Citeste şi

  • Nu am gasit decizii asemanatoare!

Contestație decizie de sancționare. Decizia 2896/2009. Curtea de Apel Cluj


ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale,

pentru Minori și Familie

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ Nr. 2896/R/2009

Ședința publică din data 15 decembrie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Cristina Mănăstireanu

JUDECĂTOR 2: Ioana Tripon

JUDECĂTOR 3: Dana Cristina

GREFIER:

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta ” ” SA împotriva sentinței civile nr. 2500 din 1 octombrie 2009 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, privind și pe reclamantul intimat A, având ca obiect litigiu de muncă – contestație împotriva deciziei de sancționare.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta pârâtei recurente – avocat – din cadrul Baroului C, cu delegație la dosarul cauzei, lipsind reclamantul.

Procedura de citare este realizată.

Recursul este declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat intimatului și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 10 decembrie 2009 reclamantul a înregistrat, prin serviciul registratură al instanței, întâmpinare, duplicatul acesteia înmânându-i-se reprezentantei recurentei.

Solicită reprezentanta pârâtei recurente lăsarea cauzei la o strigare ulterioară pentru a avea posibilitatea să lectureze cuprinsul întâmpinării formulate.

Instanța încuviințează cererea.

La reluarea cauzei reprezentanta pârâtei recurente arată că nu are de formulat cereri în probațiune.

Nefiind formulate cereri prealabile sau invocate excepții, Curtea declară închisă cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentanta pârâtei susține recursul astfel cum a fost formulat și motivat în scris, solicitând admiterea lui, modificarea în totalitate a sentinței atacate cu recurs și respingerea ca neîntemeiată a acțiunii formulate de reclamant, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată în recurs reprezentând onorariu avocațial. În esență arată că depunerea unor acte de către reclamant nu dovedește prezența sa la serviciu iar sancțiunea aplicată se datorează, pe lângă alte abateri, în principal absențelor nemotivate de la serviciu.

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Prin sentința civilă nr.2500 din 01 octombrie 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, s-a admis în parte acțiunea formulată și precizată de către reclamantul A în contradictoriu cu pârâta B și în consecință s-au anulat deciziile de sancționare nr.79/26.08.2008 și 80, emise de pârâtă în sarcina reclamantului.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantului drepturile salariale aferente perioadei aprilie 2008-01.10.2009, precum și contravaloarea tichetelor de masă aferente perioadei efectiv lucrate.

S-a respins capătul de cerere privind renegocierea contractului individual de muncă.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că eclamantul a încheiat cu pârâta contractul individual de muncă nr. 1452/1/0/07.04.2008 prin care s-a angajat în meseria de curier, pe o perioadă nedeterminată, începând cu data de 01.04.2008, cu un salariu de bază lunar brut de 500 lei.

Pârâta a emis deciziile nr. 79/26.08.2008 și nr. 80 nedatată prin care a dispus desfacerea contractului individual de muncă al reclamantului în temeiul art. 61 lit.a din Codul Muncii, pentru absențe nemotivate în perioada 03.06.-31.07.2008.

Potrivit prevederilor art. 287 din Codul Muncii, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare.

Pârâta nu a respectat prevederile legale arătate anterior în sensul dovedirii lipsei de la serviciu a reclamantului, astfel că cele două decizii au fost apreciate ca netemeinice și au fost anulate în temeiul art. 78 alin.1 din Legea 53/2003.

Consecința anulării lor a fost obligarea pârâtei la plata în favoarea reclamantului a drepturilor salariale aferente perioadei aprilie 2008-01.10.2009 și a contravalorii tichetelor de masă aferente aceleași perioade, conform prevederilor art. 78 alin.2 din Legea 53/2003.

Cererea privind renegocierea contractului individual de muncă a fost respinsă deoarece, conform prevederilor art. 16 alin.1 din Legea 53/2003, contractul individual de muncă se încheie în baza consimțământului părților și nu prin intervenția instanței.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta, solicitând modificarea în totalitate a sentinței instanței de fond și respingerea ca neîntemeiată și nelegală a contestației la deciziile nr.79/26.08.2008 și 80/22.09.2008 pentru desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă, precum și obligarea contestatorului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului pârâta arată că soluția primei instanțe se bazează exclusiv pe declarațiile contestatorului, nedovedite de nici un alt mijloc de probă. depuse la dosar de către contestator, adresate intimatei ca un tip de corespondență derulată față de aceasta, nu au nici o dovadă de comunicare către intimată.

