ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1015/R/2009
Ședința publică din 21 aprilie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Adrian Repede
JUDECĂTORI: Adrian Repede, Lucia Ștețca Gabriella Purja președintele secției
– – – vicepreședinte al instanței
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul recurent împotriva Sentinței civile nr. 1155 din 17.10.2008, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr-, privind și pe pârâta intimată – – B – Sucursala Tunari, având ca litigiu de muncă – contestație împotriva deciziei de concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamantul recurent personal și asistat de av. din cadrul Baroului O și reprezentanta pârâtei intimate, av. din cadrul Baroului
Procedura de citare este realizată.
Recursul este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, reprezentanta reclamantului recurent depune la dosarul cauzei chitanța de plată a onorariului avocațial și concluzii scrise, care se comunică și reprezentantei pârâtei intimate.
Reprezentanta reclamantului recurent arată că la data de 3 martie 2009 s-a respins cererea de strămutare.
Părțile arată că nu au alte cereri de formulat.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamantului recurent expune pe larg motivele invocate în recurs și solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței instanței de fond în sensul anulării deciziei de concediere, reîncadrarea reclamantului pe postul deținut anterior emiterii deciziei de concediere, plata drepturilor salariale cuvenite postului deținut anterior deciziei de concediere și până la reintegrarea efectivă, indexate și majorate, plata către sistemul de asigurări sociale a tuturor contribuțiilor datorate de pârâtă în calitate de angajator, plata compensației bonusului acordat. Cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Reprezentanta pârâtei intimate solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței instanței de fond, în temeiul motivelor invocate prin întâmpinarea depusă la dosar.
Instanța constatând cauza în stare de judecată o reține în vederea pronunțării.
CURTEA
Asupra recursului declarat:
Prin sentința civilă nr.1155/17 octombrie 2008, Tribunalul Maramureșa respins contestația formulată de împotriva Deciziei nr.405/19 martie 2008 emisă în baza Hotărârii nr.1/22.II.2008 a Consiliului de Administrație a -.
S-a respins și cererea reconvențională formulată de pârâtă.
Pentru a pronunța această hotărâre s-au reținut următoarele:
Potrivit deciziei contestate, s-a dispus desfacerea contractului de muncă al contestatorului, în temeiul art.65 alin.1 din muncii, având în vedere necesitatea reorganizării întreprinderii, în scopul eficientizării activității sale, ce a avut ca efect reducerea postului de Director Comercial (Director vânzări Vest) începând cu 19 martie 2008.
Din actele depuse de pârâtă rezultă că, în urma scăderii ca volum a vânzărilor în zona de vest a țării existența și menținerea unui post de director pentru această zonă nu se mai justifică, atribuțiile aferente acelui post putând fi preluate de directorii de vânzări pentru zona Sud și Nord.
În afară de postul ocupat de către contestator, reorganizarea a vizat și Departamentul tehnic – Sucursala B și Departamentul tehnic al Sucursalei
În raport de aceste date, instanța a reținut că, desființarea postului deținut de contestator are o cauză reală și serioasă, măsura fiind efectivă.
S-a mai reținut că întreprinderea pârâtă i-a oferit contestatorului un post similar celui desființat și unul inferior acestuia, ofertele fiind însă, refuzate.
Având în vedere temeinicia și legalitatea deciziei de concediere, contestația formulată de a fost respinsă ca nefondată.
Impotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatorul, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivele aflate la 2-8, s-a arătat, în esență, că prima instanță nu a analizat cerințele de legalitate prev. de art.74-77 din muncii de emitere a deciziei vizând temeinicia motivelor de concediere și a ofertei tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate și termenul de exprimare a opțiunii cu privire la posturile respective.
Sub acest aspect, decizia nu conține toate elementele prevăzute de art.74 muncii și nici motivul desființării postului nu este corect precizat iar completarea acestor motive, respectiv invocarea altor motive în fața instanței, contravine dispozițiilor art.77 muncii.
