Citeste şi


Litigiu de muncă. Diferenţe de drepturi salariale solicitate de personalul auxiliar din sistemul justiţiei în temeiul H.G. nr. 403/2001. Incidentele prevederilor Legii nr. 100/2005 şi H.G. nr. 687/2005. Salarizare


Potrivit art. 183 din Legea nr. 19/2000, la data intrării în vigoare a acestei legi contribuţia de asigurări sociale suportată de asiguraţi nu va diminua venitul net al acestora, actul normativ care a instituit procentul de majorare a salariului brut la asiguraţilor fiind H.G. nr. 403/2001.

Având în vedere că potrivit art. 1 pct. 6 din H.G. nr. 403/2001 în situaţiile în care majorările salariale acordate acoperă creşterile prevăzute la alin. 2 din acelaşi act normativ, prevederile acestui aliniat nu se mai aplică, iar, prin intrarea în vigoare a Legii nr. 100/2005 pentru aprobarea O.G. nr. 23/2005 privind creşterile salariale aplicabile magistraţilor şi a altor categorii de personal din sistemul justiţiei, pentru anul 2005, a avut loc o majorare cu peste 40% a salariilor reclamanţilor, aplicarea procentului prevăzut de H.G. nr. 403/2001 nu se mai justifică. Pe de altă parte H.G. nr. 403/2001 a fost abrogată expres prin H.G. nr. 687/2005 şi prin urmare nu mai există temei legal pentru acordarea drepturilor salariale solicitate de reclamanţi.

Prin acţiunea înaintată la 29 noiembrie 2006 la Tribunalul Mureş, reclamanţii S. C. ş.a, au chemat în judecată pe pârâţii Curtea de Apel Tg-Mureş, Tribunalul Mureş, Ministerul Justiţiei, şi DGFP Mureş, solicitând :

Obligarea în solidar a pârâţilor la plata diferenţelor salariale rezultate ca urmare a retragerii procentului diferenţiat de majorare a salariului brut lunar, conform HG nr.403/2001, cu aplicarea indicelui de inflaţie până la plata efectivă.

Obligarea pârâţilor Tribunalul Mureş şi Curtea de Apel Tg-Mureş să înscrie în carnetele de muncă a reclamantelor sumele acordate prin prezenta hotărâre; cu obligarea la cheltuieli de judecată.

În susţinerea acţiunii, reclamanţii au relevat că au calitatea de grefieri şi alte categorii de personal auxiliar la Curtea de Apel Tg-Mureş şi că au beneficiat de drepturile băneşti suplimentare prevăzute prin HG nr.403/2001, ca urmare a majorării contribuţiei la bugetul asigurărilor sociale. Că, majorarea de mai sus a fosta acordată până la data de 8 mai 2005, când în mod vădit nelegal a fost retrasă sub pretextul intrării în vigoare a Legii nr.100/2005, cu toate că această lege nu abrogă hotărârea menţionată. În opinia reclamanţilor, fiind vorba de un drept câştigat, pârâţii nu putea să procedeze la retragerea lui în mod unilateral, context în care această majorare a salariului lunar trebuie acordată în continuare.

Prin sentinţa civilă nr.574/18 aprilie 2007 a Tribunalului Mureş, s-a admis acţiunea civilă (conflict de drepturi), formulată de reclamanţi şi drept consecinţă, pârâţii au fost obligaţi în solidar să plătească în favoarea fiecărei reclamant diferenţele salariale rezultate ca urmare a retragerii sporului prev. de HG 403/2001, începând cu data de 8 mai 2005, şi în continuare pe toată durata angajării reclamanţilor. S-a dispus ca, diferenţele de drepturi salariale să fie actualizate în funcţie de rata inflaţiei, calculată începând cu data scadenţei lunare a fiecărei sume şi până la achitarea integrală a debitului.

