să ia în considerare şi să analizeze faptele şi situaţia particulară a fiecărui caz în parte şi abia apoi să stabilească legea mai favorabilă.

Faţă de considerentele de fapt şi de drept enunţate mai sus, Tribunalul, în evocarea fondului după anularea sentinţei civile nr. 2321/12.11.2014 pronunţată de Judecătoria Caransebeş, a admis admite în parte, în baza dispoziţiilor art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, plângerea contravenţională, şi a înlăturat sancţiunea complementară a suspendării activităţii la punctul de lucru pentru o perioadă de 3 luni, menţinâmd, în rest, dispoziţiile procesului verbal de constatare a contravenţiilor seria DGAF nr. 0012273/29.05.2014.