În perioada mai-iunie 2008, societatea pârâtă a primit sesizări de la angajați care aveau legături de serviciu cu reclamantul și care descriau un comportament total necorespunzător al acestuia în cadrul relațiilor de serviciu, recalcitrant, nerespectând programul de lucru, obligațiile de păstrare – întreținere a mașinii de serviciu. Reclamantul ar fi plecat în cursă cu mașina defectă, a săvârșit fapte contravenționale (a circulat fără a avea asupra sa actele personale, inclusiv carnetul de conducere, precum și actele de identificare ale autoutilitarei – mașină de serviciu), nu a dat ascultare indicațiilor date de către conducătorul parcului auto al societății cu privire la păstrarea mașinii precum și la predarea mașinii către societate.

Reclamantul și-a permis a-și jigni colegii de serviciu și/sau superiorii, a cauzat situații dificile în ceea ce privește relațiile de muncă, prin părăsirea locului de muncă, a autoutilitarei, la fel cum a amenințat superiorii că nu restituie mașina societății dacă nu i se plătește amenda contravențională de către societate, deși fapta are un caracter personal evident.

Către sfârșitul lunii mai, s-a semnalat absența nemotivată a reclamantului de la serviciu, iar la începutul lunii iunie 2008 s-a constatat faptul că a rupt plicuri dintre cele aparținând clienților.

S-a procedat la cercetarea prealabilă a două categorii de abateri: absențele nemotivate în lunile iunie-iulie 2008 și ruperea expedițiilor preluate de la clienți, data cercetării prealabile fiind anunțată prin convocatorul nr.249/06.08.2008 și comunicată în mod legal, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, reclamantului, la data de 07.08.2008. Așa cum o dovedește procesul verbal al comisiei de cercetare disciplinară nr. 274/14.08.2008, contestatorul nu a înțeles să se prezinte la cercetarea disciplinară, iar comisia a făcut propunerea de desfacere a contractului de muncă pentru motive disciplinare, sens în care au fost mai apoi emise deciziile nr.79/26.08.2008 și respectiv nr.80/22.09.2008. Decizia nr.79/26.08.2008 a fost comunicată cu confirmare de primire la data de 01.09.2008.

Pârâta a anexat copia adeverinței de calcul a salariului aferentă lunii aprilie 2008, din care rezultă plata sumei de 273 Ron, ca urmare a reținerilor din salariul brut de 500 Ron. Pe verso-ul acestui document, există chiar declarația olografă a contestatorului, din care reiese că a ridicat aceste sume de bani. Pentru luna următoare, contestatorul nu s-a mai prezentat la locul de muncă pentru a-și ridica drepturile salariale.

În ceea ce privește tichetele de masă, o înțelegere cu privire la acordarea lor către contestator nu a existat niciodată, astfel că orice pretenție de acordare a lor este nefondată.

În legătură cu dificultățile înregistrate în dosarul de fond, raportat la procedurile de citare a societății pârâte, se arată că societatea a încetat să mai funcționeze la sediul din B,-,.1,.3,.7, sector 1, cu aproximație de la sfârșitul anului 2008, dar formele efective de modificare a sediului s-au realizat abia în luna iulie 2009, așa cum reiese din încheierea judecătorului delegat la. B nr.64817/16.07.2009 anexată.

În urma mențiunilor de pe formulatul citațiilor pentru termenele din 19.02.2009, 19.03.2009 și următoarele, instanța de fond a efectuat adresă către Oficiul Registrului Comerțului pentru comunicarea situației juridice a societății și a dispune citarea prin afișare, precum și la domiciliul administratorului, care nici acesta nu mai era valabil. În nici una dintre procedurile de citare ulterioare, nu s-a procedat la comunicarea actelor de la dosar, respectiv a cererii introductive, cu actele depuse în probațiune, precum și a precizărilor la cererea introductivă, realizate ulterior de către contestator, astfel încât este pus sub semnul nelegalității îndeplinirea procedurii de citare față de pârâtă.

Pârâta arată că a formulat cerere de eliberare a unor copii ale actelor din dosar la data de 13.04.2009, iar acestea au fost ridicate de dl., care figurează ca delegat al societății pârâte în cererea de eliberare de copii, dar aceste copii nu au ajuns niciodată la sediul pârâtei.

În plus, relocarea sediului și a întregii activități a societății pârâte la noul sediu din str.- – a presupus o activitate de durată și laborioasă, în care inclusiv arhiva pârâtei a fost mult timp inaccesibilă.

