Efectele Deciziei nr. 26/2011 a Î.C.C.J. pronunţate în soluţionarea recursului în interesul legii privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. 1 şi art. 6 alin. 1 din O.U.G. nr. 148/2005, până la intrarea în vigoare a Legii nr. 239/2009. Decizia nr. 495/10 mai 2012 a Curţii Constituţionale.
•O.U.G nr. 148/2005
•H.G. nr. 1025/2006 pentru aprobarea Normelor de aplicare a OUG nr. 148/2005
Instanţele învestite cu analizarea unor probleme juridice ce se înscriu în cadrul celor dezlegate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 26/2011, nu pot refuza cercetarea acestora, pentru o perioadă de timp ce se situează înăuntrul celei analizate prin hotărârea dată cu privire la recursul în interesul legii.
Prin Sentinţa nr. 4066/02 noiembrie 2012, Tribunalul Harghita a hotărât: respingerea prescripţiei dreptului la acţiune invocate de pârâta Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Harghita; admiterea acţiunii formulată de reclamanta K. K., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Harghita; obligarea pârâtei să-i plătească reclamantei indemnizaţia pentru al doilea copil născut dintr-o sarcină gemelară, în cuantum de 600 lei, pentru perioada 13 iunie 2008 – 18 iunie 2009.
În considerentele Sentinţei, Tribunalul a reţinut, în esenţă, următoarele aspecte:
• prin raportare la Decizia nr. 26/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prima instanță a constatat că excepția prescripției este neîntemeiată, dat fiind că termenul de prescripție începe să curgă de la data publicării Deciziei, respectiv 14 noiembrie 2011 – acțiunea fiind înregistrată, în speță, la 28 iulie 2012, adică în termenul de prescripție;
• reclamanta a născut doi copii gemeni, iar potrivit disp. art. 6 alin. 1 din O.U.G. nr. 148/2005, concediul şi indemnizaţia lunară prevăzute la art. 1, 2, precum şi stimulentul prevăzut la art. 3, se cuvin pentru fiecare dintre primele trei naşteri sau, după caz, pentru fiecare dintre primii copii ai persoanelor aflate în una dintre situaţiile prevăzute la art. 5 alin. 2, după data de 1 ianuarie 2006; art. 3 alin. 1 din H.G. nr. 1025/2006 defineşte naşterea ca fiind aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii, dar acest act normativ cu forţă inferioară nu poate adăuga dispoziţii la O.U.G. nr. 148/2005; concluzia că indemnizaţia se raportează la numărul copiilor născuţi şi nu la numărul naşterilor se desprinde şi din faptul că acest drept aparţine copilului, iar mama cu sarcină multiplă nu poate fi discriminată în raport cu mama care a avut sarcini succesive; această concluzie se impune prin prisma Deciziei nr. 26/14 noiembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Împotriva Sentinţei nr. 4066/02 noiembrie 2012 a declarat recurs pârâta A.J.P.I.S. Harghita, invocând art. 299 „şi următorii” Cod proc. civ., Legea nr. 554/2004, O.U.G. nr. 148/2005, H.G. nr. 1025/2006 (Norme metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 148/2005) şi solicitând a se dispune admiterea recursului, cu consecinţa respingerii cererii de chemare în judecată şi a menţinerii deciziei atacate. În esenţă, recurenta a susţinut următoarele motive: prin întâmpinare a invocat excepţia prescripţiei extinctive, dar instanţa a respins-o, deși termenul de prescripție, de 6 luni, prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004, s-a împlinit anterior sesizării instanței; la data emiterii deciziei de acordare a indemnizaţiei, art. 6 alin. 1 din O.U.G. nr. 148/2005 prevedea acordarea indemnizaţiei pentru naştere şi nu pentru fiecare copil rezultat în urma unei naşteri, măsurile de protecţie socială prevăzute la art. 1, 2 cuvenindu-se pentru fiecare dintre primele 3 naşteri; prin aceste măsuri s-a urmărit îmbunătăţirea echilibrului social-economic al familiei, în vederea creşterii copilului, nereprezentând măsuri de protecţie a copilului; indiferent de numărul copiilor rezultaţi dintr-o naştere (astfel cum aceasta este definită de art. 3 alin. 1 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005), se acordă o singură indemnizaţie persoanei care o solicită; dreptul la indemnizaţie pentru fiecare naştere şi nu pentru fiecare copil nu încalcă principiul egalităţii de tratament între copiii proveniţi dintr-o sarcină simplă sau multiplă, nefiind vorba de drepturi care aparţin copilului; momentul de începere a acordării indemnizației pentru creșterea copilului este 26 iulie 2008, după acordarea celor 42 zile de concediu de concediu de maternitate.
