Citeste şi

  • Nu am gasit decizii asemanatoare!

Inadmisibilitatea actiunii in revendicare in situatia in care partea a urmat procedura speciala a Legii nr. 10/2001 iar in cadrul contestatiei formulate a solicitat acordarea de despgubiri pentru imobilele vandute in baza Legii 112/1995, obtinand hot…


ROMÂNIA

TRIBUNALUL BUCUREŞTI – SECŢIA A III-A CIVILĂ

DOSAR NR.37231/3/2008

SENTINŢA CIVILĂ NR.754

Şedinţa publică din data de 07.05.2010

Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE – IULIAN PANAIT

GREFIER – GEORGIANA STROE

Pe rol soluţionarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta S.E.în contradictoriu cu pârâţii I.M., I.E., C.C.M., N.V., N.C., M.F., M.V., L.A.I.L, M.D.L., M.C., P.M.B. şi chemaţii în garanţie M.B.P.G., S.R.M.F.P., având ca obiect contestaţie – Legea nr.10/2001.

Dezbaterile şi susţinerile orale  ale părţilor au fost consemnate în încheierea din şedinţă din data de 23.04.2010, încheiere  ce face parte integrantă din  prezenta sentinţă civilă, când tribunalul, pentru a da posibilitate părţilor să depună la dosar concluzii scrise a amânat pronunţarea la data de 30.04.2010 şi ulterior la 07.05.2010, când a hotărât următoarele :

T R I B U N A L U L

 

Deliberând in cauza civila de faţă, constată următoarele:

Prin cererea formulată şi înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti-Secţia a III a Civilă la data de 07.10.2008 sub nr. 37231/3/2008, reclamanta S.E.a chemat în judecată pe pârâtii I.M., C. C. M., N.V., Ş.P. şi M.L.M., solicitand instantei ca, prin hotararea pe care o va pronunta, în urma comparării titlurilor de proprietate, să oblige pârâţii să-i lase în deplină proprietate şi liniştită posesie spaţiile ce le ocupă în temeiul actelor de vânzare-cumpărare încheiate cu Statul Român.

În motivare se arată că imobilul situat în Bucureşti, str. Muzelor, nr. 6 a fost cumpărat de părinţii reclamantei L.R. şi R.L.R. prin actul autentificat sub nr. 1107 din 11.01.1937, însă ca urmare a naţionalizării, în baza Decretului nr. 92/1950, imobilul a trecut  în patrimoniul statului abuziv, fără o justă şi prealabilă despăgubire.

Se arată că mama reclamantei, R.R., a decedat în anul 1978 în Israel, fiind moştenită de soţul acesteia R.L., care a decedat în anul 1982 şi prin testament a instituit-o legatar universal pe R.P., sora reclamantei, care la rândul său, a decedat în anul 1997 şi, în temeiul testamentului şi a certificatului de moştenitor nr. 122/21.07.2003, a instituit-o ca unică moştenitoare pe reclamantă. 

În privinţa pârâţilor se arată că aceştia sunt cumpărători în temeiul Legii nr. 112/1995, cumpărând spaţiile de la un neproprietar, titlul de proprietate al reclamantei fiind preferabil

În drept, cererea a fost întemeiata pe disp. art. 480-481 Cod civil.

Pârâtul I.M., legal citat, a formulat întâmpinare(filele 40-47) prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată şi a invocat excepţiile lipsei capacităţii de folosinţă a pârâtelor Ş.P. şi M.L.M., lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, inadmisibilităţii acţiunii.

În motivarea excepţiilor se arată că cele două pârâte erau decedate anterior introducerii acţiunii. Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale active se arată că reclamanta nu a făcut dovada calităţii sale de moştenitoare a foştilor proprietari, nefiind depuse la dosar acte de stare civilă şi certificat de moştenitor de pe urma defunctei R.R., certificatul de calitate de moştenitor depus la dosar făcând dovada numai a faptului că reclamanta este moştenitoarea surorii sale.

În privinţa excepţiei inadmisibilităţii acţiunii se arată că pentru apartamentele vândute pârâţilor, reclamanta a primit despăgubiri în sumă de 6655000000 lei şi conform deciziei nr. 1055/09.10.2008 a Curţii Constituţionale, nu mai poate introduce o altă acţiune de restituire a aceluiaşi imobil.

Se arată că reclamanta şi autoarea sa nu au formulat notificare potrivit Legii nr. 112/1995 ci doar notificare în baza Legii nr. 10/2001, cerere care a fost respinsă prin dispoziţie a P.G.. În contestaţia depusă la instanţă, reclamanta a solicitat să i se atribuie în natură spaţiile care nu au fost înstrăinate iar pentru cele vândute a solicitat despăgubiri, contestaţia fiind admisă, astfel cum a fost formulată, prin sentinţa civilă nr. 1095/28.09.2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti-Secţia a III a Civilă în dosarul civil nr. 1510/2005, reclamanta primind pentru spaţiile vândute despăgubiri în sumă de 6655000000 lei. Sentinţa a rămas definitivă şi irevocabilă prin respingerea recursului conform deciziei nr. 10203/11.12.2006 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 35654/2/2005, astfel că reclamanta nu poate să primească imobilul în natură, după ce a primit despăgubiri pentru acesta, fiind o dublă reparaţie.

Potrivit art.6 alin.2 din Legea nr.2l3/l998 bunurile preluate de stat fără titlu valabil pot fi revendicate de foştii proprietari sau de succesorii acestora, însă cu condiţia ca acestea să nu facă obiectul unei legi speciale de reparaţie, în speţă, Legea nr.10/2001 reprezintă această lege specială, prin care legiuitorul a urmărit reglementarea unitară a situaţiei juridice a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 iar reclamanta a înţeles să opteze pentru legea specială, fiind în posesia unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile prin care a dobândit restituirea imobilului în natură şi prin echivalent.

