Curtea de Apel Cluj, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 4157 din 28 octombrie 2011
Prin sentinţa civilă nr. 3691 din data de 09.09.2011 pronunţată de Tribunalul Cluj s-a admis cererea formulată de reclamanta S.C. N.Z.I. S.R.L. CLUJ-NAPOCA, împotriva pârâtelor DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE CLUJ şi ADMINISTRAŢIA FINANŢELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI CLUJ NAPOCA şi s-a dispus suspendarea executării deciziei de impunere F-CJ 285/28.03.2011 emisă de ANAF-DGFP Cluj şi a deciziei referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. 13536 din 10.04.2011, până la pronunţarea instanţei de fond în dosarul Tribunalului Cluj.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că pârâta a emis decizia de impunere nr. 285/28.03.2011 şi Decizia nr. 13536/10.04.2011 privind obligaţiile de plată accesorii si titlurile executorii aferente vizând obligaţii de plată a unor taxe si impozite in valoare de 52.389 lei si accesorii in cuantum de 24.519 lei.
Reclamanta a înregistrat atât contestaţie administrativă împotriva acesteia cât si o cerere de chemare în judecată având ca obiect anularea actelor administrative, înregistrată la Tribunalul Cluj.
Pentru a se dispune suspendarea actului administrativ în condiţiile art. 14 din Legea 554/2004 este necesară existenţa unui caz bine justificat definit ca fiind o împrejurare legată de starea de fapt si de drept de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ şi să existe necesitatea prevenirii unei pagube iminente care constă fie într-un prejudiciu material previzibil şi viitor, fie într-o perturbare previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţii publice sa unui serviciu public.
In speţă instanţa de fond a constatat întrunite condiţiile pentru suspendarea executării actelor administrative, respectiv s-a achitat cauţiunea, s-au contestat actele pe cale judiciară, există o îndoială privind legalitatea actelor administrative în sensul că se pune problema stabilirii unor obligaţii de plată pentru anii 2003 şi 2004 care se plasează în afara termenului de prescripţie de 5 ani şi se pune problema interpretării disp.art. 2 si 6 din HG 831/1997, iar măsura popririi sumelor menţionate mai sus este de natură să afecteze plata celorlalte obligaţii ale reclamantei producându-i o pagubă.
Pentru aceste motive, în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanţa de fond a admis cererea si a dispus suspendarea executării deciziei de impunere F-CJ 285/28.03.2011 emisă de ANAF-DGFP Cluj şi a deciziei referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. 13536 din 10.04.2011, până la pronunţarea instanţei de fond în dosarul Tribunalului Cluj.
Împotriva acestei sentinţe, pârâtele DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE A JUDETULUI CLUJ şi ADMINISTRAŢIA FINANŢELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI CLUJ-NAPOCA au declarat recurs prin care au solicitat admiterea acestuia, modificarea în tot a sentinţei atacate, cu consecinţa respingerii cererii de suspendare a executării deciziei de impunere nr. F-CJ 285/28.03.2011 şi a deciziei referitoare la plata obligaţiilor accesorii nr. 13536/117/2011, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ. coroborate cu art. 3041 C.pr.civ. .
În motivarea recursului, pârâtele învederează că nu sunt de acord cu soluţia instanţei de fond care a apreciat că formal, sunt îndeplinite condiţiile pentru a se dispune suspendarea executării deciziei de impunere în discuţie, întrucât nu sunt îndeplinite cumulativ cele două condiţii prev. de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi producerea unei pagube iminente. Astfel, în speţă, reclamanta nu a adus elemente prin care să probeze una din condiţiile ce se cer a fi îndeplinite cumulativ, iar punerea în executare a deciziei de impunere deşi este generatoare de pagubă pentru patrimoniul reclamantei, nu este suficientă pentru a demonstra existenţei celeilalte condiţii şi anume paguba iminentă întrucât executarea actului administrativ atacat poartă doar riscul de a pune în dificultate financiară reclamanta.
