Citeste şi


Contestație decizie de concediere. Decizia 146/2010. Curtea de Apel Ploiesti


ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 146

Ședința publică din data de 2 februarie 2010

PREȘEDINTE: Simona Petruța Buzoianu

JUDECĂTORI: Simona Petruța Buzoianu, Elena Simona Lazăr

– — –

Grefier –

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta SC Târgoviște SA cu sediul în Târgoviște,–11, județul D, împotriva sentinței civile nr.1839 din 22 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-reclamant reprezentat de Sindicatul Liber Independent Târgoviște cu sediul în Târgoviște,–11, jud.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru recurenta-pârâtă , în baza delegației nr. 205/1.02.2010, lipsind intimatul-reclamant.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Consilier juridic având cuvântul depune la dosar practică judiciară, respectiv în xerocopie, sentința civilă nr. 1950 pronunțată la 03.11.2009 de Tribunalul Dâmbovița și arată că nu mai are alte cereri de formulat și probe de administrat și solicită acordarea cuvântului pentru dezbateri.

Curtea, față de împrejurarea că sentința instanței de fond fost comunicată la data de 10.11.2009, iar recursul fost declarat la 24.11.2009, din oficiu invocă excepția tardivității exercitării recursului și o pune în discuția părților.

Consilier juridic având cuvântul arată că lasă la aprecierea instanței cu privire la excepția invocată și depune la dosar în original dovada de comunicare sentinței civile nr. 1839/22.10.2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița.

CURTEA:

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr-, reclamantul Sindicatul Liber Independent Târgoviște, în numele salariatului, a chemat în judecată pe pârâta SC Târgoviște SA solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să anuleze în parte dispoziția nr.1814/03.06.2009, de încetare a contractului individual de muncă al numitului, din inițiativa angajatorului.

Astfel, s-a arătat că anularea se referă la art.5 din dispoziție cu privire la cuantumul compensației cuvenite în urma concedierii prin desființarea postului, prevăzută în dispoziția 1814/03.06.2009, cerându-se obligarea pârâtei la acordarea către salariat a compensației stabilită de comun acord cu reprezentanții pârâtei și cei ai Târgoviște în baza procesului verbal din 01.09.2008 și a protocolului încheiat în aceeași dată.

De asemenea, s-a solicitat și anularea duratei preavizului stabilit de art.2 și art.4 din aceeași dispoziție, care are o durată de 20 de zile lucrătoare, iar pârâta să fie obligată să acorde salariatului un preaviz de 30 de zile calendaristice și să-i plătească salariul cuvenit pentru această durată a preavizului.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în urma expirării contractului colectiv de muncă, în luna august 2008, părțile au convenit să acorde începând cu 02.09.2008, în cazul concedierilor individuale, o compensație în bani echivalentă cu 40% din salariul brut avut în luna anterioară concedierii înmulțită cu numărul de ani lucrați în combinat, dar nu mai puțin de 3 salarii brute și un preaviz de 30 de zile calendaristice, înțelegerea fiind asumată de părți prin procesul verbal din 01.09.2008 și protocolul din aceeași dată, iar concedierile efectuate s-au realizat în baza acestor înțelegeri până în luna ianuarie 2009.

S-a mai învederat că începând cu luna iunie, în mod unilateral, conducerea a schimbat condițiile de concediere prin dispoziția nr.876/16.03.2009, acordând o compensație de cel puțin un salariu lunar și un preaviz de 20 de zile lucrătoare susținându-se că art.2 și art.4 din dispoziția de concediere încalcă și contractul individual de muncă al salariatului, care are prevăzută o durată a preavizului de 30 de zile calendaristice în cazul concedierii în urma desființării postului.

În drept, au fost invocate disp.art.283 alin.1 lit.a și c din Codul muncii.

La termenul din 22.10.2009, tribunalul a dispus conexarea la prezenta cauză a dosarului nr-, ce are ca obiect contestarea aceleiași dispoziții de concediere, de către același reclamant, în contradictoriu cu același pârât.

Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată arătând că la data de 20.08.2008 contractul colectiv de muncă valabil la nivelul societății a încetat de drept, expirând perioada pentru care a fost încheiat, iar la jumătatea lunii iunie 2008 au început negocierile colective pentru încheierea unui nou contract colectiv de muncă.

S-a mai susținut că la expirarea perioadei de 60 de zile calendaristice părțile nu au ajuns la un punct de vedere comun, existând divergențe pe tema clauzelor noului contract, convenindu-se, în baza unui protocol din data de 01.09.2008, prelungirea negocierilor peste durata maximă, iar conform protocolului, negocierile s-au prelungit până la data de 08.09.2008, administrația angajându-se ca pe perioada prelungirii negocierilor să acorde tuturor celor concediați din motive care nu au legătură cu persoana salariatului compensații bănești egale cu 40% din salariul brut din luna anterioară concedierii.

Totodată, s-a arătat că după data de 08.09.2008 părțile nu au mai încheiat niciun alt înscris prin care să cadă de acord pentru încheierea unui nou contract colectiv de muncă și au intrat în conflict de interese, iar ulterior, conflictul de interese s-a închis, dar contractul colectiv de muncă nu s-a mai încheiat, singurul contract colectiv de muncă în vigoare și aplicabil fiind contractul colectiv de muncă valabil la nivel național întrucât la nivel de societate nu există un contract colectiv de muncă în vigoare și nici la nivel de ramură economică nu există un asemenea contract colectiv de muncă în vigoare.

A mai arătat pârâta că dispoziția nr.876/16.03.2009 a făcut cunoscut salariaților condițiile în care, începând cu acea dată, se vor realiza concedierile, prevederile acestei dispoziții respectând pe cele ale contractul colectiv de muncă la nivel național pentru perioada 2007-2010, iar cu ocazia concedierii salariatul, acesta a primit o compensație bănească egală cu salariul brut din luna mai 2009 și i s-a acordat o perioadă de preaviz de 20 de zile lucrătoare, asigurându-i-se, în fapt, 30 de zile calendaristice.

Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză, prin sentința civilă nr. 1839 din 22.10.2009, Tribunalul Dâmbovițaa admis contestația și a anulat în parte dispoziția nr.1814/03.06.2009 emisă de pârâtă, de încetare a contractului individual de muncă, sub aspectul cuantumului compensației cuvenite în urma concedierii individuale și sub aspectul duratei preavizului.

Prin aceeași sentință, pârâta a fost obligată să acorde salariatului compensația stabilită de comun acord de către reprezentanții sindicatului și ai societății, în baza procesului verbal din data de 01.09.2008 și protocolului din aceeași dată și să acorde salariatului un preaviz de 30 de zile calendaristice, stabilit prin aceleași documente încheiate între părți, precum și să acorde salariatului disponibilizat salariul corespunzător preavizului de 30 de zile calendaristice.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, că prin dispoziția pârâtei nr.1814/03.06.2009 s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al salariatului, conform art.65 din Legea nr.53/2003, acordându-se acestuia un termen de preaviz de 20 de zile lucrătoare, menționându-se la art.5 din dispoziția atacată că în baza dispoziției nr.876/16.03.2009, la încetarea salariatul va beneficia de o compensație de cel puțin un salariu lunar, în afara drepturilor cuvenite la zi.

S-a mai reținut că prin dispoziția nr.876/16.03.2009 s-a stabilit că la calculul plăților compensatorii acordate salariaților la desfacerea pentru desființarea postului se vor avea în vedere prevederile art.78 din, în sensul că angajatorul va acorda salariatului o compensație de cel puțin un salariu lunar, în afara drepturilor cuvenite la zi, angajatorul obligându-se să acorde și un preaviz de 20 de zile lucrătoare.