Pârâţii Curtea de Apel Tg-Mureş şi Tribunalul Mureş au fost obligaţi să înscrie în carnetele de muncă ale reclamanţilor sumele acordate prin hotărâre, şi totodată s-au respins celelalte pretenţii solicitate de reclamanţi, respectiv obligarea pârâţilor la suportarea cheltuielilor de judecată, a cărei efectuare nu a fost dovedită.

Pentru a statua astfel, prima instanţă a reţinut că începând cu luna martie 2001 şi până la data de 8 mai 2005 reclamanţii au beneficiat de sporurile salariale prev. de HG 403/2001, ca urmare a majorării contribuţiei de asigurări sociale, dându-se astfel eficienţă dispoziţiilor art.183 din Codul muncii. În luna mai 2005 prin Ordinului Ministrului Justiţiei nr.738/C/2005 au fost retrase aceste drepturi salariale „suplimentare”, motivat de faptul că retribuţia reclamanţilor a fost majorată considerabil prin OG nr.23/2005 şi Legea nr.100/2005, context în care nu se mai justifică majorările prevăzute prin HG nr.403/2001.

În opinia primei instanţe, majorarea salarială acordată reclamanţilor constituie un drept câştigat, care a devenit definitiv bază de calcul în sensul art.155 din Codul muncii, pentru următoarele creşteri şi modificări salariale legale ulterioare lunii martie 2001. Mai mult, conform normelor imperative cuprinse în art.157 alin.2 din Codul muncii, modificarea salariilor reclamanţilor, inclusiv în sensul diminuării acestora prin retragerea unui procent, se putea dispune în mod expres numai prin lege, astfel cum această noţiune este definită de art.67 şi 73 din Constituţie, iar nu prin hotărâre de guvern sau ordin de ministru. Este adevărat că prin HG nr.687/2005 s-a abrogat HG nr.403/2001, adică numai nişte simple norme metodologice şi, nici un caz nu s-a abrogat art.183 alin.2 din Legea nr.19/2000, care garantează în continuare un drept câştigat şi intrat în circuitul civil.

Cât priveşte OMJ nr.738/C/20 mai 2005, prima instanţă a reţinut că acest act nu este opozabil reclamanţilor, întrucât nu este un act normativ publicat în Monitorul Oficial, fiind astfel lovit de sancţiunea inexistenţei, cu efectul inopozabilităţii, cu atât mai mult cu cât ordinul nu putea afecta dispoziţiile Legii nr.19/2000. În fine, s-a statuat că răspunderea pârâţilor Ministerul Finanţelor Publice şi DGFP Mureş este solidară cu a celorlalţi pârâţi, întrucât având poziţia unor garanţi legali au obligaţia de a acoperi întreaga sumă solicitată de reclamanţi, conform dispoziţiilor legale în materie.

Împotriva sentinţei civile menţionate DGFP Mureş, în nume propriu şi în numele Ministerului Finanţelor Public, a înaintat în termen legal recurs, solicitând modificarea în tot a hotărârii, iar în urma rejudecării cauzei să se constatate inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată faţă de aceşti recurenţi, datorită lipsei calităţii procesuale pasive a acestora; în subsidiar recurenta cerere respingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanţi, ca nefondată.

În drept, s-au invocat motivele prev. de art.304 pct.7,9 C.pr.civ., relevându-se că hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii şi străine de natura pricinii şi încalcă dispoziţiile legale în materia dedusă judecăţii.

Astfel, s-a apreciat că cererea de chemare în judecată împotriva Ministerului Finanţelor Publice şi DGFP Mureş, în materia litigiilor de muncă este inadmisibilă, întrucât între părţile în litigiu nu există raporturi juridice de muncă. În plus, MFP nu are calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât acesta nu se confundă cu bugetul de stat, rolul ministerului fiind acela de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite şi a proiectelor bugetelor locale. De asemenea, ministerul este ordonator principal de credite, aşa cum este şi ministrul justiţiei, însă nu are atribuţii în gestionarea bugetelor instanţelor judecătoreşti. Obligarea DGFP Mureş în solidar cu ceilalţi pârâţi la plata unor drepturi de natură salarială în favoarea reclamanţilor, este nelegală şi complet lipsită de finalitate practică, atât timp cât nu are atribuţii de aprobare sau de alocare de credite bugetare, conform Legii nr.500/2002.

