Citeste şi


Contestație decizie de concediere. Decizia 89/2010. Curtea de Apel Constanta


ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR.89/CM:

Ședința publică de la 18 Februarie 2010

Completul specializat pentru cauze privind

Conflicte de muncă și asigurări sociale

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Maria Apostol

JUDECĂTOR 2: Vanghelița Tase

JUDECĂTOR 3: Mihaela Ganea

Grefier – –

S-a luat în examinare recursul civil declarat de recurenta reclamantă -, domiciliată în-, – 1,. B,. 16, județul C, împotriva sentinței civile nr. 177 din 11.02.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă ” INTERNAȚIONAL”, cu sediul în-, – 36,. B,. 3,. 17, județul C, având ca obiect contestație decizie de concediere.

Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din data de 16.02.2010, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea asupra cauzei la data de 18.02.2010, când a dat următoarea soluție:

CURTEA

Curtea cu privire la recursul civil de față.

– a declarat recurs la 22.07.2009 împotriva sentinței civile 177/11/02.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța pe care a criticat-o în temeiul art. 304 pct. 8-10 și art. 304 din Codul d e Procedură Civilă.

În fapt, prin contestația înregistrată pe rolul acestei instanței la data de 12.06.2008, contestatoarea a solicitat în contradictoriu cu intimata SC INTERNATIONAL SRL, anularea deciziei nr.7 / 09.06.2008, reintegrarea în funcția deținută anterior, obligarea intimatei la plata drepturilor salariale de la data desfacerii contractului individual de muncă, până la efectiva reintegrare cu titlu de despăgubiri, plata daunelor morale în suma de 20.000lei pe fondul dispunerii unei măsuri abuzive si a neexecutării obligației de informare anterior încheierii contractului individual de muncă si plata cheltuielilor de judecată.

În motivare s-a arătat că a fost angajata unității intimate de la data de 13.03.2008 în funcția de manichiurist, în baza unui contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată, cu un salariu de 600lei lunar.

Încă de la începutul raporturilor de muncă societatea a evidențiat o atitudine abuzivă prin faptul că deși se încheiase contractul de muncă la data de 13.03.2008, acesta nu a fost înregistrat de M C și la data de 01.04.2008 a fost încheiat un alt contract individual de muncă înregistrat la.M la data de 09.04.2008.

Prin decizia contestată s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă datorită absențelor nemotivate în perioada 26.05.2008 – 06.06.2008 deși la data de 26.05.2008 încetase contractul individual al contestatoarei in temeiul art.55 lit. b Codul Muncii, contestatoarea nemaiavând astfel calitatea de salariat la data emiterii deciziei.

Decizia nr.1 din 26.05.2008 a fost contestată întrucât contestatoarea nu-și exprimase acordul în privința încetării raporturilor de muncă.

S-a invocat încălcarea obligației de informare instituită de art.17 și 18 din Codul Muncii întrucât anterior încheierii contractului individual de muncă, unitatea nu a respectat obligația de aoi nforma în ceea ce privește contractul individual în ansamblul sau si nici nu a înregistrat acest contract în evidențele conform art.8 din Legea nr.130/1999.

Contestatoarea a solicitat daunele morale întrucât a considerat că a fost supusă unui abuz, având în vedere că la data de 06.06.2008 contractul său de muncă era deja încetat.

Prin întâmpinare intimata a relevat faptul că decizia de încetare a raporturilor de muncă în temeiul art.55 lit. b nu a produs efecte juridice;

La data de 26.05.2008 administratorul societății a constatat că raporturile de muncă cu două dintre salariatele sale nu se desfășoară armonios si că apar stări conflictuale nedorite astfel încât a dorit ajungerea la un acord privind încetarea raporturilor de muncă într-un mod amiabil, prezentându-le celor două salariate un proiect de decizie de încetare a raporturilor de muncă potrivit art.55 lit. b Codul Muncii, urmând ca cele două angajate dacă doreau același lucru, să formuleze cereri de încetare cu același temei juridic.

Cele două salariate însă nu au agreat această modalitate și au sustras din societate în prezența contabilei proiectul deciziei plecând de la locul de muncă si fără a se mai prezenta ulterior la serviciu.

În aceste împrejurări intimata nu a înregistrat la.M aceste decizii, decizia nr.1 fiind întocmită într-un singur exemplar sustras de contestatoare din societate.

Pentru sustragerea deciziei administratorul societății a făcut plângere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța, această decizie nu și-a produs efectele juridice.

