Citeste şi


Plată. Imputaţie convenţională


C. civ., art. 970 alin. (2), art. 1112, art. 1113

Părţile au înţeles să se supună dispoziţiilor art. 1113 C. civ., şi anume că imputaţia plăţii se va face asupra datoriei pe care debitorul avea mai mare interes să o stingă: cea referitoare la dobânzi, în condiţiile în care în convenţie nu era prevăzută distinct poziţia penalităţilor în tabloul ordinii de plată, astfel că sunt aplicabile dispoziţiile art. 970 alin. (2) C. civ.

C.A. Bucureşti, Secţia a V-a comercială, decizia nr. 668 din 9 mai 2002, în P.J.C. 2002, p. 172

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, Secţia comercială, sub nr. 531/2001, reclamanta Asociaţia C. a chemat-o în judecată pe pârâta F.P.S., solicitând instanţei ca, prin sentinţa ce se va pronunţa, pârâta să fie obligată să-şi îndeplinească corespunzător obligaţia pe care şi-a asumat-o prin contractul nr. 614 din 22 decembrie 1994, respectiv de a proceda la încasarea sumelor plătite de reclamantă şi să plătească suma de 9.745.220 lei, prejudiciu cauzat prin executarea necorespunzătoare a obligaţiei asumate.

In motivarea cererii, reclamanta a arătat că, la data de 22 decembrie 1994, s-a încheiat contractul nr. 614/1994, având ca obiect vânzarea-cumpărarea de acţiuni, iar conform acestuia, s-a stipulat că, la data la care se va plăti rata, aceasta va avea ca destinaţie dobânda şi rata, iar cu privire la penalităţi, nu era prevăzută o ordine prioritară pentru plată. De asemenea, reclamanta arată că, la data de 26 aprilie 2000, pârâta, prin adresa nr. 1/4407, a informat-o că, în baza hotărârii consiliului de administraţie al F.P.S. nr. P/1345/2000, începând cu 14 aprilie 2000, sumele încasate de F.P.S. în contul obligaţiilor contractuale se vor înregistra în următoarea ordine: dobânzile datorate conform contractului, penalităţi datorate pentru plăţi anterioare făcute cu întârziere şi rate în limita rămasă disponibilă. Reclamanta mai arată că, în baza antepenultimului alineat al contractului, acesta poate fi modificat sau completat prin acordul scris al părţilor contractante, aspect pe care pârâtul l-a omis cu bună ştiinţă, iar prin executarea necorespunzătoare a obligaţiilor asumate prin contract i-a cauzat un prejudiciu de 9.745.220 lei.

Prin sentinţa civilă nr. 27/2001, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a V-a civilă, apreciind că tribunalul judecă în primă instanţă procesele şi cererile în materie comercială al căror obiect este neevaluabil în bani, a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia comercială.

Prin sentinţa civilă nr. 9638 din 29 noiembrie 2001, Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, a admis acţiunea reclamantei şi a obligat pârâta la îndeplinirea obligaţiilor asumate prin contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 614/1994.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că, prin contractul dintre părţi, s-a stabilit că la data la care se va plăti rata, aceasta va avea următoarea destinaţie: dobânda şi rata, iar cu privire la penalităţi, în articolul menţionat nu este prevăzută nicio ordine prioritară, astfel că, în mod unilateral, pârâta a aplicat Hotărârea consiliului de administraţie al F.P.S. nr. P/1354/2000, înregistrând la plată o altă ordine decât cea convenită de părţi. Instanţa de fond a reţinut şi faptul că reclamanta, prin plata efectuată cu ordinul de plată nr. 79/2000, a achitat rata şi dobânda scadentă la 16 august 2000, îndeplinindu-şi obligaţiile asumate, astfel că pârâta nu trebuia să mai calculeze penalităţi de întârziere începând cu 16 august 2000.

împotriva acestei sentinţe a declarat recurs A.P.A.P.S. (succesoarea F.P.S.), criticile vizând nelegalitatea şi netemeinicia sentinţei atacate.

Pentru susţinerea recursului său, A.P.A.P.S. a arătat, în esenţă, că instanţa de fond nu a ţinut seama de dispoziţiile legale în materie privind imputaţia plăţii, respectiv art. 1113 alin. (2) C. civ., coroborate cu dispoziţiile speciale în materie de creanţe bugetare, respectiv art. 9 din O.U.G. nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale, modificată prin Legea nr. 99/1999, şi Ordinul ministrului finanţelor nr. 620/1997 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea O.G. nr. 11/1996 privind executarea creanţelor bugetare, modificat prin Ordinul ministrului finanţelor nr. 1616/1999.

Analizând recursul declarat, în raport de actele şi lucrările cauzei şi văzând dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., Curtea a constatat că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi arătate.

Prin decizia civilă nr. 96 din 15 martie 2000, definitivă, intimata-reclamantă a fost obligată la plata sumei de 18.776.918 lei, cu titlu de penalităţi de întârziere, în baza contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 614 din 22 decembrie 1994.

Cum intimata-reclamantă nu a procedat la executarea de bunăvoie a deciziei sus arătate, în mod corect, în considerarea regimului juridic aplicabil veniturilor bugetare, A.P.A.P.S. a procedat la stabilirea ordinii de plată (imputaţiei plăţii), fară a schimba clauza prevăzută în convenţia părţilor. Clauza convenită de părţi în contractul nr. 614/1994 a stabilit că imputaţia se face „cu prioritate în contul dobânzilor”. Aşadar, părţile au înţeles să se supună dispoziţiilor art. 1113 C. civ., şi anume că imputaţia plăţii se va face asupra datoriei pe care debitorul

avea mai mare interes să o stingă: cea referitoare la dobânzi. Părţile nu au stipulat distinct, în convenţie, poziţia penalităţilor în tabloul ordinii de plată, astfel că sunt pe deplin aplicabile dispoziţiile art. 970 alin. (2) C. civ.

Nu este de înlăturat nici faptul că legiuitorul atribuie uneori (a se vedea O.G. nr. 9/2000) termenului de „dobândă” şi alte înţelesuri, de exemplu cel de „penalitate”, şi nici faptul că debitorul este ţinut de imputaţia făcută de creditor şi nu o poate contesta decât atunci când creditorul l-a surprins sau l-a indus în eroare prin manoperele pe care

le-a făcut (art. 1112 C. civ.). In speţă, debitorul-reclamant nu a făcut dovada surprinderii sau inducerii în eroare de către creditorul obligaţiei şi, cu atât mai puţin, nu s-a dovedit existenţa vreunei manopere făcute de creditor, câtă vreme pârâtul-creditor era în posesia unui titlu executoriu (decizia Curţii de Apel Bucureşti nr. 96 din 15 martie 2000).

Este necesar a se avea în vedere faptul că măsura imputaţiei plăţii aplicate de recurenta-pârâtă nu numai că nu a prejudiciat pârâta, dar a limitat curgerea în continuare a penalităţilor, ceea ce este favorabil intimatului-reclamant, faţă de faptul că acesta din urmă şi-a achitat debitul din titlul executoriu abia la 17 august 2001.

Corectă este şi susţinerea recurentei privind regimul juridic aplicabil acestor sume, dat fiind faptul că se fac la bugetul de stat. Recurenta-pârâtă nu a încasat penalităţile în mod arbitrar, ci în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare (O.G. nr. 11/1996 privind executarea creanţelor bugetare), ceea ce poate echivala chiar cu o imputaţie legală, şi nu convenţională.

In aceste condiţii şi cu aceste considerente, Curtea a apreciat că recursul este fondat şi, în baza art. 312 C. proc. civ., l-a admis.