Pe fondul cauzei, în opinia recurentei acţiunea reclamanţilor este nefondată, întrucât HG nr.403/2001 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a art.183 din Legea nr.19/2000, prevede o majorare salarială unică justificată de creşterea contribuţiei de asigurări sociale, majorare care se aplică o singură dată. Dispoziţiile normative ulterioare care au majorat substanţial salariile grefierilor şi ale celorlalte categorii de personal auxiliar, cu până la 40 %, nu mai justifică aplicarea procentului prevăzut de HG 403/2001, hotărâre care a fost ulterior abrogată prin HG nr.687/2005. Ca atare, începând cu data acestei abrogări nu se mai poate vorbi nici măcar ipotetic de majorările prevăzute de hotărârea menţionată, cu atât mai mult cu câte Legea nr.100/2005 constituie legea specială care se aplică prioritar şi în temeiul căreia s-a emis OMJ nr.738/C/2005.

În termen legal, conform art.301 C.pr.civ., s-a declarat recurs şi de către Ministerul Justiţiei, care a solicitat modificarea în tot a soluţiei instanţei de fond, în sensul respingerii ca nefondată a cererii de chemare în judecată a reclamanţilor, în sensul celor ce urmează:

Nu s-a contestat împrejurarea că HG nr.403/2001 a fost adoptată pentru a proteja veniturile nete ale asiguraţilor ca urmare a majorării corespunzătoare a cotelor de contribuţii la asigurările sociale, ceea ce conferă acestui drept caracterul de compensaţie pentru majorarea cotelor de contribuţii indicate. Însă prin art.1 pct.6 din hotărârea menţionată s-a prevăzut că în situaţiile în care majorările salariale acordate acoperă creşterile prevăzute la alin.2, prevederile acestui aliniat nu se mai aplică, inclusiv personalului din sectorul bugetar. Ulterior, salariaţii din sectorul bugetar, inclusiv reclamanţii au beneficiat de creşteri salariale substanţiale prin OUG nr.177/2002, OG nr.23/2005 şi Legea nr.100/2005, majorări de până la 40%, context în care acordarea compensaţiilor prev. de HG nr.403/2001 nu se mai justifică. Actul normativ care a instituit procentul de majorare a salariului brut lunar al reclamanţilor a fost abrogat prin HG nr.687/2005, astfel că normele de tehnică legislativă nu permit aplicarea dispoziţiilor dintr-un act normativ abrogat. Pe cale de consecinţă, este de semnalat că dispoziţiile art.183 alin.2 din Legea nr.19/2000 nu pot fi aplicate în condiţiile abrogării Normelor metodologice aprobate prin HG 403/2001.

Cât priveşte OMJ nr.738/C/2005, acesta nu este un act normativ care trebuie publicat în Monitorul Oficial şi comunicat persoanelor interesate, iar în exercitarea atribuţiilor sale, conform HG nr.83/2005, ministrul justiţiei emite ordine şi instrucţiuni, care reglementează acordarea drepturilor salariale şi care sunt obligatorii pentru ordonatorii secundari şi terţiari de credite.

În concluzie, în opinia recurentului, prima instanţă a interpretat greşit dispoziţiile legale în materia dedusă judecăţii, pronunţând o hotărâre fără bază legală, fiind astfel incident motivul prev. de art.304 pct.9 C.pr.civ.

