Citeste şi

  • Nu am gasit decizii asemanatoare!

Contestație decizie de concediere. Decizia 208/2009. Curtea de Apel Constanta


Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR.208/CM

Ședința publică de la 28 aprilie 2009

Completul specializat pentru cauze privind

Conflicte de muncă și asigurări sociale

PREȘEDINTE: Maria Apostol

JUDECĂTOR 2: Jelena Zalman

JUDECĂTOR 3: Mariana Bădulescu

Grefier – –

Pe rol, soluționarea recursurilor civile formulate de recurenta – reclamantă, domiciliată în C,-, -.A,.806 și de către recurenta – pârâtăSC SA C,cu sediul în C, Port, 54, județul C, împotriva sentinței civile nr.1446/25.11.2008 pronunțate de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, având ca obiect contestație decizie de concediere.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru recurenta reclamantă, d-na avocat, conform împuternicirii avocațiale din 23.04.2009 iar pentru recurenta – pârâtă, d-na avocat -, în baza împuternicirii avocațiale nr.-/27.04.2009.

Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu disp.art.87 și următoarele cod pr.civilă.

Recursurile sunt declarate în termen, motivate și scutite de plata taxelor judiciare de timbru.

Grefierul de ședință referă oral asupra cauzei, evidențiind părțile din dosar, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, precum și stadiul dosarului.

Apărătorul recurentei – pârâte arată că în ceea ce privește data declarării recursului de către aceasta a fost clarificată, evidențiind faptul că plicurile cu care au fost înaintate cererile de recurs la instanță se află în dosarele nr- și -.

Fiind întrebate, părțile arată că nu mai au alte excepții sau cereri prealabile de formulat.

Instanța având în vedere că părțile prezente susțin că nu mai au alte cereri prealabile de formulat sau înscrisuri noi de depus, în temeiul disp.art. 150.pr.civ. declară dezbaterile închise, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului formulat de recurenta – pârâtă chimpex

Apărătorul recurentei – reclamante, având cuvântul solicită admiterea recursului formulat de reclamantă, conform concluziilor scrise pe care le depune la dosarul cauzei și respingerea recursului formulat de pârâta, fără cheltuieli de judecată.

Având cuvântul, apărătorul recurentei pârâte solicită admiterea recursului, conform motivelor de recurs, casarea hotărârii pronunțate de instanța de fond și reținerea cauzei spre rejudecare, fără cheltuieli de judecată.

Totodată, apărătorul recurentei – pârâte solicită respingerea recursului formulat de recurentei – reclamante, ca nefondat.

CURTEA:

Asupra recursurilor civile de față;

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr-, reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu pârâta „”, următoarele:

1. anularea deciziei nr. 436 /6.05.2008, prin care i-a fost desfăcut contractul individual de munca, și ca urmare reintegrarea sa în funcția avută anterior, precum și plata drepturilor salariale de care nu a beneficiat, după momentul desfacerii contractului și până la reintegrarea sa în funcție, reactualizate și majorate cu rata inflației;

2. să îi plătească, în cazul respingerii primului capăt de cerere, în conformitate cu prevederile art. 132 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul „”, înregistrat la. C sub numărul 19510/27.09.2006, suma de 9430 lei, reprezentând diferență plată salarii compensatorii neacordate;

3. să îi plătească suma de 500 lei, reprezentând „prima de C 2007”, ce nu i-a fost acordată;

4. să îi plătească suma de 230 lei, reprezentând „prima de Paște 2008”, ce nu i-a fost acordată;

5. să îi plătească suma de 2.151 lei reprezentând drepturi salariale brute neacordate pentru lunile februarie, martie, aprilie 2008;

6. să îi plătească o despăgubire reprezentând reactualizarea cu rata inflației a drepturilor salariale neacordate în lunile februarie, martie, aprilie 2008, de la data scadenței acestora și până la momentul achitării;

7. să îi plătească contravaloarea tichetelor de masă ce nu i-au fost acordate în lunile februarie, martie, aprilie 2008;

8. să îi plătească suma de 926 lei, reprezentând cel de-al 13-lea salariu pentru anul 2007, ce nu i-a fost plătit;

9. să i se plătească suma de 3.562 lei, reprezentând primă de celeritate (despatch money) pentru perioada 1.01.2007-31.06.2007, ce nu i-a fost plătită;

10. să îi plătească cheltuielile de judecată.

Prin încheierea din 24.09.2008, la cererea părților, au fost disjunse capetele de cerere privind plata sumei de 2.151 lei reprezentând drepturi salariale brute neacordate pentru lunile februarie, martie, aprilie 2008, plata despăgubirii reprezentând reactualizarea cu rata inflației a drepturilor salariale neacordate în lunile februarie, martie, aprilie 2008, de la data scadenței acestora și până la momentul achitării și plata contravalorii tichetelor de masă ce nu i-au fost acordate în lunile februarie, martie, aprilie 2008, întrucât aceste capete de cerere nu aveau legătură cu restul capetelor de cerere și nu se aflau în stare de judecată întrucât soluționarea acestor cereri depindea de soluția pronunțată cu privire la cererea de anulare a deciziei de suspendare a contractului individual de muncă, în condițiile în care angajații pârâtei care au fost în această situație, inclusiv reclamanta, au formulat două acțiuni în acest sens, care fac obiectul dosarelor nr- și nr-.

Aceste cereri au fost înregistrate separat, iar judecata a fost suspendată până la soluționarea irevocabilă a cererii de anulare a deciziei de suspendare a contractului individual de muncă care a constituit motivația neacordării de către pârâtă a drepturilor salariale pentru lunile februarie, martie, aprilie 2008.

1. În legătură cu cererea de anulare a deciziei prin care a fost desfăcut contractul individual de muncă și cererile privind reintegrarea în funcția avută anterior și privind plata drepturilor salariale de care nu a beneficiat, după momentul desfacerii contractului și până la reintegrarea în funcție, reactualizate și majorate cu rata inflației s-au susținut următoarele:

Decizia de concediere a fost emisă ca urmare a procedurii de concediere colectivă ce s-a desfășurat la „”, începând cu luna februarie 2008.

Începând cu luna februarie 2008, cea mai mare parte a angajaților societății, care erau membrii ai Sindicatului Lucrătorilor, au fost trimiși acasă și plătiți cu o indemnizație reprezentând 75% din salariu, la care se adăuga sporul de vechime. În același timp, se susține că membrii conducerii societății au adus la cunoștința salariaților că urmează concedierea colectivă a celor ce fac parte din organizația sindicală sau care sprijină activitatea acestei organizații.

S-a mai susținut că condiția ca angajații să fie acceptați în continuare la muncă era să se retragă din Sindicat și că reprezentanții conducerii societății le solicitau, celor ce acceptau, să semneze un act adițional la contractul individual de muncă prin care erau modificate mai multe clauze. Printre acestea era modificată și încadrarea în muncă. Indiferent de funcția avută anterior, în cazul celor ce lucrau în sectorul exploatare, cei ce acceptau erau încadrați ca „mecanizatori” – o nouă funcție ce nu mai existase anterior în organigrama societății în timp ce în cazul personalului, au fost redenumite compartimentele funcționale ale societății, creându-se astfel aparența că au fost create noi servicii și departamente în cadrul societății. Au fost înființate funcții noi care au preluat practic atribuțiile ce reveneau vechilor angajați și care erau vizați la momentul respectiv, în vederea concedierii.

Notificarea prin care s-a anunțat începerea procedurii concedierii colective a fost înaintată organizației sindicale în data de 3.03.2008 iar aceasta a semnalat încălcări ale dispozițiilor legale și contractuale în vigoare care nu au fost însă avute în vedere.

În continuare au fost invocate cauze de nulitate a deciziei de concediere. Astfel, s-a susținut că măsura concedierii colective a fost hotărâtă anterior consultării organizației sindicale, încălcându-se astfel prevederile art. 711din Codul muncii.

Un alt motiv de nulitate invocat a fost nerespectarea termenului de informare a organizației sindicale, cu 30 de zile înainte de luarea măsurii de concediere colectivă, conform prevederilor art. 79 din contractul colectiv de muncă la nivel național.

În continuare, a fost invocat ca motiv de nulitate emiterea deciziilor de concediere anterior împlinirii termenului de 60 de zile, stabilit prin notificarea de anunțare a intenției de concediere colectiva, conform dispozițiilor art. 69 din contractul colectiv la nivel național, coroborat cu dispozițiile art. 711din Codul muncii.

Un alt motiv de nulitate invocat a fost nerespectarea termenului de informare a organizației sindicale, cu 45 de zile înainte de luarea măsurii de concediere colectivă, conform prevederilor art. 81 din contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii transporturi.

Cu privire la legalitatea măsurii concedierii, s-a invocatnerespectarea dispozițiilor contractelor colective de muncă în vigoare privind criteriile de stabilire a ordinii de prioritate la concediere.

2. În legătură cu cererea de a i se plăti, în cazul respingerii primuluicapăt de cerere, în conformitate cu prevederile art. 132 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul „” SA, înregistrat la. C sub numărul 19510/27.09.2006, suma de 9.430 lei, reprezentând diferența de plată a salariilor compensatorii neacordate s-au invocat următoarele:

La finalul negocierilor colective, la nivelul „”, ce au avut loc în luna august 2006, fost încheiat contractul colectiv de muncă înregistrat la Direcția de Muncă și Solidaritate Socială C sub nr.19510/27.09.2006.

