Completare carnet de muncă. Decizia 388/2009. Curtea de Apel Cluj


ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale

pentru minori și familie

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 388/R/2009

Ședința publică din data de 24 februarie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Lucia Ștețca președintele secției

JUDECĂTORI: Lucia Ștețca, Gabriella Purja Adrian Repede vicepreședinte al Curții de Apel

– –

GREFIER: – –

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul recurent împotriva sentinței civile nr. 1138 din 16.06.2008, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul cu nr-, privind și pe intimata prin CASA DE INSOLVENȚĂ TRANSILVANIA C, având ca obiect litigiu de muncă – completare carnet de muncă, rectificare CM.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamantul recurent personal și asistat de avocat, lipsă fiind reprezentantul intimatei.

Procedura este legal îndeplinită

Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 18.02.2009, prin serviciul de registratură al instanței, reclamantul recurent a depus la dosarul cauzei copia contractului colectiv de muncă.

Reprezentantul reclamantului recurent depune la dosar împuternicire avocațială și arată că nu are alte cereri de formulat în cauză, solicitând acordarea cuvântului pentru dezbaterea recursului.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentantul reclamantului recurent solicită admiterea recursului, casarea hotărârii instanței de fond și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, arătând că instanța de fond a interpretat greșit probele administrate în cauză și nu a ținut cont de declarațiile martorilor audiați.

Instanța constatând cauza în stare de judecată o reține în vederea pronunțării.

CURTEA

Asupra recursului declarat, reține că:

Prin sentința civilă nr. 1138/16.06.2008 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr-, s-a respins cererea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta SC SA, prin CASA DE INSOLVENȚĂ TRANSILVANIA SRL, având ca obiect un litigiu de muncă.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în considerentele sentinței faptul că potrivit carnetului de muncă al reclamantului și al declarațiilor celor doi martori audiați în fața instanței, rezultă că acesta și-a desfășurat activitatea în cadrul secției de calcomanii – atelier reparații coloranți – ceramici. Potrivit adresei depuse la dosar de către pârâtă. Activitatea desfășurată de reclamant a fost încadrată în grupa a II-a de muncă, potrivit contractului colectiv de muncă pe unitate, contract negociat de angajator cu sindicatul unității și vizat de Inspectoratul Teritorial d e Muncă. Mai mult, funcția îndeplinită de către reclamant este prevăzută în punctul 100 din anexa 2 la Ordinul nr. 50/1990 a Ministerului Muncii, și se încadrează în grupa a II-a de muncă.

Or, nu există nici un temei pentru încadrarea activității desfășurate de reclamant în grupa I de muncă.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, solicitând admiterea recursului, cu consecința casării sentinței atacate.

În motivele de recurs se arată că prima instanță a interpretat greșit actul dedus judecății și a ignorat depozițiile martorilor prin care s-a dovedit că reclamantul a îndeplinit în perioada 1975-2003 funcția de preparator colorant. Se solicită admiterea recursului și modificarea sentinței, în sensul admiterii acțiunii.

Recursul nu este fondat

Reclamantul a fost angajatul societății pârâte în perioada 1975-24.03.2003, când și-a încetat activitatea conform art. 65 alin. 1. muncii. În această perioadă, potrivit înscrierilor din carnetul de muncă, a îndeplinit funcțiile de tipograf tipăritor, poligraf tipăritor, ceramist, tipăritor tipar și preparator pastă decalc.

Din înscrierea de la poziția 82 din carnetul de muncă rezultă că în perioada 01.01.1990-31.03.2001, reclamantul a lucrat în grupa a doua de muncă, astfel încadrată la poziția 100 din anexa 2 la Ordonanța nr. 50/1990. În perioada 31.03.2001-21.03.2003, locul de muncă al reclamantului s-a încadrat în “condiții deosebite”, conform art. 19 alin. 5 din Legea nr. 19/2000 și HG nr. 261/2001.

Prestarea de către reclamant a unui alt tip de muncă, și anume, acea de preparator colorant, ar fi trebuit dovedită prin contractul individual de muncă pe care reclamantul l-a avut încheiat cu societatea pârâtă și numai în ipoteza în care mențiunile din carnetul de muncă nu ar fi fost conforme cu clauzele contractului, s-ar fi impus rectificarea înscrierilor din carnetul de muncă.

În recurs, reclamantul a înțeles să se prevaleze de prevederile contractului colectiv de muncă încheiat la SC SA în perioada 2002-2003.

Prevederile acestui act stipulate la art. 65, în sensul că salariații care își desfășoară activitatea în locuri de muncă cu condiții deosebite beneficiază de reducerea duratei normale a timpului de muncă sub 8 ore pe zi, nu sunt de natură a dovedi că în concret reclamantul și-a desfășurat activitatea într-un astfel de loc de muncă.

Anexa la contractul colectiv de muncă prevede pentru activitatea “decalcomanii” meseria preparare pastă, grupa a II-a de muncă, situație în care angajații beneficiau de un spor de concediu de 9 zile, un spor de condiții nocive de 15%, un spor pentru condiții grele de 5%. În privința personalului angajat în activitatea “coloranți”, sporul de concediu este de asemenea, de 9 zile, iar sporul pentru condiții nocive este de 18%, activitatea fiind încadrată în grupa I de muncă.

Înscrierile din carnetul de muncă sunt conforme cu reglementările din contractul colectiv de muncă referitoare la încadrarea activității specifice desfășurate de reclamant în grupa a II-a de muncă, iar sporul pentru condiții grele de care a beneficiat a fost de 20% din salariu.

Sentința atacată fiind legală și temeinică, Curtea, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1. proc. civ. urmează a respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.1138 din 16 iunie 2008 Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 24 februarie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

– – – – – – – –

Red.LȘ/dact.MM

2ex./

Jud.fond: /