Reclamantul A, prin întâmpinarea depusă la dosar, a arată că a fost discriminat sistematic de către angajatorul, decizia de sancționare aplicată de către angajator fiind falsă și nelegală. Arată că începând cu data de 03.06.2008 a dovedit că s-a aflat la locul de muncă, precum și în zilele următoarele, anexând la dosar notele interne înaintate către angajator. Aceste note interne sunt: 538/02.06.2008; 550/03.06.2008; 555/05.06.2008; 552/07.06.2008. În aceste note a explicat conducerii societății că așa zisul director al punctului de lucru, dl., i-a interzis accesul în punctul de lucru, că i s-a anulat cardul de motorină și nu mai poate să-și desfășoare activitatea. Așa zisele condici de prezență anexate de către angajator sunt false și nu reflectă adevărul. Pe nici una dintre aceste condici nu se regăsește semnătura reclamantului. Contractul de muncă al reclamantului este semnat în fals de către conducerea

Precizează că nu a primit nici o notificare pentru cercetare disciplinară, acestea fiind niște falsuri, precum i s-a falsificat și semnătura pe contractual de muncă. Rapoartele făcute de către diverși așa ziși angajați ai sunt false și au fost făcute sub presiune. În plus, acești angajați nu au dreptul să-i facă raport pentru faptul că nu s-a conformat cererii lor, reclamantul neavând de unde să cunoască poziția lor în ierarhia firmei. Reclamantul arată că nu a primit remunerația pe nici o lună în care a muncit. Solicită remunerația conform înțelegerii și nu după contractul individual de muncă fals și plata unor daune în valoare de 10.000 lei datorită faptului că de aproximativ un an, el nu s-a putut folosi de salariul pe care ar fi trebuit să-l primească. Totodată, la angajare, a predat angajatorului cartea de muncă, iar aceasta nu i-a fost înapoiată până în prezent. să i se restituie cartea de muncă și să i se acorde daune de 10.000 lei datorită faptului că la fiecare noua angajare a întâmpinat probleme din cauză că nu putea arăta și preda cartea de muncă noului angajator.

Având în vedere discriminările prin care a trecut și faptul că a cerut ajutor conducerii, prin notele interne cu număr de înregistrare, dar angajatorul nu i-a dat nici un răspuns, dimpotrivă, l-a sancționat disciplinar, solicită a i se acorda cu titlu de daune morale suma de 70.000 Ron. Totodată, solicită anularea desfacerii contractului de muncă și plata remunerației conform înțelegerii care a fost de 1000 Ron/lună, precum și suma de 50.000 lei daune morale.

Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:

Recursul este fondat doar în partea privitoare la tichetele de masă și urmează a fi admis în această măsură.

Astfel, într-adevăr, în cauză nu s-a dovedit existența unei înțelegeri la nivel de unitate sau în cuprinsul contractului individual de muncă încheiat între părți în sensul acordării de tichete de masă, situație în care nu se poate dispune în mod legal obligarea pârâtei la acordarea acesteia, neexistând temei juridic pentru aceasta.

În schimb, celelalte cereri din cuprinsul recursului sunt nefondate.

În primul rând, trebuie observat că potrivit art. 77 Codul muncii, nu pot fi invocate în fața instanței alte motive de fapt sau de drept decât cele precizate în decizia de concediere.

Ca atare, trimiterile pe care recurenta le face la alte fapte ale contestatorului considerate abateri disciplinare, dar care nu au stat la baza emiterii deciziilor ce fac obiectul prezentului dosar, sunt lipsite de legătură cu obiectul cauzei, urmând a fi înlăturate cu această motivare. În acest sens se rețin prevederile art. 294 Cod proc.civ. care la alin. 1 statuează că în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi, prevederi aplicabile și judecății în calea de atac a recursului potrivit art. 316 Cod proc.civ.

Cu privire la faptele pentru care s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă încheiat cu reclamantul, anume, lipsa nemotivată de la serviciu și ruperea expedițiilor preluate de la clienți, precum și cu privire la achitarea salariului aferent lunii aprilie 2008, trebuie remarcat că recurenta este decăzută din dreptul de a mai propune probe după prima zi de înfățișare, potrivit art. 287 Codul muncii.

De altfel, majoritatea înscrisurilor depuse cu titlu de probe în recurs de către recurentă nu pot conduce la lămurirea împrejurărilor de fapt întrucât privesc alte fapte decât cele reținute în cele două decizii de concediere, iar condica de prezență depusă în copie nu poate fi primită ca o probă decisivă în condițiile în care contestatorul a reclamat prin contestația formulată că a fost împiedicat să își desfășoare activitatea profesională prin faptul că i-a fost anulat cardul de motorină și s-au dat directive de către angajator anterior concedierii, prin prepușii săi, clienților, de a nu-l mai primi pe reclamant în derularea raporturilor contractual, fiind practic lăsat fără mijloacele specifice desfășurării activității. Or, toate aceste aspecte trebuia să fie clarificate prin probe concludente în fața primei instanțe, unde se puteau administra și probe testimoniale.

