În situaţia acţiunilor întemeiate pe dispoziţiile dreptului comun, având ca obiect revendicarea imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, formulate după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, concursul dintre legea specială şi legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, conform Deciziei nr. 33/2008, pronunţate de ICCJ în soluţionarea unui recurs în interesul legii. Ca urmare, potrivit acestei prime teze, după intrarea în vigoare a Legii 10/2001, reclamanta nu are un drept de opţiune între legea specială şi dreptul comun, Legea 10/2001 fiind singura modalitate în care putea redobândi proprietatea imobilului său. În cazul în care sunt sesizate neconcordanţe între legea specială, respectiv Legea nr. 10/2001, şi Convenţia europeană a drepturilor omului, aceasta din urmă are prioritate. Această prioritate poate fi dată în cadrul unei acţiuni în revendicare, întemeiată pe dreptul comun, în măsura în care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securităţii raporturilor juridice.
Sentinţa civilă nr. 163/06.02.2016
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tecuci, la data de 2x.0x.201x, reclamanta A.L. în contradictoriu cu Primăria municipiului Tecuci şi N.S., a solicitat revendicarea terenului în suprafaţa de 2.xxx mp situat în municipiul Tecuci, strada 1 Decembrie 1918, nr. 5x. În principal a solicitat restituirea în natură, iar în subsidiar restituirea prin echivalent sub forma despăgubirilor băneşti. Totodată a solicitat obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată efectuate cu susţinerea procesului.
În fapt, reclamanta a susţinut că tatăl sau a fost proprietar al imobilului, conform ordonanţei nr. 2xxx/2x.0x.193x pronunţată în dosar nr. 2xxx/1929 al Tribunalului Judeţean Tecuci, ea fiind unica moştenitoare.
Prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1xxx/2x.0x.198x la Notariatul de Stat Local Tecuci a vândut numiţilor C.D. şi M. numai locuinţa situata în municipiul Tecuci, strada 1 Decembrie 1918 nr. 5x. În ceea ce priveşte terenul aferent, acesta a intrat în proprietatea statului în temeiul art. 30 alin 2 din Legea nr. 58/1974, deşi legea era în contradicţie cu Constituia din 1965 care garanta proprietatea privata. Persoanele care au cumpărat au ştiut ca devin proprietari doar pe construcţie, iar voinţa părţilor la încheierea contractului de vânzare cumpărare a fost doar cu privire la construcţie.
A învederat că pentru terenul preluat în baza Legii nr. 58/1974 nu a primit nicio despăgubire, precum şi că după 1989 a făcut numeroase demersuri la instituţiile administrative din Judeţul Galaţi pentru restituirea terenului, dar nu a primit niciun răspuns, iar Prefectura Galaţi i-a comunicat că pentru teren s-a emis titlul de proprietate în favoarea lui R.C. pentru suprafaţa de 2.xxx mp în temeiul art. 22 din Legea nr. 18/1991.
Primăria municipiul Tecuci a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia de necompetenta materială a Judecătoriei Tecuci, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, excepţia inadmisibilităţii şi excepţia tardivităţii, în esenţă cu motivarea că reclamanta se prevalează de disp. Legii 10/2001, deşi nu a uzat de prevederile acestui act normativ, iar potrivit deciziei nr. 33/09.06.2008 pronunţată de ICCJ, prezentul demers este inadmisibil.
La data de 2x.0x.201x, reclamanta a formulat o cerere completatoare prin care a extins cadrul procesual, chemând în judecată pe Municipiul Tecuci prin Primar, Comisia locală Tecuci pentru aplicarea Legii fondului funciar, Instituţia Prefectului, Comisia Judeţeană pentru aplicarea Legii fondului funciar, C.D., C.M., R.C. Totodată, prin cererea completatoare a solicitat să se constate nulitatea absoluta a titlului de proprietate emis în favoarea pârâtului R.C., pentru ca dobânditorii construcţiei pot primi în proprietate doar suprafaţa atribuita în folosinţa, adică 100 mp. în mediul urban.
Paratul N.S. a depus întâmpinare prin care solicitat respingerea acţiunii, ca nefondata. Totodată a invocat excepţia de necompetenţă materială a Judecătoriei Tecuci, precum şi excepţia inadmisibilităţii, cu motivarea că masurile reparatorii intră sub incidenta Legii 10/2001, iar competenţa materială de soluţionare a cauzei aparţine Tribunalului Galaţi.
În referire la excepţia de inadmisibilitate, a susţinut că disp art. 480-481 C.civ., nu sunt aplicabile în situaţia în care există posibilitatea promovării cailor administrative şi jurisdicţionale prevăzute de Legea nr. 10/2001. Pe fond a învederat că au fost cumpărători de bună credinţă, şi în momentul în care au achitat preţul au avut în vedere atât casa de locuit, cât şi terenul.
