INFRACŢIUNEA DE LUARE DE MITĂ ŞI CEA DE PRIMIRE DE FOLOASE NECUVENITE. DEOSEBIRI.


Luarea de mită este o infracţiune instantanee, care se consumă în momentul în care funcţionarul a primit, pretins, a acceptat sau nu, a respins banii, sau alte foloase necuvenite, în scopul de a nu îndeplini sau a întârzia efectuarea unui act la care era obligat potrivit îndatoririlor sale de serviciu, ori a efectuat un act contrar acestor îndatoriri, fiind lipsită de relevanţă împrejurarea dacă fapta a fost sau nu urmată de primirea folosului sau banilor pretinşi sau promişi

Atîta vreme cât infracţiunea de luare de mită se consumă în momentul acceptării de către funcţionari a promisiunii unor sume de bani sau alte foloase, în scopurile arătate mai sus, este lipsit de relevanţă faptul că banii sau foloasele promise, au fost date după efectuarea actului. Orice activitate ulterioară momentului consumării nu are nici o influenţă asupra existenţei infracţiunii sau caracterului unitar al acesteia

Ce deosebeşte infracţiunea de primire de foloase necuvenite de cea de luare de mită este împrejurarea că fapta este comisă după ce funcţionarul a îndeplinit un act în virtutea funcţiei sale şi la care era obligat în temeiul acesteia, iar pe de altă parte, infracţiunea este necesar să fie săvârşită fără să fi existat o înţelegere sau acceptare anterioară a unei promisiuni de foloase necuvenite.

Nu în ultimul rând pentru existenţa intenţiei de a primi foloase necuvenite, mai este necesară şi o cerinţă negativă respectiv, să nu fi existat vreo înţelegere sau vreun acord prealabil cu cel de la care inculpatul primeşte folosul necuvenit.

în speţă, s-a dovedit indubitabil că inculpatul a pretins şi primit de la denunţător sume de bani în scopul îndeplinirii atribuţiilor de serviciu. împrejurarea că banii au fost primiţi cu mai multe ocazii, suma pretinsă şi promisă nefiind precizată în totalitate la momentul iniţial, însă viza acelaşi scop urmărit, atât de mituitor cât şi de către cel mituit, respectiv, aceleaşi atribuţii de serviciu ale inculpatului, nu face ca infracţiunea să constituie primire de foloase necuvenit şi nu este de natură să afecteze unitatea infracţională.

DECIZIA PENALĂ NR. 51/A/12.05.2009

Deliberând reţine că Tribunalul Cluj prin sentinţa penală nr.2i7/D din 17 aprilie 2008, a condamnat pe inculpatul C.P. în temeiul art.254 al.i şi 2 C.pen. rap. la art.7 al.i din Legea 78/2000, cu aplicarea art.74 al.i lit.a şi art.76 al.i lit.c C.pen., la pedeapsa de 2 (doi) ani şi 10 (zece) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.

în baza art.76 al.3 C.pen. s-a înlăturat pedeapsa complementară privativă de drepturi.

în temeiul art.861 C.pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, pe durata termenului de încercare prev. de art. 862 C.pen., stabilit de instanţă la 5 ani şi 10 luni (2 ani şi 10 luni pedeapsa + un interval de timp de 3 ani.

în baza art.863 C.pen., pe durata termenului de încercare, condamnatului i s-au stabilit următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Cluj la datele fixate de consilierul de probaţiune, dar nu mai puţin de odată pe trimestru;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

în temeiul art.359 C.proc.pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei prev. de art.864 C.pen..

în baza art.71 al.i C.pen. s-a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, exercitarea drepturilor prev. de art.64 al.i lit.a-c C.pen..

în temeiul art.71 al.5 C.pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, s-a suspendat şi executarea pedepsei accesorii a interzicerii unor drepturi.

în temeiul art.71 al.5 C.pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, s-a suspendat şi executarea pedepsei accesorii a interzicerii unor drepturi.

în temeiul art.88 C.pen. s-a scăzut din durata pedepsei pronunţate, timpul reţinerii şi arestului preventiv începând cu data de 27.07.2007 şi până la data de 24.01.2008.

în baza art.19 din Legea nr.78/2000 s-a dispus confiscarea sumei de 10.000 euro, ce a făcut obiectul, infracţiunii de luare de mită, şi care a fost ridicată de la inculpat, în temeiul art.97 C.proc.pen., de către organele poliţiei judiciare din cadrul

D.N.A. – Serviciul Teritorial Cluj, la data de 27.07.2007.

în temeiul art. 14 al.3 lit.b rap. la art.346 al.i C.proc.pen., din art.19 Legea nr.78/2000 a fost obligat inculpatul să-i achite părţii vătămate M.P.A. suma de 3000 euro, sau echivalentul în lei, la cursul BNR din ziua plăţii efective.

în baza art.357 al.2 lit.c C.proc.pen. s-a menţinut măsura sechestrului asigurator luată asupra unor bunuri ale inculpatului C.P., prin ordonanţele din dosarul de urmărire penală, bunuri identificate conform proceselor verbale din dosarul de urmărire penală, şi anume teren arabil în suprafaţă de 0,87 ha, situat pe

raza corn. J., având o valoare de circulaţie de 20.000 euro, sechestrul fiind luat până la concurenţa sumei de 2900 euro şi suma de 328 lei, consemnată la CEC la dispoziţia instanţei, conform recipisei nr.503140/1 din data de 31.07.2007.

în temeiul art.191 al.i C.proc.pen. a fost obligat inculpatul C.P. să plătească în favoarea statului cheltuieli judiciare în sumă de 6000 lei.

în temeiul art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.d C.proc.pen. a fost achitat inculpatul P.I. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prev. de art.254 al.i rap. la art.6 din Legea 78/2000, deoarece fapta nu întruneşte elementele constitutive ale acestei infracţiuni.

S-a respins cererea de restituire de către inculpat a sumei de 1500 euro, formulată de partea vătămată M.P.A..

în baza art.357 al.2 lit.c C.proc.pen. s-a ridicat măsura sechestrului asigurator aplicată prin ordonanţa din dosarul de urmărire penală şi luată asupra unui depozit bancar, cu nr. de cont RO50BRDE130SV22882271300 deschis la Banca Română pentru Dezvoltare – Groupe Societe Generale, pe numele inculpatului P.I., pentru suma de 1500 euro.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut în fapt următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie -Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Cluj înregistrat la Tribunalul Cluj sub nr.3703/117/2007 la data de 21 august 2007 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului C.P. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prev. de art.254 alin.i şi 2 C.pen. raportat la art.7 alin.i din Legea nr.78/2000 şi punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului P.I. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prev. de art.254 alin.i C.pen. raportat la art.6 din Legea nr.78/2000.

în fapt, s-a reţinut, în esenţă, că inculpatul C.P., în calitate de primar al comunei J. şi preşedinte al Comisiei de fond funciar din această comună, în perioada noiembrie 2006 – iulie 2007 a pretins de la denunţătorul M.P.A. suma de 18.000 euro, din care a şi primit efectiv 13.000 euro, în scopul de a îndeplini un act privitor la îndatoririle sale de serviciu, şi anume, de a semna punerea în posesie pentru un teren aflat pe raza comunei J., jud.Cluj, teren în care denunţătorul avea un interes financiar.

în privinţa inculpatului P.I. s-a reţinut că, în calitate de membru al comisiei de fond funciar din comuna J., în perioada noiembrie – decembrie 2006, a pretins şi primit de la denunţătorul M.P.A., în mod direct şi prin intermediul lui M.N., suma de

1.500 euro, pentru ca în calitatea pe care o avea să procedeze la întocmirea cu precădere a actelor de punere în posesie privitor la un teren de pe raza comunei J. unde făptuitorul M.P.A. avea un interes material direct.

Inculpaţii audiaţi în faţa organelor de urmărire penală şi în faza de judecată, nu au recunoscut săvârşirea faptelor. Inculpatul C.P. a arătat că a primit efectiv suma de 10.000 euro şi a acceptat promisiunea de oferire a sumei de 15.000 euro făcută de denunţătorul M.P.A., însă numai la insistenţele acestuia, dar nu a primit niciodată suma de 3.000 euro despre care M. afirmă că i-a achitat-o în două tranşe. Inculpatul P.I. a arătat că a primit de la denunţătorul M.P.A. suma de 1.500 euro, însă remiterea acestei sume nu a avut nicio legătură cu îndeplinirea ori neîndeplinirea vreunei atribuţii de serviciu, ci i-a fost dată pentru activitatea pe care inculpatul a desfăşurat-o pentru efectuarea unor măsurători de terenuri şi pentru individualizarea unor suprafeţe de pământ pe care proprietarii doreau să le vândă.

Din probele administrate în cauză, instanţa a reţinut următoarea stare de fapt:

începând cu anul 2004 inculpatul C.P. a ocupat funcţia de primar al comunei J. în conformitate cu ordinul nr.367 din 12 iunie 2006 al Prefectului Judeţului Cluj, inculpatul ocupa şi funcţia de preşedinte a Comisie locale de fond funciar, activitate desfăşurată în conformitate cu reglementările din art.2 din H.G.890/2005 privind procedura de constituire, atribuţiile şi funcţionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, punerea în posesie a proprietarilor, a modelului şi modului de atribuire a titlurilor de proprietate. Conform ordinului prefectului judeţului Cluj nr.367 din 12 iunie 2006, din aceeaşi comisie locală de fond funciar făceau parte şi inculpatul P.I. – în calitate de inginer agronom, precum şi martora P.T., în calitate de specialist în măsurători topografice.

în cursul anului 2006 partea vătămată M.P.A. şi-a manifestat interesul pentru achiziţionarea unor terenuri pe raza comunei J. Având în vedere că acesta deţinea o fermă de intenţiona să cumpere terenuri cu destinaţie de păşune. în acest sens partea vătămată şi soţia sa au achiziţionat în septembrie 2006, mai precis în data de 12 o suprafaţă de teren de 12.400 mp. de la numitul P.I., tatăl inculpatului P.I.

în acelaşi context partea vătămată a achiziţionat şi alte terenuri de la mai mulţi însă a cedat drepturile obţinute în baza unor astfel de convenţii, ţinând seama că aceste terenuri aveau o situaţie juridică destul de complicată.

Partea vătămată era prieten cu martorul M.N., care la rândul său îl cunoştea pe viceprimarul comunei J., numitul P.I.D.. Viceprimarul comunei J. i l-a prezentat pe martorul M.N. inculpatului P.I. De la inculpat, martorul a aflat că pe raza comunei J. ar exista o suprafaţă de teren ce urma să-i fie restituită unui singur proprietar şi anume martorul L.P., teren cu destinaţie de păşune situat aproximativ în acelaşi loc în care partea vătămată achiziţionase anterior terenuri. Despre aceasta martorul M.N. l-a informat pe partea vătămată M.P.A..

Astfel, în perioada noiembrie 2006 – martie 2007, partea vătămată a încheiat promisiuni de vânzare-cumpărare de terenuri pe raza comunei J. cu numitul L.P., care urma să fie pus în posesie cu o suprafaţă destul de însemnată de teren. Prima promisiune de vânzare-cumpărare, datată 23 noiembrie 2006 a fost încheiată cu privire la o suprafaţă de teren de 45 ha situată în locul denumit „Prodaia”, în tarlaua 45, pentru preţul de 1 euro/mp.

Aşa cum reiese din declaraţiile martorului L.P., de toate demersurile legate de obţinerea actelor necesare punerii în posesie, cu finalitatea eliberării titlului de proprietate urma să se ocupa partea vătămată M.P.A..

Din declaraţiile părţii vătămate M.P.A. reiese că pentru a se asigura de urgentarea lucrărilor desfăşurate în vederea punerii în posesie a numitului L.P., la sfârşitul anului 2006 a avut o discuţie cu primarul comunei J., inculpatul C.P., în sensul că urmează ca L.P. să fie pus în posesie cu o suprafaţă de 32 ha teren pe raza comunei J.. Din aceleaşi probe rezultă că la sfârşitul lunii noiembrie 2006, ca urmare a şedinţei Comisiei locale de fond funciar, inculpatul C.P. i-a înmânat părţii vătămate procesul verbal al acelei şedinţe. Se pare că această şedinţa a avut loc, mai precis, la data de 24 noiembrie 2006. Cu acea ocazie inculpatul l-a asigurat pe partea vătămată că îl va pune în posesie pe L.P., si i-a cerut a-1 ajuta pe acesta, exprimându-se în continuare că „trebuie să trăim şi noi”.

Din cele declarate de partea vătămată rezultă că prin expresia redată mai sus, acesta a înţeles că ar fi oportun să-l „stimuleze” pe inculpat pentru a pune în practică asigurările pe care i le-a dat. în acest context, partea vătămată i-a dat inculpatului suma de 1.000 euro.

în zilele următoare partea vătămată s-a întâlnit din nou cu inculpatul, iar acesta i-a spus că sunt persoane care sunt dispuse să dea zeci de mii de euro pentru terenuri similare, sugerându-i totodată părţii vătămate că ar fi ceva probleme cu

punerea în posesie a lui L.P., deoarece terenurile pretinse de acesta se află în administrarea A.D.S. Totodată, inculpatul i-a spus părţii vătămate că va încheia un protocol cu A.D.S. cerându-i acestuia din urmă să se deplaseze la Bucureşti la sediul acestei instituţii, după care ar fi posibilă punerea în posesie a lui L.P. cu o suprafaţă de 50 ha teren. Din relatările părţii vătămate rezultă că această discuţie a avut loc cândva la începutul lunii decembrie 2006

Pentru a-i înmâna protocolul întocmit pentru A.D.S. inculpatul i-a pretins părţii vătămate suma de 2.000 euro, sumă remisă de către partea vătămată. După momentul dării şi primirii sumei în discuţie inculpatul i-a înmânat părţii vătămate protocolul şi o delegaţie de deplasare a acestuia la Bucureşti. în acelaşi timp inculpatul i-a sugerat părţii vătămate că ajungând la A.D.S. să caute o anumită persoană, al cărei nume partea vătămată nu şi l-a amintit.

Partea vătămată a făcut deplasarea la Bucureşti şi la A.D.S. s-a adresat persoanei indicate de către inculpat, iar persoana respectivă i-a spus la rândul său părţii vătămate că trebuie să revină la Cluj unde să-l caute pe un anume M.Partea vătămată s-a conformat, iar M. i-ar fi spus să se ducă la primar, deoarece acesta ştie ce are de făcut.

La începutul anului 2007, după sărbătorile de iarnă, în comună a început să circule zvonuri legate de intenţia Companiei „N.” de a investi acolo. în acest context, inculpatul, i-a spus părţii vătămate că preţurile terenurilor cresc, că vin oameni chiar de la Bucureşti care le cumpără pe zeci de mii de euro. în aceeaşi perioadă inculpatul l-a anunţat pe partea vătămată că nu-1 poate pune în posesie pe L. decât cu o suprafaţă de 26 ha., dar partea vătămată a fost de acord şi cu punerea în posesie pentru suprafaţa amintită. Cu aceeaşi ocazie, inculpatul, i-a sugerat să se gândească la o altă sumă, iar după ceva timp i-a spus părţii vătămate că numai cu 17 ha va putea pune în posesie pe L.P.. Şi această variantă a fost acceptată de către partea vătămată.

Cu toate asigurările ce i-au fost date, partea vătămată a constatat că s-a tergiversat punerea în posesie a lui L.P.. Din declaraţiile părţii vătămate rezultă că şi martorul L.P. a constatat personal această situaţie şi a făcut o plângere la Prefectura Cluj, ceea ce a declanşat un control la Primăria J. cu privire la punerea în posesia a numitului L.. Partea vătămată mai arată că după acest control inculpatul C.P. s-ar fi exprimat de maniera că „oricâte controale vor fi, tot nu-i va da terenul lui L.”.

în acest context partea vătămată a formulat un denunţ la D.N.A.- Serviciul Teritorial Cluj. După formularea denunţului partea vătămată împreună cu martorul M.N. s-a întâlnit cu inculpatul P.I., la un local din Cluj-Napoca, unde inculpatul P.1.1-a contactat pe inculpatul C.P., şi a intermediat o întâlnire între acesta şi partea vătămată.

Personal partea vătămată a stabilit cu inculpatul C.P. să se întâlnească a doua zi la restaurantul „K.”. Cu ocazia acestei întâlniri inculpatul C.P. i-a pretins părţii vătămate pentru punerea în posesie a lui L.P., suma de 15.000 euro, din care 10.000 euro urma să primească atunci, iar restul după punerea în posesie a lui L.P., ce urma să aibă loc în lunea următoare.

Partea vătămată s-a dus acasă pentru a face rost de suma de 10.000 euro iar cu banii respectiv s-a deplasat la D.N.A. unde au fost marcaţi. După acest moment, telefonic, partea vătămată şi inculpatul C.P. au stabilit să se întâlnească în jurul orei

19,00, la o benzinărie de la intrarea în com. J., şi prezentându-se la întâlnire a constatat că în parcare, întâmplător, se afla o maşină a poliţiei ce efectua controale radar. Partea vătămată l-a întrebat pe inculpat dacă poate să-i dea banii, iar el a răspuns că nu e nicio problemă zicând „dă-i încoace”- cei 10.000 euro se aflau într-o pungă pe care i-a dat inculpatului.

După aceea au organele judiciare.

Relativ la declaraţia părţii vătămate, inculpatul C.P. a arătat că îl cunoaşte pe M.A. din anul 2006, fiind cunoscut în J. ca ciobanul din Savadisla. Primul contact cu acesta l-a avut în decembrie 2006, când s-au întâlnit pe coridorul primăriei, şi partea vătămată i-a spus inculpatului că vine de la Camera Agricola. Fără să fi discutat ceva cu acesta despre un protocol între primărie si A.D.S., partea vătămată i-a spus inculpatului că urmează să plece la Bucureşti, şi s-a oferit să ducă la A.D.S. protocolul respectiv, totodată afirmând că are ceva cunoştinţe la această instituţie, şi spunându-i că duce nişte bani la cineva. Ulterior inculpatul a aflat că despre existenţa protocolului respectiv partea vătămată ştia de la P.T., care de altfel a întocmit acel protocol. Deoarece înainte de acest moment inculpatul C.P., în calitatea sa de primar al comunei J., trimisese către această agenţie un protocol prin poştă, fără să primească vreun răspuns, şi s-a gândit să dea curs cererii lui M., astfel a pus protocolul într-un plic sigilat, pe care i l-a înmânat lui M.A. Totodată secretara primăriei a întocmit o delegaţie pentru acesta, delegaţie pe care inculpatul C. a semnat-o. Inculpatul a mai arătat că şi plicul sigilat cu protocolul i-a fost înmânat lui M. tot de către secretară, la dispoziţia primarului.

Ulterior acelui moment, inculpatul nu l-a mai văzut pe partea vătămată M. până în primăvara lui 2007. Acesta nu a mai dat nici un semn de viata, cu toate că inculpatul l-a sesizat în scris, pentru a-i restitui protocolul. A sesizat şi verbal organele de politie în legătură cu acestă problemă.

După aceea partea vătămată M.A. a apărut la o şedinţă a consiliului local, încercând să-i determine pe consilieri să-i vândă 5 hectare de teren. După dezbateri aprinse cererea a fost respinsă. După această întâlnire inculpatul nu l-a mai văzut pe M. până în 27 iulie 2007.

A mai precizat inculpatul că în noiembrie 2006, într-o şedinţă a comisiei de fond funciar s-a hotărât restituirea către L.P., a unei suprafeţe de 45 hectare teren, pe diferite amplasamente, din care 32 hectare în locaţia Prodaia.

Discutând cu topometrista P.T., aceasta a afirmat că exista o rezervă de 32 hectare in Prodaia, astfel încât este posibilă restituirea către L. a suprafeţelor amintite, în acel amplasament.

Inculpatul a arătat că nu este real că i-ar fi remis părţii vătămate procesul verbal al acelei şedinţe, iar ulterior a aflat că P.T. este cea care i-ar fi dat documentul respectiv.

Mai precizează că L.P. trebuia să primească o suprafaţă mai mare de teren, dar nu exista rezervă pentru aceasta şi într-un asemenea context s-a luat hotărârea încheierii Protocolului dintre primărie şi A.D.S. De altfel mai existau încă 11 persoane care aveau cereri, şi erau trecute alături de L. în protocolul întocmit.

Inculpatul a mai arătat în declaraţia sa că a aflat că partea vătămată avea o relaţie strânsă cu martora P.T., participând la diferite chefuri împreună, după activităţile de măsurare a terenurilor, efectuate de topometristă, şi la care participa şi partea vătămată.

