Inadmisibilitatea analizării realităţii planului de reorganizare judiciară în faza de confirmare a acestuia. Faliment


În faza de confirmare a planului de reorganizare judiciară este inadmisibil a se analiza realitatea planului, adică posibilităţile reale de redresare a activităţii debitorului, care constituie o fază prealabilă în cadrul procedurii. Realitatea planului se analizează de judecătorul-sindic în faza de admitere sau respingere a planului iar creditorul nemulţumit trebuie să exercite recurs împotriva sentinţei de admitere a planului pentru a invoca nerealitatea lui.

Prin Sentinţa nr.102 din 17 februarie 2005, pronunţată de judecătorul-sindic în dosarul nr. 114/F/39/2003 al Tribunalului Dolj, a fost confirmat planul de reorganizare propus de debitorul SC C SA, şi s-a dispus reorganizarea activităţii acestuia în mod corespunzător, urmând ca supravegherea activităţii debitorului să se facă de către administratorul judiciar.

Pentru a se pronunţa astfel, judecătorul-sindic a reţinut că planul de reorganizare propus de către debitor a fost admis prin Sentinţa nr. 272 din 23 septembrie 2004, în cauză fiind îndeplinite condiţiile cerute de art. 100 din Legea 64/1995 R.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs creditorul AFP Craiova, criticând-o pentru următoarele motive : sentinţa nu este motivată; planul a fost votat negativ de majoritatea creditorilor; planul nu prezintă o posibilitate concretă de redresare a activităţii debitorului urmărindu-se de fapt îndestularea cu prioritate a creanţelor chirografare înaintea creanţelor privilegiate .

Analizând materialul probator existent la dosarul cauzei, precum şi sentinţa atacată, prin raportare la motivele de recurs, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente :

Primul motiv de recurs nu poate fi reţinut deoarece judecătorul-sindic a motivat sentinţa, reţinând faptul că planul a fost admis prin Sentinţa nr. 272 din 23 septembrie 2004 iar, potrivit art. 99 alin.8 din Legea nr.64/1995, republicată, toate categoriile de creditori sunt considerate, prin efectul legii, că au acceptat planul, nemaifiind necesară votarea acestuia.

Al doilea motiv de recurs, asemenea, nu poate fi reţinut deoarece, potrivit art.99 alin.8 din Legea 64/1995R, în cazul categoriilor de creanţe care nu sunt defavorizate de plan, se consideră că acestea au acceptat planul şi nu este necesară votarea planului de către creanţele categoriei respective. Ori, în cauza de faţă, nici o categorie de creanţe nu a fost defavorizată prin plan, astfel că, în mod temeinic şi legal, judecătorul-sindic a reţinut că se consideră că toate categoriile de creanţe au acceptat planul, nemaifiind necesară votarea acestuia.

Nici cel de al treilea motiv de recurs nu poate fi reţinut deoarece, pentru a invoca faptul că planul nu prezintă o posibilitate concretă de redresare a activităţii debitorului, creditorul trebuia să facă recurs împotriva Sentinţei nr.272/23 septembrie 2004, prin care s-a admis planul prezentat de debitor. Numai în acea fază creditorii aveau posibilitatea să critice planul pe motivul invocat, şi nu în această fază când se pune doar problema confirmării acestuia ţinând seama numai de votul creditorilor.

Având în vedere cele de mai sus, Curtea constată că nici unul dintre motivele de recurs invocate nu se încadrează între cele prevăzute de art. 304 pct. 1-10 C.pr. civ., astfel că, în baza art. 312 alin.1 C.pr. civ., va respinge recursul, ca nefondat .