Prin întâmpinarea depusă la 5 aprilie 2013, intimata K. K. a solicitat a se dispune respingerea recursului, formulând, în esenţă, următoarele apărări: cu privire la termenul de prescripţie de 3 ani, prima instanţă a dispus respingerea acestei excepţii reţinând că momentul începerii este data la care s-a publicat Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, respectiv data de 20 ianuarie 2012; cu privire la termenul de 6 luni prevăzut de art. 11 din Legea nr.554/2004, prin Decizia nr.17467/2008 s-a dispus acordarea indemnizaţiei la nivelul sumei de 600 lei, doar cu privire la minora K. A.; la data de 18 iunie 2009, pârâta, în baza Legii nr. 239/2009, a emis Decizia nr.1365287887/18 iunie 2009 prin care s-a dispus acordarea indemnizaţiei şi cu privire la minora K. S., decizie care, însă, nu a fost comunicată către intimată; la data de 25 martie 2012, prin cererea înregistrată la instituţia pârâtă sub nr. 5402/26 martie 2012, reclamanta-intimată a solicitat emiterea deciziei privind aprobarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului/ stimulentului lunar şi a alocaţiei de stat pentru copii cu privire la minora K. S., cerere care a fost respinsă.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea de Apel – învestită cu soluţionarea recursului potrivit motivelor invocate, precum şi regulii statornicite de disp. art. 3041 Cod proc. civ. -, a reţinut următoarele aspecte:
La data de 13 iunie 2008, reclamanta-intimată a născut doi copii – A. şi S. -, astfel cum rezultă din certificatul de naştere seria NV nr. 948135.
Prin Decizia nr. 17467/29 iunie 2008, A.J.P.I.S. Harghita a aprobat acordarea unei indemnizaţii pentru creşterea copilului în cuantum de 600 lei, începând cu data de 26 iulie 2008 (f. 5, dos. Tribunalului Harghita).
Potrivit disp. art. 6 alin. 1 din O.U.G. nr. 148/2005 – în forma aplicabilă la data emiterii Deciziei nr. 17467/2008 – concediul, indemnizaţia lunară şi stimulentul prevăzute la art. 1, 2, 3 sunt acordate pentru fiecare dintre primele 3 naşteri. Aşadar, conform acestei norme speciale, reclamantei-intimate i se cuvin drepturile pentru prima sa naştere gemelară.
Raţionamentul recurentei, referitor la acordarea unei singure indemnizaţii reclamantei-intimate, pentru cei doi copii gemeni, se întemeiază pe definiţia dată termenului de naştere, prin disp. art. 3 alin.1 din H.G. nr. 1025/2006, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 148/2005, respectiv aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii.
