Citeste şi

  • Nu am gasit decizii asemanatoare!

Faptă care nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni – aplicabilitatea dispoziţiilor art. 181 C.pen. în cazul infracţiunilor de pericol; Circulaţie rutierăProcedură civilă şi penală (căi de atac, competenţe etc.)


Prin sentinta penala nr.1096/2010 Judecatoria Iasi a dispus achitarea inculpatului T.C. in baza art. 11 pct. 2 litera a) raportat la art. 10 litera b ?) Cod Procedură Penală , art. 18 ? Cod Penal pentru infracţiunea „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80g/l alcool pur în sânge” prev şi ped de art. 87 alin. 1 din si in temeiul disp. art. 91 Cod Penal a aplicat inculpatului 1000 lei amendă administrativă.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în fapt si in drept, următoarele:

„La data de 20.04.2009, ora 00,25, un echipaj al Serviciului de Poliţie Rutieră ce efectua serviciul de Supraveghere a traficului de DJ 244 din judeţul Iaşi, a oprit pentru control autoturismul Opel, cu număr de înmatriculare …, care circula dinspre Erbiceni către Podu Iloaiei, la volanul căruia a fost identificat inculpatul T.C..

Întrucât inculpatul prezenta halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul Drager Alcooltest Printer, rezultând o concentraţie de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, inculpatul a fost condus la Spitalul de Urgenţe Iaşi, unde i s-au recoltat două probe biologice de sânge, la orele 01,05 şi 02,05, şi cu această ocazie au fost întocmite în mod corespunzător procesul verbal de recoltare şi buletinul de examinare clinică.

Probele biologice au fost înaintate la IML Iaşi, unde s-a întocmit buletinul de analiză toxicologică alcoolemie nr. 789-790/21.04.2009, în cuprinsul căruia se concluzionează că la ora 02,05 concentraţia era de 1,45 gr%o.

Inculpatul T.C. a recunoscut comiterea faptei astfel cum a fost reţinută, motivând că a condus după ce a consumat băuturi alcoolice pentru că l-a anunţat tatăl său că îi este foarte rău şi are nevoie de prezenţa sa. Inculpatul a precizat că este din B., era împreună cu soţia şi fiica de 20 de ani, în localitatea C., la tatăl său care este foarte bolnav şi fusese nu demult supus unei intervenţii chirurgicale. În acea seară s-a deplasat cu maşina la nişte rude din satul B., aflat la 5 km distanţă, unde intenţiona să rămână peste noapte şi de aceea şi-a permis să consume 700 ml de vin.

Inculpatul a depus acte medicale privind starea precară de sănătate a tatălui său (filele 41-44 ), caracterizare de la fostul loc de muncă (fila 10), copie de pe cartea de muncă din care rezultă că ocupaţia inculpatului, de 20 de ani (din 1983), este aceea de şofer profesionist (filele 12-27), copia unui contract de credit în valoare de 11 506 lei, plătibil până în 2019, adeverinţă din care rezultă că fiica sa este studentă la facultatea de drept, copia adeverinţei de venit a soţiei inculpatului (fila 39, 40) din care rezultă că aceasta are un salariu de încadrare de 675 lei.

La cererea inculpatului a fost audiat martorul T.Gh., ce a relatat că inculpatul este o persoană cu o conduită corectă în societate, ce desfăşoară o muncă de răspundere, lucrând într-o întreprindere de fabricare a explozibilului.

Situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută, rezultă din coroborarea declaraţiilor inculpatului, în cuprinsul cărora recunoaşte, descrie şi regretă faptele comise, cu procesul verbal de sesizare din oficiu, buletinul de examinare clinică, din care rezultă că inculpatul prezenta halenă alcoolică, comportare ordonată, era orientat, cu atenţia concentrată şi judecata coerentă, concluzionându-se că acesta părea sub influenţa alcoolului, procesul verbal de recoltare a probelor biologice, buletinul de analiză toxicologică – alcoolemie, rezultatul testării cu aparatul alcooltest marca Drager.

Faţă de traseul scurt parcurs de inculpat, pe drumuri rurale, la o oră târzie la care acestea nu sunt circulate, datele personale ale inculpatului, instanţa urmează a constata că în cauză sunt aplicabile disp. art. 18 indice 1 Cod Penal.

Potrivit art. 181 C. pen., nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege şi prin conţinutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanţă, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.

Potrivit art. 181 C. pen., nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege şi prin conţinutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanţă, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.

La stabilirea în concret a gradului de pericol social se ţine seama de modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum şi de persoana şi conduita făptuitorului.