Se mai arată că reclamanta a mai formulat acţiuni în revendicare, fiind respinsă ca inadmisibilă prin decizia Curţii de Apel Bucureşti pronunţată în dosarul nr. 5354/2/2003 şi cealaltă de Judecătoria Sector 5 Bucureşti în dosar nr. 2780/3/2004.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, pârâtul a învederat că a dobândit imobilul prin cumpărare în baza Legii nr. 112/1995, la acea dată statul având calitatea de proprietar iar reclamanta nu a formulat notificare în baza Legii nr. 112, astfel că pârâtul a fost cumpărător de bună-credinţă, în urma demersurilor efectuate rezultând că nu au fost formulate acţiuni în revendicare cu privire la imobilul respectiv, contractul fiind valabil încheiat potrivit principiului bunei-credinţe şi stabilităţii circuitului juridic civil.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, pârâtul a învederat că a dobândit imobilul prin cumpărare în baza Legii nr. 112/1995, la acea dată statul având calitatea de proprietar iar reclamanta nu a formulat notificare în baza Legii nr. 112, astfel că pârâtul a fost cumpărător de bună-credinţă, în urma demersurilor efectuate rezultând că nu au fost formulate acţiuni în revendicare cu privire la imobilul respectiv, contractul fiind valabil încheiat potrivit principiului bunei-credinţe şi stabilităţii circuitului juridic civil.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, pârâtul a învederat că a dobândit imobilul prin cumpărare în baza Legii nr. 112/1995, la acea dată statul având calitatea de proprietar iar reclamanta nu a formulat notificare în baza Legii nr. 112, astfel că pârâtul a fost cumpărător de bună-credinţă, în urma demersurilor efectuate rezultând că nu au fost formulate acţiuni în revendicare cu privire la imobilul respectiv, contractul fiind valabil încheiat potrivit principiului bunei-credinţe şi stabilităţii circuitului juridic civil.

În drept au fost invocate disp. art. 115-120 Cod proc. civ. şi art. 274 Cod proc. civ.

Pârâtul N.V., legal citat, a formulat întâmpinare(filele 67-73) prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată şi a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii.

În privinţa excepţiei inadmisibilităţii acţiunii se arată că după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, acţiunea în revendicare a imobilelor preluate de stat, cu sau fără titlu valabil, este inadmisibilă, fiind prioritară aplicarea dispoziţiilor legii speciale.

În privinţa excepţiei inadmisibilităţii acţiunii se arată că după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, acţiunea în revendicare a imobilelor preluate de stat, cu sau fără titlu valabil, este inadmisibilă, fiind prioritară aplicarea dispoziţiilor legii speciale.

În privinţa excepţiei inadmisibilităţii acţiunii se arată că după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, acţiunea în revendicare a imobilelor preluate de stat, cu sau fără titlu valabil, este inadmisibilă, fiind prioritară aplicarea dispoziţiilor legii speciale.

În privinţa excepţiei inadmisibilităţii acţiunii se arată că după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, acţiunea în revendicare a imobilelor preluate de stat, cu sau fără titlu valabil, este inadmisibilă, fiind prioritară aplicarea dispoziţiilor legii speciale.

Se arată că reclamanta a urmat procedura administrativă a legii speciale şi a obţinut restituirea în natură a unei părţi din imobil şi măsuri reparatorii pentru cele înstrăinate potrivit Legii nr. 112, prin sentinţa civilă nr. 1095/28.09.2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti-Secţia a III a Civilă în dosarul civil nr. 1510/2005, reclamanta primind pentru spaţiile vândute despăgubiri în sumă de 6655000000 lei. Sentinţa a rămas definitivă şi irevocabilă prin respingerea recursului conform deciziei nr. 10203/11.12.2006 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 35654/2/2005. Chiar dacă reclamanta nu a încasat suma respectivă, aceasta are la îndemână doar calea prevăzută de Legea nr. 247/2005.

Totodată, conform disp. Legii nr. 10/2001, restituirea imobilelor preluate fără titlu valabil este condiţionată de constatarea pe cale judecătorească a nulităţii actului de înstrăinare.

Totodată, conform disp. Legii nr. 10/2001, restituirea imobilelor preluate fără titlu valabil este condiţionată de constatarea pe cale judecătorească a nulităţii actului de înstrăinare.

Totodată, conform disp. Legii nr. 10/2001, restituirea imobilelor preluate fără titlu valabil este condiţionată de constatarea pe cale judecătorească a nulităţii actului de înstrăinare.

În drept au fost invocate disp. art. 115 Cod proc. civ.

În drept au fost invocate disp. art. 115 Cod proc. civ.

Pârâtul I.M., legal citat, a formulat cerere de chemare în garanţie (filele 88-90) prin care a solicitat obligarea M.B.P.G. la plata în cazul în care pârâtul ar fi evins a sumelor de 1549,2406 lei reprezentând preţul apartamentului, suma de 57000 lei reprezentând îmbunătăţiri necesare şi utile şi suma de 158000 Euro reprezentând sporul de valoare a imobilului.

În drept au fost invocate disp. art. 60-63 Cod proc. civ., art. 1336 şi urm. Cod civil, art. 1444 Cod civil, art. 274 Cod proc. civ.

Reclamanta a formulat cerere completatoare a acţiunii conform disp. art. 132 Cod proc. civ.(filele 95-98) prin care a solicitat ca instanţa să constate nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 23/05.08.1996 cu privire la apartamentul nr. 2 din Bucureşti, str. Muzelor nr. 6, sector 4, nr. 222/12.09.1996 şi 94/29.01.2008 cu privire la apartamentul nr. 6, 1300/13.01.1997 cu privire la apartamentul nr. 5, 1630/24.03.1997 cu privire la apartamentul nr. 1 şi 1006/26.11.1996 cu privire şa apartamentul nr. 3 şi repunerea în termenul prevăzut de art. 45 alin.5 din Legea nr. 10/2001. Totodată a solicitat introducerea în cauză în calitate de pârât a P.M.B., în calitate de vânzător.

În motivare se arată că aceste contracte au fost încheiate cu încălcarea Legii nr. 112/1995, fiind lovite de nulitate absolută.

Pe de altă parte se arată că art. 45 alin.5 încalcă prevederile disp. art. 948 Cod civil şi tinde să dea putere juridică unui act încheiat cu încălcarea legii iar potrivit disp. art. 19 din Decretul nr. 167/1958 se poate dispune de către instanţă din oficiu repunerea în termen în cazul existenţei unor motive temeinic justificate.

În privinţa motivelor justificate se arată că reclamanta şi-a întemeiat convingerea că legea specială va înlătura abuzurile constituite şi după formularea notificării în baza Legii nr. 10/2001, cererea a fost soluţionată după 7 ani printr-o soluţionare negativă, fiind redobândite doar două din spaţiile deţinute de autorii săi.

Pârâta C.C.M., legal citată, a formulat întâmpinare(filele 108-112) prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată şi a invocat excepţiile lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi inadmisibilităţii acţiunii.

Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale active se arată că reclamanta nu a făcut dovada calităţii sale de moştenitoare a foştilor proprietari, nefiind depuse la dosar acte de stare civilă şi certificat de moştenitor de pe urma defunctei R.R., certificatul de calitate de moştenitor depus la dosar făcând dovada numai a faptului că reclamanta este moştenitoarea surorii sale.

Se arată că potrivit art.6 alin.2 din Legea nr.2l3/l998 bunurile preluate de stat fără titlu valabil pot fi revendicate de foştii proprietari sau de succesorii acestora, însă cu condiţia ca acestea să nu facă obiectul unei legi speciale de reparaţie, în speţă, Legea nr.10/2001 reprezintă această lege specială, prin care legiuitorul a urmărit reglementarea unitară a situaţiei juridice a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 iar din interpretarea normelor legale rezultă, că în situaţia în care imobilul a fost înstrăinat fostului chiriaş, rezolvarea acţiunii formulate împotriva subdobânditorului se poate face numai în baza Legii nr. 10/2001.

Se arată că potrivit art.6 alin.2 din Legea nr.2l3/l998 bunurile preluate de stat fără titlu valabil pot fi revendicate de foştii proprietari sau de succesorii acestora, însă cu condiţia ca acestea să nu facă obiectul unei legi speciale de reparaţie, în speţă, Legea nr.10/2001 reprezintă această lege specială, prin care legiuitorul a urmărit reglementarea unitară a situaţiei juridice a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 iar din interpretarea normelor legale rezultă, că în situaţia în care imobilul a fost înstrăinat fostului chiriaş, rezolvarea acţiunii formulate împotriva subdobânditorului se poate face numai în baza Legii nr. 10/2001.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, pârâta a învederat că autorii săi au dobândit imobilul prin cumpărare în baza Legii nr. 112/1995, la acea dată statul având calitatea de proprietar iar reclamanta nu a formulat notificare în baza Legii nr. 112, astfel că pârâtul a fost cumpărător de bună-credinţă, în urma demersurilor efectuate rezultând că nu au fost formulate acţiuni în revendicare cu privire la imobilul respectiv, contractul fiind valabil încheiat potrivit principiului bunei-credinţe şi stabilităţii circuitului juridic civil.

De asemenea se arată că reclamanta nu are un bun protejat de disp. art. 480 Cod civil, neavând în patrimoniul său nici dreptul de folosinţă şi nici cel de administrare cu privire la bun.

Pârâtul N.V., legal citat, a formulat cerere de chemare în garanţie (filele 88-90) prin care a solicitat obligarea M.B.P.G. şi S.R.M.F.P. la plata în cazul în care pârâtul ar fi evins a contravalorii actualizate a sumei de 15302872 Ron reprezentând preţul apartamentului, precum şi a îmbunătăţirilor necesare şi utile şi sporului de valoare a imobilului.

În drept au fost invocate disp. art. 48 şi 50 Legea nr. 10/2001, art. 1336 şi urm. Cod civil.

Reclamanta a formulat cerere de precizare a cadrului procesual(filele 126-127) prin care a indicat pârâţii în cauză, respectiv I.M. şi I.E., cu privire la apartamentul nr. 5, N.V. şi N.C., cu privire la apartamentul nr. 3, M.F. şi M.V., cu privire la apartamentul nr. 4, C.C.M., cu privire la apartamentul nr. 6, L.A.I.L., moştenitoarea lui M.L., cu privire la apartamentul nr. 2, M.D.L. şi M.C., moştenitorii lui Ş.P., cu privire la apartamentul nr.1, P.M.B..

Pârâta L.A.I.L, legal citată, a formulat întâmpinare(filele 128-130) prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată şi a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, pârâtul a învederat că autoarea sa a dobândit imobilul prin cumpărare în baza Legii nr. 112/1995, la acea dată statul având calitatea de proprietar iar reclamanta nu a formulat notificare în baza Legii nr. 112, astfel că pârâtul a fost cumpărător de bună-credinţă, în urma demersurilor efectuate rezultând că nu au fost formulate acţiuni în revendicare cu privire la imobilul respectiv, contractul fiind valabil încheiat potrivit principiului bunei-credinţe şi stabilităţii circuitului juridic civil.

În drept au fost invocate disp. art. 115 -118Cod proc. civ, Legea nr. 10/2001.

Pârâtul I.M., legal citat, a formulat întâmpinare la cererea completatoare(filele 131-133) prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată şi a invocat excepţiile lipsei capacităţii de folosinţă a pârâtelor Ş.P.şi M.L.M. şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiunea . Totodată a solicitat respingerea cererii de repunere în termenul prevăzut de art. 45 alin.5 din Legea nr. 10/2001.

În motivarea excepţiilor se arată că cele două pârâte erau decedate anterior introducerii acţiunii. Cu privire la excepţia prescripţiei dreptului la acţiune se arată că potrivit disp. art. 45 alin.5 din Legea nr. 10/2001 prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acţiune se prescrie in termen de un an de la data intrării in vigoare a prezentei legi”. Ca urmare a prelungirilor succesive, s-a ajuns la un termen special de prescripţie de un an si 6 luni, care a expirat la 14.08.2002, astfel că dreptul la constatarea nulităţii actelor juridice de înstrăinare după această dată s-a prescris.

În privinţa cererii de repunere în termenul prevăzut de acest act normativ se arată că nu există nicio cauză justificată, nicio împrejurare mai presus de voinţa părţii, reclamanta formulând notificare în baza Legii nr. 10/2001 şi prin sentinţa civilă nr. 1095/28.09.2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti-Secţia a III a Civilă în dosarul civil nr. 1510/2005, reclamanta primind pentru spaţiile vândute despăgubiri în sumă de 6655000000 lei, astfel că a cunoscut faptul că imobilele au fost vândute. Necunoaşterea legii nu poate fi un motiv de repunere în termen, mai ales că pe tot parcursul procedurii administrative şi judiciare, reclamanta a fost asistată de un avocat.

Pe fond a arătat că potrivit RIL 33/2008 şi Legii nr. 1/2009 nu se restituie în natură, ci doar în echivalent, imobilele care au fost înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995 iar reclamanta a primit despăgubiri prin hotărâre judecătorească.

Pârâta M.B., legal citată, a formulat întâmpinare(filele 134-135) prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive cu privire la cererile de chemare în garanţie.

În motivare se arată că potrivit disp. art. 51 din Legea 10/2001 calitate procesuală pasivă are M.F.P., aceasta fiind şi instituţia care şi-a încasat sumele respective.