în data de 26 iulie 2007 inculpatul C.P. a fost sunat de inculpatul P. probabil la iniţiativa lui M.A., spunându-i că acesta din urmă vroia să vorbească cu el. A mai precizat că nu a avut nici o discuţie cu inculpatul P.I. referitoare la activităţile părţii vătămate desfăşurate în legătură cu punerea în posesie a lui L.P..

Spunându-i-se că partea vătămată ar dori să vorbească cu el, inculpatul s-a gândit că acesta doreşte să înapoieze protocolul pe care îl avea. Inculpatul a mai arătat că între timp s-a hotărât punerea în posesie al Iul L.P. pentru diferenţa de 17 hectare, care s-a stabilit să fie amplasată în locul denumit „La Pâraie”, deoarece nu era posibilă restituirea în Prodaia. Despre acest aspect a fost anunţat numitul Senaşi Ioan, mandatarul lui L.P.. Ca urmare a discuţiei telefonice purtate în 26 iulie 2007

cu partea vătămată, inculpatul C.P. a stabilit să se întâlnească cu partea vătămată a doua zi, la Restaurantul K.

în discuţiile avute în cea de-a doua zi cu partea vătămată, acesta i-a cerut inculpatului să urgenteze punerea în gosesie al lui L., partea vătămată oferindu-i pentru acest „serviciu” sume de bani. în declaraţia dată în faţa instanţei, inculpatul C.P. a arătat că, practic nu ştie pentru ce îi erau oferite acele sume, atâta timp cât L. a fost deja pus în posesie.

In cursul aceleiaşi discuţii partea vătămată i-a spus că i-a dat şi inculpatului P.I. diferite sume de bani, aspect despre care inculpatul a accentuat că nu ştie nimic. A susţinut că, dimpotrivă, ştie că familia inculpatului P.I. a încheiat cu partea vătămata o promisiune de vânzare cumpărare, sens în care inculpatul P. trebuia să primească preţul terenului, si uneori chiar şi-a manifestat supărarea faţă de partea vătămată, deoarece nu plăteşte preţul la timp.

Inculpatul a arătat că partea vătămată a susţinut că i-a remis 3 mii de euro, în timp ce se aflau în biroul său din primărie, însă partea vătămată nu a fost niciodată în biroul inculpatului, deoarece acolo intrau numai persoanele înscrise în audienţă, sau alte persoane, cu permisiunea prealabilă a secretarei. Aceste lucruri erau cunoscute, practic, de către toţi funcţionarii din primărie.

Revenind la discuţia purtată la data de 27 iulie 2007, inculpatul C.P. a arătat că partea vătămată, promiţându-i sume de bani, l-a întrebat dacă „îi bine ? ”, cu referire la o anumită sumă, vorbind despre 25, 20 apoi 15, fără referire la monedă sau alte cuantificări.

în cele din urmă inculpatul C.P. a acceptat promisiunea cu privire la suma de 15. Această discuţie s-a purtat în jurul orelor 14,00. Cei doi au stabilit de comun acord să se reîntâlnească în jurul orelor 7 seara, iar când s-au reîntâlnit, partea vătămată l-a chemat pe inculpat în maşina lui, şi i-a pus în buzunarul de la pantaloni o pungă de nailon. După ce a coborât din maşina acestuia, inculpatul C.P. a fost abordat de organele de urmărire penală, şi a constatat că în punga respectivă erau 10 mii de euro.

Totodată cu ocazia întâlnirii de la ora 19,00, partea vătămată i-a spus inculpatului că „aici sunt 10, iar 5 îţi aduc după”.

Inculpatul a bănuit că prin acel „după”, însemna momentul la care L. ar fi fost pus în posesie prin întocmirea procesului verbal corespunzător.

Inculpatul, în declaraţia sa, a mai precizat că ulterior a aflat că de fapt M. Adrian nu a cumpărat personal terenul din J., în antecontractele încheiate apăreau numele altor persoane, el fiind, de fapt, intermediarul.

în aceeaşi declaraţie inculpatul a susţinut că nu s-a vorbit despre vreo monedă când s-a făcut referire la sumele de bani, şi, personal, acesta nu s-a gândit la dolari sau euro.

Revenind la protocolul încheiat între Primăria J. şi A.D.S., martora A.M., secretara Primăriei J. a arătat că la iniţiativa Comisiei Locale de Fond Funciar s-a întocmit o documentaţie şi un protocol pentru a obţine din suprafaţa deţinută de A.D.S., 222 ha teren, în vederea soluţionării unor cereri de restituire a unor suprafeţe de teren. Aceasta se întâmpla pe la începutul lunii decembrie 2006. Martora îşi aminteşte că a fost chemată în biroul inculpatului C. ca să întocmească documentaţia şi protocolul aferent, spunându-i-se că partea vătămată va merge la A.D.S. Totodată martora a întocmit şi o delegaţie şi un ordin de deplasare, pentru partea vătămată. Până la acea dată martora nu l-a cunoscut pe partea vătămată. întrucât actele remise părţii vătămate nu au fost restituite, pe la începutul lunii aprilie 2007, martora a adresat părţii vătămate o scrisoare recomandată, prin care solicita restituirea actelor

în original, sau o copie de pe adresa care dovedea că au fost depuse la A.D.S. S-a întors recipisa de primire a recomandatei, dar actele nu au fost restituite.

In declaraţiile date martora a mai arătat că nu cunoaşte nimic în legătură cu pretinderea sau primirea unei sume de bani pentru rezolvarea unor atribuţii de către inculpatul C..

In contextul deplasării părţii vătămate la A.D.S. martora a relatat că nu-şi aminteşte ca altădată să fi fost delegată vreo persoană din afara Primăriei pentru rezolvarea problemelor acestei instituţii şi nu-şi explică de ce la momentul respectiv s-a procedat altfel. Martora mai arată că biroul său este situat alături de cel al inculpatului C., în antecameră fiind plasate birourile de lucru ale numiţilor A.M., S.I. şi R.S.

Ocazia relatată mai sus, cea a întocmirii delegaţiei şi ordinului de deplasare pentru partea vătămată, a fost singura în care martora l-a văzut pe partea vătămată intrând în biroul inculpatului. A mai arătat că l-a mai văzut pe partea vătămată o dată la o şedinţă de Consiliu, la care au participat toţi consilierii şi viceprimarul. Martorei i s-a explicat de către inculpat că partea vătămată se deplasează la Bucureşti pentru a se evita cheltuieli suplimentare cu delegarea personalului şi pentru a se rezolva problemele de fond funciar.

în declaraţia susţinută, martora a aratat că lucrează în Primăria J. de la 1 februarie 2001, iar o perioadă de 4 ani a fost colegă de birou cu inculpatul C., la vremea respectivă acesta îndeplinea funcţia de viceprimar. în toată acea perioadă martora nu a auzit ca cineva să se plângă că inculpatul ar fi pretins bani pentru îndeplinirea ori neîndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu. Personal martora l-a perceput pe inculpatul C. ca pe un om cinstit. Protocolul întocmit între Primăria J. şi A.D.S. viza mai multe persoane care aveau cereri pentru reconstituirea dreptului de proprietate, nu numai pe L.P. Martora a auzit că în cursul anului 2006, partea vătămată ar fi cumpărat terenuri în J., dar concret, nu ştie nimic. A auzit de asemenea ceva discuţii în sensul că L.P. ar fi vândut, sau ar vrea să vândă terenuri, discuţii ce au avut loc în anul 2007.

Procesele verbale ale şedinţelor Comisiei Locale de Fond Funciar sunt publice, în sensul că erau afişate. în legătură cu protocolul dus la Bucureşti de către partea vătămată, acesta nu a fost afişat, dar era şi acesta un act public, cuprinzând un tabel cu proprietarii, suprafeţele pretinse şi amplasamentele terenurilor asupra cărora urma să se facă reconstituirea dreptului de proprietate.

Raportat la procesele verbale de constatare a flagrantului, de consemnare a seriilor celor 20 de bancnote ce formau suma de 10.000 euro şi de marcare cu substanţă fluorescentă, procesele verbale de redare a înregistrărilor ambientale şi a convorbirilor telefonice, planşele foto, instanţa apreciază că primirea sumei de

10.000 euro de către inculpatul C.P. la data de 27 iulie 2007, se situează înafara oricărui echivoc.

în legătură cu pretinderea sumei de 15.000 euro la aceeaşi dată de 27 iulie 2007, analizând procesele verbale de redare a convorbirilor ambientale purtate de partea vătămată şi inculpatul C.P., rezultă că acesta din urmă a avansat cifra 15, în contextul în care partea vătămată i-a spus inculpatului că 20-30.000 nu are de unde „că îi mult”. A vândut ceva miei şi are „25-26.000 euro” dar cu o seară înainte i-a spus lui P. (referindu-se la inculpatul P.I.), să nu-i ceară 20-30.000, că nu are de unde.

Prin urmare contextul în care inculpatul a avansat cifra 15 sugerează în mod elocvent că era vorba de mii de euro. Concluzionând rezultă aşadar că în cauză există şi acţiunea de pretindere a sumei de 15.000 euro. Este real că din procesul verbal de redare a convorbirilor ambientale purtate de partea vătămată şi inculpatul C.P.

rezultă că acţiunea de pretindere s-a desfăşurat într-un mod „timid”, inculpatul încercând mai mult să sugereze aceasta, decât să o spună în mod deschis, însă acest lucru s-a datorat, faptului că inculpatul conştientiza caracterul ilicit al discuţiilor purtate. în aceeaşi ordine de idei, este evident că inculpatul era conştient că săvârşeşte o faptă ilicită, din aceleaşi procese verbale de redare a convorbirilor ambientale rezultând că în repetate rânduri i-a atras atenţia părţii vătămate să nu spună altor persoane despre înţelegerea lor, cu referire în mod expres la inculpatul P.I. şi viceprimaral P.I.D..

S-a invocat de către apărare că la momentul pretinderii şi primirii sumei de

10.000 euro inculpatul a acţionat în lipsa discernământului întrucât a fost supus unei presiuni puternice astfel încât acceptarea primirii acelei sume de bani a fost viciată. Instanţa urmează să înlăture această apărare întrucât inculpatul a acţionat perfect conştient de caracterul situat înafara legii a discuţiilor purtate cu partea vătămată, aspecte ce reies din cele mai sus consemnate, iar pe de altă parte inculpatul singur a fost cel care a avansat o anumită sumă de bani în contextul în care era vorba despre îndeplinirea unor atribuţii de serviciu.

Legat de înlăturarea apărării de mai sus s-a menţionat declaraţia martorului C.V., care, răspunzând la întrebarea formulată de apărătorul inculpatului C.P., dacă inculpatul părea extrem de stresat de problemele cu care se confrunta în calitate de primar în vara anului 2007, a arătat în mod clar că nu părea să fie stresat de asemenea probleme, cel puţin nu într-un mod manifest, perceput de alte persoane. Nu în ultimul rând este relevantă propria declaraţie a inculpatului dată în faţa instanţei de judecată care susţine că „am acceptat promisiunea lui M. la insistenţele acestuia, şi apoi este de notorietate că banul te poate duce şi la rele, şi într-un final am acceptat poate involuntar”. Chiar dacă inculpatul a perceput activitatea sa doar ca pe o acceptare de primire de foloase, în condiţiile în care apreciem că este dovedită însuşi pretinderea de astfel de foloase, este clar că inculpatul nu a rezistat tentaţiei de a respinge promisiunile, ba mai mult a pretins şi primit apoi o sumă de bani, relativ importantă, pentru îndeplinirea unor atribuţii de serviciu.

Mai rămâne în discuţie primirea anterioară, în cursul lunilor noiembrie -decembrie 2006 a sumei de 3.000 euro. Inculpatul a negat în mod constant primirea acestei sume de bani, oferită în două tranşe, de câte 1.000 şi respectiv 2.000 euro.

Din declaraţiile martorilor A.M., P.T., C.V., M.A., S.M. şi L.P. rezultă că nu cunosc nimic, direct sau indirect despre primirea ori pretinderea unor sume de bani de către inculpatul C.P. de la partea vătămată ori de la alte persoane. O altă problemă ce se ridică legat de primirea sumei de 3.000 euro este cea a momentelor şi locurilor în care sumele ce compun rezultanta de 3.000 euro au fost remise de către partea vătămată inculpatului.

Astfel din declaraţia părţii vătămate M.P.A. rezultă că suma de 1.000 euro i-a fost remisă inculpatului la sfârşitul lunii noiembrie 2006, în biroul inculpatului C.P.. Cea de a doua tranşe de 2.000 euro i-a fost remisă inculpatului, în cursul lunii decembrie 2006 în momentul în care partea vătămată a primit de la inculpat protocolul către A.D.S., delegaţia şi ordinul de deplasare la Bucureşti. Remiterea a avut loc tot în biroul inculpatului.

Inculpatul C.P. s-a apărat susţinând că partea vătămată nu a fost niciodată în biroul său, aspect ce poate fi confirmat de către martorul M.A., care cunoaşte procedura în care o anume persoană poate intra în biroul primarului.

Audiat de către instanţă, martorul MA a declarat că lucrează în Primăria J. din octombrie 1999 şi ocupă un birou împreună cu alte două colege, birou care este practic anticamera biroului primarului şi secretarului. Pe partea vătămată, l-a văzut o singură dată în incinta primăriei în anul 2006, când a venit să ia un protocol pe care martorul personal 1-

a redactat. Nu l-a văzut pe partea vătămată să intre în biroul inculpatului C. cu vreo altă ocazie.

Martorul a mai relatat că în timpul în care a lucrat în Primăria J. şi inculpatul a ocupat postul de primar, nu a auzit niciodată ca acesta să fi pretins ceva pentru a-şi îndeplini sarcinile de serviciu. Dimpotrivă, situaţia în care se află în prezent, şi anume cercetat într-un dosar penal, a fost un şoc pentru colegii săi, deoarece toţi îl cunoşteau ca pe un om corect.

Martorul a susţinut că persoanele străine de primărie nu trebuie să i se adreseze ca să intre în biroul primarului. Există o persoană, funcţionară pe nume S.M. care face muncă de secretariat şi ţine evidenţa persoanelor care vin în audienţă la primar. Nu toate persoanele care intră în biroul primarului sunt trecute în registrul de audienţe, ci doar cele care sunt programate în acest scop. Există posibilitatea ca o persoană să intre în biroul primarului, fără ca martorul să observe, absorbit de sa. Persoanele care intra în biroul primarului sunt anunţate acestuia de către d-na S.M..

Din declaraţia acestui martor a rezultat necesitatea audierii martorei S.M.. Martora amintită a arătat, că îndeplineşte funcţia de referent în cadrul Primăriei J. iar biroul său este amplasat în anticamera biroului primarului şi a secretarului comunei. Vinerea de la 8 la 10 primarul ţine audienţe, iar registrul de audienţe este ţinut de către martoră. După ce se sfârşeşte programul de audienţe martora se duce în biroul primarului, respectiv a inculpatului C.P. pentru a trece în registru persoanele ce au fost în audienţă şi problemele ridicate. Martora a relatat că şi doamna secretar, şi anume martora A.M., ţine audienţe pe linia atribuţiilor sale de serviciu, însă aceasta îşi notează singură în registrul de audienţe persoanele ce s-au prezentat. Cu viceprimarul comunei, care de asemenea ţine audienţe, martora procedează ca şi în cazul primarului.

în declaraţia dată în faţa instanţei martora a mai arătat că nu are atribuţii de a introduce în biroul primarului persoanele ce doresc să discute cu acesta. în eventualitatea în care o persoană doreşte să intre la primar, însă primarul este ocupat, martora anunţă persoana respectivă despre această situaţie şi în final când poate să intre îi comunică acest lucru. Nu are atribuţii de a introduce în biroul primarului persoanele ce doresc să discute cu acesta.

S-a mai arătat că este posibil ca o persoană să intre în biroul primarului fără ca martora să ştie acest lucru, fie că este ieşită din birou cu diverse probleme, fie că este în birou dar este ocupată cu atribuţiile sale.

Martora a susţinut că este angajată la Primăria J. din februarie 2007 şi după angajarea sa nu îşi aminteşte ca partea vătămată prezentă în instanţă la data audierii martorei să fi fost la primărie.

în biroul în care lucrează martora, mai este o persoană, R.S., care îşi desfăşoară activitatea pe probleme de asistenţă socială. Martora şi-a exprimat părerea că nu crede că este posibil ca o persoană să intre în biroul primarului fără ca cineva să o observe. Biroul doamnei R.S. este amplasat lângă uşa biroului primarului.

Prin urmare, declaraţia părţii vătămate că a dat inculpatului suma de 3.000 euro, în două ocazii diferite, plasate în timp în lunile noiembrie – decembrie 2006, nu este susţinută de declaraţiile martorilor mai sus amintiţi, însă nici nu este exclusă o asemenea posibilitate.

Martorul M.N., prieten cu partea vătămată, a fost la rândul său audiat atât de către organele de urmărire penală, cât şi de către instanţa de judecată, şi a arătat că are cunoştinţă că partea vătămată a cumpărat un teren, martorul semnând convenţia de vânzare-cumpărare la rubrica „martor”. Pentru obţinerea titlului de proprietate cu privire la terenul cumpărat de partea vătămată, acesta i-a dat inculpatului C.

3000 euro în 2 tranşe, întâi 1.000, apoi 2.000 euro. Acest aspect martorul îl cunoaşte din relatările părţii vătămate.

Personal martorul nu l-a auzit pe inculpatul C. să fi pretins sau să fi discutat despre vreo sumă de bani, insistând că tot ce ştie despre aceste aspecte, ştie de la partea vătămată.

Acelaşi martor nu confirmă declaraţia părţii vătămate în sensul că la data la care i-a dat inculpatului C.P. suma de 2.000 euro l-a însoţit pe partea vătămată până în anticamera biroului primarului, susţinând că nu-şi mai aminteşte dacă l-a însoţit pe partea vătămată cu acea ocazie.

Instanţa a reţinut însă că aceste sume de bani au fost remise de către partea vătămată inculpatului, aspectul rezultând din declaraţia părţii vătămate, din declaraţia circumstanţială a martorului M.N., care cunoaşte aceste aspecte indirect, din spusele părţii vătămate, din notele de redare a convorbirii ambientale purtate de părţi la 27 iulie 2007. în cadrul acestor discuţii partea vătămată în mai multe rânduri a afirmat că i-a dat inculpatului suma de 3.000 euro, aspect pe care inculpatul nu l-a contestat. Este evident din însăşi declaraţia inculpatului că partea vătămată era un cunoscut în mediul funcţionarilor din cadrul Primăriei J., acesta având relaţii destul de strânse cu mai mulţi funcţionari, fiind frecvent văzut în primărie, sau în zona primăriei, aşa cum rezultă şi din procesul verbal de redare a convorbirii ambientale dintre partea vătămată, martorul M.N. şi inculpatul P.I. în cadrul discuţiilor purtate între persoanele mai sus amintite, la un moment dat partea vătămată îşi exprimă mirarea că inculpatul C.P. nu i-a spus inculpatului P.I. că a luat de la el suma de

3.000 euro. Inculpatul P.I. îi lămureşte părţii vătămate surprinderea, susţinând: „pe onoarea mea, pe cuvântul meu de onoare, mi-o zis că o luat ceva, dar crezi că îmi spune mie tot. Sau eu îi spun lui tot”.

Sintetizând, raportat la toate probele mai sus reţinute instanţa a apreciat că inculpatul a comis infracţiunea de luare de mită prev. de art.254 alin.i şi 2 din C.pen. rap. la art.7 alin.i din Legea 78/2000. Ca şi în actul de sesizare instanţa a reţinut caracterul unitar al infracţiunii deduse judecăţii pentru că, în reglementarea dată de legiuitor infracţiunii cercetate s-au pus pe acelaşi plan activităţi ce constituie un început de cu altele ce echivalează cu forma consumată a infracţiunii. Astfel, nu are relevanţă în ce fel se consumă activitatea infracţională, prin care din acţiunile alternative ce intră în conţinutul acestei fapte penale, fie că este vorba de pretindere ori primire, acceptare de promisiuni ori nerespingere a unor astfel de promisiuni. Sumele ce au fost primite de către inculpat ori pretinse de către acesta s-au vehiculat în subsumarea aceluiaşi scop, aceleaşi finalităţi de obţinere a titlului de proprietate asupra unui teren situat pe raza comunei J., în care partea vătămată avea un interes financiar.

Este legală şi încadrarea juridică prin raportare la art.7 alin.i din Legea 78/2000, atâta timp cât prin lege inculpatul, în calitatea pe care o avea de primar al unei comune avea atribuţii de constatare ori de sancţionare a contravenţiilor, chiar dacă în concret activitatea de luare de mită nu s-a desfăşurat în raport de aceste atribuţii.