Potrivit art.7 alin.1 din contract, acesta este valabil până la data de 31.08.2007, dar în același timp, alin. 3 prevede că: „dacă niciuna din părți nu denunță contractul cu 30 de zile înainte de expirarea perioadei pentru care a fost încheiat, valabilitatea acestuia se prelungește până la încheierea unui nou contract, dar nu cu mai mult de 12 luni, respectiv un an calendaristic”.

În luna august 2007, anterior împlinirii unui an de la încheierea acestui contract, reprezentanții conducerii societății au dorit să denunțe contractul colectiv și în acest sens au înștiințat Sindicatul Lucrătorilor.

Însă adresa prin care s-a dorit să se denunțe acest contract, înregistrată sub numărul 4403, fost înaintată către în data de 3.07.2007.

Astfel, s-a apreciat în acțiune că nefiind respectat termenul de 30 de zile stabilit de art. 7 alin. 3 din contract, denunțarea nerealizându-se în condițiile de validitate contractuale convenite, își produce efectul dispoziția ce stabilește că în lipsa unei denunțări valide, contractul colectiv se prelungește cu încă un an.

Ulterior la „” a fost declanșat conflictul de interese, s-a desfășurat o grevă generală, însă nu s-a mai încheiat un contract colectiv de muncă dar aceste evenimente ulterioare nu sunt de natură să valideze denunțarea unilaterală a contractului colectiv ce nu s-a realizat în condițiile stabilite în contract, cu 30 de zile anterior expirării acestuia, adică înaintea datei de 1.07.2007, sau să determine încetarea din orice alte motive a perioadei de valabilitate a contractului. Ca urmare, s-a apreciat că acest contract a fost în vigoare până la data de 31.08.2008.

Ca urmare, s-a apreciat că în conformitate cu art. 132 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, avea dreptul la o „plata compensatorie” stabilită în funcție de vechimea în muncă.

S-a susținut că pârâta, neținând cont de prevederile contractului colectiv de muncă încheiat la nivelul societății, i-a plătit ca și compensație pentru concediere o sumă mai mică, conform prevederilor art. 80 din contractul colectiv la nivelul ramurii transporturi.Ca urmare, s-a apreciat că pârâta datorează diferența de 6.284 lei.

3. În legătură cu cererea de obligare a pârâtei la plata sumei de 500 lei, reprezentând „prima de C 2007”, s-a arătat că tot în contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul „”, înregistrat la. C sub numărul 19510/27.09.2006, art. 96 stabilește că prima de C pentru fiecare angajat este de 500 lei însă pentru anul 2007 nu i-a fost plătită.

4. În legătură cu cererea de obligare a pârâtei la plata sumei de 230 lei, reprezentând „prima de Paște 2008”, ce nu i-a fost acordată, s-a arătat că același art. 96 din contractul colectiv de muncă la nivelul societății stabilește că prima de Paște este în cuantum de 230 lei însă această primă nu i-a fost plătită.

5. În legătură cu cererea de obligare a pârâtei la plata sumei de 926 lei reprezentând cel de-al 13-lea salariu, s-a arătat că art. 43 alin. 2 lit. „a” din contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii transporturi, prevede pentru toți salariații încadrați în aceasta ramură de activitate (în care sunt încadrați și salariații „” ) dreptul de a primi al 13-lea salariu. Acesta este stabilit ca fiind egal cu salariul de bază brut al angajatului avut în luna decembrie a anului precedent, plătibil în primul semestru al anului următor, în cazul de față, în primul semestru din anul 2008, ceea ce nu s-a întâmplat.

6. Referitor la cererea de a fi obligată pârâta la plata sumei de 3.562 lei, reprezentând prima de celeritate (dispatch money) pentru perioada 1.01.2007-31.06.2007, s-au arătat următoarele:

Bursa de Valori Baf ăcut public Raportul semestrial de activitate al „” pentru perioada 1.01.2007- 30.06.2007 (ce a fost depus și la dosar) și în raport, este consemnat că în acest interval de timp veniturile societății au crescut față de perioada similară din anul precedent cu 19,73%, adică cu 2.459.673 lei. În continuare se precizează că aceste rezultate se datorează încasării de dispatch în această perioadă. Se mai arată în continuare că din creșterea totală de venituri de 19,73%, un procent de 12% reprezintă dispatch-ul încasat, fiind vorba în termeni nominali de 1.495.999 lei.

Ținând cont de numărul total de angajați ai societății, de 420 (astfel cum rezultă din informarea făcută de conducerea societății la sfârșitul anului 2007) a fost calculată o primă bruta de 3.562 lei pentru fiecare angajat.

S-a solicitat să se facă aplicarea art. 274 Cod procedură civilă.

Prin întâmpinarea depusă, pârâta a solicitat respingerea cererii formulate ca neîntemeiată cu obligarea părții adverse la plata cheltuielilor de judecată.

În acest sens s-au arătat următoarele:

Decizia luată de către Consiliul de Administrație al „” A de a desființa o serie de posturi a fost luată pe fondul unei importante scăderi a traficului de mărfuri operat în anul 2007 (la sfârșitul anului fiind înregistrată o scădere a traficului de marfă cu 36% față de anul 2006). De asemenea greva generală declanșată în data de 26.10.2007 și care a durat aproximativ 3 luni (până la 14.01.2008) a generat practic o întrerupere a activității și pe cale de consecință pierderea unor clienți tradiționali ai societății. S-au analizat motivele care au dus la declinul financiar al societății și soluțiile necesare a fi adoptate pentru creșterea eficientei economice și s-a propus desființarea unui număr de 187 de posturi.

1.Cu privire la motivele de nulitate a deciziei de concediere invocate în acțiune s-au arătat următoarele:

S-a respectat întrutotul și corespunzător procedura prevăzută de lege pentru concedierea colectivă. Mai mult decât atât, chiar daca nerespectarea drepturilor salariaților legate de concedierea colectivă, stabilite convențional, prin contractele colective de muncă aplicabile, nu pot fi sancționate cu nulitatea deciziilor de concediere în baza art. 76 din Codul muncii, neavând de act normativ, acestea au fost respectate cu bună credință.

Decizia de reorganizare, prin care doar se preconizează concedierile colective, este o decizie provizorie, care se definitivează după consultarea cu sindicatul, prin luarea unei decizii finale de aplicare sau de neaplicare a măsurii concedierii colective.

Pârâta a susținut că și-a îndeplinit obligațiile legale în sensul că a inițiat consultările și a notificat sindicatul, conform cu dispozițiile art. 69 Codul muncii și art. 79 din Contractul colectiv de muncă la nivel național; consultările cu sindicatul au fost inițiate în timp „util” în scopul ajungerii la o soluție comună cu sindicatul pentru evitarea/diminuarea numărului de salariați concediați și a efectelor concedierii.

A respectat termenul prevăzut de art. 81 lit. „c” din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură și a informat sindicatul asupra motivelor care stau la baza reducerii numărului de salariați, precum și asupra eventualelor posibilități de redistribuire a acestora prin notificarea din data de 4.4.2008, comunicând sindicatului inclusiv posturile vacante din societate, adică cu 45 de zile înainte de data efectuării reducerii de personal, data reducerii de personal fiind data expirării termenului de preaviz de 20 de zile comunicat prin decizia de concediere. În ceea ce privește aplicarea criteriilor de prioritate la concediere s-a arătat că nu s-a realizat deoarece au fost desființate toate posturile de aceeași natură cu cele ocupate de salariații afectați de concedierea colectivă. Cu privire la compensațiile acordate a susținut că au fost acordate cele prevăzute de art. 80 alin. (1) din contratul colectiv încheiat la nivel de ramură transporturi.

Pârâta a făcut referire și la caracterul real și efectiv al desființării posturilor, arătând că a fost dispusă în temeiul art. 40 alin. (l) lit. „a” Codul muncii iar motivele care au generat necesitatea reorganizării prin desființare de posturi a avut atât un caracter general, de natura economică, cât și un caracter special, aplicabil fiecărui post în parte, acestea fiind pe larg prezentate în decizia de reorganizare și în decizia de concediere ce face obiectul prezentei cauze.

2. În referire la pretențiile privind plata unei diferențe, reprezentând salarii compensatorii neacordate, plata primei de C pentru anul 2007 și plata primei de Paști pentru anul 2008 conform contractului colectiv de muncă încheiat la nivelul „” înregistrat la. C sub nr. 19510/27.09.2006, pârâta a arătat că sunt nefondate deoarece contractul colectiv de muncă pe care reclamatul își întemeiază aceste drepturi și-a încetat efectele începând cu data de 27.09.2007. Denunțarea acestui contract prin adresa nr. 4403/3.08.2007 comunicată sindicatului în aceeași zi, s-a realizat deci cu 55 de zile înainte de expirarea duratei pentru care a fost încheiat contractul colectiv de muncă la nivelul „” pentru anul 2006-2007, respectându-se art. 7 alin. (3) din contract așa încât contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul „” pentru anul 2006-2007 și-a încetat efectele din data de 27.09.2007.

Tot în susținerea acestei concluzii s-a arătat că dacă acest contract colectiv de muncă ar fi fost aplicabil, nu ar mai fi fost posibilă declanșarea de către sindicat a conflictului de interese și a grevei generale care a durat aproximativ 3 luni având în vedere prevederile art. 13 alin. (l) din Legea nr. 168/1999 precum și faptul că în cererea de conciliere prealabilă înaintată de sindicat Direcției de Muncă și Protecție Socială C, înregistrată de aceasta instituție sub nr. 23741/4.10.2007, obiectul conflictului de interese declanșat de sindicat a fost indicat a fi „încheierea unui nou contract colectiv de muncă” care să conțină revendicările formulate de sindicat și neacceptate de societate ceea ce se încadrează în prevederile art. 12 lit. „b” din Legea nr. 168/1999 așa încât, dacă s-ar considera că dispozițiile contractului colectiv de muncă încheiat la nivelul „” pentru anul 2006-2007 erau încă în vigoare atunci conflictul de interese și implicit greva au fost declanșate nelegal de sindicat situație care ar atrage răspunderea organizatorilor pentru prejudiciile cauzate societății.