Pârâtul N.V., legal citat, a formulat întâmpinare la cererea completatoare(filele 141-142) prin care a invocat excepţia prescripţiei dreptului la acţiunea . Totodată a solicitat respingerea cererii de repunere în termenul prevăzut de art. 45 alin.5 din Legea nr. 10/2001.

Cu privire la excepţia prescripţiei dreptului la acţiune se arată că potrivit disp. art. 45 alin.5 din Legea nr. 10/2001 prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acţiune se prescrie in termen de un an de la data intrării in vigoare a prezentei legi”. Ca urmare a prelungirilor succesive, s-a ajuns la un termen special de prescripţie de un an si 6 luni, care a expirat la 14.08.2002, astfel că dreptul la constatarea nulităţii actelor juridice de înstrăinare după această dată s-a prescris.

În privinţa cererii de repunere în termenul prevăzut de acest act normativ se arată că nu există nicio cauză justificată, nicio împrejurare mai presus de voinţa părţii, încrederea în legiuitor nu este un motiv justificat. Cererea de repunere în termen se face în termen de o lună de la încetarea cauzelor care justifică depăşirea termenului de prescripţie iar acest termen ar putea începe să curgă cel mai târziu la data de 11.12.2006 , când ÎCCJ a respins recursul împotriva deciziei privind acordarea de despăgubiri pentru imobilele vândute.

Pârâtul I.M., legal citat, a formulat cerere reconvenţională(filele 143-144) prin care a solicitat obligarea reclamantei-pârâte la suma de 57000 lei reprezentând îmbunătăţiri necesare şi utile aduse imobilului.

Pârâtul I.M., legal citat, a formulat precizare la cererea de chemare în garanţie(fila 145) prin care a solicitat obligarea Municipiului Bucureşti prin Primarul General şi Statul Român prin Ministerul de Finanţe la restituirea preţului de piaţă al imobilului şi preţul plătit la valoarea actualizată cu rata inflaţiei.

Pârâţii M.F. şi M.V., legal citaţi, au formulat întâmpinare, cerere reconvenţională şi cerere de chemare în garanţie(filele 161-169) prin care au solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată şi au invocat excepţiile lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, prescripţiei dreptului material la acţiune şi inadmisibilităţii acţiunii.

Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale active se arată că prin sentinţa civilă nr. 1095/28.09.2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti-Secţia a III a Civilă în dosarul civil nr. 1510/2005, reclamanta primind pentru spaţiile vândute despăgubiri în sumă de 6655000000 lei. Din considerentele sentinţei civile reiese că apartamentul nr. 4 nu a fost revendicat de contestatoare, întrucât potrivit actelor depuse la dosar, acesta a aparţinut altei persoane decât autorilor săi. Totodată se arată că acest apartament nu a fost preluat prin Decretul nr. 92/1950 iar reclamanta nu a făcut dovada că autorii săi ar fi deţinut acest apartament, din adresa nr. 12870/06.06.2002 emisă de CGMB-AFI reiese că apartamentul nr. 4 a intrat în proprietatea statului în baza Decretului nr. 223, Decizia nr. 50/19.01.1982 de la H.E.B.

În privinţa excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune se arată că potrivit disp. art. 45 alin.5 din Legea nr. 10/2001 prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acţiune se prescrie in termen de un an de la data intrării in vigoare a prezentei legi”. Ca urmare a prelungirilor succesive, s-a ajuns la un termen special de prescripţie de un an si 6 luni, care a expirat la 14.08.2002, astfel că dreptul la constatarea nulităţii actelor juridice de înstrăinare după această dată s-a prescris. În privinţa cererii de repunere în termenul prevăzut de acest act normativ se arată că nu există nicio cauză justificată, nicio împrejurare mai presus de voinţa părţii, încrederea în legiuitor nu este un motiv justificat.

Prin cererea reconvenţională au solicitat obligarea reclamantei la plata contravalorii îmbunătăţirilor efectuate la imobil.

Prin cererea reconvenţională au solicitat obligarea reclamantei la plata contravalorii îmbunătăţirilor efectuate la imobil.

Prin cererea de chemare în garanţie au solicitat obligarea M.B.P.G. şi S.R. prin M.F. la restituirea preţului de piaţă al imobilului iar în subsidiar preţul plătit reactualizat şi la plata diferenţei dintre preţul de circulaţie şi preţul reactualizat, ca urmare a îmbunătăţirilor aduse imobilului.

Pârâţii N.V. şi N.C., au formulat cerere reconvenţională şi cerere precizatoare a cererii de chemare în garanţie(filele 170-171).

Prin precizarea la cererea de chemare în garanţie au solicitat obligarea M.B. prin P.G. şi S.R. prin M.F. la restituirea preţului de piaţă al imobilului iar în subsidiar, în cazul admiterii în parte a acţiunii reclamantei, fără desfiinţarea contractului de vânzare-cumpărare, preţul plătit reactualizat şi la plata diferenţei dintre preţul de circulaţie şi preţul reactualizat, ca urmare a îmbunătăţirilor aduse imobilului.

Pârâta L.A.I.L, legal citată, a formulat cerere de chemare în garanţie(fila 190-191) prin care a solicitat obligarea M.B. prin P.G. şi S.R. prin M.F. la restituirea preţului de piaţă al imobilului şi preţul plătit reactualizat.

În şedinţa publică din data de 23.04.2010, instanţa a pus în discuţia părţilor excepţiile lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, inadmisibilităţii şi lipsei calităţii procesuale pasive a M.B. în privinţa cererilor de chemare în garanţie, invocate prin întâmpinări.

Conform art. 137 C.proc.civ., “instanta se va pronunta mai intai asupra exceptiilor de fond, precum si asupra celor de procedura, care fac de prisos, in totul sau in parte, cercetarea in fond a pricinii.”

Deliberând asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, instanţa retine urmatoarele:

Această excepţie a fost invocată prin prisma a două motive, respectiv lipsa dreptului de proprietate a autorilor reclamantei asupra apartamentului nr.4 şi lipsa dovezii reclamantei de moştenitoare a autorilor săi.

În ceea ce priveşte primul motiv , respectiv inexistenţa dreptului de proprietate în privinţa apartamentului cu nr.4 din imobilul situat în Bucureşti, str. M., nr.6, sector 4, instanţa reţine următoarele:

Prin cererea precizatoare depusă de reclamantă la data de 27.01.2010, aceasta a indicat cadrul procesual, înţelegând să se judece în contradictoriu şi cu pârâţii M.F. şi M.V., în privinţa apartamentului nr. 4 ce face obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 2477/05.11.1999.