Totodată, s-a arătat că prin procesul-verbal încheiat la data de 01.09.2008 între reprezentanții pârâtei și cei ai, s-a stabilit că „în condi ț iile în care se dore ș te continuarea negocierilor, atunci este necesar acordul sindicatelor ca începând cu data de 02.09.2008, administra ția să poată proceda la concedieri individuale pentru motive ce nu ț in de persoana salariatului, chiar dacă negocierile continuă”, iar păr țile au mai convenit ca salariații concediați să beneficieze de o indemnizație de concediere egală cu 40% din salariul brut din luna anterioară concedierii înmulțită cu numărul anilor lucrați în combinat și un preaviz de 30 de zile calendaristice.

A mai reținut prima instanță că potrivit protocolului încheiat între cele două păr ț i în data de 01.09.2008, reprezentan ț ii celor două păr ț i au hotărât de comun acord prelungirea negocierilor până la data de 08.09.2008, sindicatele exprimându- și acordul pentru efectuarea concedierilor individuale chiar ș i în condi ț iile prelungirii negocierilor colective, salaria ț ii concedia ți beneficiind de drepturile stabilite prin procesul verbal din 01.09.2008.

Tribunalul nu a primit apărarea pârâtei potrivit căreia drepturile salaria ț ilor concedia ți sunt valabile numai pentru perioada 01.09.2008-08.09.2008, iar ulterior devin aplicabile prevederile contractul colectiv de muncă la nivel național, pe motiv că reiese chiar din procesul-verbal că negocierile au continuat și ulterior datei de 08.09.2009, iar societatea a continuat să efectueze concedieri și după 08.09.2008, dovadă fiind dispozi țiile de concediere privindu-i pe alți salariați, ce au fost concediați ulterior, concedierile fiind realizate cu respectarea drepturilor prevăzute în cuprinsul procesului-verbal și protocolului din 01.09.2008.

În ceea ce privește perioada de preaviz si drepturile bănești ale salariatului menționate în dispoziția de concediere, s-a reținut că acestea încalcă protocolul stabilit de comun acord de reprezentanții angajatorului și ai salariaților, prin care se prevede că salariații concediați vor beneficia de o indemnizație de concediere egală cu 40% din salariul brut din luna anterioară concedierii înmulțită cu numărul anilor lucrați în combinat și de un preaviz de 30 de zile calendaristice.

Reținând concursul dintre prevederile contractului colectiv de muncă la nivel național și cele ale protocolului încheiat între părți pe parcursul negocierii unui nou contract colectiv de muncă, instanța de fond a arătat că rolul protocolului este tocmai acela de a suplini lipsa contractului colectiv la nivelul societă ții, iar cele stabilite în cuprinsul protocolului reprezintă o clauză mai favorabilă salariaților.

Împotriva sentinței primei instanțe pârâta a declarat recurs, criticând-o ca nelegală și netemeinică,invocând disp.art.304 pct.6, 7, 8 și 9 și art.3041Cod pr.civilă.

Se susține, în esență, că în mod greșit a fost admisă acțiunea întrucât procesul-verbal al rundei a 11- a de negociere nu este izvor de drepturi colective pentru salariați, la finalul negocierilor neîncheindu-se niciun contract colectiv de muncă, valabilitatea clauzelor negociate fiind condiționată de încheierea unui asemenea contract și de înregistrarea lui la Direcția de Muncă și Protecție Socială D, conform dispozițiilor Legii nr.130/1996, la care s-a făcut referire, instanța interpretând greșit actul juridic dedus judecăți

În legătură cu protocolul din data de 01.09.2008, s-a arătat că potrivit acestui protocol, negocierile s-au prelungit până la data de 08.09.2008, iar administrația s-a obligat ca pe perioada prelungirii negocierilor colective în 2008 salariații concediați individual să beneficieze de compensațiile bănești indicate, însă dovada că administrația a pus capăt negocierilor în luna martie 2009 este preambulul dispoziției nr.876 din 16.03.2009 și, câtă vreme la nivel de societate nu există contract colectiv de muncă în vigoare, neexistând un asemenea contract nici la nivel de ramură, singurul contract colectiv de muncă aplicabil este cel de la nivel național, pe care societatea l-a respectat.

