Citeste şi

  • Nu am gasit decizii asemanatoare!

Recurs litigii cu profesionişti. ridicare suspendare în baza art.39 alin.1 pct.b lit.a din legea nr.85/2006. lipsa garanţiei reale asupra bunurilor din patrimoniul debitoarei. neincidenţa prevederilor art.39 din legea nr.85/2006. -art.3 pct.9; art.39 ali


SECŢIA A II – A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL.

RECURS LITIGII CU PROFESIONIŞTI. RIDICARE SUSPENDARE ÎN BAZA ART.39 ALIN.1 PCT.B LIT.A DIN LEGEA NR.85/2006. LIPSA GARANŢIEI REALE ASUPRA BUNURILOR DIN PATRIMONIUL DEBITOAREI. NEINCIDENŢA PREVEDERILOR ART.39 DIN LEGEA NR.85/2006.

-art.3 pct.9; art.39 alin.1 pct.B, lit.a); art.116 – 118 şi art.121 alin.1 pct.1 din Legea nr.85/2006.

Decizia nr.572/07.11.2013 a Curţii de Apel Oradea – Secţia a II –a civilă,  de contencios administrativ şi fiscal.

Prin sentinţa nr.1966/F din 19 iunie 2013, Tribunalul Bihor a respins ca nefondată cererea formulată de creditoarea D. G. F. P. Bihor în contradictoriu cu creditorul B. T. S.A. –  Sucursala Oradea, debitorul S.C. E.  S.R.L. şi administratorul judiciar E. S.P.R.L.

Pentru a pronunţa această hotărâre, judecătorul sindic a reţinut în fapt că , în favoarea creditorului D. G. F. P. Bihor au fost emise de către creditorul B. T. S.A. – Sucursala Oradea două scrisori de garanţie. Instituind o excepţie de la caracterul concursual şi egalitar al procedurii insolvenţei, art. 39 din Legea nr. 85/2006 prevede în mod excepţional posibilitatea ridicării pe cale judiciară a suspendării acţiunilor judiciare şi extrajudiciare cu consecinţa valorificării imediate a bunului adus ca şi garanţie. Admiterea unei asemenea cereri presupune reţinerea caracterului de creanţă garantată de către titularul cererii şi întrunirea uneia dintre ipotezele prevăzute de literele A sau B.

Configurarea de către legiuitor a procedurii insolvenţei ca fiind o  procedură colectivă instituită în vederea acoperirii pasivului debitorului aflat în insolvenţă, Legea nr. 85/2006 instituie o serie de dispoziţii derogatorii de la dreptul comun. Respectarea principiului specialia generalibus derogant impune ca normele acesteia să se aplice cu prioritate şi numai în măsura în care nu este reglementată în mod expres vreo ipoteză să fie incidente prevederile dreptului comun. Astfel, în această materie legiuitorul a înţeles să definească în mod diferit creanţa garantată stabilind că au o asemenea caracteristică creanţele persoanelor care beneficiază de o garanţie reală asupra bunurilor debitorului, indiferent dacă acesta este debitor principal sau terţ garantat faţă de persoanele beneficiare ale garanţiei reale ( art. 3 pct. 9 ). Trecând peste greşeala de redactare a acestei prevederi ( în mod corect ar fi fost terţ garant şi nu terţ garantat întrucât numai în acest fel dispoziţia are un înţeles logic ) esenţial este faptul că s-a realizat o restrângere a conceptului de garanţie. Ea priveşte în cadrul acestei proceduri numai garanţiile constituite asupra unor bunuri ce se află în patrimoniul debitorului, restrângându-se atât sub aspect obiectiv, cât şi subiectiv sfera acestora. Numai în măsura în care sunt întrunite cele două condiţii – bunul şi debitor garant – se poate reţine caracterul de creanţă garantată, legea nefăcând însă nicio distincţie în privinţa bunului adus ca şi garanţie – mobil sau imobil.