La individualizarea sancţiunii aplicabile inculpatului instanţa a ţinut seama de criteriile prev. de art.72 C.pen., luând în considerare limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială a Codului penal pentru infracţiunea dedusă judecăţii, prin raportare la legea specială, gradul de pericol social al faptei săvârşite concretizat în modul concret în care acesta a comis activitatea cercetată folosindu-se de calitatea sa de reprezentant al unei instituţii publice, condiţionând îndeplinirea unei atribuţii de serviciu, de primirea unei sume de bani. Prin activitatea desfăşurată, inculpatul a produs o urmare de pericol ce rezidă în demolarea încrederii comunităţii locale, pe

care aceasta a pus-o în inculpat ca ales al său pentru reprezentarea intereselor majore ale cetăţenilor şi gospodărirea comunei într-un mod onorabil. în cadrul aceluiaşi proces de individualizare judiciară a pedepsei instanţa va ţine seama şi de persoana inculpatului, un om cu o etate relativ înaintată, care se află la prima confruntare cu legea penală şi a avut un istoric politic fără pată până la momentul începerii acestei activităţi infracţionale. Din declaraţiile mai multor martori audiaţi în cauză, instanţa reţine că inculpatul era cunoscut ca un om onest, fără vocaţie de corupt, şi a fost investit cu încrederea comunităţii în mai multe rânduri, ocupând pe rând funcţia de viceprimar şi apoi primar al aceleiaşi comune, în două rânduri. Susţinerea de care se bucură şi în prezent în rândul comunităţii din care face parte evidenţiată şi de scripte, conduc la concluzia că anterior comiterii faptei inculpatul a avut o conduită bună, în societate, în general şi în familie, în special, ceea ce reprezintă o circumstanţă de atenuare a răspunderii penale în sensul art.74 alin.i lit.a C.pen..

Drept consecinţă, instanţa, a dat acestei circumstanţe efectul dictat de disp. art.76 alin.i lit.c C.pen., a coborît pedeapsa sub limita minimă impusă de art.254 alin.2 C.pen. rap. la art.7 alin.i din Legea 78/2000. Pedeapsa a fost coborâtă până la 2 ani şi 10 luni închisoare.

Avându-se în vedere că au fost reţinute circumstanţe atenuante în favoarea inculpatului, în baza art.76 alin.3 C.pen. instanţa a înlăturat pedeapsa complementară privativă de drepturi.

în legătură cu modalitatea de executare a acestei sancţiuni, instanţa a apreciat că sunt îndeplinite în cauză toate condiţiile impuse de art.861 C.pen., atât cele referitoare la cuantumul pedepsei aplicate, antecedenţa penală a inculpatului cât şi la atitudinile inculpatului, dictate de modelul său comportamental de a realiza că pronunţarea unei condamnări faţă de sine şi aplicarea unei pedepse constituie un avertisment suficient pentru reeducarea sa, nefiind necesară executarea unei pedepse în regim de detenţie.

Drept consecinţă, în temeiul art.861 C.pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, pe durata termenului de încercare prev. de art.86 ind.2 C.pen., stabilit de instanţă la 5 ani şi 10 luni. Acest termen de încercare se compune din pedeapsa aplicată de 2 ani şi 10 luni, la care se adaugă un interval de timp de 3 ani, stabilit de instanţă în funcţie de gravitatea faptei dedusă judecăţii şi de persoana inculpatului.

în baza art.86 ind.3 C.pen., pe durata termenului de încercare, condamnatul va trebui să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Cluj la datele fixate de consilierul de probaţiune, dar nu mai puţin de o dată pe trimestru;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existentă.

în temeiul art.359 C.proc.pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra cazurilor de

revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei prev. de art.86 ind.4 Cod Penai.

în baza art.71 al.i C.pen. s-a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, exercitarea drepturilor prev. de art.64 al.i lit.a-c C.pen., apreciind că în raport de fapta comisă, calitatea pe care inculpatul o avea la data comiterii faptei şi în raport de care a fost comisă fapta, se impune interzicerea exercitării tuturor acestor drepturi.

Prin ordonanţa din 27 iulie 2007 a D.N.A. – Serviciul Teritorial Cluj, inculpatul C.P. a fost reţinut pentru un termen de 24 ore începând cu ora 23,45. Ulterior a fost pusă în mişcare acţiunea penală faţă de inculpat, iar prin încheierea penală nr.80/C/28.07.2007 a Tribunalului Cluj s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului C.P., pentru un termen de 29 de zile, cu începere din 28 iulie 2007 şi până la data de 25 august 2007. în temeiul art.88 C.pen. s-a scăzut din durata pedepsei pronunţate, timpul reţinerii şi arestului preventiv începând cu data de 27.07.2007 şi până la data de 24.01.2008, când inculpatul a fost pus în libertate ca urmare a deciziei penale nr.60/R/2008 a Curţii de Apel Cluj.

Potrivit procesului verbal de constatare a infracţiunii flagrante, în baza art. 97 C.proc.pen., în vederea continuării cercetărilor, valorile menţionate în acel proces verbal, adică suma de 10.000 euro în 20 bancnote a câte 500 euro, a fost ridicată de către organele de urmărire penală. în conformitate cu art.19 din Legea 78/2000, în cazul săvârşirii infracţiunilor din Cap.III a legii menţionate, banii, valorile sau orice alte bunuri care au fost date pentru comiterea infracţiunilor, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate şi în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia, se confiscă. întrucât partea vătămată nu a formulat pretenţii în raport de suma de

10.000 euro, aşa cum rezultă din declaraţiile sale, în baza textului de lege mai sus amintit, instanţa a dispus confiscarea sumei de 10.000 euro, ce a făcut obiectul infracţiunii de luare de mită, şi care a fost ridicată de la inculpat, în temeiul art.97 C.proc.pen., de către organele poliţiei judiciare din cadrul D.N.A. – Serviciul Teritorial Cluj, la data de 27.07.2007.

Aşa cum s-a arătat mai sus, partea vătămată s-a constituit partea civilă cu suma de 6.000 euro, din care 3.000 euro reprezentând suma dată inculpatului C.P. în perioada noiembrie – decembrie 2006 şi câte 1.500 euro date inculpatului P.I. şi făptuitoarei P.T.

Ţinând seama că în cauză sunt îndeplinite toate condiţiile necesare angajării răspunderii civile delictuale, conform art.998 Cod civil, existenţa faptei ilicite, existenţa prejudiciului, probată fiind şi întinderea acestuia, conform mijloacelor de probă arătate în amănunt la descrierea stării de fapt, existenţa raportului de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu şi vinovăţia inculpatului, în temeiul art.14 al.3 lit.b rap. la art.346 al.i C.proc.pen., la art.19 Legea nr.78/2000 şi la art.998 Cod civil, instanţa a obligat inculpatul să-i plătească părţii vătămate M.P.A. suma de 3000 euro, sau echivalentul în lei, la cursul BNR din ziua plăţii efective.

Prin ordonanţa din 1 august 2007 emisă de D.N.A.- Serviciul Teritorial Cluj s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra imobilului constând în 2,57 ha teren arabil, situat pe raza comunei J., aparţinând inculpatului C.P., de asemenea, prin ordonanţa din 30 iulie 2007, aceleaşi organe de urmărire penală au dispus aplicarea unui sechestru asigurator asupra sumei de 328 lei ridicată de la inculpat la data de 27 iulie 2007. Cele două acte procesuale mai sus amintite au fost puse în aplicare prin procesele verbale de aplicare a sechestrului.

în baza art.357 ai.2 lit.c C.proc.pen. s-a mentinut măsura sechestrului asigurator luată asupra unor bunuri ale inculpatului C.P., prin ordonanţele mai sus amintite, bunuri identificate conform proceselor verbale mai înainte indicate, şi anume teren arabil în suprafaţă de 0,87 ha, situat pe raza corn. J., având o valoare de circulaţie de 20.000 euro, sechestrul fiind luat până la concurenţa sumei de 2900 euro şi suma de 328 lei, consemnată la CEC la dispoziţia instanţei, conform recipisei nr.503140/1 din data de 31.07.2007.

în temeiul art.191 alin.i C.proc.pen. a fost obligat inculpatul să plătească în favoarea statului cheltuieli judiciare în sumă de 6.000 lei.

II. Referitor la fapta dedusă judecăţii şi pentru care este cercetat inculpatul P.I. instanţa a reţinut, conform declaraţiilor inculpatului, că în perioada în care se presupune că a comis fapta pentru care este cercetat avea calitatea de inginer agronom în cadrul Primăriei J. fiind de asemenea membru al Comisiei locale de fond funciar.

L-a cunoscut iniţial pe martorul M.N., fiindu-i prezentat de către viceprimarul P.I.D.. Martorul amintit intenţiona să cumpere, împreună cu o agenţie imobiliară o suprafaţă de circa 80 hectare de teren, suprafaţă aflată pe un deal, la distanta de 2-3 km de sat, cu destinaţia de fânaţ, şi nelucrat de cetăţeni de ani de zile. Fiind localnic, şi cunoscându-i pe cetăţenii din J., martorul M.N. i-a cerut inculpatului ajutorul,spunându-i că dacă reuşeşte să cumpere acea suprafaţă de 80 hectare, va plăti pentru terenul înscris în titlul de proprietate al părinţilor inculpatului, un preţ mai mare. M.N., împreună cu agenţia respectivă şi mai mulţi cetăţeni, care şi-au manifestat disponibilitatea de a vinde terenul, au stabilit de comun acord preţul unui mp. la un euro. Toate acestea se întâmplau în primăvara lui 2006.

Ulterior acestui moment au apărut probleme, în sensul că cetăţenii care doreau să vândă nu ştiau unde este amplasat terenul deţinut, şi care sunt vecinătăţile, astfel că veneau la inculpat acasă să-l întrebe ce e de făcut. Părinţii inculpatului au vândut de asemenea un teren asupra căruia li s-a reconstituit dreptul de proprietate, în baza legii fondului funciar, fiind printre primii care au procedat de această manieră, prin aceasta dând un exemplu şi altor concetăţeni, astfel că tot mai mulţi cetăţeni îşi manifestau voinţa de a vinde), fără să ştie însă unde este exact amplasat terenul pe care vroiau să-I vândă. Intre timp mulţi dintre proprietarii din titlurile de proprietate au decedat, iar moştenitorii, dorind să vândă, veneau să-l întrebe pe inculpat cum ar putea fi identificat terenul.

In acest context, după orele de program, şi în zilele de sâmbăta şi duminica, inculpatul a lucrat la identificarea suprafeţelor de teren ce urmau a fi vândute.

Prin luna august-septembrie 2006, în timp ce se afla în staţia de autobuz IRA, împreună cu martora P.T., s-au întâlnit cu martorul M.N., care le-a dat la fiecare câte 500 de euro. Primind acei bani, inculpatul a avut reprezentarea că M.N. şi-a îndeplinit promisiunea, că îi va plăti un preţ mai mare pentru terenul părinţilor săi, dacă îl ajută la identificarea terenurilor. La sfârşitul lunii octombrie, începutul lunii noiembrie 2006, a primit, de această dată de la partea vătămată M.P.A. suma de

1.000 euro. Partea vătămată nu i-a spus inculpatului ce reprezintă suma respectivă, însă inculpatul a crezut că este preţul pentru munca de identificare pe care a realizat-o.

Inculpatul a mai arătat că nu a semnat procesul verbal al şedinţei comisiei de fond funciar din 24 noiembrie 2006, în care s-a hotărât punerea în posesie a lui – L. şi a altor persoane, deoarece, înainte de acest moment, la primărie au venit 3-4 persoane cu extrase de carte funciară din care rezulta că şi aceştia au dreptul de a pretinde suprafeţele cerute de L., pe acelaşi amplasament. Terenul din acele extrase, în suprafaţă de aproximativ 110 hectare, reprezenta păşunea comunală, şi era situată lângă fanaţele cumpărate de martorul M. şi partea vătămată M..

Inculpatul a susţinut că nu ştia de existenţa unui de vânzare cumpărare încheiat între L.P. şi partea vătămată. Inculpatul nu a vorbit niciodată la telefon cu L.P., nici nu avea numărul de telefon al acestuia, iar pentru problemele legate de restituirea terenurilor pretinse de acesta, primăria ţinea legătura cu el prin

S.I., care era mandatarul lui L.P..

Inculpatul a arătat că, făcând un calcul pentru terenul deţinut în titlu de părinţii săi, în suprafaţă de 1.23 hectare, i -ar fi revenit un preţ de 1.10 euro pe mp. A mai precizat că niciodată nu a pretins bani, ci martorul M.N. când şi-a manifestat intenţia de a cumpăra terenuri în J., i-a promis că îi va da bani, dacă îl va ajuta cu identificarea terenurilor. De abia în primăvara lui 2007, a aftat că M. şi M. ar fi interesaţi să cumpere terenurile pentru care L. formulase cerere la legea fondului funciar.

Inculpatul a susţinut că la discuţiile pe care le-a purtat cu martorul M.N. cu privire la preţul mai mare pe care i-1 va da pentru terenul părinţilor săi, a asistat numitul C.V..

Susţinerea inculpatului redată mai sus, este într-adevăr confirmată de declaraţia martorului C.V., care arată că a fost de faţă când martorul M.N. i-a promis inculpatului P.I. că îi dă un preţ mai mare pe terenul achiziţionat de la părinţii săi dacă îl ajută la identificarea terenurilor.

Martora P.T., a declarat că a fost angajata Primăriei J. şi a ajutat-o pe partea vătămată să cumpere terenuri în această localitate, acordându-i ajutor concret la încheierea contractelor de vânzarecumpărare, după orele de serviciu şi în weekend. De asemenea martora l-a ajutat pe partea vătămată la identificarea terenurilor cumpărate, pe hartă.

Pentru acest ajutor a primit de la partea vătămată în total suma de 1500 euro, prima tranşă, la sfârşitul lui octombrie 2006. Banii i-au fost daţi de către martorul M.N., dar erau din partea lui M.P.A.. Acest lucru se întâmpla în staţia de troleibuze de la IRA. Martora P.T. era însoţită în acel moment de inculpatul P.I. şi amândoi ştiau că urma să primească bani, dar nu ştiau exact cât. A declarat martora că nu a văzut exact momentul în care inculpatul P.I. a primit banii.

A doua tranşă de bani martora a primit-o în noiembrie 2006, respectiv 500 euro. Şi această sumă i-a fost dată tot de către martorul M.N.. Şi de această dată era prezent şi inculpatul P.I.. Martora a relatat că nu ştie dacă şi inculpatul a primit cu aceeaşi ocazie vreo sumă de bani.

Ulterior martora a mai primit 5 milioane lei vechi, la sfârşitul lui noiembrie ori decembrie 2006, iar la diferenţă de câteva zile, a mai primit încă 5 milioane lei vechi, ambele sume fiind înmânate de acelaşi martor, M.N., odată în faţa Primăriei J., iar o dată în faţă la Mc Donald în Piaţa Mihai Viteazu din ClujNapoca. O ultimă tranşă de 5 milioane lei, a primit-o la începutul anului 2007, până în data de 9 ianuarie 2007, în faţa cofetăriei Carpaţi din municipiul Cluj-Napoca, de această dată banii fiindu-i daţi de către partea vătămată M.P.A..

Martora a susţinut că dacă inculpatul P.I. a primit din partea părţii vătămate sume de bani, crede că erau pentru ajutorul dat acesteia, în sensul că şi inculpatul a participat la munca de încheiere a contractelor de vânzare- cumpărare, şi chiar a fost şi la agenţia imobiliară din Cluj-Napoca prin intermediul căreia s-a realizat tranzacţia. Martora a declarat că ştie despre existenta protocolului dintre Primărie şi A.D.S., chiar aceasta l-a redactat împreună cu inculpatul P.I., şi a arătat că nu cunoaşte nimic despre vreo sumă de bani dată pentru încheierea acestuia, sau despre sume de bani legate de el.

Martora a avut o înţelegere cu partea vătămată în sensul de a-i da acesteia suma de 2000 euro, pentru munca prestată de ea. La un moment dat, partea vătămată a chemat-o pe martoră să-i dea 500 euro, şi atunci partea vătămată i-a sugerat că cei 500 euro ar fi de fapt pentru redactarea protocolului. Până la acea întâlnire cu partea vătămată martora declară că nu a ştiut ca cineva să fi pretins sau dat sume de bani, legat de această activitate. Acea discuţie a avut loc în data de 27.07.2007.

După primirea banilor în staţia IRA inculpatul P.I. i-a spus martorei că nu este cu conştiinţa împăcată că a primit acei bani, şi că doreşte să-i returneze părţii vătămate M..

Din declaraţia dată în faţa instanţei de către martorul M.N., instanţa reţine că pe inculpatul P.I. îl cunoaşte de pe la mijlocul anului 2006, şi că nu a asistat la vreo discuţie din care să reiasă că inculpatul P.I. a pretins bani, de la partea vătămată sau de la altcineva. A mai declarat că nu ştie ca inculpatul P.I. sau martora P.T. să fi efectuat ceva activităţi legate de suprafaţa totală de 87 ha, cumpărată de partea vătămata.

Pe de altă parte martorul susţine că nu este real că i-ar fi promis inculpatului P.I. un preţ mai mare pentru terenul părinţilor săi, în schimbul vreunui ajutor, pentru că nu era în măsură să facă o asemenea promisiune, nefiind el cumpărătorul terenului, ci partea vătămată.

Martorul a relatat că este real că a înmânat inculpatului P.I. şi martorei P.T. câte 1000 euro, din partea părţii vătămate, iar partea vătămată i-a spus că cei 2000 euro erau “pentru protocol si măsurători”, fără ca partea vătămată să-i dea alte detalii.

In urma analizării acestui probatoriu, instanţa apreciază că în cauză există dubii serioase cu privire la întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de luare de mită prev. de art. 254 al.i C.pen., rap. la art. 6 al.l din Legea 78/2000.

Astfel implică serioase discuţii natura sumelor primite de inculpatul P.I. de la partea vătămată M.P.A.. Din probatoriul administrat în cauză, atât în faza de urmărire penală cât şi în cea de judecată, nu rezultă fără echivoc că sumele date inculpatului P. au avut drept scop determinarea acestuia la îndeplinirea unor atribuţii de serviciu. Dacă în ceea ce priveşte darea şi luarea acestor sume nu există îndoieli, toate probele, inclusiv declaraţiile inculpatului, convergând în acest sens, scopul dării şi primirii acestor sume de bani rămâne, şi după epuizarea probatoriului, sub semnul întrebării. Declaraţia părţii vătămate are un caracter singular, nefiind susţinută de alte mijloace de probă de la dosar. Din procesul verbal de redare a discuţiilor ambientale purtate de partea vătămată, martorul M.N. şi inculpatul P.I. în seara zilei de 26.07.2007, rezultă că inculpatul aprobă, prin exclamaţii vagi:”e, e!”, primirea sumelor de bani, primire care, repetăm, nu este oricum contestată. Credem însă, că cel puţin din raţiuni de echitate, atât timp cât martora P.T. a fost scoasă de sub urmărire penală, în condiţiile în care a primit de la partea vătămată sume cu mult mai mari decât inculpatul P.I., aceeaşi este soluţia şi în cazul inculpatului P.I., cu atât mai mult cu cât există incertitudine cu privire la natura sumelor primite, aşa cum reiese din probatoriul mai înainte analizat în detaliu.

S-a apreciat că nu are relevanţă că inculpatul a spus, la un moment dat, că are mustrări de conştiinţă că a luat acei bani de la partea vătămată, atâta timp cât a realizat că era o faptă cel puţin nedeontologică, imorală, în raport de calitatea sa de funcţionar public, care nu are voie să realizeze alte activităţi remunerate, decât cele permise de legea statutului său. Realizarea unei asemenea activităţi poate fi sancţionată disciplinar, iar simplul fapt că a declarat că are mustrări de conştiinţă nu înseamnă că neapărat a comis o infracţiune.