3.Referitor la cererea de obligare a societății la plata celui de-al 13-lea salariu aferent anului calendaristic 2007 s-a arătat că cererea este neîntemeiată, deoarece contractul colectiv de la nivel de ramură pe care reclamantul își întemeiază cererea produce efecte începând cu data de 24.02.2008. În opinia pârâtei, contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură transporturi, ale căror dispoziții s-au aplicat anului calendaristic 2006-2007, nu conținea nici o prevedere referitoare la cel de-al 13-lea salariu, mențiuni referitoare la cel de-al 13-lea salariu apărând doar în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură transporturi pentru anii 2008-2010, care produce efecte începând cu data de 24.02.2008, data înregistrării acestuia la Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse.

Cu privire la cererea de obligare a pârâtei la plata sumei reprezentând dispatch-ul aferent perioadei 1.01.2007-31.06.2007 s-a arătat că această cerere este inadmisibilă, fiind prematură.

Pârâta a arătat că printr-un Protocolul încheiat în data de 5.03.2007 între Organizația „Operatorul C” și Federația Națională a Sindicatelor e C se prevede faptul că: „Prima de operare cu celeritate (dispatch money), va fi folosită pentru acordarea de premii salariaților care au contribuit la încasarea ei, precum și pentru plata penalităților de depășire a termenului de staționare a navelor iar modalitatea concretă, procentele în care se acordă și categoriile de salariați care beneficiază de aceste prime, se stabilesc prin contract colectiv de muncă la nivel de unitate. Prin urmare, având în vedere că procentele din dispatch care se acordă și categoriile de salariați care beneficiază de aceste prime nu au fost stabilite nici prin contract colectiv de muncă la nivelul și nici prin Comisia Paritară, pârâta a considerat că cererea prematură și prin urmare inadmisibilă.

S-a susținut că pentru a se determina valoarea netă a dispatch-ului din această sumă brută vor trebui scăzute în prealabil toate cheltuielile societății care au fost efectuate pentru realizarea primei de dispatch, incluzând spre exemplu: sporul de muncă suplimentară și toate celelalte sporuri aplicate orelor suplimentare, spor de muncă de noapte, remunerările suplimentare pentru depășirea normei de muncă, spor pentru munca prestată în zile de sâmbătă, duminică sau sărbători legale, amortizările investițiilor angrenate în operațiunile aducătoare de dispatch, etc. și numai după stabilirea valorii nete a dispatch-ului încasat pentru operațiunile derulate în perioada 1.01.2007-31.06.2007, urmează a se stabili care sunt salariații care au contribuit direct la obținerea acestuia și care este ponderea în care obținerea respectivului dispatch se datorează acestora.

Prin sentința civilă nr. 1446/25.11.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța, s-a respins excepția prematurității și s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâta „”

S-a respins contestația formulată împotriva deciziei de concediere și cererile de reintegrare în funcție și de plată a drepturilor salariale începând cu data concedierii și până la data reintegrării în funcție.

A fost obligată pârâta către reclamantă la plata următoarelor drepturi: 9.430 lei cu titlu de plăți compensatorii pentru concediere, 500 lei cu titlu de primă pentru C, 230 lei cu titlu de primă pentru Paști.

A fost obligată pârâta să achite către reclamantă suma de 3.562 lei cu titlu de primă corespunzătoare primei de celeritate pentru perioada 1.01-31.06.2007.

A fost respinsă, ca nefondată, cererea de acordare a celui de-al 13-lea salariu.

A fost obligată pârâta către reclamantă la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

Din înscrisurile existente în dosarul cauzei rezultă că reclamanta a ocupat funcția de mașinistă în cadrul Departamentului – Compartimentul Exploatare al societății pârâte, în urma încheierii contractului individual de muncă nr.– /07.10.1997care a fost desfăcut prin decizia nr.436/6.05.2008, contestată în prezenta cauză.

Decizia de concediere contestată a fost motivată în drept invocându-se prevederile art. 65 și 66 din Codul muncii.

Pentru motivarea în fapt a deciziei s-au reținut următoarele:

Reorganizarea Societății are drept scop principal creșterea eficienței economice și Îmbunătățirea indicatorilor de performanță a prestațiilor care, în final, să asigure stoparea declinului financiar al societății în contextul scăderii semnificative a volumului mărfurilor manipulate atât în cadrul „” precum și la nivelul Portului În acest sens s-au indicat date statistice care să evidențieze această scădere a volumului de marfă operată și faptul că societatea a operat mărfuri la 45% din capacitate în anul 2006 și 30% în anul 2007. De asemenea s-a evidențiat o scădere a traficului de mărfuri cu 36% având ca rezultat direct micșorarea dramatică a cifrei de afaceri și implicit a rezultatului financiar aferent.

2. Cu privire la legalitatea măsurii concedierii colective:

În data de 26.02.2008, Consiliul de administrație al societății pârâte a decis reorganizarea societății prin desființarea unor posturi și a aprobat noua organigramă a societății.

Între posturile a căror desființare s-a decis au fost și 40 de posturi de docher, 3 posturi de mașinistă, 8 posturi de operator dană, 3 posturi de lucrător comercial, 12 posturi de autostivuitor, 10 posturi de fadromist și 5 posturi de dispecer din cadrul Departamentului – Compartimentul Exploatare și a unui post de din cadrul Departamentului Economic.

În cazul fiecărei categorii de lucrători, s-a indicat în mod expres motivul pentru care se consideră necesară desființarea postului.

Potrivit art. 65 alin. (1) Codul muncii, concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia.

Din formularea acestui text rezultă cu evidență că desființarea locului de muncă este cauza concedierii astfel încât în mod logic desființarea locului de muncă este un eveniment distinct care are loc în principiu la aceeași dată cu concedierea dar anterior acesteia.

Așadar, din punct de vedere al succesiunii în timp a evenimentelor, mai întâi are loc desființarea locului de muncă și apoi aceasta determină concedierea.

Pe de altă parte, din alte texte ale Codului muncii, rezultă că între data hotărârii de desființare a unui loc de muncă și desființarea acestuia trebuie să existe un interval de timp.

Așadar, decizia consiliului de administrație a societății 26.02.2008 nu poate fi considerată o decizie de concediere colectivă ci numai o decizie de reorganizare a activității prin desființarea unor locuri de muncă ce a constituit ulterior cauza concedierilor colective.

Apoi, consultarea cu organizația sindicală, impusă de art. 69 Codul muncii nu vizează oportunitatea măsurilor de reorganizare, care este la aprecierea angajatorului în funcție de propriile analize economice această concluzie rezultând din aceea că respectivele consultări nu poartă numai asupra mijloacelor și metodelor de evitare a concedierilor colective ci și asupra posibilității reducerii numărului de salariați care urmează a fi concediați și asupra unor măsuri de protecție socială în cazul în care concedierea colectivă nu poate fi evitată.

Ca urmare, pentru a aproba o astfel de măsură de reorganizare nu era necesară consultarea organizației sindicale, această consultare fiind ulterioară luării măsurii de reorganizare preconizată, măsură care face obiectul consultărilor.

Ulterior luării hotărârii de reorganizare a activității prin desființarea unor locuri de muncă, cu adresa nr. -.03.2008, pârâta a comunicat Sindicatului Lucrătorilor intenția de a lua măsura unei concedieri colective, determinate de intenția de reorganizare a activității prin desființarea unor locuri de muncă precum și informațiile relevante cu privire la această măsură respectiv motivele măsurii preconizate, numărul salariaților care urmau a fi afectați, faptul că nu se pot aplica criterii pentru individualizarea angajaților care vor fi concediați și cauzele acestei situații, măsurile preconizate pentru limitarea numărului concedierilor și pentru atenuarea consecințelor concedierii, data la care se preconizează a avea loc concedierea colectivă – minim 45 de zile și maxim 55 de zile de la primirea notificării de către sindicat, precum și termenul pentru formularea propunerilor de către organizația sindicală.

Această notificare se indică a fi fost primită sub semnătură și cu aplicarea ștampilei sindicatului la data de 3.03.2007, fiind vorba evident de o eroare materială, părțile din prezenta cauză fiind de acord că notificarea s-a primit la 3.03.2008.

Notificarea a fost înregistrată la. C sub nr. 3372 din 3.03.2008.

Cu nr. de înregistrare 2580/7.03.2008, pârâta a comunicat Sindicatului Lucrătorilor un „” la notificarea nr. 2357 din 3.03.2008 prin care se modifica perioada de realizare a concedierii colective respectiv minim 60 de zile și maxim 70 de zile de la primirea notificării.

Acest „addendum” a fost comunicat organizației sindicale la data de 10.03.2008 iar la. a fost înregistrat sub nr. 3769/10.03.2008 și la. C sub nr. 1466/10.03.2008.

Așadar, cum organizația sindicală a avut cunoștință de intenția efectuării concedierii colective și de toate informațiile relevante încă din data de 3.03.2008 iar addendumul ulterior nu cuprinde decât o modificare a termenului de realizare a concedierii, acesta din urmă nu poate fi considerat a fi o notificare a măsurii concedierii colective, notificarea valabil efectuată fiind făcută încă din data de 3.03.2008.

