ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1179/R/2009
Ședința publică din data de 12 mai 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Sergiu Diaconescu
JUDECĂTOR 2: Laura Dima
JUDECĂTOR 3: Ioan Daniel
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta SERVICII împotriva sentinței civile nr. 335 din 12 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr- privind și pe reclamantul, având ca obiect litigiu de muncă – contestație împotriva deciziei de concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamantul și reprezentanta pârâtei – avocat, cu împuternicire avocațială la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care
Reprezentanta pârâtei depune la dosar un set de acte în susținerea recursului declarat, comunicându-i-se un exemplar al acestora reclamantului.
Reclamantul de asemenea depune la dosar înscrisuri.
Instanța pune în vedere reclamantului să facă copii xerox de pe înscrisurile depuse pentru a fi comunicate reprezentantei pârâtei, sens în care cauza este lăsată la o strigare ulterioară.
La reluarea cauzei arată reprezentanta pârâtei că i-au fost comunicate actele de către reclamant și este de acord ca acestea să fie considerate ca înscrisuri în probațiune.
Se constată că din eroare a fost cusut la dosar memoriul personal al reclamantului înainte de a fi investită instanța, prin urmare fiind formulat recurs doar de SC Servicii SA.
Nefiind formulate alte cereri în probațiune sau de altă natură, instanța declară închisă cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta pârâtei solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris, în temeiul art. 312 alin. 5 corob. cu art. 304 pct. 6.pr.civ. în principal casarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe întrucât aceasta s-a pronunțat “plus petita” dispunând anularea deciziei de concediere, nicicând în cursul judecății nefiind pusă în discuția părților excepția nulității acestei decizii, iar în subsidiar solicită modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamantului, fără cheltuieli de judecată.
Reclamantul solicită respingerea recursului ca nefondat.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 335 din 12 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Cluj, s-a admis contestația formulată de contestatorul, în contradictoriu cu intimata SC SERVICII SA, și în consecință s-a dispus anularea Deciziei de concediere nr. 78 din 25.08.2008 emisă de intimată în sarcina contestatorului.
S-a dispus reintegrarea contestatorului în funcția avută anterior emiterii deciziei.
Intimata să achite contestatorului despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate de care ar fi beneficiat începând cu data emiterii deciziei și până la reintegrarea efectivă.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Conform contractului individual de muncă nr. 23516/13.08.2007, contestatorul a fost ul intimatei pe o perioadă nedeterminată, începând cu data de 09.08.2007 în meseria de măturător stradal.
La data de 25.08.2008, intimata a emis decizia nr. 78 prin care a desfăcut contractul individual de muncă al contestatorului în temeiul art. 61 lit. a muncii începând cu data de 13.08.2008 pentru absențe nemotivate în perioada 30.07 – 12.08.2008.
La data de 31.07.2008, conducerea intimatei a fost sesizată că petentul nu s-a prezumat la punctul de lucru din în data de 30.07.2008, după efectuarea concediului de odihnă și că în data de 31.07.2008 contestatorul a precizat că refuză să mai lucreze la punctul de lucru din.
Ulterior, conducerea intimatei a fost sesizată că petentul a lipsit nemotivat în perioada 30.07 – 12.08.2008.
Contestatorul a fost convocat la data de 12.08.2008 în vederea efectuării cercetării disciplinare prealabile.
Contestatorul s-a prezentat la data de 12.08.2008 în fața comisiei și a precizat că a lipsit nemotivat, deoarece soția sa a fost mutată de la punctul de lucru din.
Potrivit prevederilor art. 268 alin. 2 din Legea nr. 53/2003, sub sancțiunea nulității absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu, printre altele, descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat și motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile.
Decizia de desfacere a contractului individual de muncă al contestatorului nr. 78/25.08.2008 nu cuprinde aceste elemente obligatorii, situație în care a fost anulată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta, solicitând casarea sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
În motivarea recursului a arătat că instanța nu a pus în discuția părților excepția nulității absolute a deciziei de concediere, încălcând astfel și principiul contradictorialității, întrucât fiecărei părți trebuia să i se ofere posibilitatea să-și exprime punctul de vedere asupra chestiunilor de fapt și de drept invocate de instanță.
Din analiza deciziei se poate constatat că motivul desfacerii disciplinare a contractului de muncă este expres determinat, arătându-se lipsa nemotivată de la serviciu a reclamantului și indicându-se perioada acestei absențe nemotivate.
Consideră că dacă decizia de concediere nu a fost întocmită cu respectarea dispozițiilor de lege sub sancțiunea nulității absolute, nu se poate trece la verificarea aplicabilității ori nu a dispozițiilor art. 61 lit. a din Codul muncii.
Mai învederează instanței, că reclamantul după ce a fost mutat la secția a refuzat să lucreze la acest punct de lucru conform declarației dată șefului secției, motivând că salariul de încadrare era prea mic.
La data de 13.08.2008 unitatea a fost verificată de către Inspectoratul Teritorial d e Muncă C, ocazie cu care s-a constatat că reclamantul a lipsit nemotivat pe o perioadă de 10 zile, iar potrivit art. 47 din Regulamentul de ordine interioară absența nemotivată de la serviciu este considerată ca fiind o faptă gravă, unitatea având dreptul să desfacă contractul individual de muncă la 3 absențe nemotivate.
Examinând hotărârea atacată în raport de motivele invocate, Curtea de Apel urmează să admită recursul pentru următoarele considerente:
Prima instanță a reținut în motivarea sentinței atacate că decizia de concediere nu cuprinde elementele obligatorii prevăzute de art. 268 alin. 2 din Codul muncii, anume descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat și motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile.
Trebuie sesizat că, pe de o parte, instanța nu menționează care anume elemente nu sunt cuprinse în decizia de concediere, iar pe de altă parte această chestiune nu a fost pusă în discuția părților.
Or, principiul contradictorialității și al dreptului la apărare ar fi impus obligatoriu aceasta.
Astfel, principiul contradictorialității impune ca orice chestiune să fie pusă în discuția părților pentru ca astfel să poată exista dezbateri orale asupra aspectului pus în discuție.
Cât timp aspectul expus în motivarea hotărârii este relevant pentru soarta acțiunii, trebuia ca fiecare parte să ia cunoștință de acel aspect și să aibă posibilitatea să pună concluzii asupra lui pentru că există probabilitatea abstractă ca prin concluziile puse de o parte soluția asupra chestiunii și implicit a procesului să fie alta decât cea care ar fi prin nepunerea sa în discuție, dat fiind că o parte poate releva aspecte noi care să schimbe părerea judecătorului.
În acest fel se asigură dreptul ca fiecare parte să își poată formula apărări față de toate problemele care pot fi incidente în cauză.
Față de cele menționate anterior și în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă cât și al art. 312 alin. 3 și 5, art. 299 alin. 1 și art. 315 alin. 1 Cod procedură civilă, curtea urmează să admită recursul declarat de pârâta SC SERVICII SA împotriva sentinței civile nr. 335 din 12 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, pe care o va casa în întregime și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe pentru a pune în discuția contradictorie a părților dacă decizia de concediere cuprinde elementele obligatorii prevăzute de art. 268 alin. 2 din Codul muncii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC SERVICII SA împotriva sentinței civile nr. 335 din 12 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, pe care o casează în întregime și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică, azi, 12 mai 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
– – – – – –
GREFIER
de, dactilografiat de Sz.
În 3 ex. la data de 02.06.2009
Judecători fond -, HG- Tribunalul Cluj