Aşa cum s-a mai arătat, rămâne discutabilă natura sumei primite de către inculpat de la partea vătămată, fie cu titlu de mită, fie drept răsplată pentru ajutorul acordat părţii vătămate la individualizarea terenurilor ce au făcut obiectul diverselor convenţii încheiate de partea vătămată. In favoarea primei variante ar fi declaraţia părţii vătămate coroborată, numai speculativ, spunem noi, cu notele de redare a convorbirilor ambientale purtate de inculpat cu partea vătămată. Din aceste convorbiri reiese că la un moment dat partea vătămată a afirmat că în cazul în care nu

va fi emis titlul de proprietate al martorului L.P., partea vătămată va pierde banii daţi inculpatului C. (3000 euro) şi banii daţi inculpatului P. (1500 euro), iar inculpatul a dat aprobator din cap. Atâta timp cât primirea sumei respective de către inculpatul P. nu poate fi negată, este evident că partea vătămată putea suferi o pierdere în cazul neemiterii titlului de proprietate a lui L.P., ceea ce nu lămureşte natura sumei primite de către inculpatul P.. Să admitem, spre exemplificare, că, mai presus de orice bănuială, suma respectivă i-a fost dată inculpatului P. pentru ajutorul dat părţii vătămate la identificarea terenurilor, este evident că identificarea oricăror terenuri, şi munca prestată de inculpat, ca şi sumele primite în schimb, rămân fără nici o finalitate, în lipsa încheierii unei tranzacţii definitive de către partea vătămată cu privire la terenurile în discuţie.

In sprijinul celei de a doua ipoteze, sunt declaraţiile inculpatului, ale martorei P.T. şi ale martorului M.N., care susţine, extrem de sugestiv, că banii pe care i i-a dat partea vătămată pentru inculpat şi martora P.T. erau pentru identificarea terenurilor şi pentru protocol, în condiţiile în care însuşi partea vătămată nu susţine că inculpatul P.I. a avut vreo contribuţie la perfectarea acelui protocol, sau că i-ar fi dat banii acestuia în legătură cu acel protocol.

Mai mult chiar, în declaraţia dată de partea vătămată în faţa organelor de urmărire penală (f.19), acesta arată că a dat, mai bine zis a “plătit sume de bani şi inginerului P. şi topometristei P. pentru ca aceştia să se ocupe de măsurătorile terenurilor vizate de mine.”

Prin urmare, există serioase dubii cu privire la natura sumelor primite de către inculpat de la partea vătămată, dubii care trebuie să-i profite inculpatului, potrivit principiului” in dubiopro reo”. Cel mai probabil, inculpatul a primit suma respectiva pentru ajutorul dat părţii vătămate la identificarea, prin măsurare sau/şi pe hartă, a unor terenuri pe care partea vătămată dorea să le cumpere şi cu privire la care existau sau urmau să fie emise titluri de proprietate, activitate desfăşurată după orele de program sau în zilele de sâmbătă şi duminică, cu atât mai mult cu cât această activitate reprezenta atribuţii secundare de serviciu, în raport cu cele ale martorei P.T., care repetăm, pentru sume mai mari, a fost scoasă de sub urmărire penală.

Drept consecinţă, şi în temeiul art.11 pct.2 lit.a rap. la art.lo lit.d C.proc.pen. instanţa s-a achitat inculpatul P.I., pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prev. de art.254 alin.i rap. la art.6 din Legea 78/2000, deoarece fapta nu întruneşte elementele constitutive ale acestei infracţiuni.

Pentru considerentele expuse mai sus, instanţa a respins cererea de restituire de către inculpat a sumei de 1500 euro, formulată de partea vătămată M.P.A., urmând ca eventual să se lămurească de către o instanţă civilă natura convenţiei intervenite între inculpat şi partea vătămată, şi îndeplinirea obligaţiilor reciproce ale părţilor.

Prin ordonanţa din 13 august 2007 a D.N.A. – Serviciul Teritorial Cluj, s-a dispus instituirea măsurii sechestrului asigurător asupra unui depozit bancar, cu nr. de cont RO50BRDE130SV22882271300 deschis la Banca Română pentru Dezvoltare – Groupe Societe Generale, pe numele inculpatului P.I., pentru suma de 1500 euro. Avându-se în vedere că pretenţiile civile ale părţii vătămate faţă de inculpatul P.I. au fost respinse, în baza art.357 al.2 lit.c C.proc.pen. instanta a ridicat această măsură.

In temeiul art.192 al.3 C.proc.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat pentru soluţionarea prezentei cauze raportat la inculpatul P.I. au rămas în sarcina acestuia.

împotriva soluţiei instanţei de fond au declarat apel Ministerul Public -Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Cluj şi inculpatul C.P..

Prin apelul său, DNA Cluj, a solicitat admiterea acestuia, desfiinţarea sentinţei tribunalului ca nelegală şi netemeinică apreciind că se impune înlăturarea

circumstanţelor atenuante reţinute în favoarea inculpatului C.P., dispunerea executării pedepsei prin privare de libertate şi totodată majorarea cuantumului sancţiunii stabilite de prima instanţă, înlăturarea dispoziţiilor de confiscare a sumei de 10.000 euro ce a constituit obiectul infracţiunii de luare de mită, constatându-se că banii i-au fost restituiţi denunţătorului la 27 iulie 2007 şi în fine, condamnarea inculpatului P.I. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prev.de art.254 alin.i

C.pen. rap.la art.6 din Legea 78/2000, achitarea acestuia datorându-se unei greşite aprecieri a probelor existente la dosar.

Prin motivele scrise şi orale ale apelului său inculpatul C.P. a solicitat în principal achitarea sa de sub învinuirea infracţiunii de luare de mită conform art.10 lit.a şi d rap.la art.11 pct.2 lit.a C.proc.pen., a se constata că se impune schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de luare de mită în formă continuată prev.de art.254 alin.i, 2 C.pen. rap.la art.7 alin.i din Legea 78/2000 în două infracţiuni de luare de mită şi o infracţiune de primire de foloase necuvenite cea comisă la 27 iulie 2007, în forma concursului real arătând că parchetul în mod greşit a reţinut săvârşirea infracţiunii în sarcina inculpatului C.P. ca fiind comisă în formă continuată, considerând că este vorba de infracţiuni aflate în concurs, cu rezoluţii infracţionale distincte.

Apărătorul inculpatului C. arată că potrivit rechizitoriului, o pretinsă infracţiune de luare de mită este legată de predarea procesului verbal din 24 noiembrie 2006 de către inculpatul C. denunţătorului M., ocazie cu care s-ar fi predat suma de 1000 euro, o a doua infracţiune de luare de mită imputată de procurori este vizată de redactarea protocolului din 8 decembrie 2006 şi pentru care inculpatul C. i-ar fi pretins suma de 2000 euro, iar un al treilea act al infracţiunii de luare de mită constă în semnarea efectivă de către primar a procesului verbal de punere în posesie, în privinţa căruia consideră că sunt întrunite elementele infracţiunii de primire de foloase necuvenite prev.de art.256 C.pen., faptă săvârşită la 27 iulie 2007.

în subsidiar, apărătorul inculpatului C. a apreciat că se impune reţinerea circumstanţelor atenuante prev.de art.74, 76 C.pen.şi schimbarea modalităţii de executare a pedepsei în suspendarea condiţionată a acesteia vizată de art.81 C.pen. A solicitat instanţei de apel înlăturarea obligaţiei de plată ce i-a fost stabilită în sarcină clientului său vizând suma de 3000 euro în favoarea denunţătorului şi corelativ ridicarea măsurii sechestrului asigurător instituit asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului C.P..

Nu în ultimul rând, apărătorul inculpatului C.P. a criticat legalitatea mijloacelor de probă administrate în prezentul proces, apreciind că sunt incidente disp.art.68 alin.2 şi 64 alin.2 C.proc.pen. vizând conţinutul interceptărilor ambientale şi al procesului verbal de realizare al flagrantului, concluzia care se impune fiind aceea a înlăturării mijloacelor de probă obţinute în mod ilegal, acestea neputând sta la baza unei soluţii de condamnare.

Curtea examinând apelurile declarate prin prisma motivelor invocate, ajunge la următoarele constatări:

Conform art.i din Codul de procedură penală român, scopul procesului penal îl constituie constatarea la timp şi în mod complet a faptelor care constituie infracţiuni, astfel că orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit vinovăţiei sale şi nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.

Procesul penal trebuie să contribuie la apărarea ordinii de drept, la apărarea persoanei, a drepturilor şi libertăţilor acesteia, la prevenirea infracţiunilor precum şi la educarea cetăţenilor în spiritul legii.

Pentru aceasta, procesul penal se desfăşoară atât în cursul urmăririi penale cât şi în cursul judecăţii, potrivit dispoziţiilor prevăzute de lege.

în desfăşurarea procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei, precum şi cu privire la persoana făptuitorului.

Legea obligă organele de urmărire penală şi instanţele de judecată să aibă rol activ şi pe întreg cursul procesului penal să respecte dreptul de apărare garantat de stat învinuitului, inculpatului şi celorlalte părţi, în procesul penal.

Orice persoană, bucurându-se de prezumţia de nevinovăţie, este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăţiei sale, printr-o hotărâre penală definitivă, învinuitul sau inculpatul beneficiază de prezumţia de nevinovăţie şi nu este obligat să-şi dovedească nevinovăţia.

Vinovăţia nu se poate stabili decât în cadrul juridic procesual penal, cu probe, sarcina administrării acestora revenind organului de urmărire penală şi instanţei judecătoreşti.

Probele trebuie să fie concludente şi utile, ceea ce presupune, necesitatea de a fi credibile, apte să creeze măcar presupunerea rezonabilă că ceea ce probează corespunde adevărului.

Inculpaţilor li s-a respectat dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil prin respectarea principiului egalităţii de arme, promovat de CEDO. Astfel, cu privire la acest principiu, CEDO precizează că „exigenţa egalităţii armelor, în sensul unui echilibru just între părţi, implică obligaţia de a oferi fiecărei părţi o posibilitate rezonabilă de a-şi prezenta cauza, inclusiv probele, în condiţii care să nu o plaseze într-o situaţie de dezavantaj net în comparaţie cu adversarul său. Obligaţia de a veghea în fiecare caz la respectarea condiţiilor unui proces echitabil revine autorităţilor naţionale”, (a se vedea hotărârea nr.27 din oct.1993 Dombo Beheer Bv versus Olanda).

Mai mult, aceeaşi Curte, a statuat obligativitatea comunicării pieselor dosarului, „în măsura în care presupune un proces echitabil şi în contradictorialitate”. (hotărârea din 24 februarie 1994 Bendenoun versus Franţa). De asemenea, „respectarea dreptului la un proces echitabil, presupune dreptul de a avea acces la toate dovezile strânse de procuror” (a se vedea hotărârea CEDO Edwards versus Marea Britanie din 16 dec.1992).

Ca atare, garanţiile cu privire la un proces echitabil au fost respectate, atât din perspectiva dreptului intern cât şi al disp.art.5 şi 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, astfel că nu se poate reţine vreo cauză de nulitate absolută, dintre cele prevăzute de art.197 alin.2 C.proc.pen.

Având în vedere criticile aduse de inculpatul C. şi de către parchet hotărârii tribunalului, instanţa de apel ţinând cont de efectul devolutiv al căii de atac promovate, a efectuat o nouă judecată în fond a cauzei prin reexaminarea probatoriului deja administrat.

Potrivit art. 345 al.i C.,proc.pen., asupra învinuirii aduse inculpatului, instanţa hotărăşte prin sentinţă, pronunţând după caz condamnarea, achitarea sau încetarea procesului penal.

Art. 345 al.2 din acelaşi Cod, precizează că soluţia de condamnare a inculpatului se pronunţă numai dacă instanţa constată că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat.

Din economia acestor texte de lege, rezultă, cu claritate, că instanţa de judecată pronunţă condamnarea inculpatului numai in situaţia în care probele strânse în cursul urmăririi penale şi verificate în cursul cercetării judecătoreşti, dovedesc în mod cert, printre altele, că fapta a fost săvârşită de inculpat.

Potrivit art. 200 din Codul de procedura penala, „urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunilor, la

identificarea făptuitorilor şi la stabilirea răspunderii acestora pentru a se constata daca este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată.

Art. 289 C.proc.pen. dispune ca „judecata cauzei se face în faţa instanţei constituită potrivit legii şi se desfăşoară în şedinţă, oral, nemijlocit şi în contradictoriu”.

Astfel, probele strânse în cursul urmăririi penale servesc numai ca temei pentru trimiterea in judecata.

Pentru a servi drept temei de condamnare, probele strânse în cursul urmăririi penale trebuie verificate în activitatea de judecată de către instanţă, în şedinţă publică, în mod nemijlocit, oral şi în contradictoriu.

Numai după verificarea efectuată, în aceste condiţii, instanţa poate reţine motivat, că exprimă adevărul, fie probele de la urmărire penală, fie cele administrate în cursul judecăţii.

Pe de alta parte, în raport de dispoziţiile art. 62, 63 C.proc.pen., cu referire la art. 1, art. 200, art. 289 C.proc.pen, hotărârea prin care se soluţionează cauza penală dedusă judecăţii trebuie sa apară ca o concluzie, susţinută de materialul probator administrat în dosar, constituind un lanţ deductiv, fără discontinuitate.

întrucât din probaţiunea administrată în cursul urmăririi penale, a celei din faza cercetării judecătoreşti şi soluţia pronunţată de tribunal, au rezultat contradicţii de esenţă ce poartă asupra stării de fapt şi a activităţii infracţionale a inculpaţilor, curtea ţinând cont de efectul devolutiv al apelurilor a dispus conform art.371

C.proc.pen. reaudierea nemijlocită a tuturor părţilor implicate în proces, prin aceasta respectându-se obligaţiile impuse României la CEDO în cauza Dănilă contra României din 8 martie 2007 prin care se statuează, că instanţa în baza rolului activ este obligată să efectueze cercetarea judecătorească, administrând nemijlocit probele care s-au strâns în faza de urmărire penală, precum şi orice alte probe pe care le consideră utile, pertinente şi concludente pentru aflarea adevărului, chiar dacă cele din cursul urmăririi penale conturează situaţia de fapt şi gradul de vinovăţie al inculpaţilor, stabilindu-se situaţia faptică ce va fi redată mai jos:

Inculpatul C.P., a ocupat funcţia de primar al comunei J., începând cu anul 2004, calitate în care conform dispoziţiilor legale şi a ordinului nr.367 din 12 iunie 2006 a Instituţiei Prefectului judeţului Cluj, îndeplinea şi funcţia de preşedinte a comisiei locale de fond funciar – art.2 din HG 890/2005 având ca atribuţii constituirea şi funcţionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, punerea în posesie a proprietarilor, şi atribuirea pe cale de consecinţă a titlurilor de proprietate celor îndreptăţiţi.

Alături de inculpatul C.P., din Comisia locală de fond funciar mai făceau parte inculpatul P.I. – inginer agronom precum şi martora P.T. – referent – specialist în măsurători topografice, toţi trei având atribuţii privind punerea în posesie a persoanelor îndreptăţite la retrocedarea terenurilor potrivit dispoziţiilor legale.

Conform declaraţiei constante a denunţătorului M.P.A. din faza de urmărire penală şi din faţa instanţelor de judecată, acesta în cursul anului 2006 a ajuns şi pe raza comunei J., fiind interesat de achiziţionarea unor terenuri pentru păşunat în vederea constituirii unei ferme pentru creşterea ovinelor. în demersurile pentru cumpărarea terenurilor denunţătorul a fost însoţit şi de martorul M.N., condiţii în care cei doi au luat contact cu inculpaţii C.P. şi P.I..

Probele dosarului relevă că denunţătorul a încheiat câteva tranzacţii vizând suprafeţe de teren situate pe raza comunei J., achiziţii realizate de la mai multe persoane fizice, însă, datorită situaţiei juridice complicate a unora dintre terenuri, şi-a cesionat drepturile în favoarea martorului Cuc Rareş Răzvan.

Probaţiunea scrisă şi testimonială relevă împrejurarea că, denunţătorul M.P., din discuţiile purtate cu inculpatul C.P. a aflat că pe raza comunei J. o persoană fizică cu domiciliul în Tg.Mureş pe nume L.P. urmează să fie pusă în posesie pe o suprafaţă mai mare de teren, denunţătorul fiind interesat şi exprimându-şi fără echivoc dreptul de a cumpăra aceste pământuri ce-i aparţineau lui L.P..

Aceeaşi probaţiune demonstrează că denunţătorul a aflat despre existenţa terenului de vânzare ce-i aparţinea lui L.P. şi de la inculpatul P.I. şi de la viceprimarul Pojar Ioan-Dorel. De altfel, viceprimarul comunei J. i l-a prezentat pe martorul M.N., inculpatului P.I.. Interesul denunţătorului în achiziţionarea acestei suprafeţe de teren era justificat de faptul că aceasta era considerabilă, iar retrocedarea urma să fie realizată către o singură persoană, L.P..

Prin intermediul inculpaţilor C.P. şi P.I., denunţătorul M.P., a luat legătura cu viitorul proprietar al terenului cu care a si încheiat la data de 23 noiembrie 2006 o promisiune de vânzare-cumpărare având ca obiect suprafaţa de 45 ha situată în locul numit Prodaia, în tarlaua 45, pentru preţul de 1 euro/mp. Din declaraţiile denunţătorului şi a martorului L.P. rezultă că cei doi au stabilit ca denunţătorul să se ocupe de toate demersurile pe lângă Primăria J. în vederea obţinerii actelor de punere în posesie, întabularea terenului şi apoi vânzarea lui prin act autentic, la momentul încheierii antecontractului vânzătorul obţinând doar un avans din preţ, la finalizarea şi autentificarea actului la notar, trebuind să încaseze şi diferenţa.

în declaraţiile date în faza de urmărire penală cât şi în faţa ambelor instanţe de judecată, nici unul dintre inculpaţi nu a recunoscut că ar fi avut vreo contribuţie la punerea în legătură a denunţătorului M.P. cu martorul L.P., ba mai mult, au negat că ar fi intervenit şi l-au sfătuit pe martorul L. să încheie antecontractul cu denunţătorul, indicându-i chiar şi suma cu care să fie înstrăinat terenul.

Declaraţiile inculpaţilor sunt combătute prin depoziţia constantă a martorului L.P. din faza de urmărire penală şi din faţa instanţelor, acesta în faţa curţii arătând textual: „aproximativ cu o zi sau două înainte de încheierea primului antecontract, deplasându-mă la J. respectiv la primărie, am intrat în sala în care se desfaşurase o şedinţă a Consiliului local şi în această împrejurare, inculpatul C., mi-a spus că o să-mi fie retrocedată o suprafaţă de teren şi mi-a spus totodată că există un antreprenor care este interesat de achiziţionarea terenului şi cred că mi l-a indicat pe M.P. spunându-mi că ar fi bine pentru comună ….dacă i-aş vinde terenul acestuia. Eu nu eram decis în acel moment dacă să vând sau nu terenul, nici nu ştiam exact care este amplasamentul acestuia. Ieşind din sala de şedinţă a Consiliului local m-am deplasat împreună cu martorul S.I. care era mandatarul şi administratorul meu, în biroul inculpatului P., acesta indicându-mi tarlaua unde urma să primesc suprafaţa de 10 ha şi propunându-mi totodată să vând această suprafaţă lui M.P. cu suma de 1 euro/mp. Acela a fost momentul în care am acceptat să-i vând terenul lui M.P.”.

în aceste condiţii, susţinerea denunţătorului că atât inculpatul C. cât şi inculpatul P.I. i-au comunicat despre viitoarea punere în posesie a lui L.P., pe o suprafaţă de 45 ha în Prodaia, cu mult timp înainte ca acest fapt să facă obiectul dezbaterilor în comisia de fond funciar, este dovedită în afara oricărui dubiu chiar prin convenţia pe care denunţătorul a încheiat-o cu L.P., act ce poartă data de 23 noiembrie 2006, anterioară datei la care Comisia de fond funciar J. a hotărât amplasamentul şi suprafaţa destinată martorului L.. De altfel, de îndată după ce a avut loc şedinţa comisiei, inculpatul C. i-a pus denunţătorului la dispoziţie un exemplar al procesului verbal de şedinţă, neavând nici o importanţă împrejurarea că procesele verbale ale comisiei de fond funciar erau afişate la loc public, după momentul întocmirii lor. Punerea la dispoziţie a procesului verbal către denunţător din partea Primarului C.P., este justificată prin faptul că acesta, a dorit să fie prompt

raportat la atitudinea denunţătorului care i-a predat suma de 1000 euro tocmai pentru dezvăluirea locaţiei şi a suprafeţei de teren cu care urma să fie reîmproprietărit L.P., dezvăluire anterioară şedinţei oficiale din 24 noiembrie 2006 a Comisiei de fond funciar, locaţie în care denunţătorul avea interes financiar.

Este în afara oricărei îndoieli că, dacă nu ar fi avut acces la aceste informaţii, denunţătorul nu ar fi putut contracta cu L.P., promisiunea dintre ei doi prevăzând suprafaţa de 45 ha teren situate în tarlaua 45 Prodaia. Cum insă, acest amplasament a fost hotărât în Comisia de fond funciar după data contractului dintre M. şi L., iar propunerea amplasamentului, cu indicarea expresă a tarlalei a venit în şedinţa comisiei din 24 noiembrie 2006 din partea primarului, inculpatul C.P., apare ca dovedit că acesta i-a comunicat anterior denunţătorului aceste împrejurări.

