Completare carnet de muncă. Decizia 92/2009. Curtea de Apel Cluj


ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurari sociale,

pentru minori și familie

DOSAR NR-

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul, împotrivasentinței civile nr. 433 din 4 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr-, privind și pe pârâta SC SRL, având ca obiect litigiu de muncă – completare carnet de muncă.

La apelul nominal făcut în cauză, la prima strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul a fost declarat în termenul legal, s-a comunicat intimatei și este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureșa depus la dosar răspunsul la adresa solicitată de către instanță de la termenul anterior de judecată.

Se constată de asemenea că reclamantul recurent a solicitat judecarea cauzei în lipsă prin memoriul de recurs.

Curtea constată prezentul recurs în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 433 din 04.04.2008, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr-, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta SC SRL și în consecință s-a constatat că în perioada 1.06.2005 – 30.06.2007 reclamantul a fost salariatul pârâtei, desfășurând activitate de muncitor necalificat, această perioadă constituind vechime în muncă.

Prin încheierea din data de 25.08.2008 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr-, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea reclamantului de îndreptare a erorii materiale din sentința civilă nr. 433 din 04.04.2008 în sensul ca la numele pârâtei în loc de “SC SRL ” să se treacă ” SC – SRL”.

Prima instanță nu a motivat soluția sa de respingere a cererii reclamantului de îndreptare a erorii materiale.

Împotriva încheierii din data de 25.08.2008 a declarat recurs reclamantul, solicitând admiterea recursului în sensul admiterii cererii privind îndreptarea erorii materiale strecurate în sentința civilă nr.433/2008 a Tribunalului Maramureș, în sensul de a se constata că denumirea societății pârâte este aceea de SC – SRL și nu SRL.

În motivarea recursului arată că în cadrul cererii de chemare în judecată a precizat corect denumirea societății, aceea de SC – SRL, cu sediul în com. – jud. M, identificată la Registrul comerțului sub nr.J-, având CUI R-.

Examinând hotărârea atacată în raport de motivele invocate, Curtea de Apel urmează să admită recursul pentru următoarele considerente:

În fața primei instanțe, în acțiune, reclamantul a indicat denumirea pârâtei ca fiind “SC SRL” cu sediul în comuna – iar ca administrator pe.

Procedura de citare cu pârâta a fost îndeplinită la adresa indicată de reclamant ca fiind sediul societății comerciale pârâte.

La dosarul de fond reclamantul a depus un script (fila 5 dosar tribunal) intitulat “adeverință” cu nr. 16/08.02.2007 din care reieșea că reclamantul este angajatul “SC – SRL” cu sediul în comuna – iar ca administrator semnează.

Prima instanță nu a observat inadvertența dintre numele pârâtei și numele societății comerciale din adeverința de mai sus.

La termenul din data de 21.03.2008 în fața instanței de fond s-a prezentat administratorul “SC – SRL”, numitul, care a declarat că este de acord cu admiterea acțiunii.

Tot în dosarul primei instanțe pârâta “SC – SRL” a depus întâmpinare (fila 11) prin care se indică numele său, “SC – SRL”, sediul în comuna – iar ca administrator semnează.

Nici de această dată instanța nu a sesizat inadvertența dintre numele indicat de către reclamant ca fiind al pârâtei și numele indicat de pârâtă însăși.

Din răspunsul la adresa instanței de recurs, Oficiul Registrului Comerțului M indică numele “SC – SRL”, sediul în comuna -. De asemenea menționează că nu există înregistrată o societate cu numele SRL.

Din cele expuse este evident că pârâtă în dosar este “SC – SRL”, dat fiind că aceasta a emis adeverința din care reieșea că reclamantul este angajatul “SC – SRL” cu sediul în comuna – iar ca administrator semnează.

Acest fapt reiese cu evidență și din aceea că o societate cu numele SRL nu există la adresa indicată de către reclamant.

Prima instanță, în loc să respingă nemotivat cererea reclamantului, ar fi trebuit să observe inadvertențele dintre numele indicat de către reclamant ca fiind al pârâtei și numele indicat de pârâtă însăși și să lămurească acest aspect, eventual printr-o adresă către Oficiul Registrului Comerțului

Față de cele menționate anterior și în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă cât și al art. 312 alin. 3, art. 299 alin. 1 și art. 3041Cod procedură civilă, văzând și dispozițiile art. 281 Cod procedură civilă, curtea urmează să admită recursul declarat de reclamantul împotriva încheierii civile din 25 august 2008 Tribunalului Maramureș pronunțată în dosar nr-, pe care o modifică în tot în sensul că va admite cererea de îndreptare a erorii materiale și va dispune îndreptarea erorii materiale strecurată în dispozitivul sentinței civile nr. 433/04.04.2008 în sensul că la numele pârâtei în loc de “SC SRL” se va trece “SC – SRL”.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamantul împotriva încheierii civile din 25 august 2008 Tribunalului Maramureș pronunțată în dosar nr-, pe care o modifică în tot în sensul că:

Admite cererea de îndreptare a erorii materiale:

Dispune îndreptarea erorii materiale strecurată în dispozitivul sentinței civile nr. 433/04.04.2008 în sensul că la numele pârâtei în loc de “SC SRL” se va trece “SC – SRL”.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 21 ianuarie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

– – – – —

de, dactilografiat de Sz.

În 2 ex. la data de 29.01.2009

Judecător fond -, – Tribunalul Maramureș