Ca urmare, motivele de nulitate a căror invocare se întemeiază pe calcularea termenelor începând cu data de 10.03.2008 nu pot fi reținute.

Cu adresa înregistrată la societatea pârâtă sub nr. 3301/21.03.2008 Sindicatului Lucrătorilor a comunicat propunerile pentru măsuri de natură a evita sau diminua efectele concedierii colective. În același document s-a comunicat societății pârâte opinia organizației sindicale cu privire la legalitatea și temeinicia măsurii concedierii colective.

În data de 24.03.2008 Consiliul de administrație al societății pârâte a decis că măsurile propuse de organizația sindicală nu sunt de natură să elimine cauzele care au determinat hotărârea de reorganizare a activității.

În baza acestei hotărâri s-a comunicat un răspuns organizației sindicale, cu referire la fiecare propunere făcută.

Prin hotărârea din 4.04.2008 a consiliului de administrație a societății pârâte s-a decis aplicarea măsurii concedierii colective pentru motivele expuse în decizia din 26.02.2008.

Măsura a vizat 187 de locuri de muncă, între care și 58 de posturi de docher, 32 posturi de mașinistă, 5 posturi de operator dană, 12 posturi de lucrător comercial, 3 posturi de compresorist, 11 posturi de tractorist, 8 posturi de șef manevră, 2 posturi de manevrant, nemaifiind prevăzute posturile de autostivuitor, fadromist dispecer din cadrul Departamentului – Compartimentul Exploatare. Măsura a vizat și 4 posturi de contabil și unul de revizor contabil din cadrul Departamentului Economic.

Potrivit rt. 711(1) Codul muncii stabilește că în situația în care, ulterior consultărilor cu sindicatul sau reprezentanții salariaților, potrivit prevederilor art. 69 și 71, angajatorul decide aplicarea măsurii de concediere colectivă, acesta are obligația de a notifica în scris inspectoratul teritorial d e muncă și agenția teritorială de ocupare a forței de muncă, cu cel puțin 30 de zile calendaristice anterioare datei emiterii deciziilor de concediere.

Acest termen a fost respectat de pârâtă, aspect necontestat în cererea introductivă.

Dar,reclamantasusține că termenul care trebuia respectat este cel de 45 de zile prevăzut de contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul ramurii transporturi și că nerespectarea acestei condiții atrage nulitatea măsurii concedierii. Pârâta recunoaște că nu a respectat termenul de 45 de zile dar apreciază că această împrejurare nu atrage nulitatea deciziei de concediere.

Acest termen de notificare a măsurii nu este un termen dilatoriu, în interiorul căruia angajatorul nu ar putea dispune măsura concedierii ci este un termen stabilit în favoarea angajaților, pentru ca agenția teritorială de ocupare a forței de muncă să caute soluții la problemele ridicate de concedierile colective preconizate.

Așadar, acest termen nu este un termen care să constituie o condiție de validitate a deciziei de concediere individuală care alături de alte concedieri individuale se constituie într-o concediere colectivă.

Această concluzie este susținută și de împrejurarea că acest termen de 30 de zile poate fi redus sau prelungit de inspectoratul teritorial d e muncă, cu avizul agenției teritoriale de ocupare a forței de muncă, astfel cum prevede art. 711alin. 5 respectiv art. 712alin. 2 Codul muncii.

Ori, dacă acest termen ar fi un termen dilatoriu a cărei nerespectare ar atrage nulitatea deciziei de sancționare nu i s-ar fi conferit de către legiuitor o asemenea flexibilitate la dispoziția unui organ administrativ.

Sigur că prin contracte colective, partenerii dialogului social pot stabili condiții și termene mai favorabile pentru angajați dar legea nu sancționează cu nulitatea decât încălcarea condițiilor minime de protecție a angajaților.

În ceea ce privește respectarea criteriilor de concediere se constată că decizia de restructurare a vizat întregi categorii de locuri de muncă astfel încât, așa cum s-a indicat și în notificarea intenției de aplicare a măsurii concedierii colective nu puteau fi avute în vedere criteriile stabilite prin art. 81 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010.

Mai întâi, trebuie avut în vedere că aceste susțineri nu au fost probate. Desigur, în materia conflictelor de muncă, art. 287 Codul muncii stabilește regula derogatorie potrivit cu care sarcina probei incumbă angajatorului, fie el reclamant sau pârât. Dar, această regulă trebuie interpretată prin prisma principiilor de drept care operează în materia probațiunii în general. Astfel, angajatorul nu poate fi obligat să probeze un fapt negativ întrucât în general nimeni nu poate fi obligat la o astfel de probă ci, cel mult, acolo unde este posibil, îi poate incumba sarcina probei faptului contrar pozitiv. Pe de altă parte, dacă acesta prezintă probe în susținerea unei afirmații, angajatul este cel care trebuie să facă contraproba.

În cazul de față ar fi trebuit ca reclamanta să indice în acțiune despre care anume angajați era vorba, să îi individualizeze cel puțin, caz în care s-ar fi putut pune problema audierii ca martori a acestora.

În cursul procedurii judiciare,reclamantaa mai invocat că ulterior concedierii au fost angajate alte persoane, ceea ce contravine art. 72 Codul muncii.

Din adresa nr.14844/6.10.2008 completată cu adresa nr. 15546 din 17.10.2008, emise de Inspectoratul teritorial d e Muncă C, rezultă că după realizarea concedierii colective pârâta a angajat mai multe persoane în funcții de macaragiu, conducător utilaj, economist, funcționar administrativ, inspector, docher mecanizator, director, asistent director, șef birou aprovizionare. De asemenea, prin decizia nr. 494/19.09.2008 emisă de directorul general al societății pârâte, s-a stabilit că vor fi angajați 10 docheri mecanizatori pentru o perioadă de 3 luni. În acest sens s-au depus contractele individuale de muncă încheiate precum și fișa postului pentru aceste posturi.

Comparând atribuțiile categoriilor de personal angajate ulterior cu atribuțiile stabilite în fișa postului pentru personalul concediat se constată că nu este vorba de aceleași atribuții de serviciu.

Pe de altă parte însă, interdicția prevăzută de art. 72 Codul muncii și obligația stabilită în sarcina angajatorului ca în cazul în care efectuează angajări ulterior concedierii colective să acorde un drept de opțiune cu prioritate angajaților concediați, reprezintă evenimente ulterioare concedierii.

Ori, aplicând principiile generale ale nulității, nulitatea unei decizii de concediere nu poate interveni decât pentru cauze anterioare sau concomitente emiterii acesteia iar nu pentru cauze ulterioare.

Analizând măsura concedierii colective, trebuie apoi verificat dacă desființarea locului de muncă a fost efectivă și a avut o cauză reală și serioasă, astfel cum impune art. 65 alin. 2 Codul muncii.

În această privință s-a reținut că pârâta a depus la dosar raportul preliminar al administratorilor pentru perioada 01.01.-31.12.2007 în care se indică reducerea traficului de mărfuri motivat de mai multe cauze. Astfel, s-a indicat închiderea unor capacități de producție din industria chimică din România, în condițiile în care societatea peste 60% din activitatea societății se desfășoară în domeniul operării produselor chimice în Portul Un alt element care se susține că a influențat negativ activitatea societății este pierderea unor clienți tradiționali care au apelat la serviciile societăților concurente având în vedere că în perioada luna noiembrie 2007 nu s-a operat nici o navă iar în luna decembrie 2007 societatea a operat mărfuri la nivelul de 12% din volumul corespunzător lunii decembrie 2006.

Din procesul-verbal al Adunării generale a acționarilor societății din 14.04.2008 rezultă aprobarea situației financiare anuale pentru anul 2007 care evidențiază o pierdere de 5.615.926 lei.

Din aceste date, de altfel necontestate de partea adversă și necombătute prin vreo probă de către aceasta, rezultă cu evidență că societatea se afla într-o situație economică dificilă și ca urmare era necesar să ia măsuri de eficientizare a activității.

Față de reducerea activității societății pârâte se impunea în mod evident reducerea și a personalului administrativ dar și a personalului care participa la activitatea de exploatare a infrastructurii și mijloacelor tehnice existente. Pe de altă parte, este justificată decizia de creștere a gradului de tehnologizare a activității, în vederea scăderii costurilor pentru prestarea serviciilor și astfel creșterea competitivității societății în scopul redresării financiare.

În aceste condiții, se constată că desființarea locurilor de muncă în procedura reorganizării activității a avut o cauză reală și serioasă. Totodată, desființarea locurilor de muncă respective, inclusiv cel ocupat de reclamantă a fost una efectivă.

Desigur, atribuțiile angajaților concediați au fost preluate de alți salariați existenți sau care au fost angajați anterior, dar aceasta nu presupune lipsa caracterului efectiv al desființării locului de muncă.

3. Cu privire la drepturile salariale pretinse:

Referitor la contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul societăți, s-a constatat că acesta a fost înregistrat la Direcția de Muncă, Solidaritate Socială și Familie Constanța sub nr. 19510/27.09.2006.

În ceea ce privește perioada pentru care s-a încheiat acest contract colectiv de muncă, părțile au optat pentru indicarea datei calendaristice până la care acesta este valabil, respectiv data de 31.08.2007, astfel cum este stipulat în mod expres în art. 7 pct. 1.

Așadar, părțile nu au optat pentru indicarea perioadei pentru care se încheie acest contract colectiv de muncă și ca urmare nu se pune problema de a calcula acest termen și de a stabili momentul de la care el începe să curgă și momentul la care se împlinește.

