Prin procesul verbal de contravenţie nr. …/10 din data de 04.07.2013, întocmit de intimata Primăria municipiului Mangalia, petenta SC E.C.C. SRL a fost amendată cu suma de 10.000 de lei pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 26 alin. (1) lit. a) raportat la art. 3 din Legea nr. 50/1991 şi sancţionată de art. 26 alin. (2) din acelaşi act normativ.
În sarcina acesteia s-a reţinut că, în urma controlului efectuat la data de 01.07.2013 în staţiunea Venus, ……, s-a constatat că petenta a edificat o împrejmuire din lemn şi o cabină tip WC din lemn fără a deţine autorizaţie de construire emisă de Primăria municipiului Mangalia.
Prin acelaşi proces verbal s-a aplicat şi sancţiunea contravenţională complementară constând în desfiinţarea împrejmuirii şi a cabinei tip WC şi aducerea terenului la starea iniţială, în termen de 30 de zile.
Conform art. 34 alin. (1) din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, instanţa verifică legalitatea şi temeinicia procesului – verbal de contravenţie, pronunţându-se, de asemenea, şi cu privire la sancţiunea aplicată de către agentul constatator prin acelaşi proces – verbal.
Referitor la legalitatea actului de sancţionare, instanţa reţine că persoana care a întocmit procesul – verbal contestat avea calitatea de agent constatator potrivit art. 15 alin. (2) din OG nr. 2/2001, aceasta fiind poliţist local în cadrul Poliţiei locale Mangalia, împuternicit prin dispoziţia nr. 526 din 29.04.2013 a Primarului municipiului Mangalia să constate contravenţii pentru fapte la regimul executării lucrărilor de construcţii, iar procesul – verbal conţine toate menţiunile obligatorii prevăzute de dispoziţiile art. 17 din OG nr. 2/2001, a căror lipsă ar putea atrage nulitatea absolută a acestuia.
Din punctul de vedere al condiţiilor de fond, instanţa reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 26 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 50/1991, „executarea sau desfiinţarea, totală ori parţială, fără autorizaţie a lucrărilor prevăzute la art. 3, cu excepţia celor menţionate la lit. b), de către investitor şi executant”, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 100.000 lei, în conformitate cu dispoziţiile art. 26 alin. (2) din acelaşi act normativ.
Instanţa constată că încadrarea juridică a faptei reţinută în sarcina petentei este corectă în privinţa construcţiei tip WC, în condiţiile în care petenta nu a putut prezenta o autorizaţie de construire pentru aceasta, însă este parţial eronată în privinţa împrejmuirii câtă vreme petenta deţine autorizaţia de construire nr. 25 din 18.03.2009 emisă de Primăria municipiului Mangalia, prin care a fost autorizată să efectueze lucrări de construire a unei case de vacanţă tip P + 2E, a unei împrejmuiri (sublinierea instanţei) şi a racordului la utilităţi.
Ceea ce se poate imputa petentei din această perspectivă ar fi executarea lucrărilor enumerate la art. 3 cu nerespectarea prevederilor autorizaţiei şi a proiectului tehnic din moment ce aceasta a edificat o împrejmuire din lemn deşi, potrivit proiectului tehnic şi certificatului de urbanism nr. 676 din data de 21.11.2008, gardurile spre stradă trebuiau să fie transparente, cu înălţimea de 2 m, cu soclu opac de circa 0,60 m, cu partea superioară realizată din fier forjat sau plasă metalică şi dublate de gard viu, însă fapta astfel reţinută nu poate fi încadrată decât în dispoziţiile art. 26 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 50/1991, care atrage şi un regim sancţionator mai blând.
Prin urmare, reţinând că agentul constatator a realizat o încadrare juridică parţial corectă şi analizând această împrejurare şi sub aspectul temeiniciei procesului verbal de contravenţie, instanţa constată că fapta care poate fi imputată petentei nu poate consta decât în executarea fără autorizaţie a cabinei WC, iar această faptă este dovedită de constatările făcute de poliţistul local coroborate cu neprezentarea de către petentă a unei autorizaţii de construire valabile în acest sens, astfel că solicitarea petentei de anulare a procesului verbal de contravenţie nr. 67666/10 din data de 04.07.2013 este neîntemeiată.