Curtea apreciază neconvingătoare apărările recurentei legate de citarea neprocedurală în fața primei instanțe, care ar fi împiedicat-o să își formuleze la timp poziția procesuală și cererile în probațiune.

Pentru primul termen de judecată, pârâta a fost citată de la sediul indicat de reclamant, care coincidea cu cel specificat în contractul individual de muncă al contestatorului și chiar în deciziile de concediere nr. 80 fără dată și nr.79 din 26.08.2008, anume, B,-, 1,. 3,. 7, sectorul I; procedura de citare a fost îndeplinită prin afișare.

La fel și pentru termenele din 23 octombrie și 4 decembrie 2008.

Abia pentru termenul din 19 februarie 2009 procedura de citare cu pârâta nu a fost îndeplinită, cu mențiunea „destinatar mutat de la adresă”, situație în care prima instanță a procedat legal prin emiterea unei adrese către Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București, care a reconfirmat prin adresa emisă la 10 martie 2009 sediul cunoscut al pârâtei, de pe str. – -.

Pârâta fiind citată în continuare și de la adresa administratorului, d-l, precum și prin afișare la ușa instanței și de la sediul cunoscut, aceasta a luat cunoștință în mod neîndoios de litigiu, întrucât prin cererea înregistrată la data de 13 aprilie 2009 (fila 40 dosar fond), pârâta, prin reprezentant, a solicitat eliberarea de fotocopii după cererea de chemare în judecată și după încheierile de ședință, primind copiile prin numitul OG, împuternicit în acest sens prin (fila 41 dosar fond).

Totodată, la data de 30 aprilie 2009, pârâta, prin reprezentant legal, a solicitat amânarea cauzei pentru angajarea unui avocat și pregătirea apărării, indicând și de această dată sediul social în B,-, 1,. 3,. 7, sectorul I și specificând cunoașterea termenului din 30.04.2009.

Termenul solicitat a fost acordat (fila 45 dosar fond), fără ca un reprezentant al pârâtei să se prezinte la termenul următor, din 11 iunie, sau la celelalte din 23 iulie și 1 octombrie, deși fusese citată atât de la sediul social indicat de pârâtă, din B,-, 1,. 3,. 7, sectorul I, cât și la domiciliul administratorului indicat în comunicarea de la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București, d-l, precum și la sediul social din-,. 2,. 12, sector 1, B, indicat în cererea de eliberare de copii din dosar (fila 40 dosar fond).

Față de această derulare a procedurii, nu se poate invoca nelegala citare a pârâtei în fața primei instanțe, ci dimpotrivă, se constată dezinteresul pe care pârâta l-a manifestat față de litigiul de care a luat cunoștință, încălcând obligațiile stabilite de art. 287 Codul muncii în sarcina sa.

Faptul că abia în iulie 2009 au fost încheiate formele de înregistrare la Registrul Comerțului a noului sediu social nu este imputabil decât pârâtei, care a sesizat cu această cerere Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București la data de 14.07.2009, cum reiese din încheierea nr. 64817 din 16.07.2009 a Tribunalului București (fila 27 dosar recurs). De asemenea, inaccesibilitatea propriei arhive datorită operațiunilor de mutare este tot o chestiune de organizare internă a pârâtei, neimputabilă nimănui altcuiva.

Ca atare, nu se poate reține vreun motiv legitim pentru acceptarea derogării de la termenul imperativ impus de art. 287 Codul muncii pentru furnizarea tuturor probelor de către angajator.

Or, se poate constata prin interpretare că sensul art. 287 Codul muncii este acela de a răsturna sarcina probei în cadrul conflictelor de muncă, aceasta nemaicăzând în sarcina reclamantului, așa cum este în dreptul comun conform art. 1169 Cod civil, ci în sarcina angajatorului, indiferent de calitatea procesuală a acestuia de reclamant sau pârât.

, legiuitorul a avut în vedere, prin această dispoziție de favoare dată în considerarea angajaților, poziția dominantă pe care angajatorul o are în cadrul raportului de muncă, ce îi permite să își constituie probe pentru fiecare din aspectele derulării raporturilor juridice cu angajații săi și care poziție poate constitui o în calea obținerii de probe pertinente de către angajați.