Recursurile deduse judecăţii sunt fondate, pentru considerentele ce succed:

Potrivit art.183 din Legea nr.19/2000, la data intrării în vigoare a acestei legi contribuţia de asigurări sociale, suportată de asiguraţi nu va diminua venitul net a acestora. Aplicarea prevederilor aliniatului precedent pentru asiguraţi se realizează prin majorarea drepturilor salariale şi veniturilor asigurate, corespunzător cotei de contribuţie de asigurări sociale suportate de către aceştia. Actul normativ care a instituit procentul de majorare a salariului brut lunar al asiguraţilor este HG nr.403/2001 care la art.1 alin.1 statuează că drepturile salariale ale asiguraţilor, stabilite pentru luna martie 2001, se majorează începând cu data de 1 aprilie 2001 corespunzător creşterii cotelor de contribuţii de asigurări sociale suportate de aceştia, astfel în cât veniturile nete să nu fie diminuate. În aliniatul 2 din hotărârea menţionată sunt stabilite procentele de majorare, în mod diferenţiat, în funcţie de câştigul salarial brut lunar realizat de asiguraţi. Însă, este de reţinut că potrivit art.1 pct.6 din HG nr.403/2001, care se aplică şi personalului din sectorul bugetar, în situaţiile în care majorările salariale acordate acoperă creşterile prevăzute la alin.2, prevederile acestui aliniat nu se mai aplică. Evoluţia legislativă ulterioară consemnează intrarea în vigoare a OG nr.23/2005 şi a Legii nr.100/2005, privind creşterile salariale aplicabile magistraţilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei şi care au condus la creşterea salariului reclamanţilor cu până la 40%, context în care a fost emis Ordinul ministrului justiţiei nr.738/C/2005, prin care majorările prev.de HG nr.403/2001 nu se mai aplică începând cu data de 5 mai 2005. În contextul menţionat prin HG nr.687/2005 publicat în Monitorul Oficial nr.672 din 27 iulie 2005 s-a abrogat Hotărârea Guvernului nr.403/2001, pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a prevederilor art.183 din Legea nr.19/2000.

Ca atare, este de reţinut că în temeiul HG 403/2001 reclamanţii au beneficiat de o majorare a indemnizaţiei brute lunare într-un procent diferenţiat, în raport cu câştigul salarial brut lunar. Reclamanţii susţin că majorarea prevăzută de actul normativ a fost retrasă unilateral începând cu data de 8 mai 2005, sub pretextul intrării în vigoare a Legii nr.100/2005. Susţinerile reclamanţilor sunt neîntemeiate, întrucât nu este vorba de majorări periodice ci de o majorare salarială unică care s-a acordat o singură dată, sens în care art.1 alin.4 din H.G. nr.403/2001 prevede că procentul de majorare a salariului de bază brut lunar, se aplică o singură dată, respectiv la data intrării în vigoare a Legii nr.19/2000.(1.04.2001).

În acelaşi sens, prin art.8 alin.1 din O.U.G. nr.187/2001, privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2002, se prevede că persoanele care la data de 31 decembrie 2001 beneficiau de majorarea salariilor de bază conform HG 403/2001, beneficiază în continuare de majorarea procentuală acordată la 01.04.2001, şi în anul 2002, în cazul în care acestea vor fi promovate într-o clasă sau treaptă superioară.

Prin Legea nr.100/2005, a fost aprobată cu modificări OG nr.23/2005 privind creşterile salariale aplicabile magistraţilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei pentru anul 2005, ceea ce a antrenat o creştere substanţială a veniturilor obţinute de reclamanţi şi nicidecum nu a adus o diminuare a veniturilor.

Întrucât, odată cu intrarea în vigoare a Legii 100/2005 a avut loc o majorare cu peste 40% a salariilor reclamanţilor, este evident că aplicarea procentului prev. de HG nr.403/2001 nu se mai justifică. Aceasta deoarece, potrivit art.183 alin.2 din Legea nr.19/2000 şi art.1 alin.1 din HG nr.403/2001, majorarea drepturilor salariale se realizează corespunzător creşterii cotelor de contribuţii de asigurări sociale suportate de asiguraţi.

