Contestație decizie de concediere. Decizia 1063/2009. Curtea de Apel Cluj


ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale

pentru minori și familie

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 1063/R/2009

Ședința publică din 28 aprilie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Sergiu Diaconescu

JUDECĂTORI: Sergiu Diaconescu, Laura Dima Adrian Repede

– –

– –

GREFIER: – –

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 107 din 19 ianuarie 2009 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, privind și pe pârâta SC SRL, având ca obiect contestație decizie de concediere.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul reclamantei recurente, avocat, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat pârâtei intimate și este scutit de taxa judiciară de timbru și de timbru judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentantul reclamantei recurente depune la dosar un set de înscrisuri cu privire la notele de șantiere formulate de reclamanta recurentă care au dus la nemulțumirea pârâtei intimate.

La întrebarea instanței, reprezentantul reclamantei recurente arată că salariul propriu zis s-a achitat, la dosar există carnetul de muncă al reclamantei recurente, și solicită ceea ce nu a fost plătit.

Reprezentantul reclamantei recurente precizează că s-a refăcut carnetul de muncă al reclamantei recurente până la data de 08.03.2007, reclamanta recurentă a lucrat efectiv și i-a fost plătit salariul, conform statelor de plată.

La întrebarea instanței, reprezentantul reclamantei recurente arată că, în cazul în care instanța consideră că este necesar a se comunica cu pârâta intimată a actelor depuse la acest termen de judecată la dosar, nu se opune amânării cauzei, însă aceste acte sunt incidente, nu sunt de fondul cauzei.

Curtea apreciază că nu se impune comunicarea cu pârâta intimată a actelor depuse la acest termen de judecată la dosar, întrucât pârâta intimată a fost legală citată pentru aceste termen de judecată.

Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în susținerea recursului.

Reprezentantul reclamantei recurente solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea sentinței recurate și pe fond admiterea capetelor de cerere așa cum au fost formulate, dezvoltând pe larg motivele arătate în scris prin memoriul de recurs depus la dosar, cu cheltuieli de judecată pentru fondul cauzei.

CURTEA

Deliberând, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.107 din 19.01.2009 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, a fost respinsă ca nefondată acțiunea reclamantei împotriva pârâtei SRL.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanta este angajata pârâtei cu contract individual de muncă din anul 2006, în funcția de sef șantier (17-19 dosar S). Între părți s-a ivit o situație tensionată referitor la îndeplinirea atribuțiilor de serviciu de către reclamantă, motiv pentru care pârâta a și declanșat procedura disciplinară pentru faptele comise pentru perioada 16.01-07.03.2007. Ca urmare, pârâta a emis înscrisul intitulat “Înștiințare” înregistrat cu nr. 4 din 08.03.2007 si comunicat reclamantei pe 12.03.2007; potrivit acestuia,începând cu 08.03.2007 se interzice accesul în incinta șantierului – din Zar eclamantei.

Instanța constată că din conținutul acestui înscris nu rezultă caracterul unei decizii de concediere în sensul art. 58 din Codul Muncii. Întrucât din convocarea comunicată reclamantei rezultă că a fost declanșată cercetarea disciplinară prealabilă în conformitate cu art. 267 alin.2 din Codul Muncii, si pentru că prin înștiințarea contestată practic i s-a interzis reclamantei desfășurarea activității potrivit contractului de muncă, rezultă că această înștiințare are valoarea unei dispoziții de suspendare a contractului individual de muncă pe durata cercetării disciplinare prealabile, conform art.52 alin.1 lit. a din Codul Muncii.

Or, reclamanta în mod neechivoc a solicitat anularea deciziei sale de concediere, act care nu a fost emis. Mai mult, în cursul cuvântului pe fondul cauzei, reprezentantul reclamantei a învederat faptul că în timpul procesului reclamanta a demisionat, ceea ce duce la concluzia că însăși reclamanta a acceptat faptul că până la acea dată raporturile juridice de muncă cu pârâta nu încetaseră. Prin urmare, cererea sa cu privire la anularea înscrisului intitulat “Înștiințare” se va respinge potrivit art. 284 din Codul Muncii.

Cât privește capătul de cerere cu privire la acordarea daunelor morale ca urmare a deciziei pârâtei, el apare ca nefondat întrucât nu există fapta ilicită care să fi produs vreun prejudiciu de natură nepatrimonială reclamantului.