De asemenea, se învederează că protocolul din 01.09.2008 este considerat în mod greșit că a stabilit altceva decât ceea ce este efectiv înscris în el, acest protocol neprevăzând nimic pentru perioada ulterioară finalizării negocierilor.

În ceea ce privește perioada preavizului, se arată că acesta a fost de 20 zile lucrătoare, asigurându-se, implicit, 31 zile calendaristice, conform calculelor recurentei, mai mult decât preavizul de 30 zile calendaristice, pe care recurenta a fost obligată prin sentință să-l acorde, instanța pronunțându-se pe ceea ce nu s-a cerut.

Totodată, se arată că sentința tribunalului este lipsită de temei legal, întrucât art.8 din Legea nr.130/1996 nu este baza legală pentru hotărârea pronunțată.

S-a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței și pe fond respingerea acțiunii, depunându-se și copia unei sentințe pronunțată de același tribunal într-o speță similară.

La termenul din 2 februarie 2010, în ședință publică, Curtea a invocat din oficiu excepția tardivității recursului.

Astfel, potrivit art.80 din Legea nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, cum este și prezentul litigiu, termenul de recurs în această materie este de 10 zile de la comunicarea sentinței instanței de fond, termen indicat, de altfel, și în dispozitivul sentinței atacate.

În cauză de față, recurentei-pârâte i-a fost comunicată hotărârea primei instanțe la data de 10.11.2009, așa cum rezultă din dovada de primire și procesul-verbal de predare de la fila 33 din dosarul primei instanțe, legal îndeplinită, situație în care ultima zi de declarare a recursului a fost data de 21.11.2009, care a căzut într-o zi nelucrătoare a săptămânii, termenul de declarare a recursului prelungindu-se așadar până la sfârșitul primei zile de lucru următoare, conform art.101 alin.ultim Cod pr.civilă, și anume 23.11.2009.

Comunicarea sentinței a fost înregistrată la registratura societății recurente tot la data de 10.11.2009, după cum rezultă din dovada depusă la dosar în recurs de către recurentă și chiar dacă sentința ar fi fost înregistrată la Registratură la o dată ulterioară, această împrejurare ar fi fost lipsită de relevanță întrucât singurul act care face dovada comunicării sentinței este procesul-verbal întocmit de agentul procedural cu respectarea dispozițiilor art.100 Cod pr.civilă, existent la fila 33 în dosarul de fond, care menționează data de 10.11.2009 ca dată la care s-a făcut comunicarea hotărârii tribunalului către societatea recurentă.

Recursul a fost înaintat instanței care a pronunțat sentința atacată prin poștă, ștampila oficiului poștal de expediție de pe plicul aflat la dosar (fila 9) purtând data de 24.11.2009, astfel încât recursul apare ca fiind formulat peste termenul legal procedural sus-menționat.

În consecință, urmează ca în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea să respingă recursul ca tardiv formulat, fără a mai proceda, prin urmare, la analiza motivelor de recurs, de vreme ce acesta a fost soluționat pe cale de excepție, care face de prisos cercetarea în fond a cauzei.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE

Respinge ca tardiv formulat recursul declarat de pârâta SC Târgoviște SA cu sediul în Târgoviște,–11, județul D, împotriva sentinței civile nr.1839 din 22 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, reprezentat de Sindicatul Liber Independent Târgoviște, cu sediul în Târgoviște,–11, jud.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 2 februarie 2010.

Președinte JUDECĂTORI: Simona Petruța Buzoianu, Elena Simona Lazăr

— – — – — –

Grefier

Operator de date cu caracter personal

nr. notificare 3120/2006

17.02.2010

4 ex.

/FA

Trib. D nr-