Curtea a reţinut, în primul rând, că, prin Decizia nr. 26/14 noiembrie 2011, pronunţată de Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie într-un recurs în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 20/10 ianuarie 2012 – problemele de drept dezlegate fiind, aşadar, obligatorii pentru instanţe, potrivit disp. art. 330 alin. 4 Cod proc. civ. -, s-a stabilit că singura interpretare prin care copilul născut dintr-o sarcină simplă sau dintr-una multiplă ar beneficia de un tratament similar nu poate fi decât aceea potrivit căreia fiecare dintre ei să beneficieze de indemnizaţia lunară în cuantumul prevăzut de art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005. În consecinţă, indemnizaţia prevăzută de art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului a fost stabilită de legiuitor în considerarea copiilor, şi nu a părinţilor, tutorilor, adoptatorilor etc. De asemenea, instanţa supremă a stabilit că acordarea, pentru perioada scursă de la intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 şi până la intrarea în vigoare a Legii nr. 239/2009, a unei singure indemnizaţii lunare, indiferent de numărul de copii rezultaţi în urma unei naşteri, nu poate fi concepută, o asemenea interpretare echivalând cu instituirea şi menţinerea unui tratament discriminatoriu (prin introducerea de distincţii între situaţii analoage şi comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă şi obiectivă), pe de-o parte, între copiii proveniţi din sarcini simple şi sarcini multiple şi, pe de altă parte, între copiii rezultaţi din sarcini multiple aflaţi în întreţinerea părinţilor fireşti şi cei adoptaţi, încredinţaţi în vederea adopţiei, daţi în plasament ori în plasament în regim de urgenţă sau aflaţi sub tutelă.
În concluzie, prin Decizia nr. 26/2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, cu modificările şi completările ulterioare…, până la intrarea în vigoare a Legii nr. 239/2009 pentru modificarea art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005, indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului prevăzută de art. 1 alin. (1) din ordonanţă se acordă pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleţi sau multipleţi, în cuantum de: 800 lei pentru perioada 1 ianuarie 2006 – 31 decembrie 2006; 600 lei pentru perioada 1 ianuarie 2007 – 31 decembrie 2008; 600 lei sau, opţional, 85% din media veniturilor pe ultimele 12 luni, dar nu mai mult de 4.000 de lei pentru perioada 1 ianuarie 2009 – 17 iunie 2009.
Tot astfel, în decizii de speţă, pronunţate în cauze similare (bunăoară, Decizia nr. 2357/6 mai 2010), instanţa supremă (Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal) a constatat nelegalitatea dispoziţiilor art. 3 alin.1 din H.G. nr. 1025/2006.
Atât la data pronunţării Deciziei nr. 6567/2010, cât şi a Deciziei nr. 26/2011 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Curtea Constituţională respinsese deja excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 6 alin. 1 din O.U.G. nr. 148/2005, prin Decizia nr. 937/19 decembrie 2006. Aşadar, la data pronunţării deciziilor menţionate, Î.C.C.J. a avut în vedere decizia instanţei constituţionale.
Prin Decizia nr. 2357/6 mai 2010, Înalta Curte a stabilit că art. 6 alin. 1 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 148/2005… prevede că indemnizaţia lunară se cuvine pentru fiecare dintre primele trei naşteri sau, după caz, pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una dintre situaţiile prevăzute la art. 5 alin. 2. Or, definind naşterea într-o manieră contrară literei şi spiritului Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 şi limitând acordarea drepturilor prevăzute de ordonanţa de urgenţă la numărul naşterilor, prin neluarea în considerare a numărului copiilor vii rezultaţi din fiecare naştere, art. 3 alin. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 1025/2006 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005 contravine prevederilor actului normativ în aplicarea căruia au fost adoptate.
Prin urmare, ţinând seama de constituţionalitatea art. 6 alin. 1 din O.U.G. nr. 148/2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a subliniat, atât printr-o hotărâre dată într-un recurs în interesul legii, cât şi printr-o hotărâre dată cu privire la o excepţie de nelegalitate, că prin limitarea acordării drepturilor la numărul naşterilor – fără luarea în considerare a numărului copiilor vii rezultaţi din fiecare naştere – art. 3 alin. 1 din H.G. nr. 1025/2006 contravine dispoziţiilor O.U.G. nr. 148/2005.