Calitatea procesuală activă presupune existenţa unei identităţi între persoana reclamantului şi persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecăţii. De vreme ce prin acţiune se asigură, de regulă, protecţia drepturilor subiective civile, apare normal ca pentru a exercita acţiunea, calitatea procesuală să coincidă cu calitatea de titular al dreptului supus judecăţii.

Actiunea in revendicare este acea actiune reala pornita de proprietarul neposesor impotriva posesorului neproprietar, constituind cel mai energic mijloc de aparare a dreptului de proprietate deoarece titularul sau, pe langa recunoasterea dreptului, pretinde si restituirea bunului.

Instanţa considereă că pentru a avea calitatea procesuală activă reclamanta trebuie să facă dovada căeste proprietara apartamentului cu privire la care solicită nulitatea contractului de vânzare-cumpărare şi respectiv revendicarea.

Din actele depuse la dosarul cauzei, reiese că autorii reclamantei nu au fost proprietari asupra apartamentului nr. 4, ce aparţine pârâţilor, acesta nefiind preluat de la autorii acesteia în baza decretului nr. 92/1950, ci de la alte persoane.

Astfel, prin sentinţa civilă nr. 1095/28.09.2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti-Secţia a III a Civilă în dosarul civil nr. 1510/2005, a fost admisă contestaţia reclamantei şi a fost anulată dispoziţia nr. 3898/21.02.2005 emisă de P.M.B., aceasta din urmă fiind obligată să restituie în natură reclamantei spaţiile deţinute conform contractelor de închiriere şi acordarea de despăgubiri în sumă de 6655000000 lei pentru spaţiile vândute în baza Legii nr. 112/1995, conform contractelor de vânzare-cumpărare nr. 222/12.09.1996, nr. 1630/23.03.1997, nr. 1006/26.11.1996, nr. 1300/13.01.1997 şi 23/05.08.1996, mai puţin pentru apartamentul nr. 4. Din considerentele sentinţei civile reiese că apartamentul nr. 4 nu a fost revendicat de contestatoare, întrucât potrivit actelor depuse la dosar, acesta a aparţinut altei persoane decât autorilor săi. Totodată din adresa nr. 12870/06.06.2002 emisă de CGMB-AFI(fila 33) reiese că apartamentul nr. 4 a intrat în proprietatea statului în baza Decretului nr. 223, Decizia nr. 50/19.01.1982 de la H.E.B.

Prin urmare, având în vedere că acest apartament nu a fost preluat prin Decretul nr. 92/1950 iar reclamanta nu a făcut dovada că autorii săi ar fi deţinut acest apartament, instanţa reţine că în privinţa acestui apartament excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei este justificată, atât în privinţa revendicării cât şi în privinţa cererii privind constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare, aspect recunoscut şi de apărătoarea reclamantei în dezbaterile asupra acestei excepţii, motiv pentru care instanţa va admite această excepţie.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei în privinţa celorlalte imobile, prin prisma lipsei dovezii calităţii de moştenitoare a autorilor săi, instanţa reţine că aceasta este neîntemeiată pentru următoarele considerente:

Imobilul situat în Bucureşti, str. M. nr.6, sector 4 a fost compus din teren în suprafaţă de 217 mp şi construcţie(subsol, parter şi două etaje) a fost dobândit de părinţii reclamantei, L.R. şi R.R., prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1107/11.11.1937 de Tribunalul Ilfov-Secţia Notariat.

Imobilul a fost naţionalizat pe numele autorilor reclamantei conform listei anexă la decretul nr. 92/1950, la poziţia 6448.

Conform certificatelor de deces aflate la dosar, reiese că R.R., a decedat în anul 1978 în Israel iar soţul acesteia R.L., care a decedat în anul 1982 şi prin testament a instituit-o legatar universal pe R.P., sora reclamantei, care la rândul său, a decedat în anul 1997 şi, în temeiul testamentului şi a certificatului de moştenitor nr. 122/21.07.2003, a instituit-o ca unică moştenitoare pe reclamantă. 

În ceea ce o priveşte pe R.R., tribunalul reţine că nu a fost făcută dovada dezbaterii succesiunii de pe urma acestui defunct, însă din înscrisurile depuse la dosar s-a făcut dovada calităţii de persoane cu vocaţie la moştenirea acestuia a reclamantei.

În acest sens este şi notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001 de reclamantă, cu privire la acest imobil, dispoziţiile Legii 10/2001 prevăzând că potrivit art. 3, sunt îndreptăţite, în înţelesul prezentei legi, la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent, printre altele persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora, iar de prevederile prezentei legi beneficiază şi moştenitorii persoanelor fizice îndreptăţite.

 Prin urmare, calitatea procesuală activă trebuie analizată şi în raport de prevederile legii speciale, care nu cere dovada dezbaterii succesiunii potrivit dreptului comun, pentru a face dovada calităţii de moştenitor.

Astfel, instanţa reţine că prin sentinţa civilă nr. 1095/28.09.2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti-Secţia a III a Civilă în dosarul civil nr. 1510/2005, reclamanta a primi pentru spaţiile vândute despăgubiri în sumă de 6655000000 lei iar sentinţa a rămas definitivă şi irevocabilă prin respingerea recursului conform deciziei nr. 10203/11.12.2006 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 35654/2/2005, astfel încât prin aceste hotărâri cu autoritate de lucru judecat în sens pozitiv s-a reţinut calitatea reclamantei de moştenitoare a autorilor săi şi respectiv calitatea de persoană îndreptăţită la restituirea în natură, respectiv despăgubiri pentru imobilele înstrăinate potrivit Legii nr. 112/1995.

Prin urmare, instanţa constată că această calitate de moştenitoare a fost reţinută cu autoritate de lucru judecat, astfel încât nu se mai poate pune în discuţie în prezenta cauză lipsa calităţii procesuale active a reclamantei cu privire la acelaşi imobil, astfel încât, va respinge excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei în privinţa celorlalte apartamente, ca neîntemeiată.