Este cert așadar că acest contract colectiv de muncă s-a stabilit a fi aplicabil până la o dată clar indicată respectiv 31.08.2007.

Pe de altă parte, art. 7 pct. 3 din același contract, stabilește că dacă nici una din părți nu denunță contractul cu 30 de zile înainte de expirarea perioadei pentru care a fost încheiat, valabilitatea acestuia se prelungește până la încheierea unui nou contract, dar nu cu mai mult de 12 luni, respectiv încă un an calendaristic.

Pârâta susține că a denunțat acest contract în data de 3.08.2007. Astfel, cu adresa nr. 4403/3.08.2007, primită de Sindicatul Lucrătorilor în aceeași zi (aspect necontestat), pârâta a invitat organizația sindicală la negocieri pentru încheierea unui nou contract colectiv de muncă, indicând în mod expres că această adresă„reprezintă și manifestarea de voință a patronului în sensul denunțării actualului contract colectiv, în sensul precizat de art. 7 alin. (3) din convenția încheiată la nivelul unității de către partenerii sociali”.

Dar, pentru a opera denunțarea contractului colectiv era necesar ca denunțarea acestuia să aibă loc cu cel puțin 30 de zile înainte de împlinirea datei până la care părțile au convenit că este aplicabil, adică cel mai târziu la data de 1.08.2007.

Cum declarația de denunțare a contractului colectiv de muncă a intervenit la 3.08.2007, rezultă că aceasta nu s-a făcut în termenul convenit de părți.

Solicitarea ulterioară a Sindicatului Lucrătorilor de a începe negocierea unui nou contract colectiv de muncă nu poate fi interpretată ca o recunoaștere a încetării valabilității contractului colectiv de muncă înregistrat în data de 27.09.2006, ci dimpotrivă reprezintă o acțiune care încadrează în sfera manifestărilor de voință făcute în aplicarea art. 7 pct. 3 din contractul colectiv de muncă.

Faptul că Sindicatul Lucrătorilor a declanșat conflictul de interese nu înseamnă că implicit ar fi recunoscut încetarea efectelor contractului colectiv de muncă întrucât din conținutul cererii de conciliere prealabilă înregistrată de sindicat la. C sub nr. 23741 din 4.10.2007 rezultă că solicitările organizației sindicale vizau drepturi salariale, urmărindu-se punerea de acord a contractului colectiv de muncă existent, ale cărui clauze se solicita a fi păstrate, cu noul contract colectiv de muncă încheiat la nivel superior, fiind deci vorba de o negociere anuală în sensul art. 3 alin. 2 raportat la alineatul 4 din Legea nr. 130/1996 și deci încadrându-se în prevederile art. 12 lit.”e” din Legea nr. 168/1999, caz în care greva este posibilă, în conformitate cu art. 13 alin. 2 din Legea nr. 168/1999.

Pe de altă parte, faptul că președintele organizației sindicale ar fi apreciat în raporturile cu pârâta că, începând cu data de 1.01.2008, relațiile de muncă în cadrul „” se vor desfășura conform prevederilor contractelor colective încheiate la nivel superior (așa cum rezultă din adresa înregistrată la pârâtă sub nr. 0242/11.01.2008) nu poate fi considerată ca o declarației a însăși organizației sindicale în sensul că acest contract colectiv de muncă, înregistrat în data de 27.09.2006, nu mai este valabil (în cauză nu rezultă că organele de conducere ale sindicatului ar fi exprimat un acord pentru încetarea efectelor contractului colectiv de muncă în sensul art. 33 alin. 1 lit. „c” din Legea nr. 130/1996) și nu poate fi opusă nici instanței nici părții adverse pârâtei într-o cauză precum cea de față, în care organizația sindicală nu mai reprezintă interesele acesteia.

Cuantumul drepturilor pretinse:

Întrucât drepturile bănești pretinse își au temeiul în contractele colective de muncă aplicabile, temeinicia cererilor privind aceste drepturi va fi analizată pentru toate aceste cereri împreună.

a) referitor la indemnizația de concediere:

Potrivit art. 132 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate în cazul desfacerii contractului individual de muncă ca urmare a reducerii personalului prin desființarea de posturi, ca urmare a reorganizării, în cazul reducerii parțiale a activității și în cazul modernizării activității sau achiziționării unor noi tehnologii de lucru, salariații beneficiază de o plată compensatorie de 6 salarii medii tarifare pentru cei cu o vechime de cel mult 5 ani, 8 salarii medii tarifare pentru cei cu o vechime între 5 și 10 ani și 10 salarii medii tarifare pentru cei cu o vechime peste 10 ani.

Așa cum s-a arătat, contrar susținerilor pârâtei, era aplicabil contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate și înregistrat în data de 27.09.2006.

Articolul 80 alin.(1) din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pentru anii 2008 – 2010 stabilește că la desfacerea contractului individual de muncă din inițiativa angajatorului, salariații să primească, pe lângă celelalte drepturi la zi cuvenite pentru activitatea prestată, și o plată compensatorie în valoare de minimum 6 salarii de bază brute negociate.

Acest nivel este un nivel minim. Cum reclamanta a primit doar echivalentul a 6 salarii de bază brute, cum susțin ambele părți, în măsura în care între această sumă și suma la care avea dreptul conform art. 132 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul societății pârâte, reclamantul are dreptul la plata acestei diferențe de către pârâtă.

b) referitor la primele pentru sărbătorile de Paști și

În contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul societății pârâte, la art. 96 se prevede acordarea unor prime după cum urmează: 500 lei pentru sărbătoarea Cului, 230 lei pentru sărbătoarea și 100 lei pentru sărbătoarea din 15 august.

Nici în acest caz, contrar art. 287 Codul muncii, pârâta nu a contestat cuantumul acestor prime și nici nu a probat că le-ar fi plătit.

Față de considerentele expuse cu privire la aplicabilitatea contractului colectiv de muncă încheiat la nivelul societății, în condițiile în care nu s-a dovedit plata acestor sume și anterior datei concedierii se celebraseră deja sărbătorile de C și Paști, pârâta a fost obligată și la plata sumelor de 500 lei cu titlu de primă pentru C și 230 lei cu titlu de primă pentru Paști.

c) referitor la cel de al 13-lea salariu:

În justificarea pretențiilor sale, reclamantul invocă prevederile art. 43 alin. 2 lit. „a” din contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii transporturi fără a indica despre ce contract este vorba sub aspectul perioadei de aplicabilitate.

Este adevărat că în Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pentru anii 2008-2010, înregistrat la Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei sub nr. 722/24.01.2008 și publicat în Monitorul Oficial, Partea V, nr. 3 din 11.02.2008, la art. 43 (2) lit. „a”, se stabilește că un alt este, între altele și „al 13-lea salariu, egal cu salariul de bază brut al angajatului avut în luna decembrie a anului precedent și va fi acordat în primul semestru al anului următor”.

Dar, acest drept este un drept stabilit pentru anii 2008, 2009 și 2010. Pentru anul 2008 acest drept urmează a se plăti în anul 2009.

Pentru anul 2007 drepturile salariaților au fost stabilite în Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pentru anii 2006-2007.

În cuprinsul acestuia nu se specifică un astfel de drept și nu s-a invocat, nici probat, că un asemenea drept ar fi fost stabilit în contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul societății.

d) referitor la prima de celeritate (dispatch money) pentru perioada 1.01.2007 -31.06.2007:

Pârâta a invocat cu privire la această cerere excepția prematurității susținând că suma reprezentând prima de celeritate nu s-a stabilit, urmând a fi stabilită într-o comisie paritară.

Această excepție este nefondată și a fost respinsă ca atare întrucât angajatorul nu poate aprecia că acest drept nu s-a născut în absența negocierilor dintre patronat și sindicat.

Cu privire la fondul acestei cereri, Tribunalul a reținut că în determinarea valorii pretențiilor sale, reclamantul a avut în vedere date publice privind activitatea economică a societății pârâte, necontestate de aceasta.

Pe de altă parte, pentru determinarea acestei valori a fost avut în vedere numărul total de angajați, ca și cum ar fi contribuit cu toții la obținerea sumelor provenite din primele plătite de armatori pentru operarea navelor cu celeritate.

Pârâta nu a dovedit că reclamantul nu ar fi avut posibilitatea în mod obiectiv și față de atribuțiile sale de serviciu să contribuie direct la încasarea acestei prime și ca urmare nu ar avea dreptul să primească o parte din aceasta.

Apoi, susținerile potrivit cărora anumite sume încasate cu titlu de primă de celeritate sunt obținute pentru activități anterioare datei de 1.01.2007 nu au fost probate prin înscrisuri de evidență contabilă primară.

Susținerea potrivit căreia aceste sume ar fi fost obținute prin folosirea de utilaje mecanice de asemenea nu a fost dovedită prin înscrisuri care să evidențieze navele pentru care s-a obținut prima de celeritate și mărfurile operate în cazul acestor nave.

Nici susținerile privind valoarea netă a sumei reprezentând primă de celeritate nu pot fi primite întrucât formula de calcul propusă de pârâtă, respectiv obținerea valorii nete prin scăderea unor sume reprezentând sporul de munca suplimentara și toate celelalte sporuri aplicate orelor suplimentare, spor de munca de noapte, remunerările suplimentare pentru depășirea normei de munca, spor pentru munca prestata in zile de sâmbătă, duminică sau sărbători legale, amortizările investițiilor angrenate în operațiunile aducătoare de dispatch, este o formulă care nu se regăsește în art. 42 alin.1 lit.”d” din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2006- 2007, astfel cum a fost modificat.

