Citeste şi


Legea nr. 571/2003, art. 129 şi art. 141. Scutiri de la plata taxei pe valoare adăugată. Taxa pe valoare adăugată


Operaţiunea de cesiune a unui contract de vânzare – cumpărare în favoarea unui terţ pentru care s-a încasat suma de 900.000 Euro, reprezintă o operaţiune cu plata ce a adus avantaj material în favoarea societăţii reclamante, încadrându-se astfel în prevederile art. 129 alin. 1 şi alin. 3 din Legea nr. 571/2003.

Operaţiunea de cesionare a drepturilor şi obligaţiilor rezultate din antecontractul de vânzare – cumpărare în favoarea unei alte persoane, operaţiune cu plată, nu poate fi încadrată în sfera operaţiunilor scutite de T.V.A.

Prin sentinţa nr. 141 din 1 februarie 2010, pronunţată de Tribunalul Mureş, Secţia Administrativ şi Fiscal s-a admis în parte acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta S.C. R. S.A., în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Mureş, dispunându-se anularea în parte a Deciziei nr. 94/26.09.2008 a D.G.F.P. Mureş – Biroul Soluţionare Contestaţii şi Deciziei de impunere nr. 134 din 25 iulie 2008, în ceea ce priveşte sumele de 175.237 lei, reprezentând stabilită suplimentar şi 42.583 lei reprezentând majorări de întârziere aferente acesteia şi s-a dispus exonerarea reclamantei de la plata acestor sume. S-a respins acţiunea cu privire la celelalte dispoziţii din actele atacate. Cu cheltuieli de judecată.

În considerentele hotărârii s-a reţinut, în ceea ce priveşte obligarea reclamantei la plata şi a penalităţilor de întârziere calculate la debitul principal, că în speţă operaţiunea efectuată de reclamantă nu se încadrează în cele prevăzute de art. 129 din Legea nr. 571/2003 pentru a fi susceptibilă de plata taxei pe valoarea adăugată, cesiunea antecontractului de vânzarea-cumpărare efectuată de către reclamantă este o operaţiune financiar-bancară şi se încadrează în prevederile art. 141 din Codul fiscal, fiind scutită de plata taxei pe valoare adăugată.

Cu referire la impozitul pe profit stabilit suplimentar prin aceeaşi decizie contestată, prima instanţă a reţinut că acest impozit este datorat de către reclamantă, astfel că petitul vizând anularea deciziei pentru impozitul pe profit a fost respins.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs D.G.F.P. Mureş, solicitând modificarea în parte a hotărârii primei instanţe, în sensul respingerii acţiunii reclamantei, menţinerea ca temeinică şi legală a deciziei nr. 94 din 26 septembrie 2008, emisă de D.G.F.P. Mureş, precum şi decizia de impunere nr. 134 din 25 iulie 2008, emisă de A.F.P. pentru Contribuabili Mijlocii – Activitatea de Inspecţie Fiscală.

În motivarea cererii de recurs se arată că prin decizia contestată s-a reţinut în sarcina reclamantei o obligaţie de plată a taxei pe valoarea adăugată în valoarea de 175.237 lei la care s-au adăugat penalităţi de întârziere de 42.583 lei, pe motiv că operaţiunea de cesiune a contractului de vânzare-cumpărare făcută de reclamantă în favoarea unui terţ, operaţiune pentru care a încasat suma de 900.000 euro, reprezintă o operaţiune cu plată ce a adus un avantaj în favoarea reclamantei şi se încadrează în prevederile art. 129 alin. 1 şi 3 din Legea nr. 571/2003.

În legătură cu susţinerea reclamantei în sensul că cesiunea promisiunii de vânzare-cumpărare a imobilului constituie transferul unui titlu de creanţă care conferă titularului dreptului de a dobândi proprietatea asupra unui bun imobil cu obligaţia corelativă de a achita preţul acestuia convenit între părţi, nu poate fi încadrată în categoria operaţiunilor scutite de plata de TVA, întrucât, aşa cum s-a arătat mai sus, operaţiunea a presupus un avantaj în favoarea reclamantei. În condiţiile în care prin operaţiunea efectuată reclamanta nu a urmărit doar recuperarea avansului plătit iniţial de societate persoanelor fizice, situaţie în care operaţiunea ar fi intrat la cele scutite de plata de TVA, ci a încasat în afară de acest avans şi suma de 300.000 euro, ce reprezintă un avantaj material pentru această sumă se impunea achitarea taxei pe valoarea adăugată, calculată în condiţiile prevăzute de art. 137 alin. 1 lit. a Cod fiscal.

Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs invocate şi în limitele prevăzute de art. 3041 Cod procedură civilă, curtea constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:

Pentru a determina dacă o operaţiune poate fi plasată în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată, trebuia ca aceasta să aducă un avantaj clientului şi preţul să fie în legătură cu avantajul primit. Astfel, condiţia referitoare la existenţa unui avantaj în folosul clientului este îndeplinită atunci când există un angajament al furnizorului sau prestatorului de a furniza un bun sau un serviciu determinabil unei persoane care asigură finanţarea sau în absenţa acestuia atunci când operaţiunea a fost efectuată să permită să se stabilească un asemenea angajament.

