ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2194/R/2009
Ședința publică din 26 octombrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Carmen Maria Conț
JUDECĂTORI: Carmen Maria Conț, Ioan Daniel Chiș
— –
GREFIER:
S-a luat în examinare în vederea pronunțării, recursul declarat de reclamanta J, împotriva sentinței civile nr. 1243 din 1 iunie 2009 Tribunalului Sălaj, pronunțată în dosar nr-, privind și pe pârâtul intimat, având ca obiect litigiu de muncă.
dezbaterilor a fost consemnat în încheierea ședinței publice din 23 octombrie 2009, care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.1243 din 1 iunie 2009 a Tribunalului Sălaj, pronunțată în dosarul nr-, s-a respins ca nefondată acțiunea reclamantei, împotriva pârâtului, pentru obligarea acestuia la plata sumei de 8.447,25 lei reprezentând prejudiciu suferit de către reclamantă, actualizat cu dobânda legală, la plata sumei de 8.000 Euro reprezentând sancțiune pentru nerespectarea angajamentului de fidelitate și a cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că pârâtul – a fost angajat în cadrul societății reclamante J începând cu data de 13 iunie 2008 conform contractului individual de muncă nr. 403, înregistrat la Inspectoratul Teritorial d e Muncă S sub nr. 39660 din 3 iulie 2008 în funcția de manager zonă.
Prin decizia nr. 48 din 29 februarie 2009 pârâtului i-a fost desfăcut contractul individual de muncă în baza prevederilor art. 61 lit. a din Codul muncii.
Reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 8.447,25 lei reprezentând prejudiciul suferit de către societate din cauză că pârâtul nu și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu în mod culpabil.
Astfel, reclamanta a susținut că pârâtul a depășit consumul normat de carburant de 8,25 litri combustibil diesel cu suma de 433,91 lei, a înregistrat în mod sistematic depășiri la abonamentul de telefonie mobilă cu suma totală de 1711,15 lei și a comercializat produsele companiei sub prețul de vânzare, producând prin aceasta un prejudiciu de 6302,19 lei.
De asemenea, reclamanta a mai solicitat instanței obligarea pârâtului la plata sumei de 8.000 Euro, reprezentând sancțiune pentru nerespectarea angajamentului de fidelitate față de societatea reclamantă.
Societatea nu și-a dovedit aceste pretenții prin nici un mijloc de probă, cu toate că art. 287 din Codul muncii stipulează în mod expres că sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare.
Potrivit art. 2 din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale, constituie concurență neloială orice act sau fapt contrar uzanțelor cinstite în activitatea industrială și de comercializare a produselor, de execuție a lucrărilor, precum și de efectuare prestărilor de servicii.
Conform art.21 alin.1 din Codul muncii, ” la încheierea contractului individual de muncă sau pe parcursul executării acestuia, părțile pot negocia și cuprinde în contract o clauză de neconcurență prin care salariatul să fie obligat ca după încetarea contractului să nu presteze, în interes propriu sau a unui terț, o activitate care se află în concurență cu cea prestată la angajatorul său, în schimbul unei indemnizații de neconcurență lunare pe care angajatorul se obligă să o plătească pe toată perioada de neconcurență”.
Conform art.21 alin.2 din Codul Muncii, “clauza de neconcurență își produce efectele numai dacă în cuprinsul contractului individual de muncă sunt prevăzute în mod concret activitățile ce sunt interzise salariatului la data încetării contractului, cuantumul indemnizației de neconcurență lunare, perioada pentru care își produce efectele clauza de neconcurență, terții în favoarea cărora se interzice prestarea activității, precum și aria geografică unde salariatul poate fi în reală competiție cu angajatorul”.
Clauza de nonconcurență pentru a putea să-și producă efectele, trebuie ca părțile să prevadă în mod expres, pe lângă activitățile care, în mod concret, sunt interzise salariatului, și cuantumul indemnizației de neconcurență lunare, perioada pentru care își produce efectele clauza (este stipulată perioada de 24 de luni – acesta fiind singurul aspect prevăzut în mod legal din cuprinsul angajamentului semnat) terții în favoarea cărora se interzice prestarea activității, precum și aria geografică unde salariatul poate fi în reală competiție cu angajatorul.
Reclamanta nu a făcut dovada că are încheiată o astfel de clauză de neconcurență cu pârâtul, așa cum prevede art. 287 din Codul muncii.
