Citeste şi

  • Nu am gasit decizii asemanatoare!

Condamnarea la o pedeapsă cu executare în regim de detenţie pentru o infracţiune intenţionată comisă în termenul de încercare al liberării condiţionate. Menţinerea liberării condiţionate dispuse anterior. Compatibilitatea celor două instituţii de drept


9. Condamnarea la o pedeapsă cu executare în regim de detenţie pentru o infracţiune intenţionată comisă în termenul de încercare al liberării condiţionate. Menţinerea liberării condiţionate dispuse anterior. Compatibilitatea celor două instituţii de drept.

Art. 61 Cod penal

Opţiunea de a extinde beneficiul liberării acordate anterior asupra unei pedepse aplicate ulterior reprezintă o interpretare greşită a legii rezultată din înţelegerea greşită a beneficiului liberării condiţionate, întrucât liberarea condiţionată se referă la o pedeapsă ce se execută şi nu atrage, chiar acordată, consecinţa rămânerii în libertate a condamnatului chiar şi atunci când acesta săvârşeşte o nouă infracţiune.

Opţiunea de a extinde beneficiul liberării acordate anterior asupra unei pedepse aplicate ulterior reprezintă o interpretare greşită a legii rezultată din înţelegerea greşită a beneficiului liberării condiţionate, întrucât liberarea condiţionată se referă la o pedeapsă ce se execută şi nu atrage, chiar acordată, consecinţa rămânerii în libertate a condamnatului chiar şi atunci când acesta săvârşeşte o nouă infracţiune.

A interpreta altfel textul de lege ar conduce la concluzia impunităţii şi crearea posibilităţii ca un judecător să aleagă să nu-l mai pedepsească pe acela care, liberat condiţionat, săvârşeşte o nouă infracţiune, încălcându-se astfel dispoziţiile art. 1 alin. 1 Cod procedură penală  şi art. 2 alin. 2 Cod procedură penală.

A interpreta altfel textul de lege ar conduce la concluzia impunităţii şi crearea posibilităţii ca un judecător să aleagă să nu-l mai pedepsească pe acela care, liberat condiţionat, săvârşeşte o nouă infracţiune, încălcându-se astfel dispoziţiile art. 1 alin. 1 Cod procedură penală  şi art. 2 alin. 2 Cod procedură penală.

Tribunalul Ilfov- Secţia Penală

Decizia penală nr. 58/R/12.03.2012 pronunţată în dosarul nr. 218/94/2012

Prin sentinţa penală nr. 23/17.01.2012 pronunţată de Judecătoria Buftea- Secţia Penală în dosarul penal nr. 218/94/2011 a fost respinsă, în temeiul art. 461 alin. 1 lit. c Cod procedură penală, contestaţia la executare formulată de contestatorul SAA, acesta fiind obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că instanţa ce a dispus condamnarea contestatorului a înţeles să  menţină beneficul liberării condiţionate şi să  nu contopească restul rămas de executat de 577 zile cu pedeapsa de 3 ani ce i-a fost aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 483/28.09.2011 a Judecătoriei Buftea, analizând această opţiune raportându-se la gravitatea faptei noi comise precum şi la faptul că până la pronunţarea sentinţei de condamnare pentru noua infracţiune a trecut termenul de 577 de zile ce reprezenta perioada ce a rămas neexecutată din condamnarea anterioară.

S-a mai reţinut că cele susţinute de apărătorul ales al inculpatului precum că clientul său trebuia să nu mai execute pedeapsa pentru noua infracţiune constatată este fără sens şi echivalează cu o  cauză de  nepedepsire ce nu se regăseşte în legislaţia penală actuală.

Împotriva acestei sentinţe penale, recurentul- contestator SAA, prin apărătorul ales, a declarat recurs, motivat, în scris.

