Pensie de întreţinere. Insuficienţa mijloacelor debitorului. Consecinţe


La stabilirea obligaţiei de întreţinere instanţa trebuie să observe atât starea de nevoie a creditorului, cât şi mijloacele debitorului, şi să aprecieze dacă plata unei pensii nu pune în pericol propria întreţinere a debitorului.

în consecinţă, dacă mijloacele materiale ale acestuia sunt insuficiente pentru a asigura şi întreţinerea altei persoane, trebuie să se ceară plata pensiei de la persoanele obligate, conform ordinii prevăzute de lege.

(Secţia a IV-a civilă, decizia nr. 1.056/21.08.1997)

Judecătoria Alexandria a respins, prin sentinţa nr. 941/13.03.1997, cererea formulată de reclamanta C.C. împotriva pârâtului C.L., fostul ei soţ, cerere având ca obiect obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreţinere în favoarea reclamantei, iar apelul formulat de aceasta împotriva sentinţei a fost respins prin decizia nr. 933/3.06.1997 a Tribunalului Teleorman – secţia civilă.

Ambele instanţe au reţinut, în motivarea hotărârilor, că, deşi reclamanta se află în stare de nevoie din cauza incapacităţii de a munci şi sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 41 alin. 2 şi alin. ultim din Codul familiei, pentru ca aceasta să beneficieze de dreptul de a primi o de întreţinere de la pârât, totuşi, din cauza mijloacelor materiale reduse ale pârâtului, acesta nu poate fi obligat la plata pensiei de întreţinere către reclamantă.

Recursul formulat de apelanta-reclamantă împotriva deciziei tribunalului nu este fondat.

Aplicând dispoziţiile art. 94 alin.l Codul familiei, instanţa de apel a reţinut, în mod corect, că întreţinerea este datorată nu numai potrivit cu nevoia celui care o cere, ci şi în funcţie de mijloacele celui care urmează a o plăti.

Intimatul realizează din muncă suma de 250.602 de lei lunar şi nu ar putea asigura şi pensia pentru recurentă, fără a pune în pericol propria sa întreţinere. Mijloacele materiale ale pârâtului-intimat fiind foarte reduse, corect au respins instanţele cererea de obligare a acestuia la plata unei pensii de întreţinere, iar recursul întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 11 Cod procedură civilă, va fi respins, ca nefondat.