Împotriva acestei sentințe reclamanta -“”- Jad eclarat recurs în termen legal, solicitând instanței admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
In motivarea recursului reclamanta a arătat că pârâtul, deși a semnat angajamentul de fidelitate, nu a adus la cunoștința societății faptul că soția acestuia, este acționara -” SRL B, societate cu profil de activitate asemănător societății reclamante.
Prin decizia nr.8/23.08.2009 pârâtului i s-a desfăcut contractul de muncă în conformitate cu prevederile art.61 muncii, iar la data desfacerii contractului de muncă s-a constatat, în baza anchetei administrative efectuate, că acesta a prejudiciat societatea reclamantă cu sumele indicate în cererea introductivă. Acest prejudiciu a fost recunoscut cu ocazia anchetei administrative iar pârâtul nu a contestat decizia de desfacere a contractului de muncă.
În mod greșit prima instanță a constatat că pretențiile reclamantei nu sunt dovedite deoarece aceasta a depus la dosarul cauzei toate foile de parcurs care demonstrează depășirea consumului de carburanți, lista convorbirilor telefonice din care rezultă depășirea acestora față de plafonul alocat de conducerea societății, și folosirea telefonului mobil în scopuri personale.
Reclamanta a prezentat situația tuturor vânzărilor efectuate de pârât către alte firme din care rezultă cu certitudine, prin facturile prezentate, diferența de discount dat de societate cât și cel înscris pe aceste documente.
Pârâtul a efectuat în mod repetat vânzări către societatea a cărei funcționar este soția sa, livrând mărfuri la prețuri mult mai mici și acordând discounturi preferențiale încălcându-și angajamentul de confidențialitate semnat la încheierea contractului de muncă.
În drept, se invocă prevederile art.304 pct.9 pr.civ.
Pârâtul, prin întâmpinaren a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică (14-17).
În susținerea poziției procesuale pârâtul a arătat că pretinsa clauză de neconcurență de care se prevalează reclamanta nu produce efecte juridice întrucât în speță nu sunt respectate prevederile art.21 alin.1 și 2 muncii. iar angajamentul de fidelitate nu îmbracă forma cerută de lege.
Pârâtul învederează că nu a livrat produse cu discounturi preferențiale nici unui client sau vreunei alte societăți concurente și nu s-a folosit de resursele financiare ale reclamantei. În lista de produse prezentate în probațiune sunt trei produse care au fost luate din gestiune cu defecte, așa cum rezultă din programul de contabilitate, iar reducerile au fost aprobate de d-na.
Pe de altă parte, reclamanta dispune de un compartiment financiar care realizează verificări la fiecare societate cu care se începe o colaborare și care stabilește un coeficient de bonitate. Prejudiciul invocat de reclamantă nu este dovedit, așa cum în mod legal a reținut instanța de fond deoarece pârâtul nu a recunoscut în ancheta administrativă efectuată faptul că a cauzat un prejudiciu, ci din contră a combătut susținerile angajatorului. de produse comercializate de reclamantă s-au efectuat către majoritatea beneficiarilor cu mijloace auto proprii. Pârâtul nu a semnat nici un protocol privind minutele telefonice utilizate și alocate de reclamantă și nu a primit nici o dispoziție verbală în acest sens, nu a utilizat autoturismele reclamantei în interesul propriu sau în beneficiul altor persoane, iar decizia de desfacere a contractului de muncă a constituit un abuz de drept.
Analizând sentința criticată prin prisma motivelor de recurs invocate și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Astfel, pârâtul a fost angajat al reclamantei începând cu data de 13.06.2008, conform contractului individual de muncă nr.403 înregistrat la ITM sub nr.39660/03.07.2008, în funcția de manager pe zonă.
Prin decizia nr.48 din 29.02.2009, pârâtului i-a fost desfăcut contractul individual de muncă în baza prevederilor art.61 lit.a muncii.
Conform art.21 alin.1 muncii, la încheierea contractului individual de muncă sau pe parcursul executării acestuia părțile pot negocia și cuprinde în contract o clauză de neconcurență prin care salariatul să fie obligat ca după încetarea contractului să nu presteze, în interes propriu sau al unui terț, o activitate care se află în concurență cu cea prestată la angajatorul său, în schimbul unei indemnizații de neconcurență lunare pe care angajatorul se obligă să o plătească pe toată perioada de neconcurență.
