Citeste şi


Aplicabilitatea art. 24 din legea nr. 554/2004 în cazul în care autoritatea publică pârâtă este un Consiliul Local – organ deliberativ Acte ale autorităţilor publice


Prin sentinţa nr. 254/CA/2010, Tribunalul Bihor a respins acţiunea reclamantei, reţinând că potrivit art. 24 alin. 1 din L. 554/2004, dacă în urma admiterii acţiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un certificat, o adeverinţă sau orice alt înscris, executarea hotărârii definitive şi irevocabile se va face în termenul prevăzut în cuprinsul ei, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.

In cazul în care termenul nu este respectat, se va aplica conducătorului unităţii publice sau după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere, (alin. 2 art. 24 din L. 554/2004 forma la zi)

Prin Decizia nr.590/2009 Curtea de Apel Oradea, ca urmare a admiterii recursului formulat împotriva Sentinţei nr. 457/CA/2009 a Tribunalului Bihor, a dispus doar reexaminarea dosarului depus de reclamanta si nicidecum repartizarea unei locuinţe, astfel cum în mod nejustificat pretinde reclamanta

Prin efectuarea operaţiunii de reexaminare a dosarului reclamantei, paratul a respectat întocmai dispozitivul Deciziei nr.590/2009 pronunţata de Curtea de Apel Oradea. Prin urmare, în nici un caz nu poate fi vorba de o „nepunere în a hotărârii”, sens in care prevederile art.24 alin.2 din Legea nr.554/2004, privitoare la amendarea conducătorului autorităţii publice, nu îşi găsesc aplicabilitatea. Din aceleaşi motive nu sunt justificate nici despăgubirile pentru întârziere solicitate.

Având in vedere prevederile legale prevăzute de art.24 din Legea 554/2004, care de altfel constituie si temeiul de drept al prezentei acţiuni, in cazul in care autoritatea publica nu îşi îndeplineşte de buna voie obligaţia de a executa o hotărâre judecătoreasca pronunţata de instanţa de administrativ, aceasta poate fi constrânsa la executarea prin amendarea conducătorului autorităţii publice si la suportarea de către acesta a prejudiciului provocat reclamantului. Este evident ca persoana care poate fi obligata la plata amenzii este reprezentantul legal al autorităţii care a figurat ca parte in litigiu si căreia ii este opozabila hotărârea judecătoreasca. In speţa autoritatea publica care a fost parte in litigiu, este Consiliul Local al Municipiului Oradea, acesta fiind insa un organ deliberativ, care nu are un conducător cu drept de reprezentare legala. In consecinţa nu poate fi obligat nici la achitarea sumei reprezentând amenda nici la plata sumelor reprezentând despăgubiri.

Referitor la daunele morale, instanţa reţine că acestea nu sunt justificate, reclamantei nefiindu-i lezate drepturile conferite de lege, motivat de faptul ca dispozitivul Deciziei nr.590/2009 pronunţata de Curtea de Apel Oradea a fost pus in executare. Ori, este de ştiut că pentru antrenarea răspunderii civile – obligarea la plata despăgubirilor (materiale sau morale) – este absolut necesară dovedirea cumulativă a existenţei celor patru elemente : prejudiciul, fapta ilicită, culpa şi raportul de cauzalitate între fapta culpabilă şi paguba suferită, aspecte nedovedite de reclamantă.

De asemenea, in ce priveşte daunele cominatorii, acestea nu se pot acorda, în condiţiile în care instanţa a respins capătul de cerere privind daunele morale având în vedere cum a fost formulat acest capăt de cerere şi anume „obligarea pârâtei de a-i plăti daune cominatorii în cuantum de 20% / zi întârziere din valoarea daunelor morale solicitate cu începere de la data de 13.12.2009 – termenul legal până la care trebuia pusă în executare hotărârea”.

Având in vedere cele expuse, instanţa va respinge acţiunea formulata de reclamanta Dobrin Corina ca fiind neîntemeiată.

Hotărârea a rămas irevocabilă prin renunţarea la judecata recursului, conform Incheierii nr. 648/CA/2010 – R a Curţii de Apel Oradea