În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune privind capătul de cerere ce are ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare şi cererea de repunere în termenul de prescripţie, instanţa reţine următoarele:

Reclamanta a formulat cerere completatoare a acţiunii conform disp. art. 132 Cod proc. civ.(filele 95-98) prin care a solicitat ca instanţa să constate nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 23/05.08.1996 cu privire la apartamentul nr. 2 din Bucureşti, str. Muzelor nr. 6, sector 4, nr. 222/12.09.1996 şi 94/29.01.2008 cu privire la apartamentul nr. 6, 1300/13.01.1997 cu privire la apartamentul nr. 5, 1630/24.03.1997 cu privire la apartamentul nr. 1 şi 1006/26.11.1996 cu privire şa apartamentul nr. 3 şi repunerea în termenul prevăzut de art. 45 alin.5 din Legea nr. 10/2001.

Instanţa reţine că prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 23/05.08.1996, defuncta M.L.M., a dobândit în baza Legii nr. 112/1995 apartamentul nr. 2 situat în imobilul din str. M, nr. 6, sector 4 şi conform certificatului de moştenitor nr. 86/09.10.2008, succesiunea de pe urma defunctei, decedată la data de 11.06.2008, a fost acceptată de pârâta L.A.I.L.

Prin contractul nr. 222/12.09.1996, numiţii F.D. şi F.M., au dobândit în baza Legii nr. 112/1995, apartamentul nr.6 iar prin contractul nr. 94/29.01.2008, aceştia au înstrăinat imobilul către pârâta C.C.M..

Prin contractul nr. 1300/13.01.1997 , apartamentul cu nr. 5 a fost dobândit în baza Legii nr. 112/1995 de pârâţii I.M. şi I.E. iar prin contractul 1006/26.11.1996 apartamentul nr. 3 a fost dobândit de pârâţii N.V. şi N.C..

Totodată prin contractul nr. 1630/24.03.1997 apartamentul nr. 1 a fost dobândit de defuncta Ş.P.iar conform certificatului de moştenitor testamentar nr. 103/10.11.2004, succesiunea de pe urma defunctei, decedată la 11.02.2004, a fost acceptată de pârâţii M.D.L. şi M.C., în calitate de legatari universali, fiecare cu câte o cotă de 1.

În ceea ce priveşte cererea de repunere în termenul de prescripţie a reclamantei, instanţa apreciază că aceasta este neîntemeiată.

Astfel, repunerea în termenul de prescripţie este beneficiul acordat de lege titularului dreptului la acţiune care, din motive temeinice, nu a putut declanşa acţiunea înăuntrul termenului de prescripţie.

Conform art. 19 din Decretul nr. 167/1958 instanţa poate, în cazul în care constată ca fiind temeinic justificate cauzele pentru care termenul de prescripţie a fost depăşit, să dispună chiar din oficiu judecarea acţiunii iar cererea de repunere în termen va putea fi făcută numai în termen de o lună de la încetarea cauzelor care justifică depăşirea termenului de prescripţie.

Or, instanţa reţine că reclamanta a invocat ca o cauză de justificare a depăşirii termenului încrederea în legiuitor şi trenarea dosarului administrativ timp de 7 ani, cauze care nu se încadrează între cele ce ar putea conduce la repunerea în termenul de prescripţie.

Pe de o parte instanţa reţine faptul că potrivit disp. art. 45 alin.5 din Legea nr. 10/2001 prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acţiune se prescrie in termen de un an de la data intrării in vigoare a prezentei legi”.

Acest termen a fost prelungit cu 3 luni prin OUG 109/2001 şi cu încă 3 luni prin OUG 145/2001, astfel ca urmare a prelungirilor succesive, s-a ajuns la un termen special de prescripţie de un an si 6 luni, care a expirat la 14.08.2002, astfel că dreptul la constatarea nulităţii actelor juridice de înstrăinare după această dată s-a prescris.

Reclamanta a formulat notificare potrivit acestei legi iar prin sentinţa civilă nr. 1095/28.09.2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti-Secţia a III a Civilă în dosarul civil nr. 1510/2005, reclamanta a primit pentru spaţiile vândute în baza Legii nr. 112/1995 despăgubiri în sumă de 6655000000 lei iar sentinţa a rămas definitivă şi irevocabilă prin respingerea recursului conform deciziei nr. 10203/11.12.2006 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 35654/2/2005.

Astfel, instanţa reţine pe de o parte faptul că legea prevedea acest termen special de prescripţie la data formulării notificării iar reclamanta trebuia şi putea să cunoască conţinutul legii iar pe de altă parte, aceasta în mod obiectiv a luat cunoştinţă la data pronunţării sentinţei civile de faptul că potrivit legii speciale imobilele vândute în baza Legii nr. 112/1995 nu se restituie în natură ci prin echivalent.

Prin urmare, instanţa reţine că reclamanta nu numai că nu a făcut dovada unor cauze temeinice de repunere în termen, dar nu a formulat această cerere nici în termen de 1 an de la data de când hotărârea a rămas irevocabilă, respectiv. 11.12.2005, astfel că va respinge cererea de repunere în termen ca neîntemeiată.

Potrivit art. 7 alin.1 din Decretul nr. 167/1958 prescriptia incepe sa curga de la data cand se naste dreptul la actiune.

 Pentru situaţia in care imobilul a fost instrăinat de stat, Legea nr. 10/2001 a reglementat in mod special exercitarea de către proprietar, a acţiunii in constatarea nulităţii absolute a actului de înstrăinare într-un termen special de prescripţie.

Astfel, potrivit disp. art. 45 alin.5 din Legea nr. 10/2001 prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acţiune se prescrie in termen de un an de la data intrării in vigoare a prezentei legi”. Ca urmare a prelungirilor succesive, s-a ajuns la un termen special de prescripţie de un an si 6 luni, care a expirat la 14.08.2002, astfel că dreptul la constatarea nulităţii actelor juridice de înstrăinare după această dată s-a prescris.

Prin urmare, instanţa va admite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune privind constatarea nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare şi va respinge capătul de cerere privind constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare ca fiind prescris.

În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii acţiunii privind acţiunea în revendicare a apartamentelor vândute în baza Legii nr. 112/1995, instanţa reţine următoarele:

Reclamanta a formulat notificare potrivit legii nr. 10/2001 iar prin dispoziţia nr. 3898/21.02.2005 emisă de Primaria Municipiului Bucureşti a fost respinsă cererea reclamantei cu motivarea că nu a depus actele necesare în dovedirea calităţii sale de moştenitoare a titularilor dreptului de proprietate.