Or, atât timp cât asiguraţii au beneficiat de o majorare salarială substanţială prin Legea nr.100/2005, care a depăşit creşterea cotelor de contribuţie aferente aceluiaşi an, este evident că majorarea prevăzută de HG 403/2001 nu mai poate fi aplicată categoriilor de personal la care se referă OG nr.23/2005, printre care şi reclamanţi.

În contextul menţionat, este reală susţinerea Ministerului Justiţiei.,în sensul că scopul prevederii art.1 din HG 403/2001 a fost acela de a proteja veniturile nete ale asiguraţilor ca urmare a majorării cotelor de contribuţii la asigurările sociale, ceea ce conferă acestui drept caracterul de compensaţie pentru majorarea cotelor de contribuţie sus indicate.

Pe de altă parte, aşa cum s-a arătat anterior HG nr.403/2001 a fost abrogată expres prin HG nr.687/2005, astfel încât, începând cu această din urmă dată nu se mai poate vorbi nici măcar ipotetic de majorările prevăzute de acest act normativ, cu atât mai mult cu cât Legea nr.100/2005 reprezintă, raportat la HG nr.403/2001, legea specială care se aplică prioritar.

În aplicarea Legii nr.100/2005, a fost emis Ordinul ministrului justiţiei nr.738/C/2005, în care s-a prevăzut că începând cu data de 5 mai 2005, data intrării în vigoare a Legii nr.100/2005, majorările acordate reclamanţilor nu se mai aplică. Acest ordin se bucură de prezumţia de legalitate iar reclamanţii aveau posibilitate să-i conteste legalitatea, pe calea excepţiei de nelegalitate prev. de art.4 din Legea nr.554/2004 şi să sesizeze instanţa de administrativ, ceea ce nu au făcut în termenul legal.

Prin urmare, având în vedere că reclamanţilor nu li s-au retras niciodată drepturile câştigare în urma aplicării HG nr.403/2001, întrucât cu începere de la 8 mai 2005 li s-a aplicat legea specială în domeniul salarizării, care este mai favorabilă, nu se poate reţine existenţa unui prejudiciu material în domeniul salarizării acestora.

În plus, este de consemnat şi faptul că potrivit art.6 alin.4 din HG nr.83/2005, în exercitarea atribuţiunilor sale ministrul justiţiei emite ordine şi instrucţiuni în domeniul salarizării personalului din sistemul justiţiei, care sunt obligatorii pentru ordonatorii secundari şi terţiari de credite. Conform ordinului menţionat, preşedinţii curţilor de apel şi tribunalelor au emis decizii cu caracter individual pentru fiecare dintre reclamanţi, decizii prin care s-a dispus mărirea valorii de referinţă sectorială, ceea ce a implicat majorări substanţiale ale drepturilor salariale, dar şi eliminarea majorării prevăzute de HG 403/2001.

În concluzie, prima instanţă în mod nelegal şi netemeinic a admis acţiunea reclamanţilor, întrucât nu mai exista nici un temei legal pentru acordarea drepturilor solicitate odată cu intrarea în vigoare a prevederilor Legii nr.100/2005 şi HG nr.687/2005.

Faţă de cele ce preced, fiind incidente motivele prev.de art.304 pct.7,9 C.pr.civ., coroborat cu art.312 din acelaşi cod, s-au admis recursurile declarate în cauză şi s-a modificat în tot hotărârea atacată, în sensul respingerii ca nefondate a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanţi. Întrucât, în urma admiterii recursului şi rejudecării pricinii acţiunea reclamanţilor a fost respinsă pe fond, nu se mai impun a fi analizate motivele din cererea de recurs a Ministerului Finanţelor Publice, în care s-a invocat lipsa calităţii procesuale pasive a acestei instituţii precum şi a DGFP Mureş.