Infracţiunea de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 260 C.pen. Mărturie mincinoasă


C.pen., art. 260, art. 51 alin. (1)

Legea nr. 36/1995 privind notarii publici şi activitatea notarială, art. 77 alin. (1)

Latura obiectivă a infracţiunii de mărturie mincinoasă săvârşită de inculpată constă în consemnarea unor declaraţii mincinoase în faţa notarului public cu ocazia dezbaterii unei moşteniri, aceasta fiind o cauză în care se ascultă martori, potrivit art. 260 alin. (1) C.pen. coroborat cu dispoziţiile ce reglementează procedura succesorală, în conţinutul Cap. I, Secţiunea a III-a din Legea nr. 36/1995 privind notarii publici şi activitatea notarială. Latura subiectivă a aceleiaşi infracţiuni constă în intenţia indirectă a inculpatei de a contribui prin atestările sale la stabilirea altei stări de fapt decât cea corespunzătoare realităţii. Nu se poate reţine îndoiala sub care s-ar fi aflat inculpata cu prilejul consemnării declaraţiilor în faţa notarului public, pentru a da eficienţă juridică erorii de fapt, cu titlu de cauză care înlătură caracterul penal al faptei, deoarece potrivit art. 51 alin. (1) C.pen., nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, când făptuitorul, în momentul săvârşirii acesteia, nu cunoştea existenţa unei stări, situaţii sau împrejurări de care depinde caracterul penal al faptei. Or, inculpata a avut reprezentarea, deci cunoştea că prin declaraţiile sale s-ar putea produce rezultatul denaturării devoluţiunii succesorale. De asemenea, prevederile art. 170 şi 948 C.proc.pen. statuează că, dacă nu există constituire de parte civilă în cauza penală, instanţa se pronunţă cu privire la desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris şi dispune restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii, când schimbarea acelei situaţii rezultă în mod vădit din infracţiune, iar restabilirea este posibilă. O atare restabilire poate conduce nu numai la anularea actului principal declarat fals, ci şi la actul subsecvent acestuia, fără deosebire că unul dintre actele desfiinţate are caracter contractual.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia penală, decizia penală nr. 1142/R din 11 decembrie 2008 (judecător dr. Marian Bratiş)

Prin sentinţa penală nr. 265/03.06.2008 pronunţată de Judecătoria Lugoj în dosar nr. 950/252/2008, s-a dispus condamnarea inculpatei A.E., pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii prevăzută şi pedepsită de art. 292 C.pen., la 6 luni închisoare.

În baza art. 71 alin. (2) C.pen., s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C.pen., în condiţiile prevăzute de art. 71 C.pen.

În baza art. 81 şi 82 C.pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale şi a celei accesorii, pe o durată de 2 ani şi 6 luni, reprezentând termen de încercare.

S-a dispus condamnarea inculpatei B.T., pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă prevăzută şi pedepsită de C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: ), cu aplicarea art. 74, 76 lit. d) C.pen., la 6 luni închisoare.

În baza art. 71 alin. (2) C.pen. s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C.pen., pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C.pen.

În baza art. 81 şi 82 C.pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale şi a celei accesorii pe o durată de 2 ani şi 6 luni, reprezentând termen de încercare.

S-a dispus anularea Certificatului de moştenitor nr. 82/06.07.2007 eliberat de BNP S.G. şi a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1272/06.07.2007 de acelaşi BNP.

Din actele şi probele de la dosar instanţa a reţinut în fapt şi în drept următoarele:

La data de 6 iunie 2007 la BNP G.S. s-a eliberat Certificatul de moştenitor nr. 82/06.07.2007 în dosarul 100/2007 din care rezultă că învinuita A.E. este unică moştenitoare după defunctul M.T., dobândit prin moştenire, asupra imobilului situat în C. nr. 239. Pentru deschiderea procedurii succesorale inculpata A.E., a dat o declaraţie, sub sancţiunea art. 292 C.pen., din care rezultă că în afara sa nu mai sunt alţi moştenitori. De asemenea, inculpata a făcut în faţa notarului o depoziţie de martor sub jurământ, din care rezultă că defunctul a avut un singur copil pe A.E. În realitate defunctul a avut patru copii şi anume pe R.M., B.A., M.I. şi A.E. şi patru nepoţi: B.V. şi B.I. , fii lui B.A., I.E. şi G.R. ( fiicele lui M.I.).

Posibil ca inculpatele să fi dat aceste declaraţii în scopul de a obţine certificatul de moştenitor şi a vânzării către B.T. a imobilului sus-menţionat, deoarece în aceiaşi zi, la acelaşi s-a perfectat şi contractul de vânzare-cumpărare prin care inculpata A.E., în calitate de vânzător a vândut imobilul inculpatei B.T.