Pe de altă parte, în opinia pârâtelor, aprecierea instanţei că nu s-ar fi soluţionat plângerea împotriva deciziei de impunere nr. 285/28.03.2011 atacate pe calea contenciosului administrativă nu este reală, iar în acest sens stă mărturie decizia nr. 316/27.07.2011 comunicată reclamantei la data de 03.08.2011.
La fel de neverificată este şi aprecierea instanţei de fond referitoare la faptul că stabilirea unor obligaţii de plată aferente anilor 2003 şi 2004 este înafara termenului de prescripţie, deoarece instanţa nu a observat că în speţă se pune în discuţie suspendarea termenului de prescripţie a organului fiscal de a stabili obligaţii, de la data la care i-a fost comunicată reclamantei decizia de desfiinţare a vechiului control având nr. 14/28.01.2009, comunicată reclamantei şi prin care este înştiinţată că va începe un nou control a perioadei verificate prin aceasta. Mai mult, instanţa de fond nu a observat că de fapt, decizia de impunere a cărei suspendare s-a solicitat, conţine şi sume stabilite aferent unor perioade în legătură cu care nu se pune în discuţie prescripţie de constatare a organului fiscal.
În ceea ce priveşte aspectele legate de interpretarea disp. art. 2 şi 6 din H.G. nr. 831/1997, pârâtele au apreciate, în primul rând, că acestea sunt legate de fondul cauzei, instanţa neavând dreptul să se pronunţe, iar în al doilea rând, deşi instanţa a sesizat aspecte legate de interpretarea greşită a dispoziţiilor legale de către organul fiscal, nu aduce nici o lămurire cu privire la aspectele negative legate de interpretarea greşită a acestora.
Reclamanta S.C. N.Z.I. S.R.L. CLUJ-NAPOCA, deşi legal citată, nu s-a prezentat personal sau prin reprezentat în faţă instanţei şi nu a depus întâmpinare prin care să-şi exprime poziţia procesuală.
Analizând sentinţa criticată prin prisma motivelor de recurs invocate şi a dispoziţiilor legale incidente, Curtea reţine următoarele:
Prin decizia de impunere nr. F-CJ285 din 28.03.2011 şi decizia nr. 13536/10.04.2011 emise de DGFP Cluj, respectiv de AFP Cluj Napoca, în privinţa cărora s-a dispus suspendarea executării prin sentinţa civilă nr. 3691/09.09.2011 pronunţată de Tribunalul Cluj, s-a stabilit în sarcina intimatei SC N.Z.I. SRL obligaţia de plată a următoarelor sume: 16.952 lei, reprezentând impozit pe profit agenţi economici, 20.855 lei, majorări de întârziere aferente impozitului pe profit, 14.582 lei, TVA lunar şi 24.519 lei reprezentând impozit pe veniturile din salarii, impozit pe profit, şi dobânzi şi penalităţi de întârziere aferente taxei pe valoare adăugată.
Aceste decizii de impunere au fost emise ca urmare a raportului de inspecţie fiscală încheiat de inspecţia fiscală din cadrul DGFP Cluj la data de 28.03.2011 care a verificat modul de aplicare de către SC N.Z.I. SRL a dispoziţiilor referitoare la impozitul pe profit şi taxa pe valoare adăugată, în perioada 1 iulie 2003- 30 iunie 2008.
În esenţă, echipa de inspecţie fiscală a reţinut că o parte din facturile înregistrate în contabilitatea reclamantei în anii 2003, 2004, 2006 nu aparţin societăţilor menţionate ca furnizori sau nu au fost completate toate informaţiile prevăzute de dispoziţiile legale şi prin urmare nu îndeplinesc condiţiile pentru a fi calificate documente justificative, astfel că au fost majorate cheltuielile nedeductibile rezultând un impozit pe profit suplimentar. De asemenea, s-a reţinut că reclamanta nu justifică dreptul de deducere a TVA înscris în aceste facturi deoarece societăţile furnizoare nu au depus declaraţii şi deconturi de TVA aferent perioadelor în care au fost înregistrate aceste facturi.
În condiţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanţa competentă să judece fondul cauzei va putea dispune, motivat, suspendarea actului administrativ atacat şi potenţial vătămător pentru cel interesat.