Pe de altă parte, a rezultat din probele existente în dosar că au fost făcute angajări pe posturi compatibile cu pregătirea contestatorului, deci restructurarea nu a avut loc.
Obligația legală pozitivă, cuprinsă în art.64 muncii, de a prezenta toate locurile vacante se aplică și în cazul concedierilor pentru desființarea postului, potrivit art.65 alin.1 muncii și nerespectarea ei duce la nelegalitatea măsurii, conform art.76 alin.1 muncii.
S-a mai arătat că, măsura luată de întreprinderea pârâtă este și neîntemeiată, având în vedere faptul că la sfârșitul anului 2007 aceasta a înregistrat un profit brut mare, care i-a permis investiții majore și pentru anul 2008, deci nu se poate vorbi de o redresare a firmei pentru cauze economico-financiare; așadar nu se poate reține că desființarea locului de muncă ocupat de contestator a fost determinată de cauze reale și obiective.
depuse nu reflectă realitatea, întrucât nu cuprind toate angajările care s-au efectuat, măcar în zona de conducere.
S-a mai criticat hotărârea primei instanțe și pentru aceea că, deși în data de 12 sept.2008 s-au pus concluzii pe fond, mai târziu s-a repus cauza pe rol pentru ca intimata să facă dovada că s-au oferit și alte posturi contestatorului, s-au audiat în acest scop martori în condițiile în care interogatoriul contestatorului și audierea martorilor propuși de acesta au fost probe inițial respinse, instanța dovedind inechitate și încălcând obligația de imparțialitate.
Recursul va fi respins pentru următoarele considerente:
Așa cum a reținut și prima instanță, prin decizia nr.405/19 martie 2008, contestatorului – director comercial (director Vest) i s-a desfăcut contractul de muncă încheiat cu – – B, în temeiul art.65 alin.1 din muncii, începând cu data de 19 martie 2008.
Societatea intimată a avut în vedere Hotărârea nr.1/22 februarie 2008 Consiliului de Administrație privind necesitatea reorganizării pe baze mai eficiente a companiei, măsură ce afectează postul contestatorului.
Potrivit art.65 alin.1 muncii, concediera pentru motive ce nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive ce nu țin de persoana acestuia.
Desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă.
Potrivit art.74 muncii, decizia de concediere trebuie să conțină motivele care determină concedierea, durata preavizului și lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate și termenul în care salariații urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant în condițiile art.64.
Art.64 muncii prevede obligativitatea oferirii unui loc de muncă vacant corespunzător în cazul în care concedierea se dispune pentru motivele prevăzute de art.61 lit.c și d (inaptitudinea fizică constatată prin expertiză medicală, respectiv necorespundere profesională) și pentru motivul arătat în art.56 lit.f (încetarea de drept a ca urmare a admiterii cererii de reintegrare în funcția ocupată de salariat a unei persoane concediate nelegal sau nefondat).
Din coroborarea textelor legale de mai sus rezultă că decizia de concediere trebuie să cuprindă lista locurilor de muncă disponibilenumaiîn cazul concedierii pentru situațiile mai sus arătate șiper a contrario– o asemenea omisiune în cazul concedierii pentru situația prevăzută de art.65 alin.1 muncii nu duce la nulitatea deciziei.
Cu toate acestea pentru identitate de rațiune, chiar în lipsa unui text legal expres, unitatea în măsura în care posedă posturi vacante va trebui să le prezinte angajatului pentru ca acesta să poată opta cu privire la acceptarea sau refuzul acestora.
Din cuprinsul deciziei de concediere contestate rezultă că unitatea intimată s-a preocupat de aflarea unui post vacant eligibil pentru contestatorul și în lipsa unor asemenea posturi, a făcut mențiunea corespunzătoare în decizie (23).
Deși lipsa ofertei tuturor locurilor vacante din întreprindere, așadar, nu duce la nelegalitatea deciziei de concediere, nefiind expres prevăzută de codul muncii, instanța poate să aibă în vedere omisiunea informării angajatului, când apreciază temeinicia măsurii, în cazul în care se dovedește existența unor posturi vacante în întreprindere, care însă nu au fost oferite angajatului. O asemenea conduită poate fi considerată ca fiind abuzivă, consecința fiind reținerea netemeiniciei deciziei de concediere.