Prin urmare, în condițiile în care angajatorul nu vine în fața instanței, până la primul termen de judecată (sau de îndată ce află de proces, în cazul unor piedici reale raportat la primul termen de judecată) pentru a proba legitimitatea deciziei de sancționare emisă (sau a deciziilor, dacă s-au emis mai multe!), prin înscrisurile care au stat la baza emiterii lor și prin alte probe considerate concludente, este legală soluția de anulare a deciziilor, în considerarea modului în care cade sarcina probei în conflictele de muncă.

În plus, raportat la fapta de rupere a corespondenței adresate clienților, așa cum indirect arată și contestatorul (care precizează că nu a rupt nici o expediție preluată de la client, simțind nevoia să enumere toate tipurile de expediții, pentru a complini lipsa de precizie a deciziilor de concediere: „nici o expediție care s-ar fi aflat pe birou, raft, dulap sau alt loc menit să depoziteze expediții, plicuri sau colete”) deciziile atacate nici nu identifică în vreun mod această corespondență, nici data când a avut loc fapta, aceasta fiind astfel insuficient descrisă. Or, potrivit art. 268 alin. 2 lit. a) Codul muncii, sub sancțiunea nulității absolute, în decizia de aplicare a sancțiunii disciplinare trebuie să se cuprindă în mod obligatoriu descrierea faptei care constituie abatere disciplinară.

Această descriere trebuie, desigur, să fie îndestulătoare pentru a nu permite arbitrariul din partea angajatorului, care printr-o trimitere generală la un anume tip de comportament indisciplinat să își rezerve posibilitatea de a detalia mai târziu, eventual cu ocazia litigiului în fața instanței de judecată, fapta, într-un mod convenabil, conform probelor pregătite. Dimpotrivă, fapta trebuie stabilită în toate detaliile ei esențiale (esențiale pentru individualizarea ei dincolo de orice dubiu) prin chiar decizia de sancționare, dându-se astfel certitudine raporturilor juridice între părți și permițând verificarea ulterioară din partea instanței a legalității și temeiniciei sancțiunii.

În prezenta speță, tocmai o atare verificare este imposibilă raportat la cea de a doua faptă reținută în sarcina contestatorului, astfel încât sub acest aspect, deciziile atacate apar ca nelegale.

Față de aceste aspecte de nelegalitate, legate de cuprinsul deciziilor, pe de o parte, iar pe de altă parte de atitudinea procesuală pasivă a recurentei în prima instanță, Curtea apreciază superfluu a mai cerceta aspectele legate de situația creată prin emiterea a două decizii de concediere consecutive, privind aceeași persoană, dintre care una nedatată (cel puțin în varianta ce a parvenit contestatorului).

Toate aceste considerente justifică respingerea celorlalte critici aduse de pârâtă în recursul său vis a vis de sentința pronunțată, conform art. 312 raportat la art. 304 pct. 9 Cod proc.civ.

Cât privește întâmpinarea depusă de contestator în recurs, aceasta cuprinde o serie de critici la adresa sentinței și totodată solicitări de modificare a sentinței, dar faptul că această întâmpinare, astfel numită, a fost depusă la dosar la data de 10 decembrie 2009, deci la mai mult de o lună de la comunicarea sentinței cu contestatorul (din data de 23 octombrie 2009) a făcut lipsit de interes a i se da calificarea juridică de recurs, întrucât finalitatea nu ar fi putut fi alta decât respingerea acestuia ca tardiv.

De altfel, întâmpinarea cuprinde chiar cereri noi în recurs, neformulate în fața primei instanțe, prin încălcarea art. 316 raportat la art. 294 Cod proc.civ. cereri astfel inadmisibile.

Față de dispozițiile art. 276 Cod proc.civ. urmează a se dispune obligarea intimatului contestator la plata sumei de 300 lei cheltuieli de judecată în recurs în favoarea recurentei, reprezentând a zecea parte din onorariul avocațial achitat conform facturii depuse (fila 4 dosar), proporțional cu măsura în care a fost modificată sentința prin recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECID

Admite recursul declarat de pârâta împotriva sentinței civile nr.2500 din 01.10.2009 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosarul nr-, pe care o modifică în parte, în sensul că:

Respinge cererea reclamantului A privind obligarea recurentei la plata tichetelor de masă.

Menține restul dispozițiilor sentinței recurate care nu contravin prezentei decizii.

Obligă pe intimatul A să plătească recurentei suma de 300 lei cheltuieli de judecată în recurs.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 15 decembrie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

– – – – – –

GREFIER,

Red.T/Dact.

4 ex./14.01.2010

Jud.fond: și