ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
Decizie nr. 1763/
Ședința publică din 26 noiembrie 2009
Completul compus din:
– Președinte
– Judecător
– Judecător
Grefier –
Pe rol judecarea recursului declarat de reclamantul, domiciliat în de M,-,.2,.11, județul M, împotriva sentinței civile nr. 1975 din 19 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reprezentanta reclamantului-recurent, av., lipsă fiind pârâta-intimată – SRL de
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursul a fost declarat în termenul prevăzut de lege, fiind scutit de plata taxei judiciare de timbru.
Instanța pune în discuție împrejurarea că, prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata a invocat nulitatea recursului declarat în cauză, întrucât acesta nu este motivat în drept.
Reprezentanta reclamantului-recurent precizează că potrivit dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă, recursul declarat împotriva unei hotărâri care nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă, iar instanța poate să examineze cauza sub toate aspectele.
Instanța, având în vedere că, deși nu s-a indicat textul de lege pe care reclamantul își întemeiază cererea de recurs, din considerentele memoriului depus rezultă că motivele invocate se încadrează în prevederile art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, fiind incidente totodată și prevederile art. 3041Cod procedură civilă, astfel că va respinge excepția nulității recursului.
Neformulându-se alte cereri, instanța acordă cuvântul asupra recursului declarat în cauză.
Reprezentanta reclamantului-recurent solicită admiterea recursului, modificarea parțială a hotărârii atacate în sensul acordării daunelor morale solicitate de reclamant și a cheltuielilor de judecată în primă instanță, cu obligarea pârâtei-intimate la plata cheltuielilor de judecată în recurs.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.1975 din 19 decembrie 2008 Tribunalul Mureșa admis în parte acțiunea civilă formulată și precizată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta -” “SRL; a constatat nulitatea absolută a deciziei nr.738/16.05.2008 emisă de pârâtă; a dispus reintegrarea reclamantului în funcția deținută anterior emiterii deciziei nr.738/16.05.2008, anume aceea de șef de secție; a obligat pârâta la plata în favoarea reclamantului a drepturilor salariale cuvenite pentru perioada 16.05.2008 – 11.09.2008 calculate în funcție de salariul de bază de 5.690 lei; a obligat pârâta la plata în favoarea reclamantului a compensației bănești pentru neefectuarea a 20 de zile de concediu de odihnă aferent anului 2008 calculată în funcție de salariul de bază de 5.690 lei; a respins restul pretențiilor reclamantului; fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Potrivit contractului individual de muncă și a mențiunilor cuprinse în carnetul de muncă reclamantul a fost angajat la societatea pârâtă începând cu data de 15.05.1994 pe perioada nedeterminată inițial în funcția de reglor, iar ulterior a promovat ca șef de secție.
Prin decizia nr.738/16.05.2008 (3) reclamantului i s-a desfăcut contractul de muncă. Prin adresa nr.830/23.05.2008 acestuia i s-a adus la cunoștință de către pârâtă că se face vinovat de sabotaj și instigare împotriva intereselor firmei, motive pentru care s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă conform art.61 lt.a, începând cu data de 16.05.2008. În ceea ce privește decizia contestată instanța a apreciat că a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor legale care guvernează răspunderea disciplinară a salariaților, răspundere reglementată de art.61 și urm. Codul muncii coroborat cu art.263 și urm. Codul muncii. Astfel, anterior emiterii deciziei nu s-a efectuat cercetarea disciplinară prealabilă față de reclamant, acesta nefiind convocat conform prevederilor art.267 Codul muncii, în scris. Totodată potrivit dispozițiilor art.62 alin.2 Codul muncii coroborat cu art.268 aln.2 Codul muncii care prevăd expres că sub sancțiunea nulității absolute, în decizia de sancționare disciplinară sunt cuprinse în mod obligatoriu: descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, precizarea prevederilor contractului colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat, motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile, sau motivele pentru care nu s-a efectuat cercetarea, temeiul în drept în baza căruia s-a aplicat sancțiunea, termenul în care sancțiunea poate fi contestată, instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată. In cazul de față decizia contestată nu cuprinde niciuna din mențiunile mai sus enunțate, motiv pentru care tribunalul, având în vedere prevederile legale invocate, a constatat nulitatea absolută a acesteia.