Din probele aflate la dosar nu rezultă o asemenea situație.
În decizia contestată s-a arătat că, societatea comercială nu poate asigura trecerea în altă muncă corespunzătoare a angajatului.
Nici o probă nu infirmă cele consemnate în decizie.
Dimpotrivă, martorii audiați în cauză (214-215) au arătat că singurul post existent oferit contestatorului (salarizat ca și cel desființat) a fost refuzat de acesta, pentru motive personale iar posturile cu retribuție mai mică nu au fost acceptate, fiind apreciate a fi “degradare profesională”.
Faptul că martorii au fost audiați după repunerea pe rol a cauzei nu duce la concluzia că instanța a dat dovadă de imparțialitate și lipsă de echidistanță, având în vedere faptul că, nici o dispoziție a codului d e procedură civilă nu interzice repunerea pe rol a cauzei lăsate în pronunțare potrivit art.260 proc.civ. atunci când judecătorii constată că probatoriul trebuie completat, pentru dezlegarea pricinii.
În ceea ce privește îndeplinirea condițiilor prevăzute de art.65 alin.2 muncii se constată următoarele:
Desființarea locului de muncă (a funcției) deținute de contestator este dovedită și nu constituie motiv de recurs.
Ceea ce se critică este reținerea de către prima instanță a cauzelor ca fiind reale și serioase și determinate pentru desființarea postului.
Din actul ce a stat la baza concedierii contestatorului – indicat ca atare în cuprinsul deciziei 405/19 martie 2008 – respectiv Hotărârea nr.1 din 22 februarie 2008 Consiliului de Administrație a societății comerciale (83 și urm.) rezultă că s-a decis de către Consiliul Director, reorganizarea activității – – prin restructurarea Departamentului tehnic- Sucursala B, Departamentul tehnic- Sucursala T și Departamentul vânzări. Această măsură a avut ca urmare reducerea unui număr de 7 posturi între care și cel de Director comercial regional, Zona Vest-ocupat de contestator și s-a modificat organizarea societății în consecință.
În ceea ce privește desființarea postului ocupat de contestator, s-a avut în vedere Referatul 001/7.II.2008 (85) din care a rezultat că în zona de vest vânzările au scăzut și ca atare existența și menținerea unui post de director de vânzări, care să coordoneze în mod exclusiv această zonă nu se mai impune, atribuțiile aferente urmând a fi împărțite de ceilalți directori de vânzări.
Concluziile au fost ilustrate cu cifrele din tabelul aflat la 87 și s-a estimat o reducere de costuri de aproximativ 500.000 ron/an.
Reducerea postului ocupat de contestator rezultă din compararea celor două organigrame, aflate la 103-104, astfel că prima instanță a reținut corect că această măsură a fost efectivă.
Este adevărat că, după desființarea postului au fost trecute anumite persoane pe posturi, care, în principiu, puteau fi ocupate de către contestatorul (162,164.165,166) însă, așa cum rezultă din înscrisurile aflate la filele de mai sus, unele din acele persoane nu au fost nou angajate ci doar l s-a schimbat funcția. Printre aceștia se află și numitul, angajat la 12 mai 2008 pe postul de director regional de vânzări, Regiunea – post refuzat de către contestator (163),dar nici un post nu a fost înființat.
Cât privește actele aflate la 29-46 în dosarul de recurs, acestea nu sunt relevante, având în vedere faptul că, elenu provin de la societatea intimatăși au un puternic caracter promoțional, unele fiind datate -ianuarie 2009 – deci mult după concedierea contestatorului.
Față de considerentele de mai sus, care le întregesc pe cele avute în vedere de prima instanță, se constată că hotărârea acestuia este legală și temeinică, iar recursul fiind nefondat va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 1155 din 17 octombrie 2008 Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 21 aprilie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
– – – – – –
Red.GP
Dact./2ex.
10.06.2009