Împotriva sus menționatei sentințe civile în termen au formulat recurs reclamanta și pârâta SC SA.

Critica sentinței prin motivele de recurs formulate de „” a vizat, în esență, următoarele:

1. Problema ridicată în speță a fost de fapt prelungirea valabilității contractului colectiv de muncă pentru anul 2006-2007 încheiat la nivelul „”, contract înregistrat la Direcția de Muncă, Solidaritate Socială și Familie în data de 27.09.2006.

Prin hotărârea pronunțată Tribunalul a ignorat dispozițiile art. 25 (1) și (3) și de asemenea art. 23 alin. (1) din Legea nr. 130/1996, republicată, în sensul că art. 25(3) stabilește regula aplicării contractelor colective de muncă de la data înregistrării (în speță 27.09.2006), părțile având doar posibilitatea de a conveni că data aplicării să fie ulterioară, iar art. 23 (1) dispune că un contract colectiv de muncă se încheie pe o perioadă determinată, care însă nu poate fi mai mică de 12 luni.

Textele enunțate în cauză atestă că, contractul colectiv de muncă la nivel de unitate putea să-și producă efectele în mod legal până la data de 27.09.2007, astfel denunțarea formulată de societate la 3.08.2007 fiind o denunțare în termenul de 30 de zile.

De asemenea, art. 13 din Legea nr. 168/1999 dispune în sensul că salariații pe durata valabilității unui contract colectiv de muncă nu pot declanșa conflicte de interese cu excepțiile strict prevăzute de lege (inaplicabile în litigiu).

În cauză însă la data de 4.10.2007 Sindicatul Lucrătorilor a înregistrat cererea de conciliere prealabilă, invocând existența unui conflict de interese și având ca principal obiectiv tocmai încheierea unui nou contract colectiv de muncă la nivel de unitate, conflict de interese care s-a finalizat cu greva generală a cărei legalitate a fost confirmată de Tribunalul Constanța și Curtea de APEL CONSTANȚA în dosarul nr-.

Prin sentința civilă pronunțată în acest dosar s-a reținut irevocabil faptul că nu s-au mai aplicat prevederile art. 7 pct. 3 din contractul colectiv de muncă 2006-2007, conform cu care valabilitatea acestui contract se prelungește până la încheierea unui nou contract, în absența unei denunțări unilaterale.

În cuprinsul aceleași sentințe civile s-a reținut și temeiul declanșării conflictului de interese și anume: „situația menționată se înscrie în contextul dat de art. 12 lit. „b” din Legea nr. 168/1999″.

Conflictul de interese s-a declanșat în urma demarării negocierilor pentru încheierea unui nou contract colectiv de muncă și nu pentru negocierea anuală a unor drepturi din acest contract, acest aspect reieșind și din cererea de conciliere prealabilă din 4.10.2007.

2. Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 Cod procedură civilă.

Tribunalul și-a depășit atribuțiile judecătorești, subrogându-se rolului partenerilor sociali în ceea ce privește acordarea primei de dispatch în cuantum de 3.562 lei.

Prin actul adițional la contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pentru anii 2006-2007 încheiat la 18.12.2006 și înregistrat la. sub nr. 2837/27.12.2006 a fost completat art. 42, în sensul că la lit. „d” s-a stabilit prin voința partenerilor sociali modalitatea și condițiile de acordare a primei de operare cu celeritate.

Modalitatea în care prima urmează să fie repartizată egal sau dimpotrivă în directă corelare cu contribuția adusă de fiecare salariat la încasarea sumei de către operator, reprezintă o chestiune ce urmează a fi stabilită de comisia paritară. Tribunalul nu a avut de asemenea în vedere faptul că suma totală reținută cu titlu de dispatch nu este netă, ci brută, din ea urmând a fi scăzute în prealabil toate cheltuielile societății care au fost efectuate pentru realizarea primei de dispatch.

După stabilirea valorii nete a dispatch-ului încasat pentru operațiunile derulate în perioada 01.01.2007-31.06.2007 urmează a se stabili care sunt salariații care au contribuit direct la obținerea acestuia și care este ponderea în care respectivul dispatch se datorează acestora.

II.Recursul reclamantei

Critica sentinței prin motivele de recurs a vizat, în esență, următoarele:

În motivarea soluției date, instanța de fond a reținut că în cazul concedierii colective ce a avut loc la „” în perioada martie-iunie 2008, proces în urma căruia a încetat și contractul individual de muncă al recurentului reclamant, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 76 din Codul muncii.

Au fost avute în vedere argumente construite pe o aplicare greșită a legii, prin indicarea dispozițiilor art.711din Codul muncii și art.79 din CCM Național.

Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 711, angajatorul are dreptul de a adopta o asemenea măsură, de concediere colectivă numai după ce în prealabil s-a consultat cu reprezentanții sindicatului sau reprezentanții salariaților.

Măsura concedierii colective a fost luată la 26.02.2008 în timp ce prima notificare cu privire la intenția de a lua în considerare posibilitatea de concediere colectivă a unei părți dintre salariați s-a transmis sindicatului în data de 3.03.2008, după ce decizia de concediere colectivă în cadrul Consiliului de administrație al societății fusese luată.

Cu privire la încălcarea art. 79 din a învederat că în conformitate cu acesta angajatorul are obligația de a iniția consultări cu sindicatul, „în timp util”, în situația în care intenționează să efectueze concedieri colective. Practic această dispoziție contractuală reia și explică în același timp dispozițiile legale cuprinse în art. 69 din Codul muncii, părțile semnatare stabilind în mod imperativ un termen.

În continuarea aceleiași clauze se precizează că prin sintagma „timp util” în cazul unei societăți cu peste 250 salariați, se înțelege un termen de 30 de zile înainte de notificarea prevăzută de art. 71 Codul muncii.

În ceea ce privește notificarea în forma finală întocmită conform art. 69 Codul muncii, care anunță intenția de realizare a concedierii colective, această a fost adusă la cunoștința sindicatului în data de 10.03.2008.

Astfel, angajatorul a emis, în conformitate cu art. 711Codul muncii, notificarea prin care anunța hotărârea sa de aplicare a măsurii concedierii colective în data de 4.04.2008, anterior împlinirii termenului stabilit prin art. 79 din CCM, care ar fi fost 11.04.2008.

Decizia de concediere este nelegală și pentru că a fost emisă anterior împlinirii termenului de 60 de zile stabilit prin notificarea de anunțare a intenției de concediere colectivă, conform dispozițiilor art. 79 din, coroborate cu prevederile art. 711Codul muncii.

De la momentul transmiterii intenției angajatorului de realizare a unei concedieri colective și până la data emiterii deciziei ar fi trebuit să existe un termen de 60 de zile. În acest caz nu s-a întâmplat așa, notificarea transmisă conform prevederilor art. 69, în forma finală, (inclusiv addendumul la notificare) a fost transmis reprezentanților sindicatului salariaților în data de 10.03.2008, în timp ce decizia de concediere a fost transmisă salariaților în data de 6.05.2008, după 56 de zile și nu după 60.

Angajatorul nu a respectat termenul de informare a organizației sindicale, cu 45 de zile înainte de luarea măsurii de concediere colectivă, conform prevederilor art. 81 din.

A învederat, totodată că, nu au fost respectate dispozițiile contractelor colective de muncă în vigoare privind criteriile de stabilire a ordinii de prioritate la concediere.

A susținut că încadrarea pe posturile de mecanizatori a celor care au fost de acord cu modificarea contractului individual de muncă, în condițiile impuse de conducerea societății, cu câteva zile anterior comunicării notificării prin care era anunțată concedierea colectivă, fără ca în prealabil să fie comunicată o nouă organigramă a societății în care să apară și această funcție sau criteriile în baza cărora unora dintre angajați le-a fost schimbată încadrarea, se constituie într-o măsură inegală al cărui unic scop este eludarea prevederilor art. 81 din dar și ale art. 83 din CCM la nivelul ramurii transporturi care prevedeau criteriile de stabilire a ordinii de prioritate.

După momentul concedierii societatea a făcut noi angajări încălcând astfel și prevederile art.72 din Codul muncii care interzice noi angajări pe locurile celor concediați. Au fost angajați docheri, operatori dană, astfel cum rezultă din înștiințarea C, apărarea societății fiind în sensul că nu a fost posibilă angajarea de „mecanizatori” pentru că această meserie nu este prevăzută în, iar de aceea a angajat „docheri”, însă cu privire la „operatori dană” nu a susținut nimic.

Reclamanta a criticat soluția și sub aspectul solicitării de obligare la plata sumei reprezentând cel de-al 13-lea salariu pentru anul 2007.

A susținut că al 13-lea salariu este un drept salarial prevăzut în contractul colectiv de mu că la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 și că acest temei de drept a fost precizat în fața instanței de fond, inclusiv prin precizările scrise depuse la dosarul cauzei.

A învederat că în interpretarea temeiului convențional al acestui drept salarial, adoptat de Tribunal, se omite unul din elementele definitorii ale contractului colectiv: acesta a fost încheiat pentru o perioadă de trei ani.

Acceptarea interpretării propuse de pârâta intimată și adoptată de instanță ar fi de natură să lipsească de efecte, pentru un an acest contract.

Fiind încheiat pentru o perioadă de 3 ani în mod evident, salariații cărora le este aplicabil acest contract colectiv trebuiau să beneficieze, de trei ori, de acest drept, ori interpretarea intimatei presupune acordarea acestui drept doar de două ori, în anii 2009 și 2010.