Reclamanta a formulat contestaţie împotriva dispoziţiei nr. 3898/21.02.2005, în contestaţia depusă la instanţă, reclamanta a solicitat să i se atribuie în natură spaţiile care nu au fost înstrăinate iar pentru cele vândute a solicitat despăgubiri, contestaţia fiind admisă, astfel cum a fost formulată prin sentinţa civilă nr. 1095/28.09.2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti-Secţia a III a Civilă în dosarul civil nr. 1510/2005, reclamanta primind pentru spaţiile vândute în baza Legii nr. 112/1995 despăgubiri în sumă de 6655000000 lei iar sentinţa a rămas definitivă şi irevocabilă prin respingerea recursului conform deciziei nr. 10203/11.12.2006 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 35654/2/2005.

Cu privire la acţiunile întemeiate pe dispoziţiile dreptului comun, având ca obiect revendicarea imobilelor preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, formulate după intrarea in vigoare a Legii nr. 10/2001, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite s-a pronunţată prin decizia nr. 33/09.06.2008 dată în recursul în interesul legii ce a făcut obiectul dosarului nr. 60/2007, a hotărât astfel: concursul dintre legea speciala si legea generala se rezolva in favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar daca acesta nu este prevăzut expres in legea speciala. In cazul in care sunt sesizate neconcordante intre legea speciala (Legea nr. 10/2001) si Convenţia Europeana a Drepturilor Omului, aceasta din urmă are prioritate. Această prioritate poate fi dată in cadrul unei acţiuni in revendicare, întemeiata pe dreptul comun, in măsura in care, astfel, nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securităţii raporturilor juridice.”

Problema raportului dintre legea specială şi legea generală care face şi obiectul cauzei, a fost rezolvată de ICCJ, care a reţinut că prin dispoziţiile sale, Legea nr. 10/2001 a suprimat practic posibilitatea recurgerii la dreptul comun în cazul ineficacităţii actelor de preluare a imobilelor naţionalizate şi fără să diminueze accesul la justiţie, a adus perfecţionări sistemului reparator, subordonându-l totodată controlului judecătoresc prin norme de procedură cu caracter special.

Având în vedere că Legea nr. 10/2001 condiţionează restituirea în natură de anularea titlului terţului dobânditor, aceste consecinţe juridice sunt grave, deoarece conduc la privarea fostului proprietar de bunul său, fără a primi nicio despăgubire, încălcându-se astfel nu numai prevederile art. 44 din Constituţie privind garantarea proprietăţii private, ci şi disp. art. 1 din Primul Protocol Adiţional la Convenţia Europeană. Totuşi, pierderea dreptului de proprietate de către persoana îndreptăţită este o măsură justificată, pe deplin legală, constituţională, convenţională şi proporţională, deoarece conţinutul şi limitele dreptului de proprietate se stabilesc prin lege, iar neexercitarea dreptului ori nevalorificarea în termenele de prescripţie sau de decădere, anume prevăzute de lege, poate atrage cu titlu de sancţiune, chiar pierderea sa. În consecinţă, măsurile sancţionatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 constând în pierderea dreptului de proprietate de către persoanele îndreptăţite care nu au respectat termenele prevăzute de această lege pentru formularea cererii de restituire ori de atacare a unor acte lovite de nulitate, sunt în acord cu cerinţele prevăzute de art. 1 din primul Protocol, precum şi cu practica în materie a CEDO.

Legea specială se referă atât la imobilele preluate de stat cu titlu valabil, cât şi la cele preluate fără titlu valabil (art. 2), precum şi la relaţia dintre persoanele îndreptăţite la măsuri reparatorii şi subdobânditori, cărora le permite să păstreze imobilele în anumite condiţii expres prevăzute [art. 18 lit. c), art. 29], aşa încât argumentul unor instanţe în sensul că nu ar exista o suprapunere în ceea ce priveşte câmpul de reglementare al celor două acte normative nu poate fi primit. Referitor la imobilele preluate de stat fără titlu valabil, art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 prevede că „pot fi revendicate de foştii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unei legi speciale de reparaţie”. Or, Legea nr. 10/2001 reglementează măsuri reparatorii inclusiv pentru imobilele preluate fără titlu valabil, astfel că, după intrarea în vigoare a acestui act normativ, dispoziţiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 nu mai pot constitui temei pentru revendicarea unor imobile aflate în această situaţie. Pe de altă parte, Legea nr. 10/2001 instituie atât o procedură administrativă prealabilă, cât şi anumite termene şi sancţiuni menite să limiteze incertitudinea raporturilor juridice născute în legătură cu imobilele preluate abuziv de stat. Totodată, se apreciază că numai persoanele exceptate de la procedura acestui act normativ, precum şi cele care, din motive independente de voinţa lor, nu au putut să utilizeze această procedură în termenele legale au deschisă calea acţiunii în revendicare/retrocedare a bunului litigios, dacă acesta nu a fost cumpărat, cu bună-credinţă şi cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995, de către chiriaşi. În consecinţă, trebuie reţinut că, de principiu, persoanele cărora le sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 10/2001 nu au posibilitatea de a opta între calea prevăzută de acest act normativ şi aplicarea dreptului comun în materia revendicării, respectiv dispoziţiile art. 480 din Codul civil. Cu atât mai mult, persoanele care au utilizat procedura Legii nr. 10/2001 nu mai pot exercita, ulterior, acţiuni în revendicare având în vedere regula electa una via şi principiul securităţii raporturilor juridice consacrat în jurisprudenta CEDO (Cauza Brumărescu contra României – 1997 ş.a.). Astfel, instanţa reţine că prin dispoziţiile deciziei în interesul legii, obligatorie potrivit disp. art. 329 alin.3 Cod proc. civ, se statuează că în situaţia în care reclamanta a urmat procedura specială a Legii nr. 10/2001 aceasta nu mai poate alege ulterior să introducă o acţiune în revendicare întemeiată pe disp. dreptului comun, fiind vorba despre respectarea principiului electa una via non datur recursus ad alteram, astfel că dacă reclamanta a urmat procedura legii nr. 10, aceasta nu mai are deschisă calea acţiunii în revendicare întemeiată pe dreptul comun.Mai mult decât atât instanţa reţine că în contestaţia pe care a formulat-o împotriva dispoziţiei nr. 3898/21.02.2005, în contestaţia depusă la instanţă, reclamanta a solicitat să i se atribuie în natură spaţiile care nu au fost înstrăinate iar pentru cele vândute a solicitat despăgubiri, contestaţia fiind admisă, astfel cum a fost formulată prin sentinţa civilă nr. 1095/28.09.2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti-Secţia a III a Civilă în dosarul civil nr. 1510/2005, reclamanta primind pentru spaţiile vândute în baza Legii nr. 112/1995 despăgubiri în sumă de 6655000000 lei iar sentinţa a rămas definitivă şi irevocabilă prin respingerea recursului conform deciziei nr. 10203/11.12.2006 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 35654/2/2005.Aşadar, din moment ce chiar reclamanta a solicitat în cadrul contestaţiei acordarea de despăgubiri pentru imobilele vândute în baza Legii nr. 112/1995, cererea fiind admisă în cadrul unei proceduri judiciare de către instanţa de judecată, aceasta nu mai poate formula acţiune în revendicare prin care să solicite revendicarea acestor imobile. Dispoziţiile Legii nr. 10/2001. nu contravin nici dispoziţiilor art.21 din Constituţia României privind liberul acces ia justiţie întrucât stabilirea unor proceduri administrative jurisdicţionale (cum este şi cea stabilită de Legea nr.18/191) nu are menirea de a îngrădi dreptul persoanei nemulţumite de rezultatul procedurii de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor şi intereselor sale.