Încetarea efectivă a raporturilor de muncă s-a realizat prin decizia de concediere nr.6 / 09.06.2008 datorită absențelor salariatei de la locul de muncă în perioada 26.05.2008-06.06.2008.

Pentru cercetarea disciplinară contestatoarea a fost convocată, aceasta prezentându-se împreună cu avocatul sau dar cercetarea efectivă nu s-a putut realiza datorită atitudinii avocatului și fostei salariate care au susținut declanșarea unui litigiu.

Referitor la cele două contracte de muncă invocate în contestație, s-a arătat că unul dintre cele 3 exemplare a fost înmânat contestatoarei pentru a-l studia, anterior înregistrării la. fiind însă refuzată restituirea exemplarului, situație în care s-a întocmit la 01.04.2008 un alt contract semnat si de contestatoare înregistrat la 09.04.2008 la.M Constanta.

Intimata a relevat existența unor disfuncții de comunicare si colaborare între contestatoare si societate încă de la nașterea raporturilor de muncă care nu se datorează însă angajatorului – societate nou înființată și cu puțină experiență în relațiile de muncă.

În ceea ce privește respectarea obligației de informare intimata a arătat că toți salariații au fost informați despre clauzele contractului de muncă înainte de semnarea acestora, fapt atestat și de semnăturile lor pe aceste contracte.

Referitor la daunele morale intimata a precizat că nu societatea intimată a creat prejudicii contestatoarei ci dimpotrivă imaginea intimatei a avut de suferit ca urmare a scandalului creat de contestatoare față de clienții aflați în acel moment in salonul de înfrumusețare, reprezentantul societății fiind pus in situația jenantă de a-li cere scuze pentru purtarea neadecvata a salariatelor sale.

Prin sentința civilă nr.177/11.02.2009, pronunțate de Tribunalul Constanțas -a respins acțiunea formulată de reclamantă.

A fost obligată reclamanta către pârâtă la plata sumei de 925 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a avut în vedere

Între părți s-au derulat raporturi de muncă de la data de 09.04.2008 potrivit contractului individual de muncă nr.-, până la data de 26.05.2008 când contestatoarea a început să înregistreze absențe nemotivate de la locul de muncă.

S-au invocat drept motive de nulitate desfacerea disciplinară a acestui contract la o dată la care contestatoarea nu mai avea calitatea de salariat însă la data de 26.05.2008, unitatea a intenționat încetarea raporturilor de muncă amiabil, prin acordul părților, prin înmânarea deciziilor conținând acest temei juridic însă în lipsa acordului de voință al salariatei, proiectul de decizie a rămas în acest stadiu fără a fi finalizat si fără a produce efecte juridice, contestatoarea menținându-și si ulterior acestei date calitatea de salariat. În aceste împrejurări unul din motivele de nulitate invocate se dovedește a fi neconform cu realitatea.

De asemenea cercetarea prealabilă disciplinară a fost efectuată în mod legal, salariata fiind convocată pentru data de 07.06.2008, ora 9,00, la sediul firmei – dovadă fila 37, Comisia de cercetare prealabilă a fost stabilită prin decizia nr.1/ 24.05.2008- fila 36 iar rezultatele cercetării prealabile au fost consemnate în procesul verbal nr.5 / 06.06.2008- filele nr.38-39. În aceste împrejurări intimata și-a respectat obligația instituită de art. 267 Codul Muncii, aceea de declanșare a cercetării prealabile disciplinare, nefinalizată datorită contestatoarei care s-a prezentat la sediul societății însoțită de un avocat susținând ca va justifica absentele nemotivate în fata instanței de judecată în cadrul contestației împotriva sancțiunii disciplinare.

Potrivit textului invocat angajatorul are dreptul de a aplica sancțiunea desfacerii disciplinare a contractului de muncă al unui salariat în condițiile în care a constatat comiterea unei abateri și a demarat procedura disciplinară la care salariatul nu s-a prezentat sau dacă s-a prezentat a refuzat să ofere explicațiile necesare si să uzeze de apărările si susținerile pe care le consideră pertinente si utile, ca în cazul de față.

O decizie emisă în aceste condiții nu este lovită de nulitate absolută întrucât cercetarea disciplinară prealabilă începută de angajator nu a fost finalizată, culpa revenind salariatei, conduitei acesteia, motiv pentru care și această susținere din cadrul contestației este apreciată ca nedovedită.