Inculpatele au recunoscut că au mers împreună la notar la data sus-menţionată, inculpata A.E. precizând că nu a arătat în faţa notarului că ceilalţi fraţi ai săi în prezent decedaţi au copii, considerând că aceştia şi-au primit partea lor de moştenire şi că ea este singura moştenitoare a defunctului M.T., iar inculpata B.T. a semnat declaraţia notarială prin care a afirmat că singurul moştenitor al defunctului M.T. este inculpata A.E.

În drept, fapta inculpatei A.E., de a da o declaraţie necorespunzătoare adevărului în faţa notarului, aşa cum s-a reţinut mai sus, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals în declaraţii prevăzută şi pedepsită de art. 292 C.pen., text prevăzut de lege în baza căruia a fost condamnată inculpata, la o pedeapsă de 6 luni închisoare.

În drept fapta inculpatei B.T. de a face afirmaţii mincinoase, în faţa notarului, în condiţiile arătate mai sus, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută şi pedepsită de C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: ), text de lege în baza căruia a fost condamnată inculpata la 6 luni închisoare.

Faţă de această inculpată s-au aplicat dispoziţiile art. 74 şi 76 lit. d) C.pen. privind circumstanţele atenuante faţă de faptul că aceasta nu este recidivistă şi faţă de poziţia sa procesuală.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpatelor s-a ţinut seama de criteriile generale de individualizare prevăzute de C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: ), de gradul de pericol social, împrejurările în care s-au săvârşit faptele şi de datele personale ale fiecărei inculpate.

În baza art. 71 C.pen., s-au interzis inculpatelor drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C.pen.

Cu privire la modalitatea de a pedepsei, instanţa a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins fără executare efectivă, prin privare de libertate, astfel că s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 81 şi 82 C.pen. şi s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepselor aplicate inculpatelor, atât a pedepsei principale cât şi a celei accesorii stabilindu-se termen de încercare de 2 ani şi 6 luni pentru fiecare inculpată.

În baza art. 170 C.proc.pen. şi art. 245 lit. e) C.proc.pen. s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare încheierii actelor respectiv anularea Certificatului de moştenitor nr. 82/06.07.2007 eliberat de BNP S.G. şi a Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1272/06.07.2007 de BNP S.G.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpata B.T., înregistrat pe rolul Tribunalului Timiş la data de 07.07.2008, sub acelaşi număr de dosar, respectiv, 950/252/2008, solicitând admiterea acestuia, întrucât sentinţa primei instanţe este netemeinică şi nelegală, având în vedere că există o eroare de fapt.

Tribunalul Timiş prin decizia penală nr. 263/A din 10 octombrie 2008, pronunţată în dosar nr. 950/252/2008 a respins ca nefondat apelul declarat de inculpata B.T., împotriva sentinţei penale nr. 265/03.06.2008 pronunţată de Judecătoria Lugoj în dosar nr. 950/252/2008.

Analizând apelul de faţă, tribunalul a constatat că acesta este neîntemeiat, pentru următoarele considerente:

La data de 06.07.2007 apelanta inculpată B.T. a dat o declaraţie, în faţa notarului public G.F., în cuprinsul căreia a arătat că l-a cunoscut pe defunctul M.T., decedat în anul 1940, şi că acesta a avut un singur copil, şi anume pe A.E., inculpată şi ea prin acelaşi rechizitoriul al Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj.

În baza declaraţiei arătate, precum şi a menţiunilor făcute de cea din urmă inculpată, acelaşi notar a emis, la data de 06.07.2007, Certificatul de moştenitor nr. 82, în cuprinsul căruia menţiona că inculpata A.E. este unica moştenitoare a defunctului M.T.

În realitate, defunctul a avut patru copii, prin declaraţiile celor două inculpate trei succesibili fiind omişi de la dezbaterea succesorală.

În declaraţiile date pe parcursul procesului penal inculpata apelantă a recunoscut că avea cunoştinţă de faptul că defunctul a mai avut cel puţin un copil şi că ar fi comunicat acest aspect notarului public. Ea a mai arătat că nu a citit declaraţia pe care i-a prezentat-o notarul, fiind convinsă că aceasta reproduce exact cele declarate de ea.

Apărarea apelantei inculpate nu poate fi primită, deoarece aceasta avea obligaţia de a citi declaraţia înainte de a proceda la semnarea ei.

De altfel, având în vedere că, în aceeaşi zi, inculpata A.E. i-a vândut apelantei un imobil inclus în masa succesorală, s-a putut trage concluzia că aceasta din urmă a avut tot interesul ca vânzătoarea să fie considerată unică moştenitoare, în caz contrar aceasta neputând perfecta vânzarea.

