Citeste şi

  • Nu am gasit decizii asemanatoare!

Daunele interese – reprezintă ce contravaloarea ratelor de leasing ce urmau a fi plătite de la data ultimei scadenţe şi până la sfârşitul contractului, respinse


Referitor la inscrierea creditoarei in tabelul preliminar al creantelor cu sumele anterior mentionate, retine ca cererea este intemeiata doar in parte, cu privire la suma de 5.189,83 lei reprezentand contravaloarea facturilor emise anterior rezilierii. Suma de 3.551,04 euro reprezentand daune-interese urmeaza a fi respinsa ca nefondata.

Potrivit art.4.1. lit.B în cazul în care Finanţatorul optează pentru rezilierea contractului de leasing financiar ca urmare a apariţiei unui caz de culpă conform secţiunii 4.1, contractul de leasing financiar încetează de plin drept fără a mai fi necesară punerea în întârziere fără nici o altă formalitate prealabilă, cu predarea bunurilor ce formează obiectul leasingului către finanţator. Data rezilierii va fi considerată data la care finanţatorul a înţeles să-şi exercite opţiunea de a rezilia contractul şi pe care a inserat-o în notificarea de reziliere transmisă utilizatorului.

Din conţinutul prevederilor contractuale de mai sus rezultă că daunele interese – reprezintă contravaloarea ratelor de leasing ce urmau a fi plătite de la data ultimei scadenţe şi până la sfârşitul contractului, precum şi toate cheltuielile directe şi indirecte legate de încetarea contractului.

Conform codului civil clauza penala este o compensaţie a daunelor interese ce creditorul suferă din neexecutarea obligaţiei principale. Prin urmare,  creditorul nu poate cere in acelasi timp şi penalitati şi obiectul obligaţiei principale, afara de cazul in care penalitatile s-au stipulat pentru simpla întârziere a executării.

In prezenta cauza creditoarea a solicitat suma de 3.551,04 euro reprezentand daune-interese stabilite in functie de ratele de leasing prevazute in scadentarul provizoriu , ramase de achitat pana la finalizarea contractului.Potrivit art.1070 C.civ. penalitatea poate fi împuţinată de judecător, când obligaţia principală a fost executată în parte.

Aşa fiind, despăgubirile convenite de părţi reprezintă tocmai diferenţa dintre valoarea totala a contractului şi valoarea achitată de debitoare (parte achitata, parte acceptata în tabelul creditorilor), inclusiv valoarea reziduală, astfel încât în determinarea daunelor-interese constând în valoarea bunurilor, trebuie luate în calcul sumele deja achitate de debitoare şi cât reprezintă acestea din valoarea bunului. De asemenea, pentru determinarea întinderii daunelor-interese cuvenite creditoarei finanţatoare este necesară şi stabilirea sumei pe care recurenta-creditoare o poate recupera prin valorificarea bunului finanţat.

In condiţiile în care art.66 alin.3 din Legea nr.85/2006 prezumă valabile şi corecte toate creanţele necontestate de participanţii la procedura insolvenţei, sarcina probei în cazul contestării întinderii unei creanţe revine titularului contestaţiei, conform art.1169 C.civ. si art.129 alin.1 C.pr.civ.

Contravaloarea bunului finanţat la momentul rezilierii este o chestiune de fapt iar recurenta-creditoare este ţinută sa prezinte dovezi in acest sens.

Prin urmare, in stabilirea întinderii creanţei recurentei-creditoare trebuie sa se aplice atât clauzele contractului de leasing, obligatorii pentru părţi, conform art.969 C.civ., însa şi principiile reparării integrale a prejudiciului şi echilibrului contractual. Forţa juridică decurgând din calitatea de titlu executoriu a contractului de leasing nu poate înfrânge principiul echilibrului prestaţiilor reciproce si interdependente, asumate de părţi prin contractul sinalagmatic încheiat, pentru a stabili obligaţii de plata in sarcina debitoarei utilizatore lipsite de temei contractual.