Ele nu contravin nici dispoziţiilor art.1 din Protocolul adiţional nr.1 la Convenţia Europeană, întrucât alin.2 din aceste articol lasă statelor facultatea de a reglementa materia proprietăţii pe căile legislative pe care le cred de cuviinţă, Legea nr.10/2001 una dintre aceste căi.

Totodată, prevederile Legii nr.10/2001 nu aduc atingere nici art.6 din CEDO privind dreptul la un proces echitabil, întrucât nu îngrădeşte cu nimic accesul reclamanţilor la o instanţă, desemnată potrivit legii şi care are plenitudine de jurisdicţie şi independenţă faţă de executiv şi faţă de părţile din cauza.

Prin urmare, având în vedere că reclamanta a urmat procedura specială prevăzută de Legea nr. 10/2001, procedură finalizată printr-o hotărâre judecătorească, definitivă şi irevocabilă, care a statuat voinţa reclamantei de restituire în natură a imobilelor aflate în proprietate şi acordarea de despăgubiri pentru cele vândute în baza Legii nr. 112/1995, instanţa apreciază că acţiunea în revendicare introdusă ulterior de reclamantă prin care vizează aceleaşi imobile, este inadmisibilă, motiv pentru care va admite această excepţie şi va respinge capătul de cerere privind revendicarea ca atare.În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Municipiului Bucureşti, având în vedere că această excepţie vizează doar calitatea sa în privinţa cererilor de chemare în garanţie, instanţa o va respinge ca fiind rămasă fără obiect având în vedere şi soluţia cu privire la cererile de chemare în garanţie.

În ceea ce priveşte cererile reconvenţionale formulate privind acordarea îmbunătăţirilor, având în vedere soluţia dată acţiunii principale, instanţa le va respinge ca fiind rămase fără obiect.

Aceeaşi va fi soluţia şi în privinţa cererilor de chemare în garanţie, având în vedere că pârâţii nu au fost evinşi, deoarece acţiunea principală a fost respinsă.

În temeiul disp. art. 274 Cod proc. civ., având în vedere culpa procesuală a reclamantei, instanţa o va obliga la plata sumelor de 1500 lei către pârâţii M.F. şi M.V.(conform chitanţei  fila 225), 1000 lei către pârâta C.C.M(fila 224) şi 1000 lei către pârâtul N.V.(filele 226-227).

În ceea ce îl priveşte pe pârâtul I.M., deşi acesta a solicitat prin întâmpinare obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată şi a depus dovada acestora prin chitanţa nr. 3263164/31.10.2008 în cuantum de 2000 lei(fila 49), instanţa a omis să se pronunţe şi cu privire la acestea, astfel că acesta poate solicita completarea hotărârii pronunţate conform disp. art. 2812 Cod proc. civ, în acelaşi termen în care poate declara apel, respectiv 15 zile de la comunicare, fie poate exercita apel împotriva prezentei hotărâri.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂŞTE:

Admite excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei în privinţa apartamentului nr.4 situat în Bucureşti, str. M, nr. 6, et. 1, sector 4, atât în ceea ce priveşte acţiunea în revendicare cât şi în privinţa nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 2477/05.11.1999.

Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei în privinţa celorlalte apartamente din imobil, ca neîntemeiată.

Admite excepţia inadmisibilităţii acţiunii în privinţa capătului principal privind revendicarea.

Respinge cererea de repunere în termenul de a solicita constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare, ca neîntemeiată.

Admite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune privind constatarea nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare.

Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Municipiului Bucureşti, ca fiind rămasă fără obiect.

Respinge acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâţii-reclamanţi M.F. şi M.V., ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

Respinge acţiunea, astfel cum a fost precizată, formulata de reclamanta-pârâtă S.E. în contradictoriu cu pârâţii-reclamanţi N.V. şi N.C. , I.M. şi I.E. şi pârâţii M.D.L., M.C.,  C.C.M., L.A.I.L şi Municipiul Bucureşti prin Primar, ca fiind inadmisibilă în privinţa revendicării, respectiv ca fiind prescrisă în privinţa capătului de cerere privind constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 23/05.08.1996 cu privire la apartamentul nr. 2, nr. 222/12.09.1996 şi 94/29.01.2008 cu privire la apartamentul nr. 6, 1300/13.01.1997 cu privire la apartamentul nr. 5, 1630/24.03.1997 cu privire la apartamentul nr. 1 şi 1006/26.11.1996 cu privire la apartamentul nr. 3 din Bucureşti, str. Muzelor nr. 6, sector 4.Respinge cererile reconvenţionale formulate de reclamanţii-pârâţi M.F. şi M.V.,  I.M. şi I.E., N.V. şi N.C. în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă  S.E.,  ca fiind rămase fără obiect.Respinge cererile de chemare în garanţie formulate de M.F. şi M.V.,  I.M. şi Iosif Elena, N.V. şi N.C., L.A.I.L în contradictoriu cu M.B. prin P. şi S.R. prin M.F.P., ca fiind rămase fără obiect.Obligă reclamanta-pârâtă la plata către pârâţii-reclamanţi M.F. şi M.V. a sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.Obligă reclamanta-pârâtă la plata către pârâta C.C.M. a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.Obligă reclamanta-pârâtă la plata către pârâtul-reclamant N.V. a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.Cu apel în 15 zile de la comunicare.Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 07.05.2010.

PREŞEDINTE,  GREFIER, 

PANAIT IULIAN STROE GEORGIANA