Prin sentinţa civilă nr. 4xx/2x.0x.201x pronunţată de Judecătoria Tecuci, s-a admis excepţia de necompetenţă materială şi s-a dispus declinarea cauzei la Tribunalul Galaţi.
Prin Încheierea interlocutorie din data de 1x.0x.201x, Tribunalul Galaţi a respins excepţia inadmisibilității şi a tardivităţii şi a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Primăria Tecuci.
Prin Încheierea interlocutorie din data de 2x.1x.201x, Tribunalul Galaţi, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Consiliul Local Tecuci şi Instituţia Prefectului Judeţului Galaţi.
În raport de obiectul iniţial, dar şi de precizările ulterioare, instanţa a reţinut că este învestită cu o acţiune în revendicarea imobilului, cu o acţiune în constatarea nulităţii absolute parţiale a titlului de proprietate emis pe numele lui R.C., precum şi cu constatarea nulităţii absolute parţiale a contractului de vânzare-cumpărare, încheiat între R.C. şi R.E. şi N.C. şi N.S.
Reclamanta a moştenit de la părinţii săi, un imobil situat în municipiul Tecuci, compus dintr-o casă de locuit şi un teren aferent, aspect care rezultă din menţiunile certificatelor de moştenitor depuse la dosar.
Prin contractul de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 1xxx/2x.0x.198x, reclamanta a vândut pârâţilor C.D. şi C.M., casa de locuit, cu menţiunea că terenul aferent a trecut în proprietatea statului.
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1xxx/3x.0x.198x, respectiv 2xxx/2x.0x.199x, pârâţii C.D. şi C.M au vândut imobilul casă de locuit pârâţilor R.C. şi R.E., cu menţiunea că terenul aferent casei, este proprietatea statului.
Prin titlul de proprietate emis în favoarea pârâtului R.C. s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 2xxx mp. teren aferent construcţiei dobândite prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1xxx/3x.0x.198x.
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2xxx/2x.0x.200x, pârâţii R.C. şi R.E. au vândut casa şi terenul pârâţilor N.D. N.N.
Faţă de data la care reclamanta a învestit Judecătoria Tecuci, în cauză este aplicabilă Decizia nr.33/2008, deoarece aceasta, prin caracterul obligatoriu, are valoare de izvor de drept secundar. Prin Decizia nr. 33/2008 s-a decis că în referire la acţiunile întemeiate pe dispoziţiile dreptului comun, având ca obiect revendicarea imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, formulate după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, concursul dintre legea specială şi legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale.
Ca urmare, potrivit acestei prime teze, după intrarea în vigoare a Legii 10/2001, reclamanta nu are un drept de opţiune între legea specială şi dreptul comun, Legea 10/2001 fiind singura modalitate în care putea redobândi proprietatea imobilului său.
Prin aceeaşi decizie, s-a stabilit că în cazul în care sunt sesizate neconcordanţe între legea specială, respectiv Legea nr. 10/2001, şi Convenţia europeană a drepturilor omului, aceasta din urmă are prioritate. Această prioritate poate fi dată în cadrul unei acţiuni în revendicare, întemeiată pe dreptul comun, în măsura în care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securităţii raporturilor juridice.
Având în vedere că reclamanta nu a dovedit că a uzat de Legea nr. 10/2001, că prin Încheierea din data de 1x.0x.201x, Tribunalul Galaţi a respins excepţia de inadmisibilitate, instanţa a analizat cererea reclamantei prin raportare la teza a II-a a deciziei mai sus menţionate.
Reclamanta nu a dovedit existenţa vreunei cauze mai presus de voinţa sa care să o împiedice să solicite restituirea imobilului. Totodată, reclamanta nu a dovedit că se află în vreo situaţie particulară, care în baza art.1 alin.1 din Primul Protocol adiţional la CEDO, să permită valorificarea dreptului pe calea unei acţiuni în revendicare.
Pe de altă parte, pârâtul R.C. opune un titlu de proprietate emis de peste 20 ani. Intervalul de timp, în care acest titlu a produs efecte şi în baza căruia pârâţii R. au dispus în favoarea pârâţilor N., conduce la concluzia că titlul de proprietate s-a consolidat, iar o eventuală modificare a acestuia ar afecta siguranţa circuitului civil, admiterea unei acţiuni în revendicare întemeiatE pe dreptul comun aducând atingere unui alt drept de proprietate, precum şi securităţii raporturilor juridice.
Legile reparatorii emise în vederea restituirii bunurilor preluate abuziv au instituit termene şi proceduri de soluţionare, tocmai pentru a nu lăsa în incertitudine drepturile terţilor. În condiţiile în care aceste termene au expirat, dreptul terţilor, în speţă al pârâților persoane fizice, s-a consolidat retroactiv şi nu mai poate face obiectul vreunei acţiuni în revendicare.
Pentru considerentele mai sus menţionate, instanţa a respins acţiunea cu toate capetele ei de cerere.