Pe fondul cauzei, s-a constatat că din fișele de pontaj aferente lunilor mai și iunie 2008, filele 34-35, rezultă absențele înregistrate de contestatoare în perioada 26.05.2008-06.06.2008, martorii audiați relatând neprezentarea contestatoarei la locul de muncă însă cu motivații diferite. Astfel, martora a susținut că după prezentarea deciziilor de încetare a raporturilor de muncă, nu s-a mai prezentat contestatoarea si nici martora aflată în aceiași situație – la locurile de muncă întrucât au fost înștiințate verbal de către administratoră că au fost concediate fără însă a li se comunica acest lucru în scris.

Martorele, și -, au relatat că din 26.05.2008 contestatoarea nu s-a mai prezentat la locul de muncă datorită unui incident legat de înmânarea deciziilor de încetare a raporturilor de muncă, prin acord, incident soldat cu plecarea celor două contestatoare, definitiv de la locurile de muncă, condiții în care cele două decizii de încetare a raporturilor de muncă, prin acord nu au mai fost înregistrate. Ambele martore au relatat că nici una dintre persoanele prezente, care reprezentau societatea nu au spus contestatarei si martorei să nu se mai prezinte la locurile de muncă si nici una dintre contestatoare nu a fost obligată să semneze vreun act cu acea ocazie.

Concluzia ce s-a desprins din analiza susținerilor martorilor este unică în sensul că începând cu 26.05.2008, contestatoarea nu s-a mai prezentat la locul de muncă deși calitatea sa de salariat a continuat si după această dată, cele două decizii despre care se discută în contestația de încetare a raporturilor de muncă, prin acord rămânând la stadiul de proiect, nepuse în aplicare datorită acordului salariatelor și neînregistrate nici in evidențele societății si nici la.M

Din toate probele administrate s-a constatat încălcarea principalei obligații asumate prin contractul individual de muncă de către salariate, obligație instituită atât in contract cât si în regulamentul de ordine interioară care cap.III – obligațiile salariaților, lit.b prevede obligația de respectarea disciplinei muncii iar la lit.c obligația de a respecta prevederile cuprinse în regulamentul, în contractul colectiv de muncă si contractul individual de muncă.

În aceste împrejurări s-a dovedit absența contestatoarei de la locul de muncă, nemotivat în intervalul 26.05.2008 -06.06.2008, faptă considerată corect drept abatere disciplinară gravă ce a determinat desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă în mod legal si temeinic de către intimată, motive pentru care contestația va fi respinsă ca nefondată iar contestatoarea obligată la cheltuieli de judecată către intimată.

Critica sentinței prin motivele de recurs a vizat următoarele:

Tribunalul a dat eficiență susținerilor angajatorului reținând în mod eronat că decizia nr.1/26/05.2008 a fost un proiect lipsit de efecte juridice.

A învederat împrejurarea că decizia nr.7/09.06.2008 este nelegală ea fiind determinată de împrejurarea că la 26.05.2008 urmare încetării Contractului individual de muncă în temeiul prevederilor art. 55 lit. b din Codul Muncii prin decizia nr. 1/26.05.2008( anulată tot de Tribunal ca nelegală) nu mai avea calitatea de salariat, deci nu avea cum să absenteze nemotivat de la un loc de muncă pe care nu îl mai avea.

A solicitat de asemenea ca instanța de recurs să verifice dacă perioada de absențe nemotivate începe să curgă chiar de la data emiterii deciziei de încetare a raporturilor de muncă.

A învederat că urmare pronunțării sentinței civile în dos- dacă s-ar pune în hotărârea nu ar putea să-și fructifice dreptul câștigat, întrucât prin sentința 177/2009 ce face obiectul analizei în prezentul recurs s-a consacrat o soluție ce a dat girul de legalitate în cazul deciziei nr. 7 din 09.06.2008 emisă de angajator.

Recursul nu este fondat.

Curtea analizând sentința atacată din perspectiva criticilor formulate prin motivele de recurs va menține hotărârea pentru următoarele considerente:

Prin decizia nr. 7/09.06.2008 emisă de angajator s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă pentru absențe nemotivate de la locul de muncă în perioada 26.05.2008-06.06.2008.

Recurenta reclamantă a învederat că absentarea de la locul de muncă în perioada 26.05.2008-06.06.2008 nu s-a datorat unor absențe nemotivate ci s-a realizat în contextul emiterii de către angajator a deciziei nr. 1/26.05.2008 de încetare a contractului individual de muncă pe acordul părților, în temeiul art. 55 lit. b din Codul Muncii.

