Revizuire. Cazul prevăzut de art. 322 alin. 1 punctul 7 Cod procedură civilă.


Pentru a putea fi invocat cazul de revizuire reglementat prin dispoziţiile art. 322 punctul 7 Cod procedură civilă este necesar, între altele să fie vorba de hotărâri pronunţate în acelaşi litigiu, adică să existe tripla identitate de elemente, respectiv, părţi, obiect şi cauză.

 

Decizia civilă 589/R din 21.10.2008 a Curţii de Apel Galaţi

Petenţii V.G. şi V.T. au solicitat revizuirea deciziei civile nr. 451 din 26.06.2008 a Tribunalului Galaţi pronunţată în dosarul nr. 6821/233/2007, invocând în drept dispoziţiile art. 322 punctul 7 Cod procedură civilă.

În esenţă, revizuienţii au arătat că decizia a cărei revizuire se solicită este potrivnică încheierii de şedinţă din data de 23.05.2006 a Judecătoriei Galaţi pronunţată în dosarul nr. 1961/2006, în ceea ce priveşte restituirea cauţiunii.

Revizuienţii au susţinut că atât timp cât cererea intimatului M.I. formulată în cadrul dosarului nr. 1961/2006 al Judecătoriei Galaţi prin care acesta solicita înfiinţarea unei popriri asupra sumei de 18.480 lei depusă de revizuienţi cu titlu de cauţiune, pentru a se putea despăgubi cu sumele de bani pe care revizuienţii i le datorează, a fost respinsă ca nefondată prin încheierea din data de 23.o5.2006, dispoziţiile cuprinse în hotărârea ulterioară, respectiv în decizia civilă nr. 451 din 26.06.2008 a Tribunalului Galaţi referitoare la cauţiune, prin care, practic, intimatului i-a fost recunoscut dreptul de a se folosi de aceşti bani pentru a se despăgubi, sunt potrivnice primei hotărâri, astfel încât trebuie anulate.

Prin decizia civilă nr. 589 din 21.10.2008 Curtea de Apel Galaţi a respins cererea de revizuire ca nefondată reţinând în acest sens următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 322 punctul 7 Cod procedură civilă, revizuirea poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.

Acest motiv permite, aşadar, revizuirea, în cazul în care se ajunge la situaţia ca acelaşi proces să fie soluţionat de două ori, pronunţându-se hotărâri contradictorii.

Pentru a putea fi invocat acest motiv de revizuire trebuie îndeplinite cumulativ mai multe condiţii şi anume: să fie vorba de hotărâri definitive contradictorii chiar dacă prin ele nu s-a rezolvat fondul cauzei, să fie vorba de hotărâri pronunţate în acelaşi litigiu, adică să existe tripla identitate de elemente (părţi, obiect, cauză), hotărârile contradictorii să nu fi fost pronunţate în acelaşi dosar ci în procese diferite, în al doilea proces să nu fi fost invocată excepţia puterii de lucru judecat sau chiar dacă a fost ridicată să nu se fi discutat, să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri care s-a pronunţat cu încălcarea puterii lucrului judecat.

În cauză, analizând cererea petenţilor raportat la cerinţele de mai sus, Curtea a  constatat că aceasta nu poate fi primită întrucât nu se încadrează în dispoziţiile art. 322 punctul 7 Cod procedură civilă, cea de-a doua condiţie, respectiv cea referitoare la necesitatea ca cele două hotărâri să fi fost pronunţate în acelaşi litigiu, ceea ce presupune existenţa identităţii de părţi, cauză şi obiect, nefiind îndeplinită.

Astfel, cauza ce a fost soluţionată prin încheierea din data de 23.05.2006 a Judecătoriei Galaţi a avut ca obiect cerea de înfiinţare poprire formulată de intimatul Marcu Ionel în contradictoriu cu cei doi revizuienţi, în timp ce dosarul soluţionat prin decizia civilă nr. 451/2008 a Tribunalului Galaţi a avut ca obiect contestaţia formulată de revizuienţii V.G. şi V.T. împotriva publicaţiei de vânzare emisă de executorul judecătoresc V.D. în dosarul nr. 4347/74/VD/2005 şi a contractului de subrogaţie convenţională autentificat sub nr. 700 din 11.04.2005.

Fiind vorba, deci, de litigii diferite sub aspectul obiectului şi al cauzei, purtate între aceleaşi părţi, dar în calităţi diferite, Curtea a constatat că cele două hotărâri pronunţate în soluţionarea acestora nu pot face obiectul revizuirii întemeiate pe dispoziţiile art. 322 punctul 7 Cod procedură civilă.