Din această perspectivă s-a reţinut că între debitor şi creditorul D.  G. F. P. Bihor nu s-a stabilit vreun raport juridic care să ducă în mod direct la grevarea cu o sarcină reală a patrimoniului primului. Emiterea unei scrisori de garanţie bancară de către creditorul B. T. nu este de natură să ducă la naşterea unei asemenea garanţii întrucât obligaţia asumată de către creditor are natura juridică a unei garanţii personale. Or, lipsind situaţia premisă – existenţa unei creanţe garantate – nu se poate pune problema incidenţei prevederilor art. 39 din Legea nr. 85/2006, astfel încât a respins cererea ca nefondată.

 Împotriva hotărârii pronunţate de judecătorul sindic a declarat recurs A. J. F. P. BIHOR, solicitând admiterea recursului şi schimbarea sentinţei recurate în sensul admiterii cererii de ridicare a suspendării prevăzute la art.36 din Legea nr.85/2006.

În dezvoltarea motivelor de recurs s-a arătat în fapt, că, sentinţa atacată este netemeinică şi nelegală,  având în vedere că, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art.39 alin.1 pct. B lit a) din Legea nr. 85/2006, în sensul că, recurenta, în calitate de creditor titular al unei garanţii aferente autorizării de antrepozit fiscal, poate solicita ridicarea suspendării prevăzute la art.36 din Legea nr.85/2006, având în vedere că obiectul garanţiei se referă în mod expres la acoperirea obligaţiilor restante la bugetul general consolidat de natura celor administrate de ANAF, motivat de faptul că, nu există o protecţie corespunzătoare a creanţei garantate în raport cu obiectul garanţiei, din cauza diminuării valorii obiectului garanţiei respectiv existenţa unui pericol real ca aceasta să sufere o diminuare apreciabilă.

De remarcat este faptul că, scrisorile de garanţie nr.555/12.08.2010 şi nr.41/20.01.2011 au valabilitate doar până la data de 09.08.2013, iar depăşirea acestui termen ar însemna mai mult decât o diminuare a valorii  obiectului garanţiei, chiar pierderea acestei garanţii.

Prin Decizia nr.139/26.11.2012 emisă de Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate din cadrul MFP, în temeiul art.10 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Comisiei pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate, aprobat prin OMFP nr. 291/2010 si art. 206 A23 alin.1 lit.g) şi art.206A28 alin.2) lit f) din codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, s-a dispus revocarea autorizaţiei de antrepozit fiscal nr. RO 0129905PP01/12.03.2010, pentru neplata obligaţiilor fata de bugetul de stat scadente cu peste 60 de zile.

În conformitate cu prevederile pct.3 din Anexa 3 la Ordinul ANAF nr.208/2012, pentru aprobarea unor proceduri aplicabile operatorilor economici în domeniul produselor accizabile, garanţia se execută de către organele fiscale competente în administrarea operatorului economic, în limita debitelor existente, atunci când se constată că nu s-au respectat obligaţiile legale privind plata accizei sau înregistrează orice alte obligaţii fiscale restante cu mai mult de 60 de zile faţă de termenul legal de plată.

În concluzie, faţă de cele mai sus arătate, a solicitat admiterea recursului şi schimbarea sentinţei recurate în sensul ridicării suspendării prevăzute la art.36 din Legea nr.85/2006 şi deblocării disponibilităţilor băneşti care fac obiectul scrisorilor de garanţie nr.555/12.08.2010 în valoare de 209.057 euro şi nr.41/20.01.2011 în valoare de 94.320 euro emise de B. T. SA Cluj – Sucursala Oradea.

Intimaţii legal citaţi nu şi-au exprimat poziţia cu privire la recursul de faţă.

Examinând hotărârea recurată, atât prin prisma criticilor formulate,  cât şi sub toate aspectele potrivit art.304 Cod procedură civilă, instanţa a reţinut următoarele:

În fapt, creditoarea D.G.F.P. Bihor a formulat o cerere de ridicare a suspendării în baza art.39 alin.1 pct.B lit.”a” din Legea nr.85/2006, solicitând deblocarea disponibilităţilor băneşti care fac obiectul scrisorilor de garanţii nr. 555/12.08.2010 în valoare de 209.057 euro şi nr. 41/20.01.2011 în valoare de 94.320 euro emise de B. T. SA Cluj – Sucursala Oradea.