În plus, Curtea a reţinut că prin Decizia nr. 495/10 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 411/20 iunie 2012, instanţa constituţională a statuat că disp. art. 6 alin. 4 din O.U.G. nr. 148/2005 sunt neconstituţionale, stabilind că acestea creează o inegalitate nejustificată între familiile cu copii născuţi dintr-o sarcină gemelară, de tripleţi sau multipleţi, unde indemnizaţia se majorează începând cu al doilea copil, în timp ce pentru familiile în care, în intervalul de 2 ani, ulterior naşterii unui copil se naşte al doilea copil încetează acordarea indemnizaţiei pentru primul copil, ceea ce este de natură a crea o situaţie discriminatorie, în defavoarea atât a copilului, cât şi a mamei. În acest context, Curtea a constatat că este neconstituţională soluţia legislativă cuprinsă în art. 6 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 de a se acorda o singură indemnizaţie, cu atât mai mult cu cât art. 1 alin. (1) din actul normativ menţionat raportează acordarea indemnizaţiei lunare la numărul “copiilor născuţi, adoptaţi, încredinţaţi în vederea adopţiei, luaţi în plasament, în plasament în regim de urgenţă sau tutelă până la data de 31 decembrie 2010 […]”.
Faţă de dezlegarea dată de Înalta Curte şi de Curtea Constituţională, instanţa a constatat că Tribunalul a soluţionat cererea de chemare în judecată în mod corect, fundamentându-şi raţionamentul pe disp. art. 6 din O.U.G. nr. 148/2005 şi pe considerentele expuse de instanţa supremă.
Curtea a constatat că prin Decizia nr. 26/2011, instanţa supremă a statuat, în mod expres, şi cu privire la indemnizaţia ce se cuvine pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, cu referire expresă la perioadele cuprinse între 1 ianuarie 2006 – 31 decembrie 2006, 1 ianuarie 2007 – 31 decembrie 2008. Aşadar, cu toate că, faţă de data pronunţării Deciziei nr. 26/14 noiembrie 2011, perioada 1 ianuarie 2006 – 13 noiembrie 2008 se situa în afara termenului general de prescripţie, de 3 ani, aplicabil, în speță, instanţa supremă a avut în vedere această perioadă, stabilind, în mod concret, cuantumul indemnizaţiilor ce se impun a fi acordate pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară. Prin urmare, instanţele învestite cu analizarea unor probleme juridice ce se înscriu în cadrul celor dezlegate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 26/2011, nu pot refuza cercetarea acestora, pentru o perioadă de timp ce se situează înăuntrul celei analizate prin hotărârea dată cu privire la recursul în interesul legii.
În acest context, Curtea a constatat că, faţă de argumentele expuse în Sentinţa nr. 4066/2012 a Tribunalului Harghita, prima instanţă a avut în vedere chestiunile de drept anterior relevate – expunând, în mod expres, şi distincţiile făcute de instanţa supremă cu privire la perioadele de acordare a indemnizaţiei , astfel încât, s-a pronunţat în mod corect şi asupra problemei prescripţiei dreptului la acţiune.
În ce privește perioada de acordare a indemnizației, Curtea a reținut că prin Decizia nr. 117467/29 iulie 2008, A.J.P.I.S. Harghita a aprobat acordarea indemnizației pentru creșterea copilului (K. A.), în cuantum de 600 lei lunar, începând cu data de 26 iulie 2008, ținând seama de cererea și declarația pe proprie răspundere, formulate de reclamanta-intimată, înregistrate cu numărul 220 (f. 5, dos. Tribunalului Harghita). Prin urmare, și indemnizația pentru cel de-al doilea copil (K. S.) va fi acordată începând cu data de 26 iulie 2008.
În consecinţă, Curtea a admis recursul pârâtei – art. 312 alin. 1 teza I Cod proc. civ. -, modificând în parte hotărârea atacată – art. 312 alin. 2 teza I, alin. 3 teza I Cod proc. civ. -, în sensul obligării pârâtei s-ăi plătească reclamantei indemnizația pentru al doilea copil născut dintr-o sarcină gemelară, în cuantum de 600 lei, pentru perioada 26 iulie 2008 – 18 iunie 2009.