în legătură cu pretinderea sumelor de bani de către inculpaţii C. şi P. de la denunţătorul M.P.A., sunt de remarcat câteva aspecte faţă de cele relevate în rechizitoriul parchetului şi considerentele instanţei de fond.

în actul de sesizare al instanţei se reţine că la finele lunii noiembrie 2006 în incinta Primăriei J., în biroul inculpatului C.P., denunţătorul i-a dat acestuia suma de 1000 euro pentru obţinerea cu prioritate a actelor de punere în posesie pe numele lui L.P..

în privinţa inculpatului P.I. prin acelaşi rechizitoriu se reţine că la finele lunii noiembrie 2006 a primit din partea denunţătorului suma de 1000 euro prin intermediul lui M.N., iar apoi, în cursul lunii decembrie 2006 personal denunţătorul i-a mai achitat suma de 500 euro, în biroul său de la Primăria J..

Procurorul a mai arătat că înainte de întocmirea protocolului dintre Primăria comunei J. şi ADS Bucureşti, inculpatul C., ar mai fi pretins de la denunţătorul M.P. suma de 2000 de euro, în acelaşi scop al punerii în posesie în tarlaua 45 Prodaia pe numitul L.P., terenuri unde denunţătorul era interesat în a le achiziţiona.

Susţinerile procurorului cu privire la perioadele exacte de timp în care cei doi inculpaţi ar fi pretins sumele de bani reţinute cu titlu de mită, au fost clarificate de către curte, ţinând cont de depoziţia denunţătorului de la fila 51 în care acesta precizează textual: „am înmânat cei 500 euro pentru fiecare respectiv inginerului P. şi numitei P. înainte de data de 23 noiembrie 2006, când am încheiat un antecontract cu L.P.. Ţin minte acest lucru pentru că cei doi mi-au reproşat că le-am dat prea puţini bani în condiţiile în care primarului C.P. i-am dat 1000 euro”.

Apare astfel evident, că ordinea cronologică a mituirii inculpaţilor respectiv a sumelor predate de către denunţător acestora este următoarea: suma de 1000 euro către Primarul C.P. şi suma de 500 euro în favoarea inginerului P.I. au fost predate de către denunţător înainte de încheierea antecontractului cu L.P. la data de 23 noiembrie 2006. Aşa se explică, pe fondul primirii banilor disponibilitatea primarului de a-i furniza date cu privire la locul de amplasare al unui teren în care denunţătorul avea interes anterior şedinţei din 24 noiembrie 2006.

Primirea sumei de 500 euro de către inculpatul P.I. din partea denunţătorului este dovedită prin declaraţiile acestuia de la fila 54 care se coroborează perfect cu atitudinea inculpatului P. din ziua şedinţei comisiei de fond funciar şi cu declaraţiile martorei A.M. din faţa Curţii.

Astfel, denunţătorul M. precizează textual că îşi aduce aminte că a predat suma de 500 euro inculpatului P. înainte de 23 noiembrie 2006, deoarece acesta împreună cu P.T. i-au reproşat că le-a dat o sumă mai mică decît cea remisă primarului. Afirmaţia denunţătorului se completează cu atitudinea inculpatului P.I. din 24 noiembrie 2006 când nemulţumit de suma remisă de denunţător, a refuzat să semneze procesul verbal al comisiei de fond funciar, proces verbal care se redacta într-un interval de aproximativ o săptămână de la data când era ţinută şedinţa.

Şedinţele Comisiei de fond funciar se organizau în fiecare zi de joi a săptămânii. Aşa cum rezultă din declaraţia martorei A.M. din faza de urmărire penală şi din faţa Curţii, în 24 noiembrie 2006 inculpatul P.I. în cadrul şedinţei Comisiei de fond funciar, la propunerea expresă a Primarului C.P. de a i se retroceda teren numitului L.P. în tarlaua 45 Prodaia nu a avut de efectuat nici o obiecţiune, însă ulterior, nemulţumit fiind de suma primită, a refuzat să semneze procesul-verbal de punere în posesie, motivând că mai mulţi cetăţeni din comuna J. au formulat cereri de reconstituire a dreptului de proprietate pe terenul propus a se ceda lui L.P., împrejurare combătută însă de către martora A.M. secretară a Primăriei J. şi totodată a Comisiei de fond funciar care a învederat că în luna noiembrie 2006 şi nici ulterior nici o persoană fizică nu a formulat cereri în acest sens, ba mai mult, extrasul de carte funciară dovedea că terenurile în discuţie a se retroceda lui L.P., aparţineau comunei J..

In plus, inculpatul P.I. în declaraţia de la fila 58 din faţa Curţii, neagă existenţa vreunei discuţii cu L.P. în care să-i sugereze vânzarea terenurilor către denunţător, însă, existenţa discuţiei cu L.P. este dovedită chiar prin declaraţia sa în care inculpatul precizează textual: „nu am purtat niciodată vreo discuţie cu L. despre o eventuală vânzare a terenului către M., însă am fost surprins despre faptul că acesta cumpăra teren, pe care încă vânzătorul nu-1 primise”. Ori, atunci, se naşte legitim întrebarea: de unde avea cunoştinţă inculpatul P. despre existenţa antecontractului dintre denunţător şi L.P. din 23 noiembrie 2006, câtă vreme amplasamentul terenului s-a hotărât oficial abia la 24 noiembrie 2006? Apare evident, astfel, că susţinerea inculpatului P.I. este nesinceră şi nesusţinută de probele dosarului.

Actele şi lucrările cauzei demonstrează că denunţătorul a fost determinat să adopte o asemenea atitudine faţă de cei doi inculpaţi întrucât aceştia i-au sugerat textual că ar fi indicat să achite sume de bani, dacă doreşte rezolvarea problemelor de fond funciar pe raza comunei J..

Elocventă în acest sens este susţinerea denunţătorului care referindu-se la o discuţie purtată cu inculpatul C.P. în biroul acestuia de la Primăria J., la începutul lunii noiembrie 2006, i-a spus textual: „dacă tot cumperi teren în această zonă, trebuie să trăim şi noi”, aluzie la care denunţătorul s-a conformat şi i-a remis primarului înainte de 23 noiembrie 2006, 1000 euro, iar inginerului P. suma de 500 euro, sume predate în biroul fiecăruia dintre inculpaţi.

Atât în faza de urmărire penală cât şi în faza de cercetare judecătorească, inculpatul C.P. nu a recunoscut că ar fi fost posibil accesul denunţătorului în biroul său de la primărie, deoarece în anticamera acestuia îşi desfăşurau activitatea mai multe persoane cum ar fi numitele R.S., Şichet Mioara şi Feşnic Angela, persoane care nu permiteau accesul nici unui cetăţean fără a verifica natura problemelor în care era solicitat primarul.

Această apărare a inculpatului C., este combătută prin declaraţiile martorelor audiate nemijlocit în faţa Curţii, Ş.M. şi F.A. care au arătat textual: F.A. „existau şi situaţii când mai intrau în biroul primarului unele persoane care nu erau trecute în registrul de evidenţă….”; Ş.M.: „este posibil ca orice persoană care intra în primărie şi să aibă acces la primar, să poată intra fără ca eu să-l văd, putând fi ieşită din birou sau să împart corespondenţa, ceea cepresupunea o deplasare într-un alt birou. Exista posibilitatea ca în biroul inculpatului C. să intre orice altă persoană în timpul cât eu absentam din acel loc”.

în acest sens, apare ca neveridică şi nesusţinută de probe afirmaţia inculpatului C.P. în sensul că denunţătorul nu ar fi avut acces în biroul său pentru a-i remite vreo sumă de bani. Pe baza probelor de la dosar administrate nemijlocit în faţa sa, Curtea reţine că deşi la 24 noiembrie 2006 s-a hotărât acordarea amplasamentului

către L.P., în locaţia dorită de denunţător, actele efective de punere în posesie, nu au fost realizate. Astfel, după predarea sumei de 1000 euro inculpatului C.P. şi 500 euro inculpatului P., anterior datei de 23 noiembrie 2006, denunţătorul s-a deplasat din nou în comuna J. la finele lunii noiembrie 2006 unde i-a abordat pe rând, pe fiecare dintre aceştia, cu privire la stadiul punerii în posesie. Cei doi inculpaţi, i-au făcut denunţătorului promisiuni incerte legate de termenul de finalizare al punerii în posesie, susţinând că nici măcar suprafaţa hotărâtă în şedinţa comisiei din 24 noiembrie 2006, nu mai este sigură deoarece există mai multe solicitări pe această suprafaţă şi din partea altor pesoane, lucru neprobat în speţă.

Totuşi, cei doi inculpaţi şi-au manifestat disponibilitatea de a-1 ajuta pe denunţător în obţinerea unor alte terenuri din cele care i se cuveneau lui L.P., prin restituirea lor de la A.D.S., instituţie cu care urma a se întocmi un protocol.

în aceste condiţii, în luna decembrie 2006, Primăria comunei J. a iniţiat realizarea unui protocol cu ADS Bucureşti în vederea recuperării unor suprafeţe de teren de pe raza comunei ce se aflau în administrarea ADS, terenuri ce puteau fi retrocedate persoanelor fizice îndreptăţite. în acest protocol, conform probelor de la dosar, rezultă că au fost prevăzute suprafeţe de teren ce urmau a fi restituite lui L.P., astfel că la data de 8 decembrie 2006, la iniţiativa inculpatului C.P., denunţătorul a fost delegat din partea primăriei în vederea deplasării la Bucureşti pentru semnarea protocolului. Din dispoziţia inculpatului C., denunţătorului i-au fost înmânate două exemplare ale protocolului nr.5632/8 decembrie 2006, un ordin de deplasare şi o delegaţie specială de reprezentare a Primăriei J., acte semnate de către inculpat.

Cu ocazia înmânării protocolului pentru a fi dus la Bucureşti, în biroul inculpatului C.P., la solicitarea expresă a acestuia, denunţătorul i-a mai predat suma de 2000 euro, de faţă fiind numai cei doi, inculpatul C. afirmând textual că are nevoie de aceşti bani deoarece „va trebui şi el să plătească pentru ca să se asigure de întocmirea actelor”, declaraţia denunţătorului din faza de u.p.,f.i8.

Martora P.T., audiată în faza de urmărire penală cât şi în faţa instanţelor de judecată, a arătat că personal a întocmit protocolul dintre Primăria J. şi ADS Bucureşti, lucrare la care a fost ajutată şi de inculpatul P.I.. Este de precizat că odată cu înmânarea protocolului către denunţător, şi concomitent cu primirea celor 2000 euro, inculpatul C.P., i-a indicat acestuia ca la ADS Bucureşti să meargă la o persoană fizică al cărui nume i l-a indicat, pe care să o caute, fapt acceptat şi realizat de către denunţător însă, persoana din Bucureşti l-a indicat pe numitul M. de pe raza jud.Cluj, competent în a rezolva problema în litigiu. Din declaraţia denunţătorului din faţa Curţii, coroborată cu declaraţia martorului M.N., rezultă că după redactarea protocolului de către martora Precup şi inculpatul P.I., martorul M.N., în luna decembrie 2006, la rugămintea denunţătorului i-a contactat pe topometrista P.T. şi inculpatul P.I., solicitându-le să se întâlnească în Cluj-Napoca, în staţia de troleibuz IRA. în faţa curţii, martorul M.N., precizează textual: „m-am întâlnit cu inculpatul P.I. şi cu topometrista P.T. în staţia de autobuz IRA din Cluj, le-am comunicat că respectivele sume de câte 1000 euro pentru fiecare sunt din partea lui M.P., aceştia au fost de faţă când fiecare dintre ei a primit sumele de bani şi nu s-au ferit unul de celălalt. M.P., când mi-a dat banii, mi-a spus că aceştia sunt predaţi celor doi pentru punerea în posesie pe terenurile cumpărate de la L.P.”. Afirmaţia denunţătorului în sensul că după întocmirea protocolului la 8 decembrie 2006 le-a predat câte 1000 euro prin intermediul martorului M.N. numitei P.T. şi inculpatului P.I., este probată pe deplin cu declaraţiile constante ale martorului direct M.N. din toate fazele procesului penal şi ale martorei P.T. din faţa Curţii, care arată că banii au fost primiţi în toamna anului 2006 respectiv luna septembrie 2006, dar semnificativ este faptul că a doua zi după ce au primit banii de la martorul M.N., pe când se aflau la serviciu,

inculpatul P.I. i-a spus textual martorei că are mustrări de conştiinţă şi că doreşte să restituie acei bani”. După revenirea de la Bucureşti, unde nu a obţinut semnarea protocolului, denunţătorul nu a restituit primăriei actele remise de conducerea acesteia. Ceea ce este important în acest dosar este nu ordinea în care s-au predat sumele de bani, ci împrejurarea că acestea au fost solicitate de către inculpaţi anterior îndeplinirii atribuţiilor de serviciu. S-a dovedit mai presus de orice îndoială că inculpaţii au primit de la denunţător înainte de îndeplinirea atribuţiilor legale de serviciu, în cursul lunilor noiembrie şi decembrie 2006 suma de 3000 euro inculpatul

C.P. şi suma de 1500 euro inculpatul P.I., prezentând mai puţină importanţă, aşa cum am arătat, cuantumul sumelor remise în fiecare lună ceea ce oferă relevanţă juridică fiind momentul pretinderii acestora şi dovada predării lor.

Probele scrise şi testimoniale din tot cursul procesului penal, relevă că în data de 12 septembrie 2006 s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare având ca obiect o suprafaţă de teren de 12.400 mp între denunţătorul M.P.A. şi soţia acestuia şi tatăl inculpatului P.I., preţul de vânzare al terenului fiind stabilit la 350.000.000 lei vechi.

Actele dosarului au dovedit că nici după mituirea inculpaţilor cu sumele de câte 3000 euro inculpatul C.P. şi 1500 euro inculpatul P., denunţătorul nu a reuşit punerea în posesie pe terenurile în litigiu. Dimpotrivă, probaţiunea relevă că, din contră, cu prilejul unor discuţii purtate cu inculpatul C. la începutul anului 2007, acesta i-a sugerat denunţătorului să-i avanseze o sumă mai consistentă, apreciind banii primiţi ca insuficienţi în condiţiile în care apăreau zvonuri că în zonă va face investiţii Compania N. iar pentru asemenea terenuri se plătesc „zeci de mii de euro”.

Denunţătorul a susţinut pe parcursul procesului că apreciind ca exagerate pretenţiile inculpatului C.P., a încercat să rezolve situaţia fără predarea vreunei sume de bani însă nu a reuşit cu toate că martorul L.P. a făcut o sesizare la Prefectura jud.Cluj pentru tergiversarea punerii în posesie pe amplasamentul hotărât la 24 noiembrie 2006. Nici inculpatul P.I. nu a reuşit să-l determine pe inculpatul C.P. să fie de acord cu punerea în posesie a denunţătorului asupra suprafeţelor stabilite în şedinţa comisiei de fond funciar din 24 noiembrie 2006.

După mai multe luni de amânare a rezolvării problemelor de fond funciar, când a apărut evidentă tergiversarea punerii în posesie pe cale legală, denunţătorul M.P.A. şi numitul M.N. s-au autodenunţat cu privire la săvârşirea infracţiunii de dare de mită, condiţii în care la 27 iulie 2007 s-a organizat o activitate de prindere în flagrant a inculpatului C.P., prin consemnarea seriilor a 20 bancnote care compuneau suma de 10.000 euro pusă la dispoziţie de către denunţător. Denunţul numitului M.P.A. preciza că inculpatul C.P. a solicitat „zeci de mii de euro” pentru a fi de acord şi a semna procesul verbal de punere în posesie a martorului L.P., pentru terenul situat în tarlaua 45 Prodaia, astfel că pentru precizarea exactă a sumei de bani pretinsă cu titlu de mită, s-a organizat flagrantul.

Probele dosarului relevă că la 26 iulie 2007 martorul M.N. însoţit de denunţător, s-au întâlnit cu inculpatul P.I. la un restaurant din Cluj-Napoca, ocazie cu care inculpatul P.I. l-a apelat de pe telefonul său pe inculpatul C.P. căruia i-a comunicat că denunţătorul doreşte să se întâlnească cu el pentru a discuta despre punerea în posesie a numitului L.P. pe amplasamentele hotărâte la 24 noiembrie 2006, stabilind cu acea ocazie că întâlnirea va avea loc a doua zi, după un nou contact telefonic între inculpatul C. şi denunţător.

în cursul zilei de 27 iulie 2007, denunţătorul s-a întâlnit cu inculpatul C.P. la restaurantul KM 17 din com.J., prilej cu care inculpatul i-a pretins suma de 15.000 euro, arătându-se dispus ca, pentru această sumă, să-i semneze actele de punere în posesie în Prodaia, însă doar pentru suprafaţa de 5 ha. Denunţătorul şi inculpatul

C.P. au mai convenit ca, în aceeaşi seară, denunţătorul să-i şi achite suma de 10.000 euro, urmând ca, în cursul zilei de luni 30 iulie 2007, cu ocazia semnării actelor, să-i fie plătită şi diferenţa de 5000 euro. în jurul orei 19,40 denunţătorul având 4 bancnote tratate cu substanţă chimică fluorescentă, pe ele fiind înscrise „mită” şi 27 iulie 2007, l-a apelat pe inculpatul C.P. pe telefonul mobil, convenind să se întâlnească în staţia de combustibil de la drumul naţional. La ora 19,50 când denunţătorul a ajuns în staţia PECO, inculpatul C.P. îl aştepta, amândoi au urcat în autoturismul denunţătorului unde acesta i-a înmânat inculpatului C. suma de 10.000 euro aflată într-o pungă de plastic. După primirea banilor inculpatul C. l-a asigurat pe denunţător că problemele sunt rezolvate şi că luni dimineaţa „îi face lui L. titlu”.

Nici în faza de urmărire penală şi nici în faţa instanţelor de judecată inculpatul

C.P. nu a recunoscut primirea sumei de 3000 euro cu titlu de mită de la denunţător, iar în privinţa celor 10.000 euro găsiţi asupra sa cu ocazia flagrantului, a precizat că reprezintă un împrumut luat de la denunţător.

Aceste apărări, au fost înlăturate de către curte ca nesincere şi de circumstanţă făcute cu scopul de a-şi atenua răspunderea penală ce-i incumbă.

în practica judiciară constantă a instanţei supreme s-a decis că fapta unui funcţionar de a solicita o sumă de bani cu titlu de împrumut, în scopul de a face un act contrar îndatoririlor sale de serviciu, realizează infracţiunea de luare de mită, deoarece împrumutul constituie un folos în sensul dispoziţiilor art.254 C.pen.

Vinovăţia inculpatului rezultă fără echivoc din declaraţiile constante ale denunţătorului atât din cursul urmăririi penale cât şi din cursul cercetării judecătoreşti care a arătat că în cursul lunii noiembrie 2006, inculpatul C.P. i-a pretins sume de bani neprecizate iniţial, care s-au situat însă în final la valoarea de

18.000 euro, condiţionând de primirea banilor eliberarea actelor de punere în posesie asupra terenurilor lui L.P., unde denunţătorul avea interes direct. S-a dovedit că denunţătorul i-a plătit efectiv inculpatului în trei tranşe suma de 13.000 euro respectiv, 1000 euro în luna noiembrie 2006, 2000 euro în luna decembrie 2006 şi

10.000 euro în 27 iulie 2007. Susţinerile denunţătorului sunt probate prin antecontractul de vânzare-cumpărare cu L.P. din 23 noiembrie 2006 coroborate perfect cu declaraţia martorului L.P., şi din faţa Curţii, unde precizează că „îmi amintesc că am purtat cu partea vătămată (denunţător) o discuţie, după încheierea primului antecontract în care acesta a afirmat că ăştia vor să ne mulgă pe amândoi, referindu-se probabil la angajaţii primăriei”.

Despre împrejurarea pretinderii şi primirii celor 3000 euro de către inculpatul

C.P. relatează şi martorul M.N. atât în faza de urmărire penală cât şi în faţa instanţei, martor direct, care îl însoţea şi ajuta pe denunţător în rezolvarea problemelor funciare în comuna J.. în depoziţia din cadrul urmăririi penale, cât şi în faţa Curţii, martorul M.N. precizează că, cunoaşte de la denunţător că i-a plătit inculpatului C.P. suma de 3000 euro pentru a fi de acord şi a semna actele de punere în posesie a lui L.P. în păşunea situată în tarlaua 45 Prodaia.