În această conjunctură afirmă reclamanta recurentă că după data de 26.05.2008, nu mai avea calitatea de salariat, pierdută în temeiul deciziei 1/26.05.2008 și prin urmare nu mai putea săvârși abateri disciplinare, inclusiv absențe nemotivate de la locul de muncă.

Recurenta reclamantă prezintă o situație voit distorsionată atât sub aspectul elementelor de fapt cât și al consecințelor juridice pe care putea să le producă decizia 1/26.05.2008 cu privire la care cunoștea că este lovită de nulitate absolută.

Recurenta nu și-a dat acordul la încetarea contractului individual de muncă în modalitatea prevăzută de art. 55 lit. b din Codul Muncii, drept urmare nu poate pretinde nici o justificare credibilă pentru neprezentarea la locul de muncă după data de 26.05.2008 câtă vreme angajatorul nu i-a spus să nu mai vină la locul de muncă.

Această împrejurare de fapt a fost pe deplin elucidată cu declarația martorilor – și. Această din urmă martoră a confirmat că hotărârea de a nu mai veni la locul de muncă după data de 26 mai 2008 este decizia salariatei și mai mult a fost sunată de administrația societății la câteva zile de la emiterea deciziei nr. 1/26 mai cu rugămintea de a se prezenta la locul de muncă în vederea împăcării.

Aceeași martoră a relatat împrejurarea că prezența la locul de muncă s-a făcut după o săptămână de la convorbirea telefonică, însă nu datorită acesteia ci urmare convocării din 03.06.2008 pentru clarificarea situației absențelor nemotivate.

Mai mult, prin Ordonanța Procurorului de pe lângă Parchetul Judecătoriei Constanța nr. 7307/P/2008 s-a statuat că decizia nr. 1/26.05.2008 emisă de angajator nu a fost comunicată salariatei, ea fiind sustrasă în timp ce se afla în sediul punctului de lucru pe fondul discuțiilor purtate între salariată și administratorul societății.

În această conjunctură recurenta nu poate pretinde că și-a pierdut calitatea de salariat după data de 26 mai 2006, iar fapta de a nu se mai prezenta la servici după acest moment este o decizie personală ce îmbracă forma unei veritabile abateri disciplinare sancționate ca atare de către angajator prin emiterea deciziei nr. 7/2008.

Emiterea deciziei 7/2008 este rezultatul acestei abateri disciplinare și nu urmare a conduitei salariatei de a fi sustras decizia nr. 1/2008 întocmită de angajator și necomunicată salariatei ci sustrasă de aceasta pe fondul unor discuții cu administratorul societății.

Nu se poate reține ipoteza formulată de recurentă, pe fondul pronunțării sentinței civile nr. 1490/28.11.2008, anume a imposibilității punerii în executare a acesteia, câtă vreme la data pronunțării sentinței civile ce face obiectul analizei în prezentul recurs, cea dintâi hotărâre nu dezlegase în mod irevocabil legalitatea încetării raportului de muncă, precum și posibilitatea reintegrării urmare anulării deciziei.

recurentei cu privire la obligațiile asumate prin contractul de muncă și anume prezența la serviciu, este evidentă, conduita acesteia de a absenta de la locul de muncă fiind rezultatul deciziei personale și nu a interdicției angajatorului de o mai primi la locul de muncă după data de 26 mai 2008.

Pe cale de consecință și după data de 26 mai 2008 recurenta avea calitatea de salariat și în considerarea acesteia a săvârșit abaterea disciplinară de a nu se mai prezenta la locul de muncă, sancționată ca atare prin decizia nr. 7/2008 ce face obiectul analizei în prezentul recurs.

Drept urmare, Curtea găsind criticile neîntemeiate va respinge recursul în conformitate cu art.312 Cod procedură civilă, însușindu-și totodată considerentele instanței de fond.

În conformitate cu art. 274 Cod procedură civilă va obliga recurenta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 357 lei, reprezentând onorariu avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul civil declarat de recurenta reclamantă -, domiciliată în-, – 1,. B,. 16, județul C, împotriva sentinței civile nr. 177 din 11.02.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă ” INTERNAȚIONAL”, cu sediul în-, – 36,. B,. 3,. 17, județul C, ca nefondat.

Obligă recurenta la 357 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18.02.2010.

Președinte, Judecători,

– – – –

– –

– –

Grefier,

Jud.fond:;

Red.dec.-jud.-/11.03.2010

– gref.-

2 ex./16.03.2010