Operaţiunile care intră în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată, denumite operaţiuni impozabile, sunt livrările de servicii şi prestările de servicii, art. 129 alin. 1 şi 3 din Legea nr. 571/2003 definind prestările de servicii ca fiind orice operaţiune care nu constituie livrare de bunuri, iar la alin. 4 se arată că nu constituie prestări de servicii cu plată operaţiunile constând în utilizarea temporară a bunurilor care fac parte din activele persoane impozabile, punerea gratuită la dispoziţie altor persoane a acestor bunuri şi/sau prestarea de servicii în mod gratuit, efectuate în cadrul acţiunilor de sponsorizare, de mecenat, de protocol sau pentru alte destinaţii prevăzute de lege, în condiţiile stabilite prin norme, precum şi aceleaşi operaţiuni efectuate în scopuri publicitare sau în scopul stimulării vânzărilor.

În speţă, în cursul lunii octombrie 2007 societatea reclamantă a încheiat un de vânzare-cumpărare cu un număr de şase persoane fizice în calitate de promitenţi vânzători, reclamanta având calitatea de promitent cumpărător, vizând cumpărarea unor apartamente situate în Cluj Napoca. La data încheierii antecontractului, reclamanta achită suma de 600.000 euro, iar prin contractul de cesiune încheiat la data de 1 oct. 2007, între societate, în calitate de cedent şi o persoană fizică în calitate de cesionar, reclamanta cesionează drepturile şi obligaţiile izvorâte din antecontractul de vânzare-cumpărare în favoarea cesionarului şi pentru care încasează suma de 900.000 euro.

Raportat la suma plătită la data încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare, respectiv suma de 600.000 euro, şi apoi suma obţinută de către reclamantă, aceea de 900.000 euro, prin cesionarea drepturilor şi obligaţiile în favoarea unei alte persoane, şi având în vedere dispoziţiile legale mai sus menţionate, respectiv art. 129 alin. 1-4 din Legea nr. 571/2003, se apreciază că această operaţiune se plasează în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată, întrucât aceasta a adus un avantaj reclamantei în valoare de 300.000 euro, fiind aşadar, o operaţiune efectuată cu plată şi nu una gratuită, neputând fi încadrată între operaţiunile scutite de TVA şi prevăzute la alin. 4 a art. 129 din Legea nr. 571/2003.

Prima instanţă a reţinut că operaţiunea efectuată de către reclamantă se încadrează între cele prevăzute de art. 141 din Codul fiscal, fiind considerată o operaţiune financiar-bancară, însă această încadrare este greşit făcută, întrucât potrivit dispoziţiilor art. 141 din Codul fiscal sunt considerate operaţiuni financiar-bancare cele care vizează acordarea şi negocierea de credite precum şi administrarea creditelor de către persoana care le acordă, negocierea garanţiilor de credit ori a altor garanţii sau orice operaţiuni, cu astfel de garanţii, precum şi administrarea garanţiilor de credite de către persoana care acordă creditul, tranzacţii inclusiv negocierea, privind conturile de depozit sau conturile curente, plăţi, viramente, creanţe, CEC-uri şi alte instrumente negociabile exceptând negocierea creanţelor, tranzacţii, inclusiv negocierea, privind valuta, bancnotele şi monedele utilizate ca mijloc legal de plată, cu excepţia obiectelor de colecţie, şi anume monede de aur, argint sau din alt metal ori bancnote care nu sunt utilizate în mod normal ca mijloc legal de plată sau monede de interes numismatic, tranzacţii incluziv negocierea dar exceptând administrarea sau păstrarea în siguranţă, cu acţiuni, părţi sociale în sau asociaţii, obligaţiuni garantate şi alte instrumente financiare, cu excepţia documentelor care stabilesc drepturi asupra bunurilor.

Se poate,aşadar, observa că operaţiunea efectuată de reclamantă prin cesiunea drepturilor şi obligaţiilor rezultate din antecontractul de vânzare-cumpărare nu se încadrează printre cele prevăzute de acest text legal.

În concluzie, se apreciază că în mod temeinic şi legal organele de control financiar au stabilit că reclamanta datorează TVA pentru suma de 300.000 euro, ce reprezintă un avantaj material obţinut prin operaţiunea efectuată, iar în ceea ce priveşte calculul taxei pe valoarea adăugată corespunzătoare acestei sume, se constată că s-a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 137 alin. 1 lit. a din Codul fiscal, la care s-au adăugat penalităţile de întârziere, calculate în condiţiile prevăzute de art. 119-120 din OG nr. 92/2003 şi art. 121 din acelaşi act normativ, dispoziţii potrivit cărora pentru neachitarea la termenul de scadenţă de către debitor a obligaţiilor de plată se datorează după acest termen majorări de întârziere, plata cu întârziere a obligaţiilor fiscale fiind sancţionată cu o penalitate de 0,6% pentru fiecare lună şi/sau pentru fiecare fracţiune de lună de întârziere începând cu data 1 a lunii următoare scadenţei acestora şi până la data stingerii acestora.

Faţă de considerentele mai sus reţinute, instanţa în baza dispoziţiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, raportat la art. 304 pct. 9 din acelaşi cod, va admite recursul pârâtei D.G.F.P. Mureş, va modifica sentinţa atacată în sensul respingerii acţiunii reclamantei S.C. R. S.A. şi menţinerea deciziei de impunere precum şi cea de soluţionare a contestaţiei, fiind temeinice şi legale.