Declaraţiile martorilor de mai sus, se coroborează perfect cu delaraţia martorei A.M. atât din faza de urmărire penală cât şi din faţa Curţii care precizează că inculpatul C. a propus amplasamentul pentru L.P. în tarlaua 45 Prodaia în şedinţa din 24 noiembrie 2006, pe de altă parte, i s-a părut nefiresc ca primarul să delege un terţ respectiv pe denunţătorul M. ca reprezentant al Primăriei J. în faţa ADS Bucureşti şi cu toate că i-a atras atenţia inculpatului cu privire la acest aspect, acesta a insistat în delegarea denunţătorului în rezolvarea problemei protocolului. Ulterior, când denunţătorul nu a mai restituit actele, deşi martora i-a cerut primarului să anunţe poliţia, acesta a fost evaziv în atitudine. De asemenea, martorul asistent de la flagrant N.C.G., confirmă că inculpatul C.P. susţinea că cei 10.000 euro au fost împrumutaţi

de la denunţător, nerecunoscând provenienţa reală a acestora. Deoarece martorul asistent R.V. cunoştea aceleaşi împrejurări ca şi martorul asistent N.C.G., nici prima instanţă şi nici curtea nu a considerat oportună reaudierea acestuia, fiind suficient un singur martor raportat la o singură împrejurare şi apărare a inculpatului C.P..

Nu în ultimul rând, vinovăţia inculpatului C.P. este probată pe deplin prin conţinutul înregistrărilor audio-video şi ambientale efectuate în cauză.

De reţinut că în legătură cu pretinderea sumei de 15.000 de euro de la denunţătorul M.P., pentru realizarea şi semnarea punerii în posesie a lui L.P., inculpatul C.P., a arătat că a fost de acord cu primirea acestor bani, doar la insistenţele repetate ale denunţătorului.

întreaga probaţiune administrată în această cauză infirmă apărările inculpatului referitoare la condiţiile în care a pretins suma de 18.000 de euro din care a primit efectiv 13.000 de euro. Astfel, declaraţiile constante ale denunţătorului M.P.A. coroborate cu declaraţia martorului L.P., M.N. şi A.M., dovedesc că inculpatul

C.P. şi-a încălcat atribuţiile legale de serviciu şi a furnizat denunţătorului date certe privind viitoarea punere în posesie a lui L.P. la 21 noiembrie 2006 (declaraţie L. din faţa Curţii), anterior şedinţei oficiale în care urma să se hotărască de către toţi membri comisiei de fond funciar acest fapt, precum şi procesul verbal de şedinţă a aceleiaşi comisii din data de 24 noiembrie 2006.

Atitudinea de încălcare a legalităţii vizând corecta îndeplinire a sarcinilor de serviciu de către inculpatul C.P., este dovedită şi prin delegarea denunţătorului în faţa ADS Bucureşti, în condiţiile în care a fost avertizat de către martora A.M. că face o greşeală, iar denunţătorul nu avea nici o legătură cu această instituţie, el neavând abilitarea legală să rezolve semnarea actului, lucru dovedit în cauză. Interesul financiar al primarului în rezolvarea problemelor denunţătorului este dovedit şi prin faptul că a acceptat să se întâlnească cu denunţătorul M. într-o altă locaţie decât Primăria J., nedovedindu-se că anterior anului 2006 ei s-ar fi cunoscut şi ar fi fost în relaţii de prietenie. Vinovăţia sa, este probată şi prin conţinutul interceptărilor convorbirilor telefonice şi ambientale din care rezultă modul în care inculpatul C. îl învaţă pe denunţător ce atitudine să adopte faţă de celelalte persoane implicate în orice fel în actele de punere în posesie, este dovedită de asemenea recomandarea de a-i achita denunţătorul şi inculpatului P.I. o sumă de 10.000 euro „pentru a-i închide gura”, atitudine coroborată cu lipsa de reacţie în recuperarea actelor primăriei aflate în posesia denunţătorului. în acest context trebuie privită ca fiind deplin reală susţinerea denunţătorului în sensul că până la momentul promiterii celor 15.000 euro nu a fost posibilă punerea în posesie pe acel amplasament, iar după întâlnirea din 27 iulie 2007, acest fapt urma a se rezolva de îndată în ziua imediat următoare.

Apărătorul ales al inculpatului C.P. a contestat probele obţinute prin mijloace de probă administrate ilegal, (în opinia sa), având acest drept – a se vedea cazul Khom contra Marii Britanii – Curtea Europeană de la Strasbourg, acesta referindu-se la conţinutul înregistrărilor convorbirilor telefonice şi ambientale privitoare la discuţiile purtate în zilele de 26 şi 27 iulie 2007 între inculpatul C.P. şi denunţător.

Potrivit art.916 alin.2 C.proc.pen.înregistrările efectuate de părţi sau de alte persoane constituie mijloace de probă când privesc propriile convorbiri sau comunicări pe care le-au purtat cu terţii.

Este mai presus de orice îndoială că atunci când există asemenea înregistrări ca în speţă, nu se poate face abstracţie de ele, urmând ca faptele şi împrejurările la care se referă să fie apreciate în ansamblul probator administrat în cauză, cu atât mai mult cu cât principiul egalităţii armelor, consacrat de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului semnifică tratarea egală a părţilor pe toată durata desfăşurării

procedurii în faţa unui tribunal, fără ca vreuna din ele să fie avantajată în raport cu cealaltă sau cu celelalte părţi din proces.

Având în vedere modul de obţinere a mijloacelor de probă în acest dosar de către procurori, curtea apreciază că în speţă nu sunt incidente disp.art.64 alin.2 C.proc.pen.potrivit căruia „mijloacele de probă obţinute în mod ilegal, nu pot fi folosite în procesul penal”, neexistând nici o încălcare a principiului loialităţii în obţinerea mijloacelor de probă.

Potrivit art.68 alin.2 C.proc.pen., este oprit a determina o persoană să săvârşească sau să continue săvârşirea unei fapte, în scopul obţinerii de probe. Acest text de lege nu trebuie privit însă izolat, rupt de context, ci integrat unitar în titlul din care face parte, respectiv interzicerea mijloacelor de constrângere.

Deşi legiuitorul nu a indicat expres în ce constă acţiunea de determinare, este incontestabil că aceasta nu poate avea loc decât prin modalităţile alternative prevăzute în alin.i al art.indicat: violenţe, ameninţări, ori alte mijloace de convingere, precum şi promisiuni sau îndemnuri.

In lipsa unor asemenea acţiuni insidioase, nu se poate reţine că există o determinare, întrucât numai prin modalităţile alternative de mai sus se influenţează voinţa persoanei asupra căreia acestea se exercită, ea fiind în situaţia în care nu mai gândeşte şi acţionează liber.

A considera că, dincolo de exigenţele textului de lege, orice acţiune din partea unei persoane se poate circumscrie noţiunii de „determinare” înseamnă, pe de o parte, a ignora împrejurarea că cel asupra căruia se exercită determinarea are deplină capacitate de exerciţiu, iar, pe de altă parte, a adăuga la lege, dând noţiunii şi alte semnificaţii decât cele pe care legiuitorul însuşi le-a dat.

Ţinând cont că în opinia Curţii mijloacele de probă administrate în prezenta speţă au fost obţinute în mod legal, conchidem că vinovăţia inculpatului C.P. în comiterea infracţiunii de luare de mită este dovedită şi prin conţinutul înregistrărilor convorbirilor telefonice şi ambientale dintre inculpat şi denunţător.

Rezultă astfel, din nota de la fila 120 dos.u.p. că în seara de 26 iulie 2007 fiind contactat telefonic de către inculpatul P.I. la solicitarea denunţătorului, inculpatul C.P. şi denunţătorul au convenit să se întâlnească a doua zi pentru a discuta situaţia terenului lui L.P. „ca totul să fie bine”.

Din conţinutul acestei note de transcriere a convorbirilor rezultă fără putinţă de tăgadă că încă din 26 iulie 2007 inculpatul C.P. cunoştea scopul întâlnirii de a doua zi şi cu toate acestea a acceptat să poarte cu denunţătorul M.P., în afara serviciului o discuţie despre modalitatea în care se va realiza punerea în posesie a lui L.P..

Din conţinutul notelor depuse la dpsarul de urmărire penală rezultă că inculpatul C.P. susţine în faţa denunţătorului că este greu să realizeze punerea în posesie pe terenul în discuţie, că a întâmpinat o opoziţie constantă din partea inculpatului P.I. şi promite că îi va acorda în acea zonă 5 ha. Tot în conţinutul acestei discuţii, inculpatul C.P. afirmă către denunţător că terenul este „drept c-an palmă” şi după ce discuţia avansează în direcţia sumei de bani pe care o va primi pentru acest favor, inculpatul se oferă să-i faciliteze denunţătorului achiziţionarea în aceeaşi zonă, a unei alte suprafeţe tot de 5 ha, aflată în patrimoniul primăriei.

în declaraţia din faţa Curţii de Apel, inculpatul C.P., arată că în cursul discuţiei cu denunţătorul din 26 iulie 2007 acesta i-a oferit o sumă de bani respectiv 25, apoi 15 şi apoi 10, fără a preciza moneda, inculpatul înţelegând că este vorba de bani româneşti, dar această apărare a inculpatului este contrazisă de conţinutul înregistrărilor convorbirilor telefonice şi ambientale existente în dosarul de urmărire penală, unde la întrebarea concretă a denunţătorului M., referitoare la cuantumul

sumei pentru care îi semnează punerea în posesie, inculpatul C. îi răspunde „amu te gândeşti, cât poţi, tu să spui”, după care precizează exact 15.000. Susţinerea denunţătorului în sensul că pretinderea s-a referit la suma de 15.000 de euro şi nu la moneda românească este dovedită prin conţinutul aceloraşi înregistrări ataşate dosarului la fila 133 dos.u.p.unde anterior denunţătorul îi relatează inculpatului C.P. că în prezent dispune de suma de 26.000 euro încasaţi pentru nişte miei, iar acceptarea inculpatului survine în contextul în care nu a avut loc în conţinutul discuţiei o modificare a apartenenţei monedei în care denunţătorul îşi ţinea economiile. Câtă vreme în fraza anterioară denunţătorul susţine că are acasă 26.000 euro, după care îi face propunerea inculpatului C. cu privire la cuantumul sumei, este evident că referirea este la euro, cu atât mai mult cu cât şi suma anterioară predată inculpatului C.P. a fost exprimată tot în euro, respectiv suma de 3000 remisă în lunile noiembrie şi decembrie 2006.

Din conţinutul înregistrărilor aceloraşi convorbiri este dovedită şi primirea de către inculpatul C.P. a sumei de 3000 euro în lunile noiembrie şi decembrie 2006. Rezultă din conţinutul convorbirilor că inculpatul C.P. nu are o reacţie de surprindere sau negare a primirii vreunei sume de bani de la denunţător, reacţie care ar fi fost normală în situaţia în care în realitate nu ar fi primit anterior banii, ci, dimpotrivă, confirmă tacit primirea banilor şi chiar îi spune denunţătorului să nu mai comunice nimănui că i-a dat acei bani: „tu spune: nu a mai dat la nimeni nimic”. Cu această ocazie, inculpatul i se plânge denunţătorului M. că şi alte persoane l-au mai bănuit că ar fi luat bani de la denunţător şi chiar i-a fost reproşată o astfel de conduită.

Tot din conţinutul înregistrărilor depuse la dosar freiese că inculpatul C.P. îl sfătuieşte pe denunţător că, pentru a nu întâmpina greutăţi din partea inculpatului P.I. pentru punerea în posesie, ar fi indicat să discute cu acesta separat şi să-i ofere şi lui 10.000 euro, ca astfel, „să-i închidă gura”. Totodată, îl mai sfătuieşte să nu-i spună de înţelegerea lor, pentru că inginerul „nu poate ţine nimic în el” să pretindă că nu se poate discuta cu primarul şi să-l roage pe inculpatul P., în contextul în care îi va oferi şi lui suma de 10.000 euro, să intervină pe lângă primar să fie de acord cu amplasamentul şi să semneze procesul verbal de punere în posesie: „hai mă, presează-1 şi tu pe primarul, că io cu el nu mă pot înţelege”.

Având în vedere că martorul L.P. fiind nemulţumit de tergiversarea punerii în posesie pe terenurile la care era îndreptăţit, efectuase o sesizare la Prefectua jud.Cluj, în urma căreia s-a declanşat un control la Primăria J., inculpatul C.P. a luat la cunoştinţă că în acea perioadă martorul L. urma să se deplaseze de la Tg.Mureş la J. pentru a verifica dacă nu s-a realizat punerea sa în posesie. Inculpatul C., intuind că martorul L. nemulţumit de rezolvarea problemelor funciare ar putea să-i ofere vreo sumă de bani pentru a-1 determina la îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, îi recomandă denunţătorului conform conţinutului convorbirilor de la fila 134 dos.u.p. să nu discute cu martorul L. despre problema terenurilor afirmând „nu-i spune lui nimic să vezi ce dă el şi atunci tu pui numai diferenţa”. Instanţa reţine, raportat la atitudinea inculpatului C.P., că acesta folosindu-se de calitatea sa de reprezentant al unei instituţii publice de nivelul unei primării, s-a pretat la a solicita mită, fiind de acord să accepte sume de bani, chiar de la mai multe persoane, interesate în acelaşi dosar de fond funciar, pentru o simplă activitate de punere în posesie. Rezultă fară putinţă de tăgadă că acesta a condiţionat îndeplinirea atribuţiilor de serviciu pe care trebuia să le realizeze în mod curent, de plata unor sume de bani.

Nu în ultimul rând, din conţinutul înregistrărilor aceloraşi convorbiri rezultă recunoaşterea de către inculpatul C.P. a primirii sumei de 3000 de euro de la denunţător, acesta precizând textual „eu ţi-am spus cu mine îi cu înţelegere…şi acolo

că mi-ai dat, ai venit….aia am cerut, ai văzut…dar a fost o conjunctură aşa de nu am putut domnule să fac treabă, că aşa o fost treburile….da, lasă, că bine a fi, îi vedea”.

Dispoziţiile art.63 alin.2 C.proc.pen.exclud o ordine de preferinţă, nefăcându-se distincţie în ceea ce priveşte valoarea în stabilirea adevărului, în raport de faza în care au fost administrate, criteriul determinant în aprecierea probelor constituindu-1 forţa acestora de a exprima adevărul, indiferent de momentul procesual căruia aparţine sau de organul care le-a administrat.

Dând sens şi dispoziţiilor art.3 din C.proc.pen. privind aflarea adevărului, normă cu valoare de principiu în procesul penal, curtea a reţinut şi apreciat toate probele ştiinţifice şi testimoniale indicate atât în rechizitoriul parchetului cât şi propuse în apărare de către inculpatul C., ele reflectând adevărul, ţinând seama de întregul material administrat în cauză.

Cum, potrivit art.64 C.proc.pen.nu se face distincţie între valoarea probantă a mijloacelor de probă administrate în faza urmăririi penale şi a judecăţii, se poate concluziona că nu există un temei legal pentru a se crea o ordine de preferinţă între declaraţiile inculpatului.

Pe de altă parte, declaraţiile acestuia date în faza judecăţii şi în faza de urmărire penală, pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care se coroborează cu alte probe.

Declaraţiile de nerecunoaştere ale inculpatului C.P., potrivit cărora nu a pretins şi nu a acceptat bani de la denunţător, nu şi-a încălcat cu nimic atribuţiile de serviciu raportat la solicitarea denunţătorului de a fi pus în posesie L.P. pe terenurile şi amplasamentele hotărâte în şedinţa din 24 noiembrie 2006, au fost înlăturate de către curte întrucât sunt infirmate în mod indubitabil de celelalte mijloace de probă administrate, la care instanţa a făcut referire pe larg în considerentele deciziei.

Referitor la soluţia de achitare de sub învinuirea comiterii infracţiunii de luare de mită prev.de art.254 alin.i C.pen.rap.la art.6 din legea 78/2000 a inculpatului P.I. pronunţată de Tribunalul Cluj sunt de remarcat următoarele:

Atât în faza de urmărire penală cât şi în faţa tribunalului precum şi în faţa curţii de apel, inculpatul nu recunoaşte comiterea infracţiunii imputate prin actul de sesizare al instanţei arătând că într-adevăr a primit de la denunţătorul M.P.A. suma de 1500 euro, în vara anului 2006, însă aceşti bani reprezentau o cotă parte din preţul unui teren vândut de tatăl său P.I. sen.denunţătorului şi soţiei sale la data de 12 septembrie 2006, cu suma de 350.000.000 lei, teren în suprafaţă de 6300 mp situat în J..

în declaraţia din faţa Curţii, inculpatul P.I. susţine că martorul M. şi denunţătorul M. i-au promis plata unei sume mai mari pentru terenul înstrăinat de tatăl său denunţătorului, dacă el îi va sprijini în identificarea acestuia, din punct de vedere topometrie întrucât nu erau cunoscute limitele proprietăţii. Inculpatul susţine că după orele de program de la Primăria J. împreună cu topometrista P.T., au încercat cu ajutorul hărţilor să identifice terenurile. Pe cale de consecinţă, recunoaşte că în vara anului 2006 în luna august, a fost contactat telefonic de martora P.T., care i-a comunicat că ambii trebuie să se întîlnească cu martorul M., întâlnire ce a avut loc în staţia de autobuz IRA din Cluj, şi recunoaşte că martorul M. le-a predat fiecărora suma de câte 500 de euro. în aceeaşi declaraţie, inculpatul P. susţine că în luna septembrie au primit atât el cât şi martora P. suma de câte 1000 euro, de la martorul M. sau denunţător, dar banii reprezentau contravaloarea muncii prestate în afara orelor de program pentru identificarea terenurilor vândute de tatăl său denunţătorului. Inculpatul P. precizează că pentru terenul înstrăinat denunţătorului a primit în trei tranşe suma de 12.300 euro.

Având în vedere apărarea formulată de inculpatul P.I. în cursul judecăţii, curtea reţine că jurisprudenţa Curţii Europene a drepturilor omului a statuat în sensul că „principiul prezumţiei de nevinovăţie reclamă, printre altele, că sarcina probei să revină acuzării şi ca dubiul să fie profitabil acuzatului. Acuzării îi revine obligaţia de a arăta învinuitului care sunt acuzaţiile cărora le va face obiectul şi a oferi probe suficiente pentru a întemeia o declaraţie de vinovăţie. Statul este obligat să asigure acuzatului dreptul la apărare (el însuşi sau cu asistenţa unui avocat) şi să-i permită, să interogheze sau să pună să fie audiaţi martorii acuzării. Acest drept, nu implică numai un echilibru între acuzare şi apărare, ci impune ca audierea martorilor să fie în general, în contradictoriu. Elementele de probă trebuie să fie în principiu, produse în faţa acuzatului în audienţă publică şi în vederea unei dezbateri în contradictoriu”. (Plenul hotărârii nr.6 din decembrie 1988 Barbera, Messegue şi Jabordo versus Spania).

Coroborând toate probele administrate în ambele faze ale procesului penal, curtea este datoare să examineze cauza acordând întâietate principiului preeminenţei dreptului, a respectării tuturor prevederilor legale (a se vedea cazul Sunday Times din 26 mai 1979 de la Curtea Europeană de la Strasbourg).

Pentru a fi luate în considerare declaraţiile inculpatului, în faţa instanţei de judecată, precum si cele date în cursul urmăririi penale, trebuie să răspundă unei duble condiţionalităţi privitoare la argumentele temeinice care le-au determinat şi la coroborarea lor cu celelalte probe administrate în cauză.

în acelaşi timp, această examinare şi apreciere a declaraţiilor este subordonată principiului aflării adevărului şi angajării răspunderii penale în condiţiile legii.

Tribunalul Cluj a reţinut în considerentele sentinţei că inculpatul P.I. a avut reprezentarea că banii primiţi de la martorul M.N. în luna septembrie 2006 în staţia de autobuz IRA din Cluj, unde se afla împreună cu martora P.T., constituiau banii promişi de către martorul M. în vara anului 2006, când a afirmat că în situaţia în care inculpatul P. îl va ajuta la identificarea terenurilor înstrăinate denunţătorului M. precum şi a altora, îi va plăti un preţ mai mare.

Această apărare a inculpatului a fost reiterată şi în faţa curţii, unde apărătorul ales al acestuia a făcut referire expresă la declaraţia martorului C.V., din faţa Tribunalului Cluj, martor care a fost prezent la discuţia dintre martorul M. şi clientul său, în cadrul căreia M.N. i-a oferit inginerului agronom mai mult de 1 euro/mp, dacă îl va ajuta pe denunţător şi pe el la identificarea terenurilor unde aveau interes. (în identificarea terenurilor ce făceau obiectul contractului din 12 septembrie 2006 dintre denunţător şi părinţii inculpatului P.).