Pentru aceste considerente, tribunalul a apreciat că, raportat la probele administrate în cauză, judecătoria a reţinut o corectă stare de fapt.

În ceea ce priveşte pedeapsa aplicată, având în vedere că inculpata a avut o comportare pozitivă înainte de comiterea faptei, concretizată în lipsa antecedentelor penale, şi că a fost sinceră în cursul cercetărilor, tribunalul a considerat că, raportat la prevederile C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: ), Judecătoria a făcut o corectă individualizare a sancţiunii aplicate. Aceleaşi considerente determină şi soluţia Judecătoriei de suspendare a executării pedepsei închisorii.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, văzând că la emiterea certificatului de moştenitor nu au fost avuţi în vedere toţi succesibilii, ale căror interese au fost fraudate, în mod justificat Judecătoria a dispus anularea certificatului de moştenitor întocmit pe baza declaraţiilor mincinoase ale celor două inculpate. Aşa fiind, s-a impus şi anularea actului subsecvent, ca urmare a anulării actului principal, deoarece inculpata A.E. nu mai putea vinde de vreme ce calitatea ei de unică moştenitoare, recunoscută prin certificatul de naştere anulat, a încetat.

Faţă de toate considerentele mai sus arătate, observând că Judecătoria a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală, tribunalul a respins apelul formulat de apelanta B.T.

Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs în termenul legal inculpata B.T., înregistrat pe rolul Curţii de Apel Timişoara sub nr. 950/252/2008 din 17.11.2008, prin care a solicitat modificarea în tot a hotărârilor pronunţate în primă instanţă şi în apel în sensul achitării sale conform art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. e) C.proc.pen. cu aplicarea art. 51 C.pen. pentru eroare de fapt şi a menţinerii certificatului de moştenitor şi a contractului de vânzare-cumpărare.

Recursul nu a fost motivat.

Inculpata a depus prin apărător concluzii scrise, prin care a arătat că: declaraţia sa a fost răstălmăcită, deoarece în conţinutul deciziei penale nr. 263/A/10.10.2008 nu a fost redată în întregime, iar din cele menţionate reiese că ea l-ar fi cunoscut pe defunctul M.T., decedat în anul 1940, lucru care nu este posibil; s-a prezentat la notar pentru a încheia un contract de vânzare-cumpărare cu A.E., şi nicidecum să dea alte declaraţii; notarul avea pregătite mai multe înscrisuri şi a pus-o să semneze, unele scrise şi altele în alb, paralel cu o discuţie prin care a întrebat-o dacă o cunoaşte pe vânzătoare, pe sora acesteia şi pe tatăl inculpatei A.E., răspunzându-i că nu l-a cunoscut pe acesta dar fiica lui i-a spus că el mai are în viaţă un singur copil, pe A.E.; dacă ar fi cunoscut că individul care a apărut după cumpărarea imobilului de către ea şi soţul ei şi a intrat în casă, devenit martor ulterior, era moştenitor, nu ar fi depus plângere penală împotriva acestuia – nu s-a făcut dezbaterea succesorală şi nici dovada că acesta ar fi acceptat succesiunea în termenul legal de 6 luni de la decesul lui M.T.; declaraţia semnată de ea a făcut referire la cele spuse de A.E., dar acest lucru nu a fost luat în seamă; sentinţa penală nu este opozabilă soţului ei privitor la latura civilă, acesta nefiind introdus în cauză.

Curtea de Apel Timişoara examinând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate şi a celor analizate din oficiu, a constataat că recursul inculpatei B.T. este nefondat pentru considerentele ce urmează.

Potrivit art. 260 alin. (1) C.pen., infracţiunea de mărturie mincinoasă constă în fapta martorului care într-o cauză penală, civilă, disciplinară sau în orice altă cauză în care se ascultă martori, face afirmaţii mincinoase, ori nu spune tot ce ştie privitor la împrejurările esenţiale asupra cărora a fost întrebat.

În cauză, cu ocazia dezbaterii succesiunii după defunctul M.T., în baza art. 77 alin. (1) din Legea nr. 36/1995 privind notarii publici şi activitatea notarială, notarul public a ascultat-o ca martor pe inculpata recurentă B.T., aceasta declarând că l-a cunoscut pe defunctul M.T., decedat în 1940, din spusele părţii, dar nu a avut contacte cu acesta şi că ştie că a avut un singur copil, pe coinculpata A.E.

Din probatoriul administrat rezultă, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că inculpata recurentă B.T. a făcut o afirmaţie mincinoasă în faţa notarului public când a declarat că ştie că defunctul a avut un singur copil, pe coinculpata A.E.