Potrivit alin.2 al aceluiași text legal, clauza de neconcurență își produce efectele numai dacă în cuprinsul contractului individual de muncă sunt prevăzute în mod concret activitățile ce sunt interzise salariatului la data încetării contractului, cuantumul indemnizației de neconcurență lunare, perioada pentru care își produce efectele clauza de neconcurență, terții în favoarea cărora se interzice prestarea activității, precum și aria geografică unde salariatul poate fi în reală competiție cu angajatorul.
În speță, contractul individual de muncă de care se prevalează reclamanta nu cuprinde în mod expres nici o clauză de concurență însă la lit.M pct.2 lit.c se prevede că salariatul are obligația de fidelitate față de angajator în executarea atribuțiilor de serviciu.
Ulterior încheierii contratului individual de muncă, la data de 16.06.2008, pârâtul a semnat angajamentul de fidelitate față de societatea reclamantă prin care și-a asumat obligația de a nu întrebuința în scopuri personale, de a comunica sau de a transmite altora, date și informații privind oferte, cereri, prețuri, calitate etc. inclusiv copii ale acestora sau alte informații cu caracter intern și de a nu întreprinde nici un fel de acțiuni de natură a produce pagubă societății, iar pe durata angajării precum și 24 de luni de la încetarea raporturilor de muncă cu angajatorul, pârâtul nu va desfășura efectiv și nu se va implica în activități concurențiale societății, nu va interveni în relațiile acesteia cu angajații, colaboratorii, clienții, furnizorii sau partenerii de afaceri, iar în cazul nerespectării acestora va fi de acord să suporte măsurile prevăzute de lege, RI, respectiv desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă și atragerea răspunderii penale conform legii concurenței, precum și să despăgubească angajatorul corespunzător pagubei produse prin acțiunea sau inacțiunea pârâtului, despăgubire stabilită de societate în funcție de gravitatea faptei, urmările și întinderea acesteia, precum și prejudiciul suferit, dar numai puțin de 8.000 euro.
Refuzul semnării acestui angajament constituie abatere disciplinară, măsurile de sancționare a angajatului fiind cele stabilite prin hotărârea consiliului de administrație.
Acest angajament de fidelitate nu prezintă valențele juridice ale unei clauze de neconcurență deoarece nu cuprinde în mod expres activitățile ce sunt interzise salariatului, cuantumul indemnizației de neconcurență, perioada pentru care-și produce efectele clauza de neconcurență, terții în favoarea cărora se interzice prestarea activității precum și aria geografică unde salariatul poate fi în reală competiție cu angajatorul, astfel încât nu poate produce efecte juridice.
Totodată, în contractul individual de muncă nu este stipulată în mod expres nici o clauză de exclusivitate pentru a lămuri cu certitudine în ce a constat obligația de fidelitate prin care pârâtul și-a asumat obligația ca în perioada executării contractului să nu presteze în folosul unui alt angajator ori în interes propriu orice altă activitate la care este obligat prin acest contract.
Critica recurentei referitoare la faptul că pretențiile sale au fost dovedite în fața instanței de fond nu pot fi reținute deoarece pe o parte, prejudiciul cauzat reclamantei nu a fost recunoscut de pârât cu ocazia anchetei administrative. Recurenta a depus doar nota scrisă întocmită de Comisia de disciplină din cadrul -“”- din care rezultă că pârâtul a recunoscut acordarea de discounturi de 28% către -” SRL B și a livrat o parte din marfa către această societate comercială, precum și faptul că administratorul acestei societăți este soția lui, însă acest înscris provenind doar de la reclamantă și nesemnat de pârât cu nu prezintă valențele unei recunoașteri judiciare sau extrajudiciare a prejudiciului pretins de reclamantă.
Pe de altă parte, este adevărat că reclamanta a depus la dosar foi de parcurs și lista cu convorbirile telefonice ale pârâtului însă aceste înscrisuri nu sunt de natură să dovedească existența prejudiciului în condițiile în care reclamanta nu a probat conform art.287 muncii care este limita consumului de carburant permisă a fi utilizată de pârât și care este limita convorbirilor telefonice permisă a fi utilizată de pârât, pentru a ajunge la concluzia că depășirea acestor limite este imputabilă pârâtului.
Pentru aceste considerente de fapt și de drept Curtea, în temeiul art.312 alin.1 coroborat cu art.3041pr.civ. va respinge recursul reclamantei ca nefondat și, în consecință, va menține hotărârea atacată ca fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 1243 din 01.06.2009 a Tribunalului Sălaj pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 26.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Carmen Maria Conț, Ioan Daniel Chiș
— – — – — –
GREFIER
red./MB
04.11.09/4 ex.
jud.fond: