Constată că, la data de 28.01.2008 contestatorul n.i. a solicitat în contradictoriu cu intimatul Primarul Municipiului Piteşti anularea dispoziţiei nr.7191/31.12.2007 şi obligarea intimatului la emiterea unei noi dispoziţii pentru suprafaţa de 38…


Constata ca, la data de 28.01.2008 contestatorul N.I. a solicitat în

contradictoriu cu intimatul Primarul Municipiului Pitesti anularea dispozitiei nr.7191/31.12.2007 si

obligarea intimatului la emiterea unei noi dispozitii pentru suprafata de 380 mp. teren situat în

strada Dacia nr.31, cu cheltuieli de judecata.

În motivarea actiunii contestatorul a aratat ca, a formulat notificarea

nr.206/16061/3.05.2001 prin care solicita restituirea în natura a suprafetei de 380 mp. teren

situat în Pitesti, strada Dacia nr.31, teren ce a apartinut parintilor sai. Prin dispozitia contestata,

comunicata la data de 14.01.2008 s-a dispus restituirea în natura a suprafetei de 74 mp. situata

la adresa aratata mai sus, iar pentru diferenta de 306 mp., s-a propus acordarea de despagubiri

în conditiile legii, considerându-se ca restul terenului este parcarea din fata spitalului de copii.

A mai aratat contestatorul ca, aceasta parcare nu se justifica, fiind folosita

de taximetristi si în plus apartine domeniului public. Tot astfel, s-a aratat ca schitarea proprietatii

contestatorului este eronata pentru ca parintii sai nu au ocupat cu proprietatea lor si strada

Dacia care a existat dintotdeauna.

Prin sentinta civila nr.67/26 martie 2009, Tribunalul Arges, Sectia civila a

respins contestatia formulata de contestator, retinând urmatoarele:

Prin dispozitia nr.7191/31.12.2007 emisa de Primarul Municipiului Pitesti s-a

dispus restituirea în natura notificatorului N.I. a terenului în suprafata de 74 mp. situat în Pitesti,

strada Dacia nr.31 si tot prin aceeasi dispozitie s-a propus acordarea de despagubiri în conditiile

legii speciale privind regimul de stabilire si plata a despagubirilor aferente imobilelor preluate în

mod abuziv notificatorului pentru terenul în suprafata de 306 mp., fiind mentionat în cuprinsul

dispozitiei ca valoarea despagubirilor calculate si primite la expropriere în anul 1988 a fost în

suma de 47.174 lei astfel cum rezulta din datele prezentate (fila 4 dosar).

Din cuprinsul referatului privind notificarea nr.206/16061/3.05.2001, ce a

stat la baza emiterii dispozitiei atacate rezulta ca, imobilul situat la adresa din Pitesti, strada

Dacia nr.31 proprietatea N.C. a fost expropriat prin Decretul nr.440/1986 la pozitia 24. La

expropriere N.C. a primit suma de 47.147 lei reprezentând contravaloarea terenului si a

constructiilor preluate de stat. Dovada calitatii de mostenitor dupa autori  s-a facut cu actele de

stare civila, iar din verificarile efectuate în teren si schita întocmita s-a constatat ca pe vechiul

amplasament din strada Dacia nr.31 a ramas libera suprafata de 74 mp., restul de teren pâna la

380 mp. fiind ocupata de parcarea din fata Spitalului de Pediatrie.

În verificarea sustinerilor partilor, tribunalul a dispus efectuarea unui raport

de expertiza, la dosar fiind depusa lucrarea expertului desemnat D.G., expert care, identificând

terenul reclamantului, a concluzionat ca nu exista suprafata libera de teren, aratând în acest

sens ca în cadrul suprafetei de 380 mp. teren, suprafata de 252 mp. este afectata de parcarea

amenajata în fata spitalului de pediatrie si face parte din inventarul domeniului public al

Municipiului Pitesti, pozitia 450, inventar aprobat prin H.C.L. nr.124/1998; 74 mp. au fost

reconstituiti reclamantului prin dispozitia de fata, tot astfel 54 mp. au fost reconstituiti în cadrul

unui amplasament mai mare altei persoane, pe aceasta suprafata existând o constructie (filele

100-101), situatia expusa fiind evidentiata în schita întocmita de expert anexa la lucrare (fila

102).

Potrivit prevederilor art.11 alin.3 din Legea nr.10/2001 în cazul în care

constructiile expropriate au fost integral demolate si lucrarile pentru care s-a dispus exproprierea

ocupa partial terenul, persoana îndreptatita poate obtine restituirea în natura a partii de teren

ramase libera, pentru cea ocupata de constructii noi, autorizate, cea afectata servitutilor legale si

altor amenajari de utilitate publica ale localitatilor urbane si rurale, masurile reparatorii stabilindu-

se în echivalent, iar potrivit alin.4 în cazul în care lucrarile pentru care s-a dispus exproprierea

ocupa functional întregul teren afectat, masurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru

întregul imobil.

În cauza dedusa judecatii, s-a constatat ca, expertul cauzei în urma analizei

actelor a identificarii terenului si interpretarii masuratorilor fata de obiectivele stabilite de instanta

a concluzionat ca nu s-a identificat nici-o suprafata libera din terenul reclamantului, astfel încât,

tribunalul, în raport de considerentele aratate si textele de lege invocate a apreciat ca decizia

contestata este temeinica si legala.

Împotriva sentintei instantei de fond, în termen legal a declarat apel

reclamantul N.I., criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie pentru urmatoarele motive, în

esenta:

– prima instanta a pronuntat o solutie nelegala, motivând ca nu se poate

retroceda întreaga suprafata de teren, deoarece este cuprinsa în domeniul public, reprezentând

parcarea de pe lânga Spitalul de Pediatrie, afirmatie nedovedita, iar pe de alta parte, trebuia sa

se restituie si suprafata de 54 mp., pe care este edificata o parte din constructie de catre un tert.

În acest sens, instanta nu a verificat în baza carui titlu persoana detine acest teren, urmând sa

fie restituit catre reclamant, care a dovedit dreptul de proprietate pentru el;

– ulterior apelantul-reclamant si-a completat motivele de apel solicitând

restituirea în natura a suprafetei de 252 mp., deoarece trebuia sa i se aduca la cunostinta de

catre intimat trecerea terenului în domeniul public, iar H.C.L. nr.124/1998 reprezinta de fapt

numai o inventariere a domeniului public si trecerea efectiva îsi produce efectele de la H.G.

nr.447/2002, care a fost data dupa intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001 si dupa notificarea

formulata de catre apelantul-reclamant, în cauza dedusa judecatii fiind incidente dispozitiile

art.21 alin.5 din Legea nr.10/2001;

S-a sustinut, în final, ca trebuie admis apelul întrucât terenul de 306 mp.,

asa cum a fost identificat în raportul de expertiza tehnica efectuat la instanta de fond, este liber

si nu este afectat de detalii de sistematizare sau alte lucrari de utilitate publica.

În sedinta din 22 ianuarie 2010, Curtea a pus în vedere intimatului

Municipiul Pitesti – prin Primar sa depuna la dosar Hotarârea Consiliului Local al Municipiului

Pitesti nr.124/1998, precum si H.G. nr.447/2002 privind terenul în litigiu, acte care au fost

depuse de catre intimat si se afla la filele 37 si urmatoarele din dosar.

Intimatul – prin primar a solicitat respingerea recursului ca nefondat, aratând

ca terenul ce se solicita a fi restituit apartine domeniului public înca din anul 1998 si nu de la

data la care a fost emisa Hotarârea de Guvern, deoarece rolul acesteia din urma este acela de a

aproba inventarul si nu de a stabili destinatia acestuia, iar pe de alta parte destinatia a fost

stabilita înca de la data construirii Spitalului de Pediatrie Pitesti (respectiv parcarea aferenta

acestuia), fiind absolut indispensabila nevoilor comunitatii.

Examinând actele si lucrarile dosarului si sentinta apelata prin prisma

motivelor de apel invocate de apelantul-reclamant, Curtea a constatat ca apelul acestuia este

nefondat, pentru urmatoarele considerente:

Astfel, instanta de fond a respins în integralitate contestatia formulata

împotriva dispozitiei nr.7191/31.12.2007 emisa de Primarul Municipiului Pitesti, retinând cu

privire la suprafata de teren de 54 mp. ca a fost reconstituita unei alte persoane în baza unui titlu

de proprietate, pe aceasta suprafata de teren existând o constructie, situatie evidentiata în

anexa la Raportul de expertiza tehnica (fila 102 din dosar).

Raportat la solutia instantei de fond privind respingerea contestatiei si

implicit a cererii de restituire în natura catre apelant a suprafetei de 54 mp., Curtea a constatat

ca solutia este legala pentru urmatoarele considerente:

Întrucât terenul respectiv se afla în proprietatea privata a altei persoane, în

mod legal intimatul-pârât a respins cererea de restituire în natura catre apelant, deoarece

suprafata de teren respectiva nu se mai afla la dispozitia unitatii detinatoare pentru a fi aplicabila

procedura speciala reglementata de Legea nr.10/2001, în sensul ca terenul intrase în circuitul

civil si i se eliberase titlul de proprietate unei alte persoane.

Însa, apelantul-contestator are posibilitatea legala de a formula o actiune în

revendicare împotriva detinatorului actual al terenului, situatie reglementata legal prin decizia

nr.33/9 iunie 2008, pronuntata de Înalta Curte de Casatie si Justitie, prin care s-a statuat ca în

cazul în care sunt sesizate neconcordante între Legea nr.10/2001 si Conventia Europeana a

Drepturilor Omului, aceasta din urma are prioritate. Aceasta prioritate poate fi data în cadrul unei

actiuni în revendicare întemeiata pe dreptul comun, în masura în care astfel, nu s-ar aduce

atingere unui alt drept de proprietate ori securitatii raporturilor juridice.

În ceea ce priveste terenul de 306 mp. pentru care apelantul-reclamant

solicita restituirea acestuia în natura, pretinzând ca este liber, ca nu este afectat de detalii de

sistematizare si ca nu ar fi operat legal trecerea terenului în domeniul public, Curtea a respins

aceasta critica pentru urmatoarele considerente.

În mod legal s-a pronuntat instanta de fond retinând aplicabilitatea

dispozitiilor art.11 alin.3 si 4 si anume, în cazul în care lucrarile pentru care s-a dispus

exproprierea ocupa întreg terenul afectat amenajarilor de utilitate publica, masurile reparatorii se

stabilesc în echivalent.

În speta dedusa judecatii i s-a restituit în natura apelantului-reclamant prin

dispozitia contestata suprafata de 74 mp., iar pentru terenul de 306 mp. s-au acordat masuri

reparatorii prin echivalent întrucât este afectat de utilitate publica si cuprins în domeniul public al

Municipiului Pitesti.

Asa dupa cum rezulta din actele depuse în apel de catre intimatul-pârât,

scopul exproprierii a fost construirea Spitalului de Pediatrie, precum si a parcarii aferente

acestuia, iar trecerea terenului în domeniul public s-a facut prin Hotarârea Consiliului Local

nr.124/1998 si nicidecum prin Hotarârea Guvernului nr.447/2002, cum în mod eronat se sustine

de catre apelantul-reclamant.

Astfel, potrivit dispozitiilor art.3 alin.4 din Legea nr.213/1998 privind regimul

juridic al proprietatii publice, domeniul public al municipiilor este alcatuit din bunurile prevazute la

pct.III din anexa si din bunuri de uz si interes public local, declarate ca atare prin hotarârea

consiliului local, daca nu sunt declarate prin lege de uz si interes public national ori judetean.

Fata de dispozitiile legale mai sus enuntate, data la care bunurile ce fac

parte din domeniul public al Municipiului Pitesti este data la care a fost adoptata H.C.L.

nr.124/1998 si nu data la care Guvernul a adoptat Hotarârea nr.447/2002.

Prin urmare, s-a retinut ca, în cauza, nu sunt incidente dispozitiile art.21

alin.5 din Legea nr.10/2001, nefiind schimbata astfel destinatia terenurilor si constructiilor dupa

aparitia Legii nr.10/2001, respectiv dupa data formularii notificarii de catre apelantul-reclamant,

aceasta operând la data emiterii H.C.L. nr.124/1998 privind inventarierea bunurilor ce fac parte

din domeniul public al Municipiului Pitesti.

Dupa cum s-a aratat mai sus, înca de la data construirii Spitalului de

Pediatrie Pitesti, terenul a avut destinatia de parcare aferenta acestui spital, atât pentru

personalul angajat, cât si pentru bolnavii care sunt internati în aceasta institutie, parcarea având

astfel destinatia de a servi unei utilitati publice, destinatie care nu a fost schimbata dupa data

aparitiei Legii nr.10/2001.

În speta dedusa judecatii este clar ca suprafetele solicitate nu se pot restitui

în natura atunci când destinatia actuala a terenului solicitat este una de utilitate publica, în

sensul existentei unei amenajari destinate sa deserveasca nevoilor comunitatii.

De aceea, legiuitorul a instituit prin dispozitiile art.11 alin.3 din Legea

nr.10/2001 exceptarea de la restituirea în natura a terenului chiar neocupat de constructii, însa

afectat servitutilor legale si altor amenajari de utilitate publica, iar în cadrul sintagmei „amenajari

de utilitate publica” intra si terenul aratat mai sus.

Fata de cele aratate mai sus, Curtea, în baza dispozitiilor art.296 Cod

procedura civila, a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul-contestator.

8. Masuri reparatorii stabilite prin echivalent. Competenta de stabilire a cuantumului

despagubirilor solicitate pentru imobilul expropriat.

Art.10 alin.1 din Legea nr.10/2001

Art.11 (4) din Legea nr.10/2001

Art.16 din Titlul VII din Legea nr.247/2005

În situatia în care lucrarile pentru care s-a dispus exproprierea ocupa functional

întregul terenul afectat, masurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întreg

imobilul expropriat (în speta, casa demolata si teren).

În raport de dispozitiile Legii nr.10/2001, modificata prin Legea nr.247/2005 si de

data solutionarii notificarii, în ceea ce priveste cuantumul despagubirilor solicitate pentru

imobilul expropriat, competenta apartine, în conformitate cu art.16 din Titlul VII din Legea

nr.247/2005, Comisiei Centrale pentru Acordarea de Despagubiri.

(Decizia civila nr. 19/A/10 februarie 2010)

Prin plângerea înregistrata la data de 15.01.2007, la Tribunalul Arges

petentul D.M. a solicitat în contradictoriu cu intimatii Primarul Municipiului Pitesti, Primaria

Municipiului Pitesti si Municipiul Pitesti, desfiintarea dispozitiei nr.29552/12.12.2006,

retrocedarea pe fostul amplasament a terenului în suprafata de 484,73 m.p. sau acordarea unui

teren echivalent si acordarea de despagubiri pentru constructia aferenta.

În motivarea contestatiei s-a aratat ca, constructiile si terenul proprietatea

sa, situate în Pitesti, str.Exercitiu nr.101, au fost preluate de stat prin expropriere, pentru care s-

au acordat despagubiri în suma de 38.033 lei.

Se arata ca ulterior constructiile au fost demolate, iar terenul care a fost

proprietatea sa este liber de constructii la ora actuala, comisia identificând gresit vechiul

amplasament, astfel ca se impune retrocedarea în natura a fostei proprietati.

În subsidiar, considera ca exista posibilitati reale de acordare a acestei

suprafete pe un alt amplasament, cu acordul sau.

În ceea ce priveste despagubirile acordate pentru constructia demolata,

apreciaza ca au fost derizorii.

Prin sentinta civila nr.118 din 16 iunie 2009, Tribunalul Arges a respins

plângerea.

Pentru a hotarî astfel, instanta de fond a retinut pe baza actelor de la dosar

ca intimatii în mod legal, în limitele investirii, s-au pronuntat prin dispozitia nr.29522/2006 doar

asupra terenului, întrucât prin notificarea nr.774/2001 petentul a solicitat restituirea în natura

doar a terenului în suprafata de 484,73 m.p. ce a fost expropriat în 1986, fara a solicita

restituirea constructiei care se afla pe acest teren.

S-a aratat ca petentul nu a facut dovada ca a formulat în termen notificare

privind restituirea si a constructiei aflata pe terenul revendicat, astfel ca a pierdut posibilitatea de

a-si valorifica dreptul la masuri reparatorii pentru constructie, pe calea actiunii în justitie.

În ce priveste terenul revendicat, tribunalul a retinut urmatoarele:

Potrivit art.11 alin 4 din Legea nr.10/2001, în cazul în care lucrarile pentru

care s-a realizat exproprierea, ocupa functional întregul teren, atunci masurile reparatorii se

stabilesc în echivalent pentru întregul imobil. Conform art.1 alin 2 din Legea nr.10/2001 masurile

reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri ori servicii oferite în

echivalent de detinator, cu acordul persoanei îndreptatite, în acordare de actiuni la societati

comerciale tranzactionate pe piata de capital, de titluri de valoare nominala folosite exclusiv în

procesul de privatizare sau de despagubiri banesti. În acest sens, potrivit art.1 pct.7 din Normele

Metodologice, aprobate prin H.G. nr.498/2003 (în vigoare la data emiterii dispozitiei contestate)

unitatea detinatoare poate propune persoanei îndreptatite, ca masura reparatorie alternativa,

acordarea de bunuri: terenuri, constructii aflate pe alte amplasamente sau bunuri mobile aflate

în circuitul civil, care sunt proprietatea acesteia. Desigur pentru a se putea acorda teren în

compensare, este necesar ca petentul sa indice concret terenul care poate fi acordat în

compensare si sa administreze dovezi pentru a se proba caracterul disponibil al acestui teren,

individualizarea acestuia sub toate aspectele pentru a se lamuri situatia juridica a acestuia (în

acelasi sens: Î.C.C.J, s.civ., dec.nr.2218/2007).

 Potrivit raportului de expertiza efectuat în cauza de expertul V.C. (f.191)

terenul este afectat în totalitate de detalii de sistematizare. În cauza, pentru suprafata de 484, 73

mp, expropriata de la petentul D.M. si care conform concluziilor raportului de expertiza este

afectata de lucrari de investitii, neputând face obiectul stabilirii dreptului de proprietate în natura,

pe fostul amplasament, petentul D.M. nu a facut dovada existentei unui alt teren disponibil, care

sa-i fie acordat în compensare de catre intimata Municipiul Pitesti, astfel ca în mod legal prin

dispozitia nr.29552/2006 s-a propus acordarea de masurii reparatorii în echivalent în conditiile

legii speciale.

În ce priveste sustinerea orala a aparatorului petentului de a se acorda

despagubiri pentru imobilul expropriat, astfel cum acestea au fost determinate prin raportul de

expertiza efectuat în cauza, tribunalul a retinut ca potrivit art.16 alin. (2) din Titlul VII al Legii nr.

247/2005, notificarile nesolutionate pâna la data intrarii în vigoare a acestei legi, se transmit

Secretariatului Comisiei Centrale pentru Acordarea de Despagubiri, însotite de decizia sau

dispozitia continând propunerea motivata de acordare de despagubiri si de documentatia

aferenta. Stabilirea cuantumului despagubirilor, potrivit alin. (6) si alin. (7) al textului de lege

invocat, se face de catre evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnata de Comisia

Centrala care, pe baza raportului evaluatorului, va proceda la emiterea deciziei reprezentând

titlul de despagubire.

Prin urmare, aceste dispozitii legale au schimbat esential procedura de

atacare în instanta a deciziilor emise în faza administrativa prealabila, precum si instanta

competenta sa le solutioneze. Astfel, pentru deciziile sau dispozitiile emise dupa intrarea în

vigoare a Legii nr. 247/2005, competenta instantei civile se pastreaza doar în ceea ce priveste

procedura derulata în etapa prealabila la unitatea detinatoare, în situatia în care aceasta refuza

sa solutioneze notificarea, respinge notificarea ori respinge cererea de restituire în natura. În

ceea ce priveste cuantumul despagubirilor acordate, acestea pot face obiectul de analiza al

instantei de contencios administrativ, doar dupa ce au fost stabilite prin decizie de Comisia

Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor (în acelasi sens: Î.C.C.J., s.civ.si de propr.int.,

dec.nr.7037/2007).

dec.nr.7037/2007).

De altfel, problema competentei instantelor de judecata de a hotarî cu privire

la cuantumul despagubirilor acordate a facut si obiectul recursului în interesul legii solutionat de

Înalta Curte de Casatie si Justitie prin decizia nr.52 din 4 iunie 2007, prin care s-a statuat ca

prevederile cuprinse în art.16 si urmatoarele din Legea nr.247/2005 privind

procedura administrativa pentru acordarea despagubirilor nu se aplica deciziilor sau dispozitiilor

emise anterior intrarii în vigoare a legii, contestate în termenul prevazut de Legea nr.10/2001,

astfel cum a fost modificata prin Legea nr.247/2005.

În cauza, astfel cum s-a aratat prin dispozitia nr. 29552/2006, emisa ulterior

intrarii în vigoare a Legii nr. 247/2005, Primarul municipiului Pitesti a respins cererea de

restituire în natura a imobilului ce a facut obiectul notificarii transmisa de petentul D.M., Primariei

municipiului Pitesti si a propus acordarea masurilor reparatorii prin echivalent constând în

despagubiri prevazute de Legea nr.10/2001, modificata si republicata. Prin urmare, dispozitia

fiind emisa dupa intrarea în vigoare a Legii nr.247/2005, procedura contestarii acesteia este cea

prevazuta de noile dispozitii legale.

Solutia nu este în dezacord cu principiile si jurisprudenta CEDO, deoarece

dreptul de acces la o instanta de judecata nu este un drept absolut. El poate fi supus conditiei

prealabile a unei proceduri administrative, pentru ca ceea ce intereseaza este ca limitarile aduse

acestui drept sa nu fie de natura a goli de continut însusi continutul dreptului ocrotit. Or, dreptul

de acces la instanta nu este negat, dar este supus conditiei epuizarii procedurii derulate la

Comisia Centrala. În schimb, posibilitatea atacarii cuantumului despagubirii de doua ori în

instanta ar fi de natura a prejudicia durata rezonabila a procedurii si dreptul de a obtine în

termen scurt masurile reparatorii acordate de lege (în acelasi sens: Î.C.C.J., s.civ.si de propr.int.,

Nu a fost retinut nici argumentul petentului, potrivit caruia prin recurgerea la

noua procedura administrativa s-ar realiza o încalcare a art.6 din CEDO, prin încalcarea

termenului rezonabil, având în vedere ca aprecierea caracterului rezonabil al duratei unei

proceduri se apreciaza urmarind circumstantele cauzei si în special complexitatea afacerii,

comportamentul reclamantilor, ca si miza litigiului pentru partile interesate (vezi, printre multe

altele, Frydlender contra Franta [GC], nr. 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII, 27 iunie 2000). Or,

potrivit art.16 alin 2 din Capitolul V al Legii nr.247/2005, înaintarea dispozitiilor de acordare a

despagubirilor catre Comisia Centrala se realizeaza dupa ramânerea definitiva a acestora, însa

datorita promovarii prezentei contestatii de catre petentul D.M., nu a fost posibila, în mod legal,

înaintarea dispozitiei atacate catre Comisia Centrala în vederea derularii procedurii

administrative pentru acordarea despagubirilor.

Pentru aceste considerente, în baza art.11 din Legea nr.10/2001, tribunalul

a respins plângerea formulata ca neîntemeiata.

Împotriva acestei sentinte, în termen legal, a formulat apel petentul

sustinând ca este nelegala si netemeinica pentru urmatoarele motive:

– instanta de fond s-a pronuntat pe doua exceptii care nu au fost puse în

discutia partilor, nesocotindu-se dreptul sau la aparare si încalcând principiul contradictorialitatii,

respectiv exceptia privitoare la faptul ca nu s-a formulat notificare în temeiul Legii  nr.10/2001 si

cu privire la cladirea demolata si necompetenta materiala a instantei de judecata de a solutiona

contestatia în sensul acordarii despagubirilor solicitate ca urmare a modificarilor legislative

aparute dupa anul 2001;

– pe fondul cauzei, în mod gresit a fost respinsa plângerea urmare a

interpretarii si aplicarii gresite a dispozitiilor Legii nr.10/2001, netinându-se cont de faptul ca

notificarea a fost depusa în anul 2001, în termen legal, ca legea i-a recunoscut dreptul sau de

restituire în natura a terenului pe vechiul amplasament, precum si posibilitatea acordarii

despagubirilor banesti în situatia în care ar fi imposibila restituirea lui în natura;

– s-a sustinut ca modificarile aduse Legii nr.10/2001 prin Titlul VII din Legea

nr.247/2005 sunt neconstitutionale si contravin principiilor reglementate prin Conventie.

La 2 decembrie 2009, apelantul a depus o completare a motivelor de apel

prin care a sustinut urmatoarele:

– desi tribunalul a solutionat cauza în prima instanta, actiunea fiind o

contestatie întemeiata pe dispozitiile Legii nr.10/2001, hotarârea pronuntata în cauza a fost

intitulata decizie în loc de sentinta;

– hotarârea este nelegala si netemeinica, fiind pronuntata cu nesocotirea

dispozitiilor Legii nr.10/2001 si dispozitiilor art.1, 6 si 13 din Conventia Europeana a Drepturilor

Omului, întrucât instanta trebuia sa aiba în vedere dispozitiile legii în forma sa initiala, deoarece

sunt în fata unor drepturi câstigate, notificarea fiind depusa în termenul prevazut de lege si

solutionata abia în 2006, în raport de criterii arbitrare si sa acorde prioritate normelor cuprinse în

Conventie fata de dreptul intern;

– notificarea nu a fost solutionata într-un termen rezonabil în sensul acordarii

efective a despagubirilor, astfel ca instanta de fond era competenta material sa se pronuntate

asupra cuantumului acestor despagubiri, dând prioritate prevederilor Conventiei si protocoalelor

aditionale acesteia.

S-a solicitat admiterea apelului si modificarea sentintei în sensul acordarii

despagubirilor la nivelul sumei de 1.042.762 lei pentru terenul expropriat si 70.664 lei pentru

constructiile demolate.

Examinând sentinta apelata sub aspectul motivelor de apel invocate, în

raport cu actele de la dosar, Curtea a constatat urmatoarele:

Din considerentele hotarârii apelate nu rezulta faptul ca instanta de fond s-a

pronuntat pe doua exceptii care nu au fost puse în discutia partilor, ci în conformitate cu

dispozitiile art.261 Cod procedura civila s-au aratat motivele de fapt si de drept care au condus

la respingerea contestatiei privind dreptul la despagubiri pentru constructia expropriata, precum

si respingerea cererii de restituire în natura a terenului.

De asemeni, instanta de fond a expus pe larg temeiurile pentru care a

considerat ca acordarea despagubirilor solicitate urmeaza a se face în conditiile Legii

nr.10/2001, asa cum a fost modificata, în conformitate cu art.16 alin.2 din Titlul VII din Legea

nr.247/2005, astfel ca nu poate fi vorba de încalcarea principiului contradictorialitatii sau

nesocotirea dreptului la aparare.

Faptul ca hotarârea pronuntata de instanta de fond a fost intitulata „decizie”

si nu sentinta, nu constituie un motiv care sa conduca la schimbarea solutiei.

Critica care se refera la solutionarea în mod gresit a plângerii pe fondul

cauzei este în parte întemeiata, numai cu privire la dreptul petentului la despagubiri pentru

constructia demolata.

Instanta de fond a retinut gresit faptul ca intimatii s-au pronuntat în mod

legal în limitele investirii prin dispozitia contestata doar asupra terenului, cu motivarea ca nu a

fost emisa notificare în termen pentru restituirea si a constructiei aflata pe terenul revendicat.

Rezulta din notificarea nr.774/2001, formulata în termen de petentul D.M., în

baza art.11 si urm. din Legea nr.10/2001, ca aceasta cuprinde elementele prevazute de art.22

(2) din aceasta lege, respectiv elementele de identificare a bunurilor imobile care au fost

expropriate prin Decretul nr.94/21 martie 1986 (casa si teren) si pentru care s-a emis.

Prin aceasta s-a cerut restituirea numai a terenului în natura,

considerându-se ca acesta exista în materialitatea sa, nu si restituirea constructiei, întrucât nu

mai era în fiinta, fiind demolata, asa cum rezulta din înscrisurile depuse la dosar.

Aceasta situatie nu echivaleaza cu faptul ca petentul a înteles sa formuleze

notificarea numai pentru o parte din imobilul expropriat în anul 1986.

De asemenea, în sprijinul notificarii s-a depus de catre petent copia

legalizata a actului de vânzare-cumparare si copia adresei nr.287 din 2 iunie 1987 din cuprinsul

careia rezulta ca imobilul (casa si teren situat în str.Exercitiu, nr.101, Pitesti) a fost expropriat

prin Decretul nr.94/1986.

Potrivit art.10 alin.1 din Legea nr.10/2001, în situatia imobilelor preluate în

mod abuziv, pentru constructiile demolate si terenurile ocupate masurile reparatorii se stabilesc

prin echivalent.

În conformitate cu art.11 (4) din aceasta lege, în situatia în care lucrarile

pentru care s-a dispus exproprierea ocupa functional întregul terenul afectat, masurile reparatorii

se stabilesc în echivalent pentru întreg imobilul expropriat (în cauza de fata – casa si teren).

Asadar, în speta s-a apreciat în mod nelegal de catre prima instanta ca

petentul este îndreptatit la masuri reparatorii în conditiile Legii nr.10/2001 doar pentru imobilul

teren si nu si pentru constructia situata pe acest teren, care a fost demolata la preluarea de

catre stat prin expropriere.

Se impunea asadar admiterea contestatiei si anularea în parte a dispozitiei

nr.29552 din 12 decembrie 2006 emisa de Primarul Municipiului Pitesti, în sensul constatarii

dreptului petentului la masuri reparatorii în echivalent în conditiile Legii speciale atât pentru

terenul în suprafata de 484,73 m.p., cât si pentru constructia ce a existat pe acest teren,

demolata ulterior exproprierii.

Celelalte critici aduse sentintei, care vizeaza nelegalitatea si netemeinicia

pentru faptul ca în mod gresit nu s-a pronuntat instanta asupra cuantumului acestor despagubiri

au fost privite ca neîntemeiate, fiind respinse.

Instanta de fond în mod legal a retinut în raport de dispozitiile Legii

nr.10/2001, modificata prin Legea nr.247/2005 si de data solutionarii notificarii, ca în ceea ce

priveste cuantumul despagubirilor solicitate pentru imobilul expropriat, urmeaza a se stabili în

conformitate cu art.16 din Titlul VII din Legea nr.247/2005, respectiv de Comisia Centrala pentru

Acordarea de Despagubiri.

În acest sens s-a pronuntat si Înalta Curte de Casatie si Justitie prin decizia

nr.52 din 4 iunie 2007, care a statuat ca prevederile cuprinse în dispozitiile art.16 si urm. din

Legea nr.247/2005 privind procedura administrativa pentru acordarea despagubirilor nu se

aplica deciziilor sau dispozitiilor emise anterior intrarii în vigoare a legii, contestate în termenul

prevazut de Legea nr.10/2001.

Întrucât dispozitia contestata în speta a fost emisa dupa intrarea în vigoare a

Legii nr.247/2005, s-a apreciat ca în mod corect a statuat prima instanta ca procedura

contestarii acesteia este cea prevazuta de noile dispozitii legale.

Sustinerea apelantului în sensul ca notificarea nu a fost solutionata într-un

termen rezonabil privind acordarea efectiva a despagubirilor nu poate conduce la retinerea

competentei materiale a instantei de a se pronunta asupra cuantumului acestor despagubiri, fata

de dispozitiile imperative ale legii, astfel cum a fost modificata.

Este adevarat ca apelantul-petent a fost afectat în faptul ca notificarea

emisa în termen legal nu a fost solutionata cu celeritate, la multa vreme de la formularea ei, fiind

prejudiciat în dreptul sau, dar solicitarea acestuia poate avea solutie în calculul despagubirilor în

cadrul procedurii speciale, sau, ulterior, prin solicitare de daune.

S-a constatat ca solutia nu este în dezacord cu principiile si jurisprudenta

C.E.D.O., întrucât dreptul de acces la instanta al petentului nu este negat, ci este supus conditiei

epuizarii procedurii prevazuta de legea speciala.

Pentru considerentele expuse, în baza art.296 Cod procedura civila, a fost

admis apelul si schimbata sentinta, în sensul anularii în parte a dispozitiei nr.29552 din 12

decembrie 2006, emisa de Primarul municipiului Pitesti, constatând dreptul petentului D.M. la

despagubiri în conditiile legii speciale pentru imobilul expropriat compus din: un teren în

suprafata de 484,73 m.p. si constructii în suprafata de 54,44 m.p., situat în Pitesti, str. Exercitiu

nr.101, pentru care au fost acordate despagubiri de 38.033 lei (ROL)

9. Respingerea cererii de revizuire, fara a mai fi necesara analiza îndeplinirii si a celorlalte

conditii impuse de art. 322 pct. 7 Cod procedura civila atunci când revizuientul urmareste

exercitarea unui veritabil recurs la recurs.

Art.322 pct.7 Cod procedura civila

Art.324 alin.1 pct.1 teza II Cod procedura civila

Art.1201 Cod civil

Criticile aduse unei decizii civile pronuntate de tribunal, în sensul ca revizuientul

nu este multumit de dezlegarea pe care cea de-a doua instanta de recurs a dat-o exceptiei

autoritatii de lucru judecat invocata, si nu spre aceea ca aceasta exceptie nu ar fi fost

avuta în vedere/nu a facut obiect de dezbatere, duc la concluzia ca, revizuientul

urmareste exercitarea unui veritabil recurs la recurs, desi aceasta cale de atac fusese

deja promovata si respinsa de instanta.

Or, aceasta nu poate duce decât la respingerea cererii de revizuire,

nemaifiind necesar a se mai analiza îndeplinirea si celorlalte conditii impuse de art. 322

pct. 7 Cod procedura civila.

(Decizia civila nr. 5/F/22 februarie 2010)