Aceeaşi concluzie se impune şi din perspectiva apărării invocate de petentă referitoare la prescripţia executării sancţiunilor contravenţionale pe considerentul că procesul verbal de contravenţie nu i-ar fi fost comunicat în termen de o lună de la data aplicării sancţiunii, din moment ce actul de sancţionare a fost întocmit la data de 04.07.2013, a fost comunicat petentei, prin afişare, la data de 29.07.2013 (fila 48 din dosarul Judecătoriei Buftea), şi a ajuns efectiv în posesia acesteia în condiţiile în care a formulat în termen prezenta plângere.
Cu toate acestea, cât priveşte sancţiunea aplicată petentei, instanţa reţine că, potrivit art. 5 alin. (5) din OG nr. 2/2001 „sancţiunea stabilită trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite”, iar art. 21 alin. (3) din OG nr. 2/2001 prevede că „sancţiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ şi trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului (…)”.
Analizând fapta săvârşită de petentă prin prisma criteriilor legale de individualizare a sancţiunilor contravenţionale anterior menţionate, instanţa apreciază că sancţiunea amenzii de 10.000 de lei aplicată de agentul constatator este prea drastică prin raportare la modul de săvârşire a contravenţiei şi la obiectul concret al acesteia, aşa cum a fost reţinut de instanţă, constând în edificarea fără autorizaţie de construire doar a cabinei tip WC, cu atât mai mult cu cât nu s-a făcut dovada că petenta a mai fost sancţionată anterior pentru comiterea unei fapte similare.
Drept urmare, apreciind că o sancţiune pecuniară în cuantumul minim prevăzut de lege este de natură a realiza atât funcţia de constrângere cât şi pe aceea de educare a petentei şi pentru a o determina ca pe viitor să-şi conformeze conduita dispoziţiilor legale edictate în materie, instanţa va reduce amenda aplicată petentei prin procesul verbal de contravenţie nr. ……/10 din data de 04.07.2013, pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 26 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 50/1991, de la 10.000 de lei la 1.000 de lei.
În altă ordine de idei dar raportat tot la obiectul concret al contravenţiei care poate fi imputată petentei, aşa cum a fost precizat anterior (edificarea fără autorizaţie de construire doar a cabinei tip WC), instanţa va menţine sancţiunea contravenţională complementară aplicată petentei prin procesul verbal de contravenţie nr. 67666/10 din data de 04.07.2013, constând în desfiinţarea cabinei tip WC, întrucât nu există vreo posibilitate de apreciere asupra acesteia în condiţiile în care art. 28 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 prevede incidenţa sa de drept, pe lângă sancţiunea principală.
Nu aceeaşi soluţie se impune, însă, în privinţa împrejmuirii edificate de către petentă din moment ce instanţa a constatat că aceasta deţine autorizaţie de construire pentru edificarea unei împrejmuiri, încadrarea acestei fapte în dispoziţiile art. 26 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 50/1991 este nelegală, iar sancţiunea complementară nu putea consta decât în luarea unor măsuri de încadrare a acestei lucrări în prevederile autorizaţiei, măsură care era subsecventă exclusiv contravenţiei prevăzute de art. 26 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 50/1991.
Pentru considerentele expuse, instanţa va admite în parte plângerea, va reduce amenda aplicată petentei prin procesul verbal de contravenţie nr. …../10 din 04.07.2013, pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 26 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 50/1991, de la 10.000 de lei la 1.000 de lei, va respinge ca neîntemeiată cererea petentei de anulare a procesului verbal de contravenţie şi va menţine sancţiunea contravenţională complementară aplicată petentei prin acelaşi proces verbal.
Totodată, văzând dispoziţiile art. 453 din Codul de procedură civilă, care prevăd că „partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată”, şi constatând că petenta este partea căzută în pretenţii în accepţiunea acestui text de lege întrucât, deşi plângerea sa a fost admisă în parte, instanţa a reţinut vinovăţia acesteia pentru săvârşirea faptei reţinute în sarcina sa, chiar dacă într-o formă atenuată, instanţa va obliga petenta să plătească intimatei suma de 992 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul apărătorului ales (fila 18).