Prin Decizia penală nr. 58/R/12.03.2012 pronunţată de Tribunalul Ilfov- Secţia Penală în dosarul nr. 218/94/2012 s-au decis următoarele: a fost respins ca nefondat recursul împotriva sentinţei penale nr. 23 din data de 17.01.2012 pronunţată de Judecătoria Buftea în dosarul penal 218/94/2012, având ca obiect contestaţie la executare (art. 461 Cod procedură penală), formulat de către recurent – contestator SAA; a fost obligat recurentul la 200 de lei cheltuieli judiciare statului

Pentru a decide astfel, Tribunalul a constatat faptul că prin rechizitoriul nr. 5174/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea a fost trimis în judecată recurentul- contestator sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, infracţiune prevăzută de art.208 alin.1 – 209 alin.1 literele a, g, i Cod penal, faptă comisă la data de 30.08.2009.

Prin sentinţa penală nr. 483/28.09.2011 a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu executare în regim de detenţie şi, anterior acestei condamnări, recurentul mai fusese condamnat la o pedeapsă de ani închisoare prin sentinţa penală nr. 699/19.10.2007 a Judecătoriei Sector 6 Bucureşti, din această pedeapsă recurentul fiind liberat condiţionat cu un rest de pedeapsă de 577 de zile, astfel încât faptele pentru care recurentul a mai fost anterior condamnat au fost săvârşite în minorat, recurentul săvârşind fapta din data de 30 august 2009 în termenul de liberare condiţionată.

În aceste condiţii, recurentul se găsea în situaţia avută în vedere la art. 61 alin. 1 Cod penal care prevede expres efectele liberării condiţionate.

Alineatul 2 al art. 61 Cod Penal stabileşte cazurile în care revocarea beneficiul liberării condiţionate este obligatorie, situaţie ce nu se regăsea în speţa recurentului, aşa cum s-a stabilit prin sentinţa penală nr. 483/2011.

Prin urmare, în interpretarea gramaticală a textului art. 61 alin. 1 teza I Cod penal, instanţa poate fie să menţină, fie să revoce liberarea condiţionată, iar în speţă instanţa a ales să menţină beneficiul liberării cu privire la pedeapsa anterioară.

A constatat Tribunalul că nu se regăseşte în textele de lege efectul extensiv pe care îl pretinde recurentul: liberarea condiţionată se menţine exclusiv cu privire la pedeapsa din executarea căreia a fost liberat recurentul, niciodată liberarea condiţionată nu poate să-şi extindă efectele asupra unei pedepse pronunţate ulterior acordării beneficiului liberării.

Liberarea condiţionată este un beneficiu ce nu se acordă automat, la împlinirea fracţiilor de pedeapsă prevăzute de lege, nu operează ope legis la momentul împlinirii termenelor, ci se acordă în măsura în care sunt îndeplinite şi celelalte condiţii prevăzute de art. 59 alin. 1 teza a II- a Cod penal- „condamnatul care este stăruitor în muncă, disciplinat şi dă dovezi temeinice de îndreptare”.

Prin urmare, liberarea este un beneficiu ce se acordă raportat la o pedeapsă în curs de executare, iar nu şi cu privire la o pedeapsă viitoare; or, raportat la momentul acordării liberării în speţă pedeapsa aplicată în 2011 reprezintă o pedeapsă aplicată ulterior.

S-a constatat că, practic, instanţa avea alegerea de a menţine beneficiul liberării şi de a aplica o condamnare exclusiv pentru infracţiunea săvârşită în termenul de liberare- opţiune utilizată în sentinţa a cărei executare se contestă- sau de a revoca beneficiul liberării, de a contopi restul neexecutat cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune- eventual cu aplicarea şi a unui spor- şi de a dispune executarea rezultantei în regim de detenţie.

A contesta maniera în care instanţa de fond a optat pentru menţinerea liberării conduce la concluzia că se doreşte aplicarea celeilalte opţiuni- şi singura care mai rămâne- şi anume revocarea, contopirea şi, eventual, aplicarea unui spor; or aceasta ar conduce la o situaţie mult mai grea a recurentului.

Tribunalul a observat, aşadar, că sentinţa ce se execută este clară, nu există nicio omisiune vădită, nicio nelămurire cu privire la pedeapsa ce se execută, nici vreo împiedicare la executare, în mod corect respingând contestaţia la executare judecătorul fondului.

Faţă de toate considerentele expuse, Tribunalul a respins recursul ca nefondat în conformitate cu dispoziţiile art. 385 indice 15 alin.1 punctul 1 litera b Cod procedură penală.