Referitor la capătul de cerere cu privire la acordarea diurnei, aceasta a fost respins întrucât reclamanta nu a făcut dovada vreunei obligații de plată în acest sens din partea pârâtei. In legătură cu capătul de cerere privind plata orelor suplimentare, tribunalul a constatat că potrivit art. 117 din Codul Muncii este considerată muncă suplimentară activitatea prestată în afara duratei normale a timpului de muncă săptămânal, dar pentru aceasta este necesară, conform art. 118 alin. 1 de solicitarea angajatorului. Or, în cauză, reclamanta nu a făcut dovada existentei unei astfel de solicitări, motiv pentru care cererea sa a fost respinsă.

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta a declarat recurs prin care a susținut că înștiințarea nr.4/08.03.2007, nu reprezintă o decizie de suspendare a contractului individual de muncă, în baza art.52 alin.1 lit. a Codul muncii, deoarece cercetarea disciplinară prealabilă a început la 14.03.2007, ci o decizie de concediere, nulă absolut pentru lipsa mențiunilor prevăzute de art.264 alin.1 lit. c Codul muncii.

Se arată că pârâta îi datorează reclamantei plata diurnei pentru perioada decembrie 2006 – martie 2007, în temeiul art.45 alin.2 lit. b din Contractul Colectiv de Muncă Unic la nivel național.

În fine, reclamanta apreciază că efectuarea orelor suplimentare nu trebuia precedată de solicitarea angajatorului, având în vedere specificul muncii pe șantier, precum și că este îndreptățită să beneficieze de acordarea daunelor morale.

Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de Apel va respinge recursul pentru următoarele considerente:

Înștiințarea nr.4/08.03.2007 (6 dosar nr-) prin care pârâta i-a interzis reclamantei accesul la locul de muncă nu poate fi considerată o decizie de suspendare a contractului individual de muncă sau o decizie de concediere.

În acest sens, Curtea observă că și după data de 08.03.2007, reclamanta și-a prestat activitatea până în data de 12.03.2007, iar începând cu data de 12.03.2007 până în data de 25.03.2007 s-a aflat în incapacitate temporară de muncă, după cum rezultă din recunoașterea reclamantei din cuprinsul acțiunii (4 fond) și din certificatul de concediu medical (20 fond), perioadă în care drepturile salariale, respectiv indemnizația pentru incapacitate temporară de muncă i-au fost achitate, conform declarației reclamantei, care de altfel, nici nu a solicitat plata drepturilor bănești pentru perioada ulterioară emiterii înștiințării atacate.

În consecință, Curtea constată că raporturile juridice de muncă dintre părți și-au urmat în mod firesc cursul, fiind îndeplinite reciproc obligațiile principale, respectiv prestarea muncii și plata salariului și a indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă, până la data de 17.05.2007, când, conform mențiunii de la poziția 74 din carnetul de muncă (63 fond), reclamanta și-a dat demisia.

Astfel, derularea raporturilor juridice de muncă și după data de 08.03.2007 confirmă că înștiințarea nr.4/08.03.2007 nu a produs efecte juridice nici în sensul suspendării, nici în sensul concedierii reclamantei fiind practic un act lipsit de orice efecte, ceea ce nu poate să atragă anularea sa.

În privința drepturilor de diurnă solicitate de reclamantă, Curtea reține că temeiul legal invocat de aceasta în sprijinul cererii sale (art.45 alin.1 lit. b din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național) se referă la ipoteza salariaților trimiși în delegație, fără a avea incidență în situația salariatului a cărui loc de muncă se află în altă localitate decât cea în care locuiește acesta, cum este cazul în speță.

De asemenea, Curtea constată că art.118 alin.1 Codul muncii, impune ca o condiție pentru efectuarea muncii suplimentare, existența unei solicitări a angajatorului, fără a cuprinde excepții bazate pe felul sau locul muncii, astfel încât aserțiunea contrară a recurentei nu poate fi luată în considerare.

În fine, având în vedere raportul de accesorialitate dintre cererea principală vizând anularea înștiințării nr.4/08.03.2007 și petitul de acordare a daunelor morale, Curtea va respinge și critica referitoare la soluționarea cererii privind daunele morale.

Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de Apel în temeiul art-.312 alin.1 pr.civ. va respinge ca nefondat recursul reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 107 din 19.01.2009 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 28.04.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Sergiu Diaconescu, Laura Dima Adrian Repede

– – – – – –

GREFIER

în concediu medical

semnează prim-grefier

Red./

2 ex./13.05.2009