Conform art.43 alin.2 lit.”a”, toți salariații încadrați în ramura transporturi beneficiază de acest drept salarial numit al 13-lea salariu, atât în anul 2008, cât și în anii 2009 și 2010.

A solicitat menținerea hotărârii sub aspectul obligării pârâtei la prima de dispatch.

Curtea analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, va respinge recursul reclamantului și va admite în parte recursul pârâtei, va casa în parte sentința recurată, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecarea capetelor de cerere, având ca obiect plăți compensatorii, primă C, primă Paști și primă celeritate, în raport de contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii transporturi, pentru următoarele considerente:

Cu privire la recursul reclamantei.

a) Cu privire la încălcarea dispozițiilor art. 711Codul muncii:

Alineatul 1 al textului indicat precizează că: „În situația în care ulterior consultărilor cu sindicatul sau reprezentanții salariaților, potrivit art. 69 și 71, angajatorul decide aplicarea măsurii de concediere colectivă, acesta are obligația de a notifica în scris inspectoratul teritorial d e muncă și agenția teritorială de ocupare a forței de muncă, cu cel puțin 30 de zile calendaristice anterioare datei emiterii deciziilor de concediere.

Recurenta critică hotărârea raportat la împrejurarea că măsura concedierii colective s-a hotărât de Consiliul de Administrație la 26.02.2008, la a cărui ședință sindicatul reprezentativ nu a fost invitat.

Legea impune în conformitate cu art. 69 alin.1 Codul muncii doar obligația de a iniția consultări cu sindicatul sau, după caz, cu reprezentanții salariaților, cu privire la metodele și mijloacele de evitare a concedierilor colective sau de reducere a numărului de salariați care vor fi concediați, precum și la posibilitatea de atenuare a consecințelor concedierii.

Nici o dispoziție legală nu impune și nici nu sancționează cu nulitatea absolută situația invocată de către reclamantul recurent, anume, stabilirea de către angajator, în forul de conducere și fără invitarea reprezentanților salariaților, a măsurilor de concediere colectivă.

Articolul art.69 Codul muncii reglementează obligația informării sindicatelor asupra intenției de realizare a unor concedieri colective, de a se iniția în acest sens consultări cu partenerii sociali, cu prezentarea tuturor informațiilor necesare identificării soluțiilor (motivația măsurii preconizate, numărul și categoriile de salariați afectați).

Obligația instituită de art.69 Codul muncii vine în concordanță cu cele statuate prin art. 70 și art. 711Codul muncii, referitoare la emiterea notificărilor, iar aceste obligații au fost îndeplinite în cauză.

b) Cu privire la încălcarea dispozițiilor art. 79 din contractul colectiv de muncă la nivel național:

Recurenta critică hotărârea cu motivarea că Tribunalul nu a sancționat în mod corespunzător încălcarea săvârșită de patronat prin nerespectarea termenului de 30 de zile între momentul notificării intenției de realizare a concedierii colective și aplicarea măsurii, respectiv 4.04.2008.

Articolul 69 Codul muncii nu explicitează noțiunea de „timp util”, astfel că art. 79 din CCM la nivel de ramură prevede următoarele: „Prin sintagma timp util se înțelege: – la întreprinderile cu peste 250 de salariați, cu 30 de zile înainte de notificarea prevăzută la art. 711din Codul muncii, cu modificările ulterioare”.

În speță, societatea a comunicat Sindicatului Lucrătorilor încă de la 3.03.2008 intenția de concediere colectivă, astfel cum rezultă din ul la Notificarea nr.2357/3.03.2008 înregistrat sub nr.2580 din 7.03.2008 și primit de reprezentanții sindicatului în data de 10.03.2008.

c) În privința emiterii deciziilor de concediere anterior împlinirii termenului de 60 de zile, stabilit prin notificarea de anunțare a intenției de concediere colectivă, conform dispozițiilor art. 79 din contractul colectiv de muncă la nivel național și art. 711din Codul muncii și această critică este nefondată.

Recurenta apreciază că prin emiterea deciziei de concediere la 6.05.2008 au trecut numai 56 de zile – prin raportare la 10.03.2008 momentul transmiterii notificării de concediere – și nu 60 de zile, cum prevăd dispozițiile art. 79 din prin raportare la art. 711Codul muncii.

Motivarea referitoare la modalitatea de calcul a acestei perioade – anume cu luarea în calcul a zilei de comunicare către reprezentantul sindical a la notificare – este neîntemeiată, întrucât termenul de inițiere a concedierii colective a fost prorogat în corelare cu data la care angajatorul și-a făcut intenția de reorganizare și concediere colectivă, în speță la 3.03.2008.

Articolul 711Codul muncii, impune respectarea de către patronat a unui termen de cel puțin 30 de zile calendaristice anterioare datei emiterii deciziilor de concediere, calculat de la data comunicării notificării scrise reglementate de acest text. Ori, în cauză, față de data de 4.04.2008 a notificării formulate în temeiul art. 711Codul muncii, emiterea deciziei reclamantului a respectat această cerință legală.

d) O altă critică vizează nerespectarea termenului de informare a organizației sindicale, cu 45 de zile înaintea luării măsurii de concediere colectivă, conform prevederilor art. 81 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi.

Textul art. 81 din CCM la nivel de ramură transporturi pentru anii 2008- 2010, publicat în Monitorul Oficial, Partea a V-a, nr. 3/11.02.2008 dispune în sensul că, în cazul reducerilor de personal efectuate la societățile supuse acestor CCM, determinate de restrângerea activității, retehnologizare, automatizare și robotizare a procesului de producție, patronul va pune la dispoziția organizației sindicale, cu 45 de zile calendaristice anterioare – justificarea tehnico-economică în legătură cu măsurile privind posibilitățile de redistribuire a personalului, modificarea programului de lucru, etc. precum și va informa organizația sindicală asupra motivelor ce stau la baza reducerii numărului de salariați.

Ne însușim considerentele Tribunalului Constanța, în sensul că acest termen nu se constituie într-o condiție de validitate, nefiind deci susceptibil a produce vreo nulitate, nerespectarea acestora atâta timp cât oricum s-a respectat termenul de 30 de zile prevăzut de art. 79 din CCM la nivel național, aceste prevederi urmăresc protejarea salariaților de a cunoaște prin intermediul sindicatelor și de a face în termen util propuneri pentru evitarea disponibilizărilor.

Reclamantacritică hotărârea și sub aspectul încălcării dispozițiilor contractelor colective de muncă în vigoare privind criteriile de stabilire a ordinii de prioritate la concediere.

Recurenta învederează încălcarea prevederilor art. 81 din CCM la nivel național și art. 83 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi, dar trebuie arătat că aceste prevederi legale creează cadrul negocierilor între patronat și sindicat/reprezentanții salariaților în vederea identificării condițiilor concrete de reducere a personalului.

În cuprinsul acestei critici se arată și faptul că în luna februarie 2008, din totalul celor 100 de docheri angajați ai „”, pentru 45, s-au modificat contractele individuale de muncă, prin schimbarea funcției în cea de „mecanizator”, însă reclamantul nu a investit Tribunalul cu o cerere având ca obiect sancționarea măsurii de modificare unilaterală a contractului individual de muncă sub acest aspect.

Pe de altă parte, condensarea și preluarea unor atribuții de către unii dintre salariați, în condițiile desființării altor posturi de natura celor menționate în notificarea datată 3.03.2008 nu este nelegală, câtă vreme angajatorul are posibilitatea de a stabili posturile căror salariați sunt afectate de reorganizare, sindicatul având dreptul de a propune, la rândul său, punctual, alte măsuri.

Trebuie arătat și faptul că nu a propus, cu ocazia formulării adresei din 21.03.2008, impunerea unor criterii de selecție, ci doar inițierea unor cursuri de formare profesională pentru cei supuși concedierii.

Criticile referitoare la angajarea altor persoane după efectuarea concedierilor colective cu încălcarea dispozițiilor art.72 din Codul muncii nu poate fi primită, situația de fapt fiind corect reținută din acest punct de vedere de Tribunalul Constanța, care după verificarea comparativă a atribuțiilor categoriilor de personal nou angajate a stabilit că prin fișa postului acestea sunt diferite de cele ale personalului concediat.

Pe de altă parte, nerespectarea prevederilor art. 72 din Codul muncii nu se poate constitui într-un temei de nulitate a deciziei de concediere întrucât ea este ulterioară și nu concomitentă sau anterioară emiterii actului, ea putându-se eventual constitui într-un motiv de nulitate a contractelor colective individuale nou încheiate.

Având în vedere că în cuprinsul recursului au fost conturate și alte aspecte are vizează legalitatea concedierii, se va analiza în ansamblu situația arătată de societatea pârâtă – prin prisma dificultăților economice evocate și reținute în mod judicios de Tribunalul Constanța.

În acest context, se va avea în vedere faptul că documentația prezentată la dosar (decizia Consiliului de Administrație întrunit la 26.02.2008, organigrama anterioară și ulterioară concedierii colective, raportul administratorilor societății pentru perioada 1.01.-31.12.2007, hotărârea din 17.04.2008 cu privire la aprobarea situației financiare a societății) atestă că „” a finalizat anul 2007 cu pierderi în ansamblul înregistrării unor cheltuieli totale mai mari decât veniturile, determinate îndeosebi de reducerea traficului de mărfuri ca urmare a închiderii unor capacități de producție naționale în domeniul produselor chimice, dar și de greva generală a salariaților, derulată pe perioada 26.10.2007-14.01.2008, care au condus la neoperarea în cursul lunii noiembrie a nici unei nave și operarea în luna decembrie 2007 unui volum de cca. 12% din traficul realizat în aceeași perioadă a anului precedent.