Această apărare a inculpatului P.I. a fosat înlăturată ca nesusţinută de probe deoarece între părinţii inculpatului P.I. şi martorul M.N., nu a existat niciodată vreo înteţelegere verbală sau scrisă cu privire la vânzarea-cumpărarea vreunui teren, aspect ce rezultă din conţinutul antecontractului. Din cuprinsul acestor acte, rezultă că părţile antecontractului încheiat la 12 septembrie 2006, cu privire la terenul de 6100 şi 6300 mp situat în J. sunt P.I. – tatăl inc.P.I. şi denunţătorul M.P.A. şi soţia acestuia M. Viorica. Pe de altă parte, rezultă că semnatarii convenţiei de cesiune a antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat în formă autentică sunt M. V., M.P.A. şi C.R.R.

Apărarea inculpatului P.I. atât din faţa tribunalului cât şi din faţa curţii este nesusţinută de probele testimoniale şi scrise, deoarece martorul M.N. a arătat în faţa ambelor instanţe de judecată că nu corespunde realităţii că i-ar fi promis inginerului P.I. mai mulţi bani pe acel teren, întrucât nu el era cumpărătorul acestuia, ci denunţătorul M., şi nu avea mandat din partea acestuia să ofere un preţ mai mare în contul său decât cel prevăzut în actele scrise.

Argumentele inculpatului P.I. în sensul că suma de 1500 euro reprezenta o cotă parte din plata preţului terenului înstrăinat de tatăl său către denunţător, vor fi înlăturate ca neveridice deoarece din declaraţia martorului M.N. din faţa curţii rezultă că sumele în euro pe care le-a predat martorei P. şi inculpatului P. din partea denunţătorului, nu reprezentau vreo tranşă din plata preţului contractului încheiat la 12 septembrie 2006, preţul acelui teren fiind achitat în întregime în vara anului 2006. în acelaşi sens, declară şi martorul C.R.R. în declaraţia de la fila 96 din faţa curţii, unde precizează textual: „plata preţului pentru terenul achiziţionat de la P., s-a făcut în mod integral în momentul încheierii contractului de cesiune, ca urmare a faptului că am fost rugat de M. să fac acest lucru, acesta fiind oarecum obligat faţă de P., iar plata către părinţii inculpatului P. a fost integrală, contractul de cesiune fiind încheiat la data de 25 noiembrie 2006”.

Starea de fapt reţinută de Tribunalul Cluj în sensul că cei 1500 euro primiţi de inculpatul P. şi topometrista P.T., reprezentau plata pentru serviciile aduse de aceştia denunţătorului M., respectiv pentru identificarea terenurilor care au făcut obiectul contractului din 12 septembrie 2006, este combătută şi nu se coroborează cu restul probelor testimoniale şi ştiinţifice ale cauzei.

Este de relevat că inculpatul P.I. a recurs la această apărare, abia în faza de judecată, după ce a luat la cunoştinţă de motivarea soluţiei de scoatere de sub urmărire penală a lui P.T. şi fără ca anterior să fi făcut referire la aceste aspecte.

Apărarea inculpatului P. este combătută pe deplin prin declaraţia martorului M.N. din faţa instanţei de judecată cât şi din faza de urmărire penală care precizează textual în declaraţia de la f.109 din faţa curţii că: „în vara anului 2006 după orele de program P.T. şi inginerul P. au desfăşurat activităţi de măsurare şi identificare a terenurilor în care era interesat denunţătorul . Mai mult, încă de la începutul anului 2006, martorul cunoaşte că aceste activităţi desfăşurate de către inginerul P. şi P.T., erau însă în folosul unei agenţii imobiliare „MLM” şi nu aveau legătură cu măsurătorile terenului care fac obiectul prezentului dosar şi în care era interesat denunţătorul M.P. De asemenea, martorul precizează că are cunoştinţă, în mod direct că după orele de serviciu martora P.T., la rugămintea denunţătorului l-a ajutat pe acesta, fără sprijinul inginerului P. la identificarea unor terenuri şi efectuarea de măsurători, dar alte terenuri decât cel din litigiu, pentru care cunoaşte că a fost plătită de M. P. cu suma de 5.000.000 lei vechi precum şi cu alte sume.

Astfel, susţinerile martorului M.N. se coroborează cu declaraţiile martorei P.T. din ambele faze ale procesului penal şi cu declaraţiile denunţătorului M.P.A. din care rezultă că aceasta a recunoscut primirea sumei de 1500 euro nemijlocit sau prin intermediul lui M.N. arătând însă că ea a fost oferită de denunţător pentru a-i asigura acestuia asistenţă şi ajutor în identificarea proprietarilor de terenuri, punerea lor în legătură cu denunţătorul M. şi încheierea promisiunilor de vânzare-cumpărare.

Mai mult, P.T. a avut aceeaşi atitudine de recunoaştere a primirii sumei de 1500 euro de la denunţător cât şi a altor sume remise de acesta şi în cursul zilei de 28 iulie 2007, când, abia sosită din Bucureşti, unde s-a mutat la finele anului 2006, s-a întâlnit cu denunţătorul şi fără a avea cunoştinţă că discuţia era înregistrată ambiental. Din cuprinsul discuţiilor purtate cu denunţătorul reiese fără nici un dubiu că martora Precup recunoaşte primirea celor 1500 euro de la denunţător însă la replicile acestuia legate de scopul pentru care banii au fost achitati, poziţia ei a fost aceeaşi: a depus o activitate susţinută pentru acele sume de bani, iar pe de altă parte, munca prestată nu avea nici o legătură cu atribuţiile de la locul de muncă.

Pe de altă parte, soluţia dispusă de organele de urmărire penală în privinţa numitei P.T., putea face obiectul unei plângeri reglementate de art.2781 C.proc.pen.şi nicidecum să servească drept temei al achitării inculpatului P.I..

Din vastul material probator existent la dosar, rezultă că declaraţia de nerecunoaştere a inculpatului P. este absolut singulară, ea necoroborându-se cu vreun alt mijloc de probă, condiţie în care va rămâne fără valoare sub aspectul aflării adevărului.

Potrivit art.69 C.proc.pen.declaraţiile inculpatului făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în speţă. Din analiza textului de lege se desprind mai multe concluzii: în primul rând declaraţiile inculpatului trebuie să se coroboreze cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză. Ca atare, nu se cere coroborarea acestora cu proba în întregul ei, ci doar cu, anumite fapte sau împrejurări ce se pot desprinde din analiza acesteia. în al doilea rând, se cere ca verificarea susţinerilor inculpatului să se facă în raport de ansamblul probelor existente în cauză. Cu alte cuvinte, acele fapte şi împrejurări să se regăsească în cea mai mare parte din probe, să aibă un caracter de repetabilitate. Chiar şi în acest context, instanţa are facultatea, iar nu obligaţia de a reţine declaraţiile inculpatului, câtă vreme legiuitorul a folosit sintagma „declaraţiile pot servi” iar nu „servesc” doar această ultimă expresie fiind cea care imprimă un caracter imperativ.

Aşadar, declaraţiile de nerecunoaştere ale inculpatului sunt simple afirmaţii, care au ca scop doar disculparea acestuia de consecinţele penale ale faptei sale, fiind vădit pro cauza, motiv pentru care curtea le va aprecia ca atare.

Vinovăţia inculpatului este dovedită mai presus de orice îndoială prin declaraţiile constante ale denunţătorului din ambele faze ale procesului penal coroborate cu declaraţiile martorilor L.P., M.N., P.T., A.M. şi cu conţinutul înregistrărilor audio-video ambientale depuse la dosar.

Astfel, potrivit declaraţiilor denunţătorului M.P.A. şi martorului M.N., inculpatul P.I. a pretins sume de bani pentru a înlesni lui M. obţinerea punerii în posesie pentru o suprafaţă de teren achiziţionată de la L.P. după ce inculpatul P. împreună cu inculpatul C.P. au fost cei care l-au determinat pe L. să vândă acel teren lui M., sugerându-i şi preţul de vânzare. De altfel, martorul L.P. confirmă intervenţia inculpaţilor C. şi P. în favoarea lui M., inclusiv în ce priveşte preţul de 1 euro/mp (declaraţia din faza de urmărire penală şi din faţa curţii).

Susţinerea denunţătorului că suma de 1500 euro a fost plătită în două tranşe, făcută în faza de urmărire penală a fost probată şi în faţa curţii, probele relevând că suma de 500 euro pretinsă de inculpatul P., s-a predat în biroul acestuia din comuna J. în luna noiembrie 2006, iar suma de 1000 euro i-a fost predată prin intermediul martorului M.N. după redactarea protocolului în luna decembrie 2006, în staţia de autobuz IRA, fiind prezenţi atât inculpatul P. cât şi martora P.T..

Audiat nemijlocit de către instanţele de judecată, martorul M.N. confirmă declaraţia din faza de urmărire penală privind efectuarea plăţii referitor la suma de ÎOOO euro către inculpatul P.I., pe care a realizat-o în luna decembrie 2006, întâlnire la care au participat atât inculpatul cât şi P.T. în staţia de autobuz IRA din cartierul Mărăşti. La acea dată, martorul cunoştea că banii predaţi erau pretinşi de inculpatul P. pentru a facilita denunţătorului punerea în posesie asupra terenurilor cuvenite lui L.P.. Relevantă în această privinţă este poziţia martorului M.N. care a arătat constant că niciodată nu i-a predat inculpatului P. bani pentru terenurile vândute de tatăl acestuia denunţătorului M. iar pe de altă parte, învederează exact că remiterea sumei de 1000 euro a avut loc la finele anului 2006 şi nicidecum în anul 2005, aşa cum s-a apărat inculpatul P. în faza de urmărire penală. Poziţia sinceră a martorului M.N. este confirmată şi de martora P.T. care îl însoţea şi ea pe inculpatul P.I. în momentul în care ambii au primit banii de la martorul M. care a reliefat că evenimentul s-a produs

în toamna anului 2006. Mai mult, martora P.T. în declaraţia din faţa curţii precum şi în faza de urmărire penală a învederat faptul că, a doua zi după ce au primit banii, pe când se aflau la locul de muncă, inculpatul P.I. i-a comunicat că, „are mustrări de conştiinţă şi că are de gând să dea banii înapoi”.

Analiza sintetică şi judicioasă a declaraţiilor constante ale denunţătorului, a inculpaţilor C. şi P., şi a tuturor martorilor audiaţi în cauză, coroborate cu conţinutul convorbirilor telefonice şi ambientale purtate între aceştia, conduc indubitabil la concluzia că inculpatul P.I. a primit suma de 1500 euro pentru ca în calitatea sa de funcţionar în cadrul Primăriei J. şi de membru în Comisia locală de fond funciar să procedeze cu precădere la întocmirea actelor de punere în posesie privitor la un teren de pe raza localităţii J. unde denunţătorul avea un interes material direct.

Această afirmaţie este demonstrată de atitudinea inculpatului P. care, deşi nu era în relaţii de prietenie cu denunţătorul M., a acceptat să se întîlnească cu acesta într-un restaurant, seara şi să poarte discuţii legate de serviciu şi de interesul funciar al denunţătorului în zona J., probleme care nu erau străine inculpatului.

Din conţinutul convorbirilor înregistrate şi depuse la dosar (f.iil) rezultă că în cuprinsul discuţiei din 26 iulie 2007 dintre denunţător, martorul M. şi inculpat, acesta din urmă îi precizează denunţătorului că nu îşi va rezolva problema „întrucât primarul nu e de acord şi e tare supărat pe el”. Mai mult, cu această ocazie, inculpatul P. recunoaşte tacit primirea anterioară de la denunţător a sumei de 1500 euro pentru punerea în posesie a lui L.P. pe terenul din locul numit Prodaia. Această recunoaştere a inculpatului a survenit în contextul în care denunţătorul i-a reproşat că, deşi le-a plătit sume de bani, atât lui cât şi inculpatului C., problema nu i s-a rezolvat, fiind tergiversată.

Este de remarcat că inculpatul P., în loc să nege primirea vreunei sume de bani pentru punerea în posesie, el admite primirea banilor, dând aprobator din cap, iar la propunerea denunţătorului de a-i restitui suma plătită, în cazul în care nu se va realizajpunerea în posesie, se declară total de acord.

In acest context, trebuie precizat că apărarea inculpatului din faţa curţii reiterată şi în concluziile scrise, in sensul că expresia „E sau ÎHΔ a inculpatului P., nu are nici o valoare, va fi înlăturată, cu motivarea că această exprimare reprezintă un regionalism specific zonei Ardealului, care semnifică o achiesare, la afirmaţiile unei altei persoane, într-o anumită problemă supusă discuţiei.

împrejurarea că fiecare dintre cei doi inculpaţi cunoştea despre celălalt că a pretins şi primit bani de la denunţător pentru punerea în posesie a lui L.P., este dovedită mai presus de orice îndoială, cu recunoaşterea inculpatului P.I., consemnată în actele dosarului de urmărire penală, unde acesta precizează denunţătorului „pe onoarea mea, pe cuvântul meu de onoare, primarul mi-o zis că o luat ceva, dar crezi că mie imi spune tot?”. în conţinutul aceloraşi discuţii cu denunţătorul, inculpatul P. recunoaşte că dacă nu se va realiza punerea în posesie a lui M., acesta a pierdut cu ei bani „cu primarul 3000 şi cu el 1500”. Coroborând probele administrate în faza de urmărire penală cu cele administrate nemijlocit, oral şi în contradictoriu în faţa instanţelor de judecată, vinovăţia inculpatului P.I. este dovedită la unison, de către acestea.

Această concluzie se impune prin înlăturarea apărărilor de circumstanţă şi de complezenţă ale inculpatului P., care, nu avea nici o motivaţie să primească de la denunţătorul M. suma de 1500 euro în lunile noiembrie-decembrie 2006 în mod direct şi prin intermediul martorului M.N., deoarece denunţătorul nu mai era titular al contractului încheiat cu tatăl inculpatului P.I., şi prin urmare, nu mai avea nici o datorie faţă de acesta.

Din actele scrise depuse la dosar, rezultă că preţul contractului din 12 septembrie 2006 a fost de 350.000.000 lei vechi şi nicidecum în euro, astfel că inculpatul P. nu a putut proba lipsa de temeinicie a acuzării, respectiv, de ce banii primiţi de el din partea denunţătorului erau în euro câtă vreme aşa cum am arătat contractul de vânzare-cumpărare al terenului în discuţie prevedea preţul în monedă românească.

De altfel, s-a dovedit în speţă că tot în monedă românească a fost achitat şi avansul conform susţinerilor denunţătorului, constante în faza de urmărire penală şi în faţa instanţelor. în plus, martorul C.R.P., în faţa curţii, a învederat că plata preţului pentru terenul achiziţionat de la părinţii inculpatului P.I. a fost achitat în întregime, la data cesionării contractului.

Nu este lipsit de importanţă că inculpatul P.I. nu a putut prezenta în faţa organelor judiciare nici un document de plată pentru aceşti bani, ştiut fiind faptul că atunci când se întocmesc contracte, corelativ acestora se redactează şi chitanţe prin care se confirmă plata sumelor cu titlu de rate sau preţul în întregime al convenţiilor, tocmai pentru a se putea dovedi executarea acestora.

Dacă suma de 1500 euro reprezenta o cotă parte a preţului datorat de denunţător părinţilor inculpatului P., nu era normal ca inculpatul P. să-i comunice martorei Precup după încasarea sumei de 1000 euro că „are remuşcări şi intenţionează să restituie banii”, câtă vreme aceştia reprezentau o plată datorată.

Mai mult, nesinceritatea sa este dovedită şi prin faptul că acesta a fost de acord să restituie suma de 1500 euro deşi după spusele sale reprezenta preţul terenului vândut de tatăl său şi drept urmare, era îndreptăţit la aceasta.

Pe de altă parte, calitatea inculpatului P. şi atribuţiile de serviciu ale acestuia nu impuneau ca să se întâlnească cu denunţătorul într-un restaurant pentru a discuta probleme de serviciu iar pe de altă parte, conţinutul înregistrărilor convorbirilor cu denunţătorul din 26 iulie 2007 au dovedit fără echivoc că acesta a recunoscut primirea sumei de 1500 de euro de la M.P., scopul primirii acesteia – punerea în posesie a martorului L.P. şi nu în ultimul rând, intervenţia sa insistentă pe lângă martorul L.P. în scopul determinării acestuia la vânzarea terenului în favoarea denunţătorului.

Faţă de conţinutul probelor reliefate mai sus, este evident că nu se poate susţine că totul a fost o înscenare, iar martorii sunt interesaţi să-l acuze pe nedrept pe inculpat.

Coroborând materialul probator existent în cauză, instanţa a apreciat că participarea inculpaţilor C.P. şi P.I. la săvârşirea faptei a fost demonstrată în ciuda poziţiei acestora, pe care au adoptat-o pe întreg parcursul procesului penal. Susţinerea acestora că sunt victimele unei înscenări ale denunţătorului M.P. nu poate fi primită, fiind o simplă afirmaţie neprobată în nici un fel. Astfel, apărarea inculpatului P.I. în sensul că a refuzat să semneze procesul verbal al Comisiei locale de fond funciar din 24 noiembrie 2006, prin care se atribuia teren în favoarea martorului L.P., în tarlaua 45 Prodaia, deoarece existau depuse la Primăria J. extrase de CF a unor moştenitori ai proprietarilor tabulari pe terenul de mai sus încă din luna martie 2007, este o apărare pro cauza, care nu este justificată cu nimic. Aşa cum am arătat, faţă de susţinerea martorei A.M. secretară a Primăriei J., care a fost audiată atât în faza de urmărire penală, în faţa tribunalului şi în faţa curţii, şi care a arătat constant că nu au existat depuse cereri la Consiliul local J. pentru constituirea dreptului de proprietate din partea unor persoane fizice pe terenul atribuit martorului L., întrucât aşa cum rezultă din extrasele CF terenul aparţinea comunei, inculpatul P.I. putea încă din faza de urmărire penală, rechizitoriul fiind întocmit abia la 20

august 2007 sau cel târziu de la audierea martorei în faţa Tribunalului Cluj să depună acte scrise care să dovedească afirmaţiile sale.

Este de remarcat că susţinerea inculpatului P. în sensul că există o identitate perfectă între terenul denumit „Păşune la Continit” cu Prodaia, şi cu terenul din tarlaua 45 şi că pe acestea ar fi existat solicitări de restituire a unor suprafeţe de teren de către persoane fizice încă din anul 2003, nu s-a probat prin actele scrise depuse în cadrul concluziilor scrise.

Aceste titluri de proprietate trebuie să dovedească o corespondenţă perfectă între cererea formulată la Primăria J. de către persoane fizice pentru reconstituirea drepturilor de proprietate cu situarea acestora în tarlaua 45 Prodaia, mai precis o suprapunere a intereselor funciare ale mai multor persoane fizice din raza comunei J. peste cele ale denunţătorului M., asupra aceluiaşi loc.

Ori, aşa cum s-a dovedit în speţă, în şedinţa comisiei de fond funciar din 24 noiembrie 2006, la propunerea primarului C., de a i se retroceda teren martorului L. în tarlaua 45 Prodaia, inculpatul P.I. nu a făcut nici o opoziţie, refuzând abia la o săptămână să semneze procesul verbal, nemulţumit fiind de suma de 500 euro primită de la denunţător. Dacă apărarea inculpatului P. din cadrul concluziilor scrise era veridică, aceste acte trebuiau depuse din faza de urmărire penală, deoarece erau în favoarea sa, fiind emise la 4 mai 2007, iar rechizitoriul a fost întocmit la 20 august 2007. ^

în acelaşi sens trebuie interpretată şi adeverinţa depusă la dosarul Curţii de Apel la f.134 din cadrul concluziilor scrise, în sensul că terenul în suprafaţă de 28.200 mp arabil, aparţinând Asociaţiei Păşunea J., situat în tarlaua 36 parcela 1, în realitate s-ar afla amplasat în tarlaua 45, parcela 1. Si acest act, a fost întocmit la 4 mai 2007 ori, în condiţiile în care faza de urmărire penală împotriva inculpatului P. era în derulare, faţă de apărarea pe care acesta şi-a formulat-o era obligatoriu ca scriptul să fie supus cenzurii organelor de urmărire penală, sau cel târziu Tribunalului Cluj, inculpatul P.I. pe parcursul procesului penal neformulând cereri proprii în apărarea sa, în afara celor propuse în acuzare de către parchet, pe care le-a însuşit.