Este incontestabil că, din punct de vedere strict formal, fapta de a conduce un autovehicul pe drumurile publice, având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita prevăzută de lege, prezintă un pericol social, însă determinarea pericolului social se face în concret, cu referire directă la împrejurările ce au ocazionat ori pe fondul cărora s-a comis fapta, la modul concret de manifestare a autorului şi la persoana acestuia.

În speţă, inculpatul a condus autovehiculul pe un drum judeţean la o oră târzie (00,25) la care acesta era lipsit de trafic de maşini sau pietoni, s-a deplasat cu autoturismul, întrucât fusese apelat de tatăl său, căruia i se făcuse rău, operat fiind în urmă cu jumătate de an de cardiopatie ischemică, reflexele sale erau neafectate, aşa cum rezultă din buletinul de examinare clinică, iar fapta nu a creat evenimente rutiere.

Totodată, din probele administrate rezultă că inculpatul nu are antecedente penale, are un loc de muncă stabil, fiind mecanic –conducător auto la SC S. SRL – Victoria, jud. Braşov (fila 25 din dosarul de urmărire penală), din caracterizarea de serviciu depusă la dosar rezultând că în activitatea desfăşurată avea o bună purtare, un comportament exemplar, dând dovezi de foarte bune abilităţi şi cunoştinţe în domeniul său de activitate, respectând în totalitate regulile şi programul de la locul de muncă. Este apreciat de colegi şi de superiori, nu a fost niciodată sancţionat administrativ sau disciplinar şi nu a avut abateri de altă natură. Şi caracterizările eliberate de unităţile la care a mai lucrat inculpatul ca şofer demonstrează conduita morală, civică ireproşabilă a acestuia.

Inculpatul îşi întreţine fiica la facultate, tatăl, care este foarte bolnav şi are în sarcină acoperirea unui credit considerabil la Raffeisen Bank (filele 11, 28-35 din dosarul instanţei).

Luând în considerare toate aceste elemente, instanţa constată că fapta inculpatului, deşi prevăzută de legea penală, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, astfel că se va dispune achitarea inculpatului T.C. pentru infracţiunea „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80g/l alcool pur în sânge” prev. şi ped. de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002, în temeiul disp. art. 11 pct. 2 litera a) raportat la art. 10 litera b ?) Cod Procedură Penală , art. 18 ? Cod Penal.

În temeiul disp. art. 91 Cod Penal se va aplica inculpatului 1 000 lei amendă administrativă.

Deşi în doctrină şi practică s-a dezvoltat ideea incompatibilităţii aplicării disp. art. 18 indice 1 Cod Penal infracţiunilor de pericol, soluţia instanţei de achitare pe acest temei nu apare izolată ea regăsindu-se în decizia penală 37/20.01.2004 a Curţii de Apel Constanţa (BJ 2004, pagina 47), sentinţa penală 9/6 .01.2009 a Judecătoriei Bârlad şi chiar în practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală (decizia 1455/2009).”

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel în termenul prevăzut de art. 363 Cod procedură penală Parchetul de pe langa Judecatoria Iasi criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie.

În motivarea apelului, Parchetul de pe langa Judecatoria Iasi a sustinut ca motivele avute in vedere de instanta de fond la aprecierea pericolului social al faptei pot constitui circumstante atenuante dar nu demonstreaza lipsa pericolului social al faptei. Avand in vedere valoarea alcoolemiei, faptul ca inculpatul a condus prin mai multe sate s-a produs in mod real o stare de pericol pentru siguranta circulatiei pe drumurile publice. Totodata Parchetul de pe langa Judecatoria Iasi a criticat sentinta apelata pentru nelegalitate in contextul in care nu a fost inclus in cuantumul cheltuielilor judiciare contravaloarea analizei toxicologice a alcoolemiei.

Analizand sentinta penala apelata pe baza lucrarilor si a materialului din dosarul cauzei, tribunalul constata urmatoarele:

Fata de probatoriul aflat la dosarul instantei de fond si in dosarul de urmarire penala, respectiv rezultatul testării cu aparatul alcooltest marca Drager, procesul verbal de recoltare şi buletinul de examinare clinică coroborate cu declaratiile inculpatului, tribunalul constata ca in mod corect instanta de fond a retinut ca fapta exista si a fost savarsita de catre inculpat, insa in mod neintemeiat a apreciat ca fapta nu prezinta gradul de pericol social al unei infractiuni.

Ori in contextul in care inculpatul a condus un autovehicul pe drumurile publice, având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita prevăzută de lege, respectiv 1,45 gr%o, punand in pericol siguranta circulatiei pe drumurile publice, a condus pe un drum judetean, trecand prin mai multe sate, tribunalul apreciaza ca sunt suficiente elemente care sa configureze gradul de pericol social al unei infractiuni.