Cu toate că derularea unei greve legale nu poate constitui în sine o motivație pentru operarea concedierilor colective, în cauză, măsurile propuse de patronat au fost justificate de situația economico-financiară a societății, restrângerea de personal, pe sectoare de activitate, fiind motivată și prezentată sindicatului în raport de situația efectivă a posturilor.

Faptul că ulterior concedierii, în cadrul „” au fost realizate angajări nu contrazice demersul angajatorului, fiind dovedit că personalul nou angajat s-a încadrat, ca titulatură a funcției și a atribuțiilor locului de muncă, în structura noii organigrame.

Pe cale de consecință, se va reține că, procedura concedierii colective nu a fost inițiată și derulată contrar legii, astfel că măsura desfacerii contractului individual de muncă al reclamantului a fost legală și temeinică.

O ultimă critică vizează respingerea pretenției referitoare la plata salariului 13 pentru anul 2007.

Critica va fi respinsă ca nefondată, întrucât această dispoziție nu s-a regăsit în contractul colectiv de muncă la nivel de ramură (art. 42 (2) decât în forma publicată la 11.02.2008.

Prin urmare, acest drept nu va putea fi pretins cu titlu retroactiv pentru o perioadă care nu intră sub incidența dispozițiilor contractului colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, publicat în Monitorul Oficial, Partea a V-a, nr. 3 din 11.02.2008.

Drept urmare, Curtea, găsind toate criticile neîntemeiate, va respinge acest recurs ca nefondat.

Cu privire la recursul pârâtei „”.

Pentru a aprecia asupra temeiniciei drepturilor pretinse, se impune dezlegarea cu prioritate a perioadei de valabilitate a contractului colectiv de muncă la nivel de societate, sub aspectul întinderii efectelor sale.

Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul societății pârâte pe anul 2006-2007 și înregistrat la. C sub nr. 19510/27.09.2006 prevede în art. 7 alin. 1 că acesta este valabil până la data de 31.08.2007.

În același timp, prin alin. 3 se dispune că: „dacă niciuna din părți nu denunță contractul cu 30 de zile înainte de expirarea perioadei pentru care a fost încheiat, valabilitatea acestuia se prelungește până la încheierea unui nou contract, dar nu cu mai mult de 12 luni, respectiv cu un an calendaristic”.

Intenția părților, astfel cum rezultă din această prevedere a fost ca valabilitatea contractului colectiv de muncă să se întindă doar până la data de 31.08.2008 și ca o excepție, în cazul în care nu se încep negocierile sau nu se denunță unilateral cu 30 de zile înainte, valabilitatea acestui contract să fie prelungită.

Prin adresa nr. 4403/3.08.2007 „” invită Sindicatul Lucrătorilor, în data de 27 august 2007, ora 11, la sediul societății, pentru deschiderea negocierilor în vederea încheierii unui nou contract colectiv de muncă la nivelul unității.

În același timp societatea menționează că în situația în care sindicatul nu își manifestă intenția de a participa la negocieri, prezenta adresă reprezintă manifestarea de voință a patronatului în sensul denunțării contractului colectiv de muncă.

Articolul 25 alin. 3 din Legea nr. 130/1996 stabilește că regula este cea a aplicării contractelor colective de muncă de la data înregistrării (în speță, 27.09.2006), părțile având doar posibilitatea de a conveni ca data aplicării să fie ulterioară (deci, nu anterioară) celei de înregistrare.

Articolul 23 alin. 1 din lege dispune, totodată că, un contract colectiv de muncă se încheie pe o perioadă determinată, care însă nu poate fi mai mică de 12 luni.

Ori, în cauză, textul enunțat coroborat cu cel al art. 25 alin. 3, atestă că CCM la nivel de societate putea să-și producă în mod legal efectele până la 27.09.2007.

Mai mult, art. 13 din Legea nr. 168/1999 dispune în sensul că pe durata valabilității unui contract colectiv de muncă salariații nu pot declanșa conflicte de interese, cu excepțiile strict prevăzute de lege.

Cu toate acestea, la 4.10.2007 Sindicatul Lucrătorilor a formulat o cerere de conciliere prealabilă, cerere înregistrată la. C sub nr. 23741/4.10.2007, în care se arată în mod explicit obiectul conflictului de interese declanșat de sindicat și anume „încheierea unui nou contract colectiv de muncă”.

Consecința logică a analizării probatoriilor administrate este aceea că la nivel de unitate contractul colectiv de muncă și-a produs efectele până la data de 27.09.2007, cu atât mai mult cu cât legalitatea grevei a fost recunoscută de instanțele judecătorești.

Efectul imediat al încetării valabilității contractului colectiv de muncă la nivel de unitate îl reprezintă aplicarea prevederilor contractului colectiv de muncă la nivel superior, respectiv la nivel de ramură transporturi pe anii 2006-2007, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea a V-a, nr. 6 din 17.04.2006.

În aceste condiții, Tribunalul era dator să analizeze pretențiile referitoare la plați compensatorii, prima de C 2007, primă Paști 2007 și primă celeritate, în raport de contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii transporturi și nu al contractului colectiv de muncă la nivel de unitate care își încetase valabilitatea la termenul și în condițiile mai sus arătate.

O ultimă critică vizează modalitatea de soluționare a capătului de cerere având ca obiect acordarea primei de dispatch, critică, de asemenea, întemeiată.

În conformitate cu dispozițiile art. 42 alin. 1 lit. „d” din contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii transporturi, astfel cum a fost modificat prin actul adițional nr. 2837/27.12.2006: „în domeniul transportului naval primele plătite de către armatori (dispatch money), indiferent de pavilionul navei, pentru operarea navelor în porturi într-un termen mai scurt decât cel prevăzut de normele portuare, se încasează de către unitățile de operare portuare care au efectuat operațiunile de încărcare-descărcare a navei respective. Prima de operare cu celeritate (dispatch money) va fi folosită pentru acordarea de premii salariaților care au contribuit direct la încasarea acesteia.

(2) Condițiile de diferențiere, diminuare sau anulare a participării la fondurile de stimulare sau de premiere, precum și perioada la care se acordă cota parte cuvenită salariaților, care nu poate fi mai mare de un an, se stabilesc prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate și, după caz, instituție”.

Din prevederile contractului colectiv de muncă invocate mai sus, rezultă în mod clar că prima de operare cu celeritate va fi folosită pentru acordarea de premii salariaților care au contribuit la încasarea lor.

money reprezintă suma de bani care se plătește de către beneficiar operatorului portuar atunci când acesta din urmă, prin angajarea și folosirea de resurse suplimentare reușește să presteze operațiunea într-un timp mai scurt decât timpul prevăzut în contractul încheiat între beneficiar și operatorul portuar.

Contribuția directă a salariaților la realizarea dispatch-ului poate fi reținută atunci când acestea participă la diminuarea timpului de operare față de cel contractual, în funcție de atribuțiile pe care le au în procesul tehnologic utilizat pentru operațiunile de încărcare-descărcare.

Față de susținerile contradictorii ale părților, în cauză era utilă efectuarea unei expertize tehnice contabile prin care expertul să stabilească care sunt salariații care au contribuit în mod direct la încasarea primei de operare cu celeritate (dispatch money) și care este cuantumul sumei încasată de pârâtă cu titlu de dispatch pentru perioada 1.01.2007-iunie 2007.

Prin raportul semestrial privind situația economico-financiară și analiza activității ” la data de 30.06.2007, s-a menționat că în semestrul I 2007 veniturile societății au crescut și că această creștere se datorează depășirii ratelor de operare a navelor.

Expertiza reprezintă un mijloc de dovadă la care instanța sau părțile por recurge atunci când pentru lămurirea unor împrejurări de fapt sunt necesare cunoștințe de specialitate dintr-un anumit domeniu de activitate.

Atât timp cât părțile s-au înțeles prin contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii transporturi să acorde prime de celeritate doar salariaților care au contribuit direct la încasarea ei, iar pârâta susține că datorită perfecționărilor tehnologice contribuția factorului uman a scăzut, se impunea efectuarea unei expertize tehnice pentru lămurirea acestor aspecte.

Pentru considerentele arătate mai sus, potrivit art. 312 alin. 3 Cod procedură civilă, Curtea a casat în parte sentința recurată cu privire la obligarea pârâtei la achitarea primei de dispatch pe perioada 1.01.2007-iunie 2007 și a trimis cauza la aceeași instanță spre rejudecare în vederea efectuării unei expertize tehnice contabile, cu obiectivele arătate în considerentele expuse mai sus, precum și pentru reluarea judecății capetelor de cerere având ca obiect plăți compensatorii, primă de C 2007, primă Paști 2008, în raport de contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge recursul civil declarat de recurenta reclamantă, domiciliată în C,-, -.A,.806, împotriva sentinței civile nr.1446/25.11.2008 pronunțate de Tribunalul Constanța în dosarul nr-.

Admite recursul civil declarat de recurenta pârâtă „”, cu sediul în Port, 54, județul C, împotriva aceleași sentințe civile.

Casează în parte sentința recurată.

Trimite cauza aceleași instanțe în vederea rejudecării capetelor de cerere având ca obiect plăți compensatorii, primă C, primă Paști și primă celeritate, în raport de contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii transporturi.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 28 aprilie 2009.

Președinte, Judecători,

– – – –

– –

– –

Grefier,

Jud.fond. /

Red.dec.jud. /22.05.2009

Tehnoredact.gref.-

2ex./01.06.2009