În raport cu probele de la dosar şi dispoziţiile legale incidente, curtea a apreciat că in mod corect judecătorul sindic a respins cererea creditoarei DGFP Bihor.

Potrivit art. 39 alin.1 din Legea 85/2006 creditorul titular al unei creanţe garantate cu ipotecă, gaj sau altă garanţei reală mobiliară ori drept de retenţie de orice fel poate solicita judecătorului sindic ridicarea suspendării prevăzute la art. 36 cu privire la creanţa sa şi valorificarea imediată, în cadrul procedurii, cu aplicarea corespunzătoare a dispoziţiilor art. 116-118 cu condiţia achitării din preţ a cheltuielilor prevăzute la art. 121 alin. 1 pct. 1, a bunurilor asupra căruia poartă garanţia sau dreptul de retenţie, în situaţiile anume indicate la punctele Aşi B din text.

De asemenea, art. 3 pct. 9 din Legea 85/2006 defineşte creanţele garantate ca fiind creanţele persoanelor care beneficiază de o garanţie reală asupra bunurilor din patrimoniului debitorului, indiferent dacă acesta este debitor principal sau terţ garant fată de persoanele beneficiare ale garanţiei.

Aşadar, pornind de la aceste reglementări rezultă că ridicarea suspendării se poate solicita doar de către creditorul care are constituite garanţii reale mobiliare sau imobiliare asupra bunurilor aflate în patrimoniul debitorului.

În cauză, se reţine că B. T. SA – Sucursala Oradea a emis două scrisori de garanţie bancară în favoarea creditoarei DGFP Bihor, nr. 41/20.01.2011 şi respectiv nr.555/12.08.2010 , prin care cea dintâi se obliga în mod irevocabil şi necondiţionat să plătească la cererea celei din urmă anumite sume până la concurenţa sumelor totale stipulate în cuprinsul lor, în situaţia în care SC E.  SRL nu –şi va îndeplinit obligaţiile de plată privind accizele pentru produsele accizabile.

În aceste condiţii, aşa cum a arătat şi prima instanţă nu ne aflăm în prezenţa unei garanţii reale, întrucât între creditoarea recurentă şi debitoare nu s-a stabilit vreun raport juridic care să aibă ca şi consecinţă afectarea specială a bunurilor SC E.  SRL prin instituirea unui drept real accesoriu de garanţie asupra acestora, ci suntem în prezenţa unei garanţii personale.

Garanţiile personale constau în angajamentul pe care o altă persoană decât debitorul principal şi-l asumă faţă de creditor, de a executa obligaţia în cazul în care debitorul principal nu o va face.

Prin urmare, scrisorile de garanţie în discuţie emise de Banca T.  SA Sucursala Oradea, în favoarea DGFP Bihor au caracterul unei garanţii personale, aşa încât, de vreme ce, creditoarea recurentă nu deţine asupra bunurilor din patrimoniul debitoarei SC E.  SRL  o garanţie reală, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 39 din Legea 85/2006.

În contextul celor arătate , susţinerile recurentei legate de faptul că în cauză este îndeplinită situaţia reglementată de art. 39 alin. 1 pct. B lit. a din Legea 85/2006, nu vor putea fi primite, din moment ce, astfel cum am arătat, nu există o garanţie reală asupra bunurilor debitoarei în favoarea sa.

De asemenea argumentele recurentei vizând valabilitatea scrisorilor de garanţie şi cele privind revocarea autorizaţiei de antrepozit fiscal emis pe seama debitoarei sunt irelevante în cauză.

Răspunzând criticilor recurentei care s-au dovedit a fi nefondate, întrucât hotărârea a fost dată cu aplicarea corectă a legii, instanţa a respins recursul în baza art.312 Cod procedură civilă.

A constatat că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.