Condiţiile legale, stipulate de art. 14 din actul normativ menţionat anterior, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă, au fost analizate de către instanţa de fond, iar concluzia îndeplinirii cumulative a acestor două condiţii, în cazul de faţă, este îmbrăţişată şi de către Curte.
Astfel, în privinţa condiţiei existenţei unui caz bine justificat, practica judiciară a stabilit că îi este permisă instanţei investită cu soluţionarea cererii de suspendare să procedeze la o analiză sumară a legalităţii actului de impunere, din perspectiva susţinerilor părţilor. Existenţa cazului bine justificat nu presupune prezentarea unor dovezi de nelegalitate evidentă, căci o asemenea cerinţă şi interpretare ar echivala cu prejudecarea fondului cauzei, statuare la care achiesează inclusiv recurenta prin motivele de recurs formulate.
Instanţa consideră că argumentele ample ale reclamantei cu privire la nelegalitatea actelor administrative fiscale emise de pârâtă şi care urmează a fi puse în executare sunt aparent valabile şi justifică măsura suspendării, coroborând aceste susţineri cu materialul probator administrat în cauză.
Astfel, un motiv de aparentă nelegalitate a deciziei de impunere contestate, apreciat ca atare şi de instanţa de fond, este faptul că organele fiscale au stabilit în anul 2011 obligaţii fiscale aferente anilor 2003 şi 2004, cunoscut fiind faptul că, în materie fiscală, dreptul organului fiscal de a stabili obligaţii fiscale se prescrie în termen de 5 ani care începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanţa fiscală, aşa cum se deduce din prevederile art. 91 din OG nr. 92/2003.
Această împrejurare este de natură a crea îndoială cu privire la legalitatea actului administrativ fiscal atacat, cel puţin pentru o parte din sumele stabilite de organele fiscale. Condiţia cazului bine justificat poate fi reţinută în ipoteza în care, la o privire sumară a actului, acesta apare ca fiind ilegal, chiar şi parţial.
Aşa fiind, incidenţa cazului bine justificat rezidă nu numai în simplele afirmaţii ale reclamantei, dar şi în argumentele juridice prezentate şi sumar probate, aparent valabile, de natură a crea însă o îndoială în ceea ce priveşte actele contestate şi a căror legalitate nu a fost încă verificată în condiţii de contradictorialitate. Împrejurarea că a fost respinsă contestaţia administrativă nu impietează asupra soluţiei instanţei de fond deoarece organul care a soluţionată nu beneficiază de garanţii de independenţă şi imparţialitate astfel că nu se poate reţine teza recurentei potrivit apărările reclamantei ar fi profund neîntemeiate.
Nu în ultimul rând, pentru admisibilitatea cererii de suspendare a actului administrativ se impune şi îndeplinirea cerinţei privind prevenirea unei pagube iminente aşa cum a fost aceasta definită în art. 2 alin (1) lit ş din legea nr. 554/2004 respectiv „un prejudiciu material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea vizibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public”.
Paguba iminentă apare în acest caz ca fiind prejudiciul material viitor, dar previzibil cu evidenţă întrucât menţinerea efectelor actului administrativ atacat va avea drept consecinţă imediată executarea silita a reclamantei. Executarea creanţei stabilite prin actul administrativ fiscal contestat ar putea conduce la blocarea activităţii sale comerciale, prejudiciu pe care echitatea îl impune ca fiind de evitat, atât timp cât există un argument juridic aparent valabil cu privire la nelegalitatea actului .
Faţă de toate considerentele mai sus expuse, în lumina dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 312 cod pr civ se impune respingerea recursurilor declarate de recurentele DIRECŢIA GENERALĂ A FINANŢELOR PUBLICE CLUJ şi ADMINISTRAŢIA FINANŢELOR PUBLICE A MUN. CLUJ-NAPOCA împotriva sentinţei civile nr. 3.691 din 9 septembrie 2011 a Tribunalului Cluj, pe care o va menţine în întregime. (Judecător Monica Ileana Iuga)
