Citeste şi

  • Nu am gasit decizii asemanatoare!

Invocarea unor motive de nulitate relativa a procesului verbal in situatia nedovedirii vatamarii produse petentului contraveninet.Respingerea plangerii contraventionale


Domeniu:Contraventie

Tip:sentinta

Nr/data:268/20.03.2008

Autor:Judecatoria AdjudInvocarea unor motive de nulitate relativa a procesului verbal in situatia nedovedirii vatamarii produse petentului contraveninet.Respingerea plangerii contraventionale.

Prin plângerea înregistrata sub nr. 261/173/2008  petentul B. V., a solicitat anularea procesului verbal de constatare a contravenţiei seria PCA nr. 3508049/31.01.2008.

In motivarea plângerii petentul arata in esenţa că ;

Nu se face vinovat de fapta reţinută în sarcina sa aceea de a circula  cu autoturismul proprietatea sa fara a folosi luminile  de întâlnire. Astfel, s-au încălcat prevederile art.16 al.1. OG 2/2001. întrucât nu s-a menţionat instituţia din care face parte  agentul constatator, indicându-se  simplu „SPR”. De asemenea nu este lizibil numele petentului, iar litera „a”. se aseamana  cu litera „o”  în actul  constatator . Nu se menţionează  decât prescurtat instituţia la care se poate formula plângere, respectiv jud. Vrancea, petentul nu a înteles daca e vorba de judecătorie sau judet.

In susţinerea plângerii petentul a depus înscrisuri conform procesului verbal seria PCA nr. 3508049/31.01.2008.

Legal citat petentul nu s-a prezentat în instanţa, solicitând judecarea cauzei in lipsa.

Organul constatator legal citat a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea plângerii şi nu s-a prezentat în instanţa. A depus raportul  întocmit de agentul constatator şi planşa foto în care a fost fotografiat autoturismul condus de petent la data constatării contraventiei

Din actele şi lucrările dosarului instanţa reţine :

Prin  procesul verbal de constatare a contravenţiei seria PCA nr. 3508049/31.01.2008 i s-a aplicat petentului o amenda contraventionala în cuantum de 100 lei pentru săvârşirea faptelor prevăzute si pedepsite de art. 44 al.2., 108 al.1 pct. 7 OUG 195/2002.S-a retinut in sarcina petentului că la data de 30.01.2008, ora 16,29 în localitatea Călimăneşti, judeţul Vrancea a condus autoturismul fără a avea în funcţiune  luminile  de întâlnire , aflându-se pe drumul european E.85.

Instanţa nu poate reţineca fiind intemeiate susţinerile petentului cu privire la  lipsurile procesului verbal încheiat ,respectiv menţionarea defectuoasa a denumirii  instituţiei din care face parte agentul constatator (SPR), confuzia intre litera „a” cum era corect şi litera „o”din numele petentului”  din procesul verbal, precum  şi menţiunea  privind  locul unde se poate depune plângerea împotriva procesului verbal, respectiv  Serv. Poliţiei Rutiere din cadrul judeţul Vrancea, pentru anularea procesului verbal . Astfel, verificând legalitatea  procesului verbal  instanţa reţine ca în actul constatator sunt cuprinse toate menţiunile prevăzute de art. 17 OG 2/2001 sub sancţiunea nulităţii absolute (numele, prenumele şi calitatea agentului constatator, numele şi prenumele contravenientului, a faptei, a datei comiterii faptei sau semnătura agentului contator).

Susţinerile petentului nu au nici o relevanta sub acest aspect, prescurtarea denumirii serviciului Politiei Rutiere (SPR),  a judeţului  Vrancea (Jud.Vrancea) respectiv scrierea incorecta  a numelui petentului”, nu produc petentului nici o vătămare ce nu ar putea fi înlăturata decât prin anularea actului constatator.

Petentul  nu contesta existenta contravenţiei reţinute în sarcina sa, de altfel aceasta rezulta şi din planşa foto din dosar.

Faţă de cele arătate, instanţa reţine că actul constatator a fost  legal şi temeinic întocmit, situaţie fata de care instanţa urmează sa respingă plângerea petentului, ca nefondată.