Faptul ca nu s-a produs efectiv vreun incident rutier nu poate fi interpretat ca o dovada a lipsei de pericol social al faptei cata vreme aceasta reprezinta o imprejurare independenta de vointa inculpatului, lipsita de relevanta sub aspectul pericolului social al faptei pentru care inculpatul a fost trimis in judecata. Daca s-ar fi produs si un eveniment rutier activitatea inculpatului ar fi primit o alta incadrare juridica, retinandu-se un concurs de infractiuni.

Totodata tribunalul constata ca instanta de fond a retinut ca si criteriu de stabilire a pericolului social al faptei motivatia pentru care inculpatul a savarsit fapta, respectiv ca fusese apelat de tatăl său, căruia i se făcuse rău, operat fiind în urmă cu jumătate de an de cardiopatie ischemică. Aceasta motivatie insa a fost retinuta exclusiv pe baza sustinerilor inculpatului desi la dosarul de urmarire penala se afla declaratiile fiicei inculpatului, T.I.C. si ale sotiei acestuia, T.M., in cuprinsul carora nu se face referire la o astfel de imprejurare, sustinandu-se doar ca au mers in vizita la rude iar la intoarcere au ratacit drumul. Cata vreme declaratiile inculpatului nu se coroboreaza cu restul mijloacelor de proba, potrivit art.69 C.p.p. tribunalul apreciaza ca in mod neintemeiat instanta de fond a retinut ca motivatie a savarsirii faptei o situatie personala exceptionala si implicit atingerea minima adusa valorii sociale aparate de lege.

Cat priveste datele personale ale inculpatului, tribunalul apreciaza ca acestea nu constituie un criteriu de apreciere a pericolului social al faptei, reprezentand insa imprejurari ce pot fi retinute ca si circumstante atenuante. Faptul ca inculpatul este sofer profesionist nu este un aspect in masura sa diminueze pericolul social al faptei. Cu atat mai mult, inculpatul ar fi trebuit sa demonstreze respect fata de regulile de desfasurare in siguranta a circulatiei pe drumurile publice.

In consecinta, avand in vedere că inculpatul a condus un autovehicul pe drumurile publice, având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita prevăzută de lege, respectiv 1,45 gr%o, punand in pericol siguranta circulatiei pe drumurile publice, a condus pe un drum judetean, trecand prin mai multe sate, tribunalul apreciaza ca fapta savarsita de catre inculpat nu este in mod vadit lipsita de importanta, aducand atingere minima valorilor aparate de lege, dimpotriva prezinta pericolul social al unei infractiuni.

Avand in vedere ca fapta exista, a fost savarsita de catre inculpat cu vinovatie si prezinta pericol social al unei infractiuni tribunalul va dispune condamnarea inculpatului cu retinerea insa a circumstantelor atenuante prevazute de art.74 alin.1,lit.a si c C.p raportat la persoana inculpatului, care nu are antecedente penale, are un loc de muncă stabil, la situatia sa familiala, la conduita sa ulterior savarsirii faptei si pe parcursul procesului penal cand a avut o atitudine constant sincera legat de savarsirea faptei. In consecinta tribunalul va aplica inculpatului o pedeapsa sub minimul prevazut de lege, in raport de dispozitiile art.76 alin.1,lit.d C.p.

Fata de natura infractiunii savarsite de catre inculpat, de imprejurarile savarsirii faptei, instanţa apreciază că se impune interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a -II-a b şi Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective precum şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.

Avand in vedere cauza Hirst contra Marii Britanii, in care Curtea Europeana a Drepturilor Omului a stabilit că nu este acceptabil ca un deţinut să fie decăzut din drepturile sale garantate de Convenţie (drepturi electorale) pentru simplul fapt că el se găseşte închis ca urmare a unei condamnări iar interdicţia absolută de a vota impusă tuturor deţinuţilor nu intră în marja de apreciere a statului, fiind violat art. 3 din Protocolul nr. 1 al Convenţiei, instanta apreciază că nu se impune interzicerea dreptului de a alege, ca drept democratic universal, în condiţiile în care simpla condamnare nu poate conduce la o incapacitate deplină referitoare la drepturile cetăţeneşti.

Avand in vedere datele ce tin de persoana inculpatului, aflat la primul contact cu legea penala, integrat social, avand un loc de stabil, tribunalul apreciaza că scopul pedepsei poate fi realizat si prin suspendarea conditionata a executarii pedepsei principale si acesorii.