În acest sens este declaraţia martorului B.V., nepotul de fiică al defunctul M.T. şi nepotul de soră al numitei R.M. şi al inculpatei A.E., care arată că a locuit în imobilul litigios din 1990-1991 şi până la momentul declaraţiilor sale în procesul penal, iar inculpata B.T. era vecină de casă cu imobilul ocupat de mătuşa lui, A.E.

De asemenea, martorul B.I., fratele martorului B.V., a declarat că a mers de câteva ori în vizită la fratele său în imobilul în discuţie, unde a întâlnit-o şi pe inculpata B.T., despre care bănuieşte că ştia că el este nepotul lui R.M. din moment ce fratele lui era acolo şi ştia că el este fratele celui care locuieşte în casa respectivă.

Aceste declaraţii se coroborează şi cu faptul că, în aceeaşi zi în care s-a emis certificatul de moştenitor pe numele inculpatei A.E., s-a încheiat între vânzătoarea A.E. şi cumpărătoarea B.T. şi contractul de vânzare-cumpărare a cotei indivize de 24/56 părţi din construcţii şi 3977/9280 mp. teren. Din această împrejurare reiese interesul pe care l-a avut inculpata recurentă B.T. în darea declaraţiei mincinoase, în lipsa căreia nu se putea emite certificatul de moştenitor doar pe numele inculpatei A.E. şi, în consecinţă, nu se putea perfecta contractul de vânzare-cumpărare între vânzătoarea A.E. şi cumpărătoarea B.T.

Aşadar, latura obiectivă a infracţiunii constă în acţiunea inculpatei B.T. de a face declaraţii mincinoase în faţa notarului public cu ocazia dezbaterii unei moşteniri, aceasta fiind o cauză în care se ascultă martori în sensul art. 260 alin. (1) C.pen., aşa cum prevede şi procedura succesorală reglementată în Capitolul I, Secţiunea a III-a din Legea nr. 36/1995 privind notarii publici şi activitatea notarială.

Latura subiectivă constă în intenţia recurentei de a da declaraţii mincinoase în vederea creării unei stări periculoase pentru înfăptuirea justiţiei.

Instanţa de recurs va înlătura susţinerile inculpatei recurente B.T. conform cărora s-a aflat în eroare de fapt şi astfel se impune achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. e) C.proc.pen. cu aplic. art. 51 C.pen.

Conform art. 51 alin. (1) C.pen., nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, când făptuitorul, în momentul săvârşirii acesteia, nu cunoştea existenţa unei stări, situaţii sau împrejurări de care depinde caracterul penal al faptei.

Probele administrate confirmă că inculpata B.T. s-a aflat, dacă nu în deplină cunoştinţă de cauză că ceea ce declară nu corespunde adevărului, cel puţin în îndoială cu privire la împrejurarea dacă inculpata A.E. este sau nu unicul moştenitor al defunctului M.T.

Eroarea nu se confundă cu îndoiala, care presupune că inculpata este conştientă că nu poate să-şi reprezinte realitatea, caz în care ar trebui să nu treacă la acţiune.

Când în pofida acestei îndoieli inculpata a trecut la executarea acţiunii, răspunde pentru fapta comisă, deoarece a acceptat producerea unui rezultat socialmente periculos.

Rezultă că inculpata B.T. a acţionat cel puţin cu intenţie indirectă, realizând astfel şi latura subiectivă a infracţiunii de mărturie mincinoasă.

Referitor la susţinerea apărătorului inculpatei recurente că sentinţa penală nu este opozabilă soţului ei privitor la latura civilă deoarece acesta nu a fost introdus în cauză şi nimeni nu s-a constituit parte civilă, Curtea a constatat că este nefondată, instanţa de fond făcând o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 170 coroborate cu art. 348 C.proc.pen. care prevăd că instanţa, chiar dacă nu există constituire de parte civilă, se pronunţă cu privire la desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris şi restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii, când schimbarea acelei situaţii a rezultat în mod vădit din comiterea infracţiunii, iar restabilirea este posibilă.

În privinţa sancţiunii, s-a observat că au fost corect individualizate atât pedeapsa aplicată (închisoarea, în cuantum inferior minimului prevăzut de lege, cu reţinerea unor circumstanţe atenuante) cât şi modul de executare a acesteia (suspendarea condiţionată), având în vedere gradul de pericol social concret al infracţiunii (faţă de modul de săvârşire şi consecinţele acesteia) şi persoana inculpatei (care nu are antecedente penale).

Având în vedere aceste considerente, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc.pen. a fost respins ca nefondat recursul declarat de inculpată.