Pentru a se putea reţine ca veridică apărarea inculpatului P. din cadrul concluziilor scrise, era necesar să se dovedească o corespondenţă perfectă între solicitările mai multor persoane fizice din comuna J., la 24 noiembrie 2006, solicitări susţinute de acte scrise şi extrase de carte funciară, asupra terenului situat în tarlaua 45 Prodaia, şi cererea formulată şi aprobată în favoarea martorului L.P. asupra aceluiaşi teren.

Curtea, reapreciind materialul probator administrat în cauză, atât în faza de urmărire penală cât şi în cea a cercetării judecătoreşti a constatat vinovăţia inculpaţilor C.P. şi P.I. în săvârşirea infracţiunii de luare de mită pentru care au fost trimişi în judecată.

Simpla afirmaţie a unei stări de fapt, fără coroborarea acesteia cu alte mijloace de probă, nu poate fi acceptată ca adevăr, iar modalitatea de apărare utilizată de inculpatul P., respectiv negarea realităţii evidente, nu poate influenţa convingerea bazată pe probe irefutabile.

Infracţiunea de luare de mită se săvârşeşte numai cu intenţie directă, deoarece inculpatul îşi dă seama, în momentul săvârşirii faptei, că banii, sau foloasele pe care le pretinde sau le primeşte sau care constituie obiectul promisiunii pe care o acceptă sau nu o respinge, nu i se cuvin şi, cu toate acestea, el vrea să le pretindă sau să le primească ori să accepte sau, să nu respingă, promisiunea ce i s-a făcut; în acelaşi timp, inculpatul are reprezentarea stării de pericol care se produce pentru buna desfăşurare a activităţii de serviciu, urmare pe care o doreşte.

Luarea de mită este o infracţiune instantanee, care se consumă în momentul în care funcţionarul a primit, pretins, a acceptat sau nu, a respins banii, sau alte foloase necuvenite, în scopul de a nu îndeplini sau a întârzia efectuarea unui act la care era obligat potrivit îndatoririlor sale de serviciu, ori a efectuat un act contrar acestor îndatoriri.

Practica judiciară a confirmat constant acest punct de vedere, statuând repetat că atîta vreme cât infracţiunea de luare de mită se consumă în momentul acceptării de către funcţionari a promisiunii unor sume de bani sau alte foloase, în scopurile arătate mai sus, este lipsit de relevanţă faptul că banii sau foloasele promise, au fost date după efectuarea actului.

Aşa fiind, în drept, fapta inculpatului C.P. care, în noiembrie 2006 – iulie 2007 a pretins de la denunţătorul M.P.A. suma de 18.000 euro, din care a primit efectiv

13.000 de euro în scopul de a îndeplini un act privitor la îndatoririle sale de serviciu, respectiv, de a semna punerea în posesie pentru un teren aflat pe raza comunei J. jud.Cluj, teren în care denunţătorul avea un interes financiar, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită prev.de art.254 alin.i şi 2 C.pen.coroborat cu art.7 alin.i din Legea 78/2000.

în drept, fapta inculpatului P.I. care, în noiembrie – decembrie 2006 a pretins şi primit de la denunţătorul M.P.A., în mod direct şi prin intermediul făptuitorului M.N., suma de 1500 euro pentru ca, în calitatea sa de funcţionar în cadrul Primăriei J. şi de membru în Comisia locală de fond funciar să procedeze la întocmirea cu precădere a actelor de punere în posesie privitor la un teren de pe raza comunei unde, denunţătorul avea un interes material direct întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, prev.de art.254 alin.i C.pen.coroborat cu art.6 din Legea 78/2000.

în practica constantă a instanţei supreme s-a hotărât că infracţiunea de luare de mită se consumă în momentul pretinderii folosului şi nu în acela în care este primit, că este suficientă simpla acceptare a promisiunii făcute, fiind lipsită de relevanţă împrejurarea dacă fapta a fost sau nu urmată de primirea banilor pretinşi saupromişi. Mai mult, inculpatul C. s-a apărat cu aceea că fapta sa ar constitui infracţiunea de primire de foloase necuvenite prev.de art.256 C.pen. Această apărare, urmează a fi înlăturată deoarece în speţă s-a dovedit că funcţionarul a acceptat şi a pretins bani anterior îndeplinirii atribuţiilor de serviciu, iar folosul l-a primit efectiv tot înainte de îndeplinirea acestora, astfel că fapta constituie infracţiunea de luare de mită şi nu cea de primire de foloase necuvenite.

Ce deosebeşte infracţiunea de primire de foloase necuvenite de cea de luare de mită este împrejurarea că fapta este comisă după ce funcţionarul a îndeplinit un act în virtutea funcţiei sale şi la care era obligat în temeiul acesteia, iar pe de altă parte, infracţiunea este necesar să fie săvârşită fără să fi existat o înţelegere sau acceptare anterioară a unei promisiuni de foloase necuvenite. Probele dosarului au relevat însă existenţa unei înţelegeri, pretinderi a unor astfel de promisiuni, anterioare efectuării actului, ceea ce constituie infracţiunea de luare de mită.

Nu în ultimul rând pentru existenţa intenţiei de a primi foloase necuvenite, mai este necesară şi o cerinţă negativă respectiv, să nu fi existat vreo înţelegere sau vreun acord prealabil cu cel de la care inculpatul primeşte folosul necuvenit. In speţă, s-a dovedit indubitabil că inculpatul a pretins şi primit de la denunţător sume de bani în scopul îndeplinirii atribuţiilor de serviciu.

în sarcina inculpatului C.P. s-a reţinut în mod judicios şi alin.2 al art.254 C.pen. prin rechizitoriul Parchetului. Această încadrare corespunde cerinţelor legale deoarece persoana cu atribuţii privind conducerea şi controlul unei activităţi, când primeşte foloase pentru îndeplinirea nemijlocită a acestora, este subiect activ al

infracţiunii de luare de mită. Prin acte privitoare la îndatoririle de serviciu ale funcţionarului, se înţeleg şi actele care, în mod obişnuit, sunt de atribuţia directă a altui funcţionar, dar pe care persoana cu funcţie de conducere, cum este primarul, le poate efectua şi în mod nemijlocit. In practica judiciară, s-a stabilit că prin funcţionari cu atribuţii de control în sensul art.254 alin.2 C.pen.trebuie înţelese acele persoane care analizează sau verifică permanent sau temporar ori urmăresc desfăşurarea corectă a sarcinilor de serviciu de către un alt funcţionar. Această noţiune defineşte o activitate complexă de verificare şi analiză a unei activităţi, în vederea urmăririi evoluţiei acesteia şi propunerii sau luării de eventuale măsuri de remediere, nu doar surprinderea, constatarea ori împiedicarea unor acte de nerespectare a regulilor impuse de bunul mers al serviciului într-o unitate.

Astfel, Primarul prin prisma legii privind administraţia publică locală, este şeful acesteia şi răspunde în faţa Consiliului local de buna funcţionare a acestuia ceea ce atrage încadrarea juridică a faptei sale în prevederile art.254 alin.i şi 2 C.pen.rap.la art.7 alin.i din Legea 78/2000.

Apărătorul inculpatului C.P. a apreciat că se impune schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de luare de mită în formă continuată în două infracţiuni de luare de mită şi o infracţiune de primire de foloase necuvenite, comise în forma concursului real.

Cu privire la această solicitare este de remarcat că prin rechizitoriul DNA Cluj inculpatul C.P. nu a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată. în speţă, curtea reţine că deşi sumele de bani pretinse şi primite de inculpatul C. au fost predate şi primite în mai multe tranşe, pe o perioadă mai mare de timp, în cauză, nu s-a reţinut caracterul continuat al faptei. Aceasta deoarece, în cazul infracţiunii de luare de mită, legiuitorul a pus pe acelaşi plan activităţi care constituie un început de executare cu fapta în formă consumată. Infracţiunea de luare de mită se consumă în momentul săvârşirii acţiunii sau inacţiunii incriminate, adică în momentul pretinderii sau al acceptării sau nerespingerii promisiunii de foloase necuvenite. Orice activitate ulterioară momentului consumării nu are nici o influenţă asupra existenţei infracţiunii sau caracterului unitar al acesteia. împrejurarea că banii au fost primiţi cu mai multe ocazii, suma pretinsă şi promisă nefiind precizată în totalitate la momentul iniţial, însă viza acelaşi scop urmărit, atât de mituitor cât şi de către cel mituit, respectiv, aceleaşi atribuţii de serviciu ale inculpatului, nu este de natură să afecteze unitatea infracţională, deci, nu-i conferă faptei penale caracterul de infracţiune continuată.

Formularea unei asemenea apărări în favoarea inculpatului C. ar duce la o agravare a sancţionării sale deoarece chiar dacă ar fi fost trimis în judecată pentru o infracţiune continuată, prin înlăturarea unităţii infracţionale şi înlocuirea ei cu o pluralitate de fapte, s-ar ajunge la aplicarea mai multor pedepse în loc de una singură, ceea ce nu este cazul.

La dozarea şi individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor, curtea a reţinut că, în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, funcţionarii publici sau orice alt funcţionar, nu trebuie să fie influenţaţi de interese materiale, de obţinerea unor foloase ce nu li se cuvin. Ei sunt ţinuţi să-şi îndeplinească atribuţiile în mod corect, să nu le practice, să nu facă din exercitarea lor o sursă de venituri ilicite. Efectuarea oricăror acte care intră în competenţa lor nu trebuie să fie determinate de asemenea mobiluri, ci numai de grija îndeplinirii corecte a îndatoririlor de serviciu şi a respectării legalităţii. Faptele de venalitate ale precum şi ale celorlalţi funcţionari aduc o gravă atingere activităţii de serviciu, ca şi intereselor personale.

Potrivit art.72 din C.pen. la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuşi un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră, el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu studiat după anumite reguli şi criterii precis determinate.

înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă, consacrarea explicită a principiului individualizării sancţiunii, aşa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanţă.

De altfel, ca să-şi poată îndeplini funcţiile care îi sunt atribuite în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei.

Funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancţiunii, care să ţină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condiţiile socio-etice impuse de societate.

Se constată că inculpatul C.P., în perioada anterioară comiterii faptelor a desfăşurat o muncă de răspundere, în care s-a implicat pentru rezolvarea problemelor dificile cu care s-a confruntat în mediul rural.

Inculpatul nu posedă antecedente penale, este în vârstă de 65 de ani, şi suferă de diabet zaharat insulinodependent tip II, şi hipertensiune arterială.

în privinţa inculpatului P.I. se reţine că este în vârstă de 54 de ani, nu posedă antecedente penale, este căsătorit, are studii superioare, fiind caracterizat pozitiv de membrii comunităţii în care şi-a desfăşurat activitatea.

Deşi Tribunalul Cluj în privinţa inculpatului C.P. a stabilit în mod corect vinovăţia acestuia, pedeapsa aplicată nu reflectă pericolul social sporit al faptei şi făptuitorului apărând ca netemeinică, alături de modul de individualizare al executării ei.

în privinţa ambilor inculpaţi s-a reţinut pericolul social sporit al faptelor deduse judecăţii, rezultat din modul concret în care s-au săvârşit infracţiunile de faptul că acesta a fost pus în evidenţă de calitatea făptuitorilor, de reprezentanţi ai unei instituţii publice, calitate în care, au condiţionat îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, de plata unor sume de bani.

Raportat şi la valoarea bunurilor ce au format obiectul mitei curtea a apreciat că o pedeapsă de 5 ani închisoare, ca sancţiune principală şi 2 ani interzicerea drepturilor prev.de art.64 lit.a,b C.pen., ca pedeapsă complementară, prin privare de libertate, va contribui la reeducarea inculpatului C.P. şi la resocializarea sa pozitivă, viitoare.

Pe cale de consecinţă, s-a înlăturat din hotărâre disp.art.86/1 şi art.86/3 C.pen. privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

în privinţa inculpatului P., curtea a reţinut că prezumţia de nevinovăţie fiind înfrântă prin prisma probelor existente la dosar, şi raportat la criteriile enunţate mai sus, s-a aplicat o pedeapsă situată la minimul special prevăzut de lege de 3 ani închisoare, iar ca pedeapsă complementară s-a stabilit o sancţiune de 1 an ce vizează interzicerea drepturilor prev.de art.64 lit.a şi b C.pen., pedeapsa principală urmând a fi executată prin privare de libertate.

Curtea, în baza art.71 C.pen. a interzis inculpaţilor exercitarea drepturilor prev.de art.64 lit.a, b şi c C.pen. de la rămânerea definitivă a hotărârii şi până la terminarea executării pedepselor.

în privinţa pedepselor accesorii respectiv a interzicerii dreptului de a alege, curtea a apreciat că acesta a fost corect aplicat deoarece în cauză inculpaţii au comis infracţiuni care aduc atingere unor activităţi de interes public, mai exact activităţii de serviciu.

Prin urmare, este proporţională şi justificată măsura interzicerii drepturilor lor electorale de către instanţă pe durata executării pedepsei.

Prin aplicarea în acest mod a pedepsei accesorii s-a respectat un procedeu rezonabil care este şi în acord cu decizia CEDO din cauza Hirst contra Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, care impune ca aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor electorale să fie realizată numai în baza hotărârii definitive a instanţei, după ce în prealabil această pedeapsă accesorie este pusă în discuţie în fiecare caz în contradictoriu şi după examinarea împrejurării dacă interdicţia respectă principiul proporţionalităţii.

Interzicerea drepturilor de la lit.c a art.64 C.pen. în privinţa ambilor inculpaţi s-a impus datorită împrejurării că aceştia au săvârşit infracţiunile, folosindu-se de funcţia (primarul) sau profesia pe care au avut-o.

Dispoziţia instanţei de fond vizând confiscarea sumei de 10.000 euro ce a făcut obiectul infracţiunii de luare de mită comisă de inculpatul C.P. este nelegală prin prisma disp.art.254 alin.3 C.pen.rap.la art.19 din Legea 78/2000.

în legătură cu posibilitatea procurorului de a declara apel în latura civilă a cauzei, curtea reţine că restrângerea dreptului de apel al procurorului în latura civilă a fost declarată neconstituţională prin decizia nr.190 din 26 februarie 2008 a . Prin urmare, dreptul procurorului de a promova apel în latura civilă este perfect admisibil în toate cazurile, dacă apreciază că este necesar pentru apărarea ordinii de drept ori a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti.

Natura juridică a dispoziţiilor prev.de art.254 alin.3 C.pen.se completează cu disp.art.118 C.pen.care constituie sediul materiei; ori potrivit art.118 lit.d din C.pen., lucrurile dobândite în mod vădit prin săvârşirea infracţiunii sunt supuse confiscării speciale numai dacă nu sunt restituite denunţătorului şi în măsura în care nu servesc la despăgubirea acestuia.

în speţă, pentru prinderea în flagrant delict a inculpatului C.P. care a pretins mită, denunţătorul a pus la dispoziţia organelor de poliţie suma de 10.000 euro. în mod greşit, însă, Tribunalul Cluj a dispus confiscarea de la inculpatul C. a sumei care a constituit obiectul luării de mită, deşi această sumă fusese restituită denunţătorului conform procesului verbal din data de 27 iulie 2007.

Nu în ultimul rând, este de remarcat că în speţă au incidenţă dispoziţiile legii speciale, ale art.19 din Legea 78/2000 care prevăd că aceste sume ce au făcut obiectul infracţiunii de luare de mită se restituie denunţătorului dacă acesta a solicitat acest fapt, sesizarea organelor judiciare fiind realizată tocmai de către denunţător.

Pe cale de consecinţă, se va înlătura din hotărâre dispoziţia vizând confiscarea sumei de 10.000 euro.

în faţa curţii, denunţătorul a solicitat ca şi numita P.T. să fie obligată să-i restituie suma de 1500 euro alături de ceilalţi inculpaţi la care să se calculeze şi dobânzile legale. Această solicitare nu are suport legal pentru că P.T. nu a fost trimisă în judecată, pentru infracţiunea de luare de mită, obiectul judecăţii limitându-se conform art.317 C.proc.pen.la fapta şi persoana arătată în actul de sesizare al instanţei.

Pe de altă parte, denunţătorul nu a declarat apel în prezenta cauză şi nici nu a solicitat în faţa instanţei de fond acordarea dobânzilor la sumele ce au făcut obiectul infracţiunii, astfel că această pretindere este tardivă şi totodată lipsită de calitate procesuală.

Mai mult, este greşit a se considera că denunţătorul are calitatea de persoană vătămată în prezenta speţă, formulă greşit reţinută de Tribunalul Cluj deoarece persoanele care după ce au dat mită inculpaţilor, au denunţat fapta în condiţiile art.254 alin.3 C.pen.rap.la art.19 din Legea 78/2000 nu se poate statua că au, în procesul pornit împotriva funcţionarului mituit, vreo calitate, deoarece atâta vreme cât au comis, la rândul lor, o faptă penală – pentru care însă beneficiază de impunitatea prevăzută de textul susmenţionat – nu se poate considera că au suferit vreo vătămare prin infracţiunea comisă de inculpaţi; ele vor figura în proces în calitate de martori.

Aşa fiind, cererea denunţătorului din faţa curţii nu poate fi onorată.

Raportat la conţinutul disp.art.19 din Legea 78/2000 corelativ soluţiei de condamnare a inculpatului P., acesta a fost obligat să restituie denunţătorului M.P.A. suma de 1500 euro ce a făcut obiectul infracţiunii sau echivalentul în lei la cursul BNR din ziua plăţii efective.

Deoarece, în cazul infracţiunilor prevăzute în Legea 78/2000 luarea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor inculpaţilor este obligatorie, iar organul de urmărire penală s-a conformat acestei dispoziţii legale, curtea în baza art.20 din aceeaşi lege a menţinut măsura sechestrului asigurator, aplicată prin ordonanţa din data de 13 august 2007 a DNA – Serviciul Teritorial Cluj în dos.nr.68/P/2007, asupra unui depozit bancar cu nr.de cont RO 50BRDE130SV22882271300 deschis la Banca Română pentru Dezvoltare – Groupe Societe Generale pe numele inculpatului P.I., pentru suma de 1500 euro.

Ca efect al soluţiei de condamnare, în primă instanţă de către curte conform art.191 C.proc.pen. inculpatul P.I. a foşti obligat să achite suma de 5000 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.

S-au menţinut ca legale şi temeinice dispoziţiile hotărârii prime instanţe vizând aplicarea art.88 C.pen.în privinţa inculpatului C., a obligaţiei de restituire stabilită în sarcina inculpatului C. către denunţător a sumei de 3000 euro sau echivalentul în lei din ziua plăţii precum şi măsurile asigurătorii luate şi cele vizând plata cheltuielilor judiciare către stat.

întrucât în favoarea inculpatului C., Tribunalul Cluj la data de 17 ianuarie 2008 a luat măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea, conform art.1451 alin.i C.proc.pen., măsură definitivă prin decizia penală 60 din 24 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Cluj, s-a menţinut această măsură până la rămânerea definitivă a hotărârii.

în baza art. 192 pct.3 alin.3 C.proc.pen. cheltuielile judiciare în apelul parchetului au rămas în sarcina statului în sarcina statului.

Pentru motivele ce preced, pe larg dezvoltate în considerentele deciziei, curtea a admis ca fondat în baza art.379 pct.2 lit.a C.proc.pen. apelul declarat de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Cluj, împotriva sentinţei penale nr.217 din 17 aprilie 2008 a Tribunalului Cluj privindu-i pe inculpaţii C.P. şi P.I., sentinţă care s-a desfiinţat sub aspectul laturii penale şi civile.

Motivele de apel formulate de inculpatul C.P., au fost tratate pe larg cu ocazia dezvoltării şi analizării căii de atac promovate de DNA – Serviciul Teritorial Cluj, astfel că ele nu au mai fost reiterate, apărând de la sine înţeles că stabilită fiind vinovăţia inculpatului în săvârşirea infracţiunii de luare de mită, individualizată fiind

sancţiunea la 5 ani închisoare prin privare de libertate, nu se poate primi apărarea inculpatului de a fi achitat în baza art.10 lit.a şi d rap.la art.11 pct.2 lit.a C.proc.pen. şi nici de a se dispune în subsidiar suspendarea condiţionată a executării pedepsei, conform art.81 C.pen.

Pe cale de consecinţă, sa- respins ca nefondat apelul inculpatului C.P. împotriva aceleiaşi sentinţe conform art.379 pct.i lit.b C.proc.pen.

Văzând disp.art.192 alin.2 C.proc.pen. inculpatul a fost obligat să achite statului suma de 2000 lei cheltuieli judiciare.