Ca o consecință a constatării nulității absolute a deciziei nr.738/16.05.2008, instanța, în temeiul art.78 alin.2 Codul muncii, a dispus reintegrarea reclamantului și plata către reclamant a drepturilor salariale cuvenite pe perioada cuprinsă între data desfacerii contractului individual de muncă și data de 9 septembrie 2008 când a fost notificat pentru reintegrare.
Instanța de fond a admis și capătul de cerere privind plata compensației bănești pentru neefectuarea concediului de odihnă aferent anului 2008.
Prin încheierea Camerei de consiliu din 12 februarie 2009 instanța de fond a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în aliniatul 5 minutei cât și a dispozitivului sentinței în sensul în care anul “2008” a fost înlocuit cu anul “2007”.
Împotriva acestei hotărâri în termen legal a declarat recurs reclamantul solicitând admiterea acestuia, obligarea pârâtei la plata daunelor morale și a cheltuielilor de judecată la instanța de fond.
Recurentul a apreciat ca fiind nelegală respingerea acestor cereri întrucât pe de o parte prestigiul de care se bucura în rândul salariaților a fost grav afectat iar pe de altă parte, cu referire la cheltuielile de judecată, instanța a reținut în mod greșit că pârâta a recunoscut la primul termen de judecată pretențiile acestuia.
Pârâta a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat apreciind că, raportat la criticile formulate, în calitatea sa de pârâtă și-a manifestat ferm intenția de soluționare a litigiului pe cale amiabilă și, anterior pronunțării hotărârii atacate, și-a achitat toate obligațiile pecuniare față de reclamant.
Recursul este întemeiat pentru următoarele considerente:
Cu referire la cheltuielile de judecată Curtea constată că pe parcursul derulării prezentului litigiu societatea pârâtă prin reprezentant a formulat cereri în probațiune apărându-și interesele în mod evident în contradictoriu cu reclamantul.
Abia la termenul de judecată din 6 noiembrie 2008 (al 5-lea termen de judecată) societatea pârâtă prin reprezentant a arătat că nu se opune în principiu, admiterii solicitării reclamantului privind anularea deciziei nr.738 din 16.05.2008. În dezbaterea cauzei în fond reprezentantul societății pârâte nu s-a opus admiterii acțiunii însă a formulat precizări raportate la natura și cuantumul sumelor solicitate de reclamant.
Potrivit disp.art.275 pr.civ. pârâtul care a recunoscutla prima zi de înfățișarepretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată.
În cauza de față reclamantul nu a făcut dovada punerii în întârziere însă susținerile acestuia potrivit cărora, prima teză a art.275 pr.civ. nu este aplicabilă, sunt corecte întrucât așa cum s-a arătat societatea pârâtă nu a recunoscut la termenul statornicit de lege pretențiile formulate de reclamant.
Cu referire la plata daunelor morale Curtea apreciază că hotărârea pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică sub acest aspect întrucât prin demersurile ulterioare promovării acțiunii societatea pârâtă și-a manifestat disponibilitatea pentru reintegrarea reclamantului și plata către acesta a drepturilor solicitate. Cu alte cuvinte societatea pârâtă prin reprezentanți și-a recunoscut culpa și a urmărit înlăturarea sub aspect material, pe parcursul derulării cauzei, a consecințelor faptei culpabile.
Finalitatea daunelor morale a fost astfel acoperită, cum corect a reținut instanța de fond, respectiv reclamantului i-a fost reparat prejudiciul moral suferit prin reintegrare sau mai exact, prin disponibilitatea societății pârâte, anterior pronunțării hotărârii atacate, de a soluționa litigiul pe cale amiabilă și a repara prejudiciul cauzat.
Având în vedere cele de mai sus instanța va admite recursul declarat în limitele arătate, va modifica în parte hotărârea atacată și va obliga societatea comercială pârâtă la plata sumei de 3.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată aferente fondului.
Având în vedere poziția societății pârâte intimate în calea de atac a recursului, precum și prev.art.274 pr.civ. curtea va obliga aceiași societate la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de reclamantul, domiciliat în de M,-.2,.11, județul M, împotriva sentinței civile nr.1975 din 19 decembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Mureș.
Modifică în parte hotărârea atacată în sensul că obligă pârâta la plata sumei de 3.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în fond.
Menține restul dispozițiilor hotărârii atacate.
Obligă pârâta la plata sumei de 1000 lei în favoarea reclamantului, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 26 noiembrie 2009.
PRESEDINTE JUDECĂTORI: Nemenționat
–
GREFIER
Red.
Tehnored.
4 exp.
22.